Sunteți pe pagina 1din 11

CÂMPUL ELECTRIC

Câmpul electric reprezintă particularizarea noțiunii mai largi de câmp


electromagnetic, exclusiv din punct de vedere al proprietăților sale electrice. Câmpului
electric îi sunt asociate regiunea din spațiu în care corpurile sunt acționate de forte și
cupluri de natură electrică și funcția de punct care-1 caracterizează.
Câmpul electric în vid se studiază macroscopic, măsurând în fiecare punct din câmp,
forța în mărime, direcţie și sens care acţionează asupra unui corp de probă încărcat cu
sarcină electrică.
Corpul de probă este un conductor punctiform, folosit pentru explorarea câmpului
electric. El trebuie să fie cât mai mic posibil, pentru ca forța ce acţionează asupra lui să
poată fi aproximată prin forța ce ar acţiona în acel punct și nu prin rezultanta forţelor din
regiunea ocupată de corp; pentru orice poziţie în câmp, starea lui de electrizare trebuie să fie
invariabilă în timp. Pentru început, studiul câmpului electric se face în vid.
Vidul este o stare de rarefiere limită a substanţei corpurilor și în consecinţă un punct
din vid se identifică prin razele vectoare în raport cu originea unui sistem de referinţă aflat în
imobilitate relativă faţă de corpurile din apropiere.
F
În câmpul electric din vid, forța qv exercitată asupra unui corp de probă, depinde de

sarcina electrică care-1 încarcă q și de poziţia lui în câmp reperată cu raza vectoare r.
Fqv  Fqv (q, r )

Prin aducerea în acelaşi punct P(r) din câmpul electric, a două corpuri de probă
încărcate cu sarcini electrice diferite dar pozitive, se constată că raportul modulelor este
egal cu raportul sarcinilor q 1, și q2.
Fqv (q1 , r ) q1

Fqv (q2 , r ) q2

Prin aducerea aceluiaşi corp de probă cu sarcina q în două punce diferite P 1(r1) și
P2(r2) se constată că raportul modulelor forţelor este egal cu raportul a două funcţii Ev(r1) și
Ev(r2). Fqv (r1 , q) Ev (r1 )

Fqv (r2 , q) Ev (r2 )

Din analiza relaţiilor anterioare, rezultă:


Fqv (q, r )  qEv (r )

1
F (r )
Mărimea vectorială Ev (r ) egală cu raportul dintre forța qv care se exercită în

vid asupra corpului de probă prin sarcina lui electrică q, când aceasta tinde către zero,
caracterizează local câmpul electric în vid și se numeşte intensitatea câmpului electric în vid.
F ( q, r )
Ev (r )  lim
q0 q

In S.I. unitatea lui Ev se numește [V/m] și este vectorul câmp electric în care asupra
corpului punctiform cu sarcina 1C se exercită se exercită o forţă de 1N.
Ansamblul liniilor de câmp numeşte spectru de câmp.
Ev
Linia de câmp este o curbă la care în fiecare punct vectorul este orientat după
Ev
tangentă și în acelaşi sens. Deoarece în fiecare punct vectorul este univoc determinat
liniile de câmp nu se intersectează.
Notând cu ds elementul de lungime al liniei de câmp orientat în sensul acesteia,
ecuaţia diferenţială a liniei de câmp se notează:
ds  Ev  0

Ev
Câmpul electric se numeşte omogen sau uniform, dacă fiecare punct vectorial are
aceeași valoare și orientare liniile de câmp fiind paralele și echidistante.
Sarcina electrică se defineşte ca forța exercitată într-un câmp electric uniform de
E
intensitatea v asupra corpului introdus.
Fq
q
Ev

Dacă într-un sistem fizic sarcinile electrice q 1, q2, q3... în general variabile în timp
satisfac condiţia ca în fiecare moment suma lorn este nulă,
 qk  0
k 1

ele alcătuiesc un sistem complet de sarcini electrice; dacă suma lor este nenulă, ele
alcătuiesc un sistem incomplet.

Repartiţii de sarcină
Sarcinile electrice se repartizează pe corpuri și în corpuri. Analog densităţii de masă
se defineşte densitatea de sarcină electrică.

2
Se definesc:
q dq
 v  lim 
- densitatea de volum V 0 V dV 
q dq
 A  lim 
- densitate de suprafață A0 A dA
q dq
l  lim l  dl
- densitatea liniară l 0

TEORIA LUI COULOMB


Fie q1 și q2 sarcinile electrice care încarcă două corpuri punctiforme situate în vid la
distanţa R.

