Cursul 8

Electrostatică
 Sarcina electrică
 Structura materiei
 Conservarea sarcinii electrice
 Cuantificarea sarcinii electrice
 Legea lui Coulomb
 Câmpul electric. Intensitatea câmpului electric.
 Lucrul mecanic în câmp electric.

 Energia potențială.

 Potenţialul câmpului electric.

 Sarcina electrică
Electrostatica este ştiinţa care studiază fenomenele generate de sarcinile
electrice aflate în repaus.
Sarcina electrică este o mărime fizică scalară care măsoară starea de
electrizare a unui corp.
Unitatea de măsură pentru sarcina electrică în sistemul internaţional este
Coulombul (C).
Există două tipuri de sarcini electrice: cea pozitivă, respectiv cea negativă.
Cantitatea cea mai mică de sarcină este sarcina electronului:
e = 1,602176487(40)·10-19 C  1,6·10-19 C.
După cum se ştie, materia este alcătuită din atomi. În structura atomului
există o parte centrală numită nucleu, în jurul căruia se mişcă electroni
formând aşa numitul nor electronic.
http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/Nuclear/nucuni.html

http://www.nuceng.ca/igna/physicsfull.htm 1 ft = 0,3048 m
 Structura materiei. Conservarea sarcinii electrice.
Nucleul este format din protoni şi neutroni. Sarcina electrică a protonilor
este egală cu +e, iar cea a electronilor este egală cu -e. Neutronii sunt
neutri din punct de vedere electric.
Pentru un atom oarecare numărul electronilor este egal cu numărul
protonilor, atomul fiind, în ansamblu, neutru din punct de vedere electric.

Dacă un atom pierde unul sau mai mulţi electroni, atunci el devine încărcat
pozitiv, adică el devine astfel un ion pozitiv. Dacă atomul primeşte unul sau
mai mulţi electroni, el devine ion negativ.

Sarcinile electrice nu se creează şi nu se distrug.

În procesul de electrizare prin frecare, numărul sarcinilor elementare pe
care le pierde un corp este egal cu numărul sarcinilor elementare
transferate pe un alt corp sau pe un sistem de corpuri.
Legea conservării sarcinii electrice se enunţă astfel:
într-un sistem izolat, suma algebrică a sarcinilor electrice rămâne
întotdeauna constantă.
 Cuantificarea sarcinii electrice. Legea lui Coulomb.
Sarcina netă a oricărui corp este egală cu suma algebrică a sarcinilor
particulelor elementare din care este alcătuit corpul respectiv.
Adică sarcina netă a oricărui corp este multiplu întreg a sarcinii
elementare e: q =ne, unde n este un număr întreg.
Relaţia de mai sus arată că sarcina electrică cu care se încarcă un corp
este cuantificată, adică sarcina electrică a unui corp poate avea numai
valori bine determinate care sunt multipli întregi n ai sarcinii electrice
elementare.
Charles Augustin de Coulomb (1736–1806) a
măsurat în 1785 forţele de interacţiune dintre
. corpurile încărcate electric cu ajutorul unei
balanţe de torsiune construită de el. Concluzia
sa a fost că forţa de interacţiune dintre două
sarcini punctiforme acţionează de-a lungul
dreptei ce uneşte cele două sarcini este direct
proporţională cu produsul sarcinilor şi invers
proporţională cu pătratul distanţei dintre ele:
q q
F12  F21  k 1 2 2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Legea_lui_Coulomb r
k este o constantă ce depinde de mediu şi de sistemul de unităţi de măsură
utilizat. În SI:
1
k
4πε
Prin  este notată permitivitatea electrică a mediului: ε = ε0·εr, unde
0 = 8,85410-12 F/m este permitivitatea electrică a vidului, iar r este
permitivitatea relativă a mediului în care sunt plasate cele 2 sarcini electrice.
Pentru aer r = 1, se obţine:
9 Nm
2
1 1
k  12
 9 10
4  π  ε 0 4  3,14  8,854 10 C2

1 q1  q 2
 F12  F21  
4πε0 r2

Forţa coulombiană este de respingere

dacă sarcinile sunt de acelaşi fel şi de
atracţie dacă sarcinile sunt de semne
contrare.
Luând una dintre sarcini drept referinţă, cealaltă are poziţia determinată prin
vectorul de poziţie, 𝑟. Atunci forţa coulombiană se scrie vectorial sub forma:
 1 q1  q 2  
F  3 r r
4πε 0 r Dacă se introduce versorul vectorului de poziție: r̂ 
r
 1 q1  q 2
Atunci: F   2  r̂
4 πε 0 r

1 q1  q 2
F 
4πε 0 r2
 Câmpul electric. Intensitatea câmpului electric.
Câmpul electric este o formă de existenţă a materiei generată în jurul unei
sarcini electrice care se manifestă prin acţiunea unor forţe de natură
electrică asupra oricărei sarcini electrice introduse în câmp.

Pentru a caracteriza câmpul electric se defineşte intensitatea câmpul

electric într-un punct ca fiind:  
F
E
q0
unde 𝐹 este forţa cu care câmpul electric acţionează asupra sarcinii
electrice q0 introduse în câmp.
Pentru câmpul electric generat de sarcina q în care se introduce sarcina de
probă q0 (întodeauna aleasă pozitivă), intensitatea câmpului electric în
punctul unde este plasată sarcina de probă este:
 
 F q r q q
E     r̂ și: E 
q 0 4πε 0  r r 4πε 0  r
2 2
4πε 0  r 2

Orientarea forţei 𝐹 şi a intensităţii câmpului electric, 𝐸, va fi întodeauna pe

dreapta care uneşte cele două sarcini, sensul fiind determinat de sensul
sarcinii q care crează câmpul.
Pentru q pozitiv, 𝐅 este o forţă de Pentru q negativ, 𝐅 este o forţă de
respingere şi 𝐄 are sensul lui 𝐫 . atracţie şi 𝐄 are sensul spre sarcina q.
Intensitatea câmpului electric poate fi evidenţiată prin linii de câmp la care
vectorul 𝐄 este tot timpul tangent.

Dacă sarcina q este pozitivă, Dacă sarcina q este negativă,

atunci liniile de câmp pleacă atunci liniile de câmp converg
radial de la aceasta spre infinit. radial de la infinit spre aceasta.
Sarcina electrică poate fi distribuită discontinuu, pe mai multe corpuri
punctiforme încărcate electric, când dimensiunile proprii ale acestora sunt
neglijabile, sau putem avea o distribuţie continuă de sarcină pe corpuri
când nu mai putem neglija dimensiunile proprii ale acestora.

Dacă avem o distribuţie discontinuă de sarcini qi şi ne interesează

intensitatea câmpului electric într-un punct dat, atunci aceasta va fi:
 n   qi este câmpul creat de sarcina qi aflată la
E   E i , unde E i   r̂i
i 1 4π 0  ri2 distanţa ri de locul considerat.
În aplicaţiile uzuale sarcinile electrice nu sunt punctuale ci sunt distribuite în
mod continuu într-un volum, pe o suprafaţă sau pe o direcţie (ex: de-a lungul
unui conductor).

Pentru caracterizarea unei distribuții continue de sarcină se folosesc

următoarele mărimi:
q dq
 densitatea volumică de sarcină electrică, ρ: ρ  sau  
VdV
q dq
 densitatea superficială de sarcină electrică, σ: σ  sau  
S dS
q dq
 densitatea liniară de sarcină electrică, λ: λ  sau λ 
l dl
Considerăm că în volumul V este distribuită uniform
o sarcină electrică cu densitatea volumică de
sarcină . Considerăm un element de volum infinit
mic, dV, care are sarcina electrică dq = ·dV.

Vectorul intensitatea câmpului electric generat de

sarcina electrică dq în punctul P este egal cu:
 dq ρ
dE   r̂   r̂  dV
4πε 0  r 2 4πε0  r 2
Vectorul intensitatea câmpului electric generat de toată  1 ρ
sarcina electrică din volumul V, în punctul P, se obține E
4πε 0  r 2
 r̂  dV
integrând relația de mai sus pe tot volumul considerat: V

Vectorul intensitatea câmpului electric creat de o  1 σ

distribuție continuă superficială de sarcină electrică E
4πε 0 S r 2  r̂  dS
într-un punct P se va calcula cu relația:

Vectorul intensitatea câmpului electric creat de  1 

distribuția liniară de sarcină, într-un punct P se va E 
4πε 0 C r 2
 r̂  dl
calcula cu ajutorul relației:
 Lucrul mecanic în câmp electric
Să calculăm lucrul mecanic efectuat
pentru deplasarea unei sarcini electrice
de probă q0 în câmpul electrostatic creat
de sarcina q din punctul 1 în punctul 2 pe
o traiectorie oarecare.

Lucrul mecanic infinitezimal se exprimă ca

produsul scalar dintre forţa şi elementul de
 
drum de pe traiectoria aleasă: dL  F  d l

  2
2
dr qq 0
 L12   F  d l   F  cosθ  dl Dar: cos   dr  dl  cos  și: F 
1 1
dl 4πε0 r 2
r2 r r
qq 0 dr qq 0 2 dr qq 0  1  2 qq 0  1 1 
 L12    2          
r1
4 πε 0 r 4 πε 0 r1 r 2
4 πε 0  r  r1 4πε 0  r1 r2 
Se observă că L depinde numai de poziţia iniţială şi finală a sarcinii de
probă:
qq 0  1 1 
L12    
4πε 0  r1 r2 
 Lucrul mecanic în câmp electric. Energia potenţială.
Dacă sarcina de probă se întoarce în punctul iniţial pe o traiectorie oarecare,
atunci lucrul mecanic L21 efectuat pentru deplasarea sarcinii q0 în câmpul
electrostatic creat de sarcina q este L21 = -L12:
qq 0 1 1
L 21       L12
4πε 0  r2 r1 
Astfel, lucrul mecanic efectuat la deplasarea cu viteză constantă a unei
sarcini de probă pe o curbă închisă  în câmpul creat de o sarcină fixă q
(sau în general în câmpul unei distribuţii de sarcină staţionare) este nul,
adică:  

 F dl  0
Această relație exprimă faptul că un câmp electrostatic este un câmp
conservativ. După cum se știe, într-un câmp conservativ este posibilă
definirea unei energii potențiale.

Se știe de asemenea că variația energiei potențiale este egală cu lucrul

mecanic, efectuat de forțele conservative luat cu semn schimbat:
ΔE p  E p 2  E p1  L12
 Energia potenţială
qq 0 1 1  qq 0 qq 0 
Dar: L12      E p2  E p1    
4πε 0  r1 r2   4π 0  r1 4π 0  r2 
qq 0 qq 0
 E p2   E p1 
4π 0  r2 4π 0  r1
Energia potenţială este definită până la o constantă aditivă. Din acest motiv
putem să alegem o poziţie de referinţă în care energia potenţială este nulă.
Fie de exemplu punctul 1 punct de referinţă şi Ep1 (r1  ) = 0 iar punctul 2
unul oarecare.

Atunci energia potențială a sarcinii q0 în câmpul electric creat de sarcina q

este: qq 0
E p (r) 
4π 0  r
Potenţialul câmpului electric într-un punct este egal cu raportul dintre lucrul
mecanic necesar pentru a transporta sarcina electrică de probă din acel
punct (r1 = r) la infinit (r2 → ) și sarcina electrică de probă:

Lr 1 qq 0  1 1  1 q 1 q
V(r)         V(r)   sau: V(r)  E p (r)
q 0 q0 4πε 0  r   4πε 0 r 4πε 0 r q 0
VS.I.  1 V (Volt)
 qq 0  1 1   q q 
L12      q 0     q 0 V1  V2 
4πε 0  r1 r2   4πε 0  r1 4πε 0  r2 
     
L r  q 0  E  d l  V(r)   E  d l
V(r)  și: L r
q0 r r

Dacă avem mai multe sarcini electrice care creează un potenţial electric
într-un punct, acesta va fi:
este potenţialul electric creat de sarcina qi
n
1 qi
V   Vi , unde Vi 
i 1 4πε 0 ri aflată la distanţa ri de locul considerat.

Potențialul câmpului electric generat de o distribuție continuă de sarcini

electrice în punctul P este:
1 ρ
1. V  
4πε 0 V r
 dV - pentru o distribuție volumică de sarcină

1 σ
2. V  
4πε 0 S r
 dS - pentru o distribuție superficială de sarcină

1 
3. V  
4πε 0 C r
 dl - pentru o distribuție liniară de sarcină
Aplicație:
O monedă de Cu are masă de 3,1 g. Fiind neutră din punct de vedere
electric, sarcina negativă este egală cu sarcina pozitivă. Care este mărimea
acestei sarcini?
Se cunoaşte numărul atomic Z = 29, masa molară M = 63,5 g/mol și numărul
lui Avogadro NA= 6,0221023 particule (atomi, molecule, ioni, etc.)/ mol.

Aplicație:
Să presupunem că am separat sarcina totală pozitivă de cea negativă din
moneda de Cu de 3,1 g, la distanţa pentru care forţa de atracţie dintre ele
este de 10N. Care este această distanţă? Care ar fi forţa dintre aceste
sarcini dacă ele ar fi plasate la distanţa de 1 m?
1 N·m2
Se cunoaşte Q = 1,36·10 C și 4 910 C2 .
5 9
0
Aplicație:
Două sfere metalice izolate situate în aer – prima cu raza R1 = 6 cm,
încărcată electric la un potenţial V1 = 150 kV, iar a doua cu raza R2 = 4 cm,
încărcată cu sarcina electrică q2 = 0,5 μC – sunt puse pentru un moment în
contact printr-un fir metalic. Să se afle:
a) sarcina q1 a primei sfere și potențialul V2 al sferei a doua;
b) sarcinile q1’ și q2’ ale celor două sfere după punerea lor în contact;
c) cum se modifică forța de interacțiune dintre cele două sfere prin
punerea în contact a sferelor.
1 N·m2
Se cunoaște 4 910 C2 și potențialul unui conductor sferic de rază R,
9
0
q
încărcat cu sarcina electrică q pe suprafața sferei V = 4 R.
0