CURSUL 7

Elemente de acustică

 Caracteristicile sunetelor
 Înălţimea sunetului
 Intensitatea sunetului
 Timbrul sunetului
 Efectul Doppler
 Caracteristicile sunetelor
Sunetele sunt caracterizate cu ajutorul a trei mărimi: înălţime,
intensitate şi timbru, cunoscute sub denumirea de calităţile
sunetelor.

Înălţimea sunetului este o caracteristică dată de frecvenţa sa

şi reprezintă calitatea sunetelor de a fi mai înalte (ascuţite) sau
mai joase (grave), după cum frecvenţa lor este mai înaltă sau
mai joasă.

Intensitatea sonoră (Is) este definită ca energia transportată de

undă în unitate de timp prin unitatea de suprafaţă
perpendiculară pe direcţia de propagare:

E ρ  ω2  A 2 2
Psmax
Is   v 
t S 2 2ρ v
 Caracteristicile sunetelor

Putem scrie intensitatea sonoră şi în funcţie de presiunea

efectivă:

Pef2
Is 
ρv

Cu această relaţie se poate calcula direct valoarea presiunii

efective corespunzătoare intensităţii Is. Spre exemplu, la pragul
de durere, Id = 102 W/m2, ρaer ~ 1,3 kg/m3 şi viteza de propagare
a sunetului în aer la 20 ºC v ~ 340 m/s se obţine presiunea
efectivă:

Pef  ρaer  v  Id  210 N/m2

 Caracteristicile sunetelor
Datorită faptului că există un domeniu de valori extrem de larg
pentru intensitatea sonoră (10-12 W/m2  Is  102 W/m2), s-a
convenit să se definească o altă mărime caracteristică, numită
nivel sonor (acustic):
Is
N s  lg
I0
unde Is este intensitatea sonoră a sunetului considerat, iar I0
este intensitatea de pe pragul de audibilitate corespunzătoare
frecvenţei ν=1000 Hz (I0=10-12 W/m2).

Dacă Is variază între 10-12 W/m2 şi 102 W/m2, nivelul sonor Ns

variază de la 0 la 14. În SI unitatea de măsură pentru nivelul
sonor este Belul (B).
 Caracteristicile sunetelor
Belul reprezintă nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate
sonoră este de 10 ori mai mare decât cea a pragului de
audibilitate, I0.

Decibelul (dB) este un submultiplu al belului care se

foloseşte mai mult în practică. În decibeli nivelurile sonore pot fi
calculate cu relaţia:
Is
N s  10  lg [dB]
I0
Pentru sunetele audibile nivelul sonor variază între 0 şi 140
dB.

Un decibel reprezintă nivelul sonor al unui sunet a cărui

intensitate sonoră este de 1,26 ori mai mare decât cea a
pragului de audibilitate I0.
Caracteristicile sunetelor
 Caracteristicile sunetelor

Domeniul de percepţie auditivă accesibil urechii umane

 Caracteristicile sunetelor

Curbele de nivel acustic în funcție de frecvență

 Caracteristicile sunetelor
Intensitatea auditivă (Ia) caracterizează senzaţia auditivă
produsă omului de către un sunet.
Introducerea acestei mărimi a fost necesară deoarece s-a
constatat că urechea noastră percepe două sunete care au
aceeaşi intensitate sonoră dar frecvenţe diferite, ca pe două
sunete de tărie diferită.
Prin definiţie, intensitatea auditivă a unui sunet este egală cu
intensitatea sonoră a sunetului normal (ν = 1000 Hz) care
produce aceaşi senzaţie auditivă ca și sunetul dat.
Ia
Corespunzător, se defineşte nivelul auditiv: N a  10  lg [fon]
I a0
Fonul reprezintă nivelul auditiv al unui sunet a cărui
intensitate auditivă este de 1,26 ori mai mare decât
intensitatea auditivă de pe pragul de audibilitate a sunetului
normal.
 Caracteristicile sunetelor

Timbrul sunetului este acea calitate care permite deosebirea

a două sunete de aceeaşi intensitate şi frecvenţă dar emise de
două surse diferite.

Această caracteristică se datorează faptului că, de obicei,

sunetul emis de o sursă sonoră nu are doar o anumită
frecvenţă, ci este compus dintr-o suprapunere de mai multe
sunete simple de frecvenţe ν, 2ν, 3ν,…, etc.

Sunetul cu frecvenţa cea mai joasă, ν, se numeşte sunet

fundamental, iar sunetele cu frecvenţele 2ν, 3ν,… se numesc
armonice superioare. Numărul armonicelor, precum și
distribuția energiei între ele, diferă de la o sursă la alta,
determinând timbrul sunetului.
 Caracteristicile sunetelor

Armonicele formate in corzile unui pian

 Caracteristicile sunetelor

Spectrul acustic, respectiv formele undei notei La

pentru diferite instrumente
 Efectul Doppler

Efectul Doppler constă în modificarea frecvenței unei unde

recepționată de un observator atunci când există o mișcare
relativă între sursa de unde și observator.

Există trei situaţii:

a) sursă mobilă, observator fix;

b) sursă fixă, observator mobil;

c) sursă mobilă şi observator mobil.

 Sursă mobilă, observator fix

Unda emisă de sursă la momentul t1=0 va fi recepţionată de

′ 𝐒𝐎
observator la momentul 𝐭𝟏 = 𝐯 .
𝐮

La momentul t2=T0 este emisă următoarea undă şi recepţionată

𝐒′𝐎
la momentul t’2= 𝐓𝟎 + 𝐯 .
𝐮

Perioada recepţionată de observator va fi:

SO SO SO - SO SS
T  t2  t1  T0    T0   T0 
vu vu vu vu
Deoarece distanţa SS’ este distanţa parcursă de sursă într-o
perioadă de emisie, putem scrie SS’ = vs·T0. Rezultă:
v T v  vs
T  T0  s 0  T0  u
vu vu
 Sursă mobilă, observator fix
Deci frecvenţa recepţionată de observator este:
1 1 vu vu
ν    ν0   ν  ν0
T T0 v u  v s v u  vs
Deci, la apropierea sursei de observator frecvenţa recepţionată
de observator este mai mare decât frecvenţa emisă de sursă:
Dacă sursa se îndepărtează de observator atunci în loc de vs
punem -vs şi frecvenţa recepţionată de observator va fi mai
mică decât cea emisă de sursă: vu
ν  ν0   ν  ν0
v u  vs
Ambele situaţii pot fi cuprinse în relaţia: ν  ν  v u
0
v u  vs
unde semnul ”-” la vs se utilizează atunci când sursa se
apropie de observator iar semnul ”+” atunci când sursa se
îndepărtează de observator.
 Sursă fixă, observator mobil
Să presupunem acum că sursa este fixă şi observatorul se
aproprie de sursă cu viteza vo.

Unda emisă de sursă la momentul t1=0, va fi recepţionată de

𝐒𝐎
observator la momentul t1’= 𝐯 iar unda emisă de sursă după o
𝐮
perioadă de emisie, la momentul, t2=T0, va fi recepţionată de
𝐒𝐎`
observator la momentul t2’= T0+ 𝐯 .
𝒖

Perioada recepţionată de observator va fi:

SO SO SO - SO OO
T  t 2  t1  T0    T0   T0 
vu vu vu vu
 Sursă fixă, observator mobil

OO
Perioada recepţionată de observator va fi: T  T0  v
u

Deoarece distanţa OO` este distanţa parcursă de observator

în timpul unei perioade de recepţie, putem scrie OO`= vo · T.
vo  T vu
Rezultă: T  T   T  T 
v u  vo
0 0
vu

sau frecvenţa recepţionată de observator este:

1 v u  vo
ν   ν0 
T vu
 Sursă fixă, observator mobil

La apropierea observatorului de sursă, vu  vo

frecvenţa recepţionată de observator este ν  ν0 
vu
mai mare decât frecvenţa emisă de sursă:

Dacă observatorul se îndepărtează de sursă,

atunci în loc de vo punem -vo şi frecvenţa vu  vo
ν  ν0 
recepţionată de observator va fi mai mică vu
decât cea emisă de sursă:
v u  vo
Ambele situaţii pot fi cuprinse în relaţia: ν  ν0 
vu
unde semnul ”+” la vo se utilizează atunci când observatorul
se apropie de sursă, iar semnul ”-” atunci când observatorul
se îndepărtează de sursă.
 Sursă mobilă, observator mobil

Reunind ambele situaţii se obţine formula: ν  ν 0  v u  v o

v u  vs

care descrie toate situaţiile legate de deplasarea relativă sursă-

observator.

Primul semn din relaţie corespunde situaţiei de apropiere

sursă-observator, deci ν > ν0, iar cel de-al doilea semn
situaţiei de îndepărtare, atunci când ν < ν0.

Dacă observatorul sau sursa se deplasează sub un unghi θO,

respectiv θS, față de direcția dintre ele, atunci:
v u  v o  cosθ O
ν  ν0 
v u  v s  cosθ S
 Aplicaţii ale efectului Doppler-Fizeau
Efectul Doppler se observă atât la undele elastice (inclusiv
sonore) cât şi la undele electromagnetice (inclusiv lumina) caz
în care se numeşte efect Doppler-Fizeau.
Efectul Doppler este foarte important în astronomie unde prin
măsurarea frecvenţei radiaţiilor care provin de la stele sau
galaxii îndepărtate se poate stabili mişcarea acestora faţă de
planeta noastră.
O altă aplicaţie importantă este radarul folosit pentru
măsurarea vitezei maşinilor aflate în trafic. Aparatele radar
măsoară lungimea de undă a undelor reflectate de o maşină
în mişcare, prin aceasta putându-se stabili viteza mobilului.
Efectul Doppler poate fi utilizat în ecografie. Ecografia
Doppler permite măsurarea vitezei de deplasare a sângelui în
vase.
Aplicație:
Cu câți decibeli crește nivelul sonor prin suprapunerea a 1000 surse
identice?
Aplicație:
Nivelul sonor al sunetului emis de o sursă sonoră, ce emite uniform
în toate direcțiile, este de 60 dB. Care este amplitudinea cu care
oscilează moleculele de aer aflate lângă sursa sonoră? Se cunoaște
valoarea pragului de audibilitate I0 =10-12 W/m2, viteza cu care se
propagă sunetul în aer v = 340 m/s, densitatea aerului ρ = 1,3 kg/m3
și frecvența sunetului emis  = 1070 Hz.

Aplicație:
Frecvenţa sunetului sirenei unei locomotive care se deplasează cu
viteza de 72 km/h este de 1152 Hz. Care este frecvenţa undelor
sonore auzite de un călător aflat într-un tren care se deplasează cu
viteza de 108 km/h atunci când locomotiva:
a) se aproprie de el?
b) se îndepărtează de el?
Se va considera viteza sunetului în aer de 340 m/s.