𝒒𝟏 > 𝟎 𝐑 𝒒𝟐 > 𝟎
𝐅𝟏𝟐 𝐮𝟏𝟐 𝐮𝟐𝟏 𝐅𝟐𝟏

𝒒𝟏 > 𝟎 𝐮𝟏𝟐 𝒒𝟐 > 𝟎

𝐅𝟏𝟐 𝐅𝟐𝟏 𝐮𝟐𝟏

Forțele F 12 și F 21 ce acționează asupra corpurilor 1 și 2 au următoarele proprietăţi:

- Satisfac principiul acțiunii și reacțiunii F 12   F 21


- Dacă sarcinile sunt de acelaşi semn, forţele sunt de respingere, iar dacă sunt de
semne contrare, de atracţie;
- În valoare absolută, forţele sunt proporţionale cu produsul sarcinilor și invers
proporţionale cu pătratul distanţei, depinzând de proprietăţile electrice ale vidului.
1 q1q2 R
F 12  F 21   
40 R 2 R

unde
 0 = permitivitatea vidului [F/m]
 9  109 N
Dacă considerăm R = lm, q1,q2=lC 1și F12 F21
C2  rezultă:
0    
36  10 9  Nm 2 

3
CÂMP ELECTRIC COULOMBIAN
Fqv  qEv
În conformitate cu relația , forța F 21 este egală cu produsul dintre sarcina

electrică q1 și vectorul câmp electric în vid E12 , stabilit


 de sarcina q2.
F12  q1 E12
 
F21  q 2 E 21

1 q2 1 q1
E12   u 21 E 21   u12
Deci: 4 0 R2 4 0 R2

O sarcină electrică q, punctiformă stabileşte într-un punct oarecare P situat la


distanţa R un câmp electrostatic al cărui vector câmp E v este radial, proporţional cu sarcina q
și invers proporţional cu pătratul distanţei. 
q 
1 q R
Ev   uR  
4 0 R 2 4 0 R 3

Intensitatea câmpului electrostatic este orientată de la corpul punctiform spre infinit


dacă sarcina este pozitivă și către corp dacă sarcina este negativă.
Intensitatea câmpului electrostatic E v stabilită într-un punct din vid de n sarcini

punctiforme q n , este suma vectorială a intensităţilor datorate tuturor sarcinilor în acel


n
punct.
Ev   Evk
k 1

q K Rk
Evk  
unde 4 0 Rk3
 1 n qk
Ev    Rk
4 0 k 1 Rk3
și deci

Dacă sarcina q este repartizată, intensitatea câmpului electrostatic elementar dEv


stabilit în vid de sarcina elementară dq se calculează
dq R
cu relaţia:
dEv  
4 0 R 3

v ( r )
'
Dacă sarcina are o distribuţie volumetrică cu densitatea , de suprafață
 '  '
(superficială) A ( r ) sau liniară l ( r ) se poate considera:
dqv  v ( r ' ) dv'

dqA   A( r ' ) dA'

dql   l ( r ' ) dl '

4
și vectorul
E v se obține integrând pe volumul V, suprafaţa S și linia C. Dacă în câmp se

găsesc și sarcini discrete intensitatea câmpului electrostatic se calculează cu relaţia:


1 R
Ev   3
4 0 R

 n 
   
1 R R R ' qk
Ev (r )     v (r)  3 dv'   A (r)  dA  l (r). dl  R 
40  v
k
R A R3 C R3 3
k 1 Rk 

Elementele de volum, de suprafaţă, de lungime, sunt reperate de razele vectoare r  ,

iar punctul P de rază r .


Distanţa între punctul P și P' este:
R  r  r   x  xi   y  y j  z  z k

R   r   r  ( x  x)i   y  y  j  z   z k

R R      
 si   i  j k   i  j k
și x x x y z x y z și   

5
Dacă U(R) este o funcție scalară și F (R) un vector, există relațiile:
𝑔𝑟𝑎𝑑𝑈(𝑅) = −𝑔𝑟𝑎𝑑′𝑈(𝑅)
𝑑𝑖𝑣𝐹⃗ (𝑅) = −𝑑𝑖𝑣′𝐹⃗ (𝑅)
𝑟𝑜𝑡𝐹⃗ (𝑅) = −𝑟𝑜𝑡′𝐹⃗ (𝑅)

R 1
3
  grad
Deoarece R R relația de definiție a intensităţii câmpului electrostatic devine:

Ev r   
q 1
grad
4 0 R

Deci: Intensitatea câmpului electrostatic stabilit de o sarcină punctiformă într-un


punct la o distanţă R este proporţională cu gradientul inversului distanţei R.

TENSIUNEA ELECTRICĂ
Se numeşte tensiune electrică u12 mărimea scalară egală cu integrala de linie a
Ev
produsului scalar dintre intensitatea câmpului electric și elementul de lungime d s între
punctele P 1 și P2 ale curbei Γ.

ሬ⃗𝐫 𝛂
𝐄 𝐝𝐬⃗ = 𝐝𝐫⃗
𝐏𝟏 𝐏𝟐
𝐏 𝐫⃗ + 𝐝𝐫⃗

𝐫⃗

𝐫⃗𝟏 𝐫⃗𝟐

În regimuri statice și staţionare tensiunea electrică este invariabilă în timp U 12 ; dacă

este variabilă se notează u12 și se numește tensiune instantanee.

6
Tensiunea electrică caracterizează global câmpul electric referitor la o curbă r dată,
între două puncte ale acesteia.

Sensul de integrare, adică sensul elementului de arc al curbei  se numește sens de


referinţă al tensiunii de la P 1 la P2. Dacă punctul P este reperat de raza vectoare r, elementul
de lungime ds este asimilat diferențialei razei vectoare dr 2.
u12   Ev dr
ds  dr 1

Într-un câmp electric uniform tensiunea electrică u12 dintre două puncte P 1 și P2
situate la distanţa d nu depinde2 de forma curbei
2 Γ și are expresia:
u12   Ev  ds  Ev  ds cos   Ev d cos 
1 1

Dacă punctele P1 și P2 se găsesc pe aceeaşi linie de câmp și α= 0, tensiunea este


pozitivă și u = Ev d > 0.
Deci modulul vectorului E v este egal cu căderea de tensiune pe unitatea de lungime
a liniei de câmp.
Dacă punctele P 1 și P2 sunt situate pe o dreaptă perpendiculară pe liniile de câmp
α = ±π/2, tensiunea electrică este identic nulă.

Ev
Dacă are în coordonate carteziene componentele Ex, Ey, Ez iar elementul ds
componentele dx, dy, dz, tensiunea se calculează cu relaţia:
E  E x i  E y j  Ez k

ds  dxi  dy j  dz k
2
u12   ( E x dx  E y dy  E z dz )
1

Integrala de linie a intensităţii câmpului electric efectuată pe o curbă închisă Γ se


numeşte tensiune electromotoare și se notează cu e .

e   Ev ds

În câmp uniform, tensiunea electromotoare este nulă pentru orice curbă închisă Γ.

7
POTENŢIALUL ELECTROSTATIC. DIFERENŢA DE POTENŢIAL

Se consideră o sarcină electrică punctiformă q situată în originea referenţialului.


Tensiunea electrică u12 între punctele P 1 și P2 ale curbei Γ se calculează cu relaţia:
2
u12   E v ds
1

Ev (r )
este intensitatea câmpului electrostatic într-un punct P de pe curbă calculată cu relația:
q r
Ev (r )  
40 r 3

Înlocuind:
2
𝑞 𝑟̅ ∙ 𝑑𝑠̅ 2
𝑞 𝑑𝑠 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 −𝑞 1 2 𝑞 1 1
𝑢12 =∫ ∙ 3 =∫ ∙ 2
= ∙ ( )| = ( − )
1Γ 4𝜋𝜀0 𝑟 1Γ 4𝜋𝜀0 𝑟 4𝜋𝜀0 2 1 4𝜋𝜀0 𝑟1 𝑟2
q 1
V  
se defineşte funcția V cu relația: 4 0 r

q 1 q 1
V1   ; V2  
4 0 4 0
și u12  V1  V2 , unde r1 r2

𝑞 1
Dacă punctul P2 se îndepărtează la infinit, tensiunea electrică: 𝑢 = lim 𝑢12 = 𝑉1 = 4𝜋𝜀
𝑟2 →∞ 0 𝑟1

Integrala de linie a câmpului electrostatic efectuată pe o curbă de formă oarecare,


între punctul P situat la distanţa r de sarcină și punctul de la infinit, se numeşte potenţial
electrostatic V.
Dacă considerăm P1 un punct curentP P și P2 un punct de referinţă P0, potenţialul P se
calculează cu relaţia:

VP  V0  Ev  ds
0
u12  V1  V2
P
V2  V1  u12  V0  Ev  ds
0

Tensiunea electrică u12 egală cu diferența potențialelor V1 și V2 se numeşte


diferenţă de potenţial.
Potenţialul electrostatic V(r) este o funcţie continuă de punct cu excepţia
singularităţilor.

8
Alegerea punctului de referinţă P 0 al cărui potenţial de referinţă V 0 intervine în
expresia potenţialului raportat V P este arbitrară cu condiţia ca integrala câmpului electric
între punctele P 0 și P 1 să nu ia valori infinite. În acest caz, nu se precizează punctul P0
și V0 este o constantă aditivă. P1


V  E v d s  const .
P0

Potenţialul electrostatic V este definit în acord cu definiţia energiei potenţiale a unui


punct material:
F
- vectorul E v este forța coulombiană qv ce se exercită asupra sarcinii punctiforme unitate.
Diferenţa de potenţial este lucrul mecanic L 12 care trebuie efectuat din exterior
pentru a aduce corpul de probă având sarcinaP2electrică unitate, din punctul P1 în punctul P2.
L12   F qv  ds
P1

L12  V1  V2

GRADIENTUL DE POTENŢIAL
P
V  V0   Ev  d s
Dacă se diferenţiază relaţia: 0 se obține dV  grad V  d s .

E v   gradV  V
Comparând cele două relaţii, se obține:
Rezultă că intensitatea câmpului electric E v este gradientul cu semn schimbat al
potenţialului V.

POTENŢIALUL ELECTROSTATIC AL SARCINILOR REPARTIZATE

În conformitate cu principiul superpoziţiei, potenţialul electrostatic V stabilit într-un


punct oarecare din vid de n sarcini punctiforme q k este egal cu suma potențialelor
electrostatice Vk pe care le-ar stabili în acel punct fiecare sarcină.
n n
q

1 qk

1
V  Vk Vk  k  V 
k 1 4 0 Rk 4 0 k 1 Rk
și
dq 1
dV  
Pentru o sarcină distribuită, 4 0 r

9
SUPRAFEŢE ECHIPOTENŢIALE

Deoarece potenţialul electrostatic este o funcţie de punct scalară, se pot trasa


suprafeţe ale căror puncte au acelaşi potenţial, denumite suprafeţe echipotenţiale.
V(r) = V(x,y,z) = const.
Deoarece intensitatea câmpului electric este gradientul cu semn schimbat al
potenţialului, liniile de câmp electric sunt perpendiculare pe suprafeţele echipotenţiale.

FLUXUL ELECTRIC. TEOREMA LUI GAUSS

Mărimea vectorială egală cu produsul dintre intensitatea câmpului electric în vid


 
Ev 
și permitivitatea se numește inducția electrică în vid
0 Dv .
 
Dv   0  Ev

Fluxul electric este mărimea scalară egală cu integrala de suprafaţă a produsului


scalar dintre inducţia electrică și elementul de suprafaţă.
 
 S   Dv  n dA
S S
dacă suprafața este deschisă
 
   Dv  n dA

dacă suprafața este închisă

Se consideră o suprafață deschisă S  care se sprijină pe conturul Γ, prevăzut cu un


sens de parcurgere.

Dv
Inducţia electrică în vid , într-un punct P pe suprafaţa S  se calculează cu relaţia:
  q R
Dv   0 Ev   3
4 R   
 q Rn
S   Dv  n dA   dA
 S 4 S R3
q dA cos 
4 S
S 
S 
R2
Iar pentru fluxul electric  se obţine:

dA cos 
Mărimea

S R2
 
este unghiul solid sub care se vede curba din

punctul în care e situată sarcina.

10
Dacă în câmp se găsesc n sarcini punctiforme, în conformitate cu principiul
S
superpoziţiei, fluxul electric  are următoarea expresie:
n
1
S 

4
q k 1
k  ,k

Pentru suprafeţe închise, considerând sarcina punctiformă în interiorul suprafeţei,


unghiul solid dintr-un punct interior suprafeţei închise fiind egal cu 4Π se obţine
   q.

Acest rezultat se explică astfel: conul cu vârful în care se găseşte sarcina punctiformă
ale cărui generatoare sunt tangente suprafeţei Σ, determină o curbă Γ care separă două

suprafeţe deschise S  și S'Γ (S Γ  S'Γ =Σ).


Considerând arbitrar un sens de parcurgere a curbei Γ, versorul normal al uneia din
suprafeţele deschise este identic cu versorul suprafeţei Σ iar versorul celeilalte are sens
contrar. n S  n
n S  n

d S  dS     S  S  0
și deci și

Cu aceasta, forma integrală a teoremei fluxului electric sau teorema lui GAUSS se
enunţă astfel: fluxul electric prin orice suprafaţă închisă Σ trasată exclusiv în vid este egal
cu sarcina electrică 𝑞Σ din interiorul ei.

APLICAŢIE

Câmpul și potenţialul electric în cazul unui plan S încărcat uniform cu densitatea de


suprafaţă ρ de sarcini electrice.

Din motive de simetrie, Ev
este  pe plan.
Deci fluxul prin suprafaţa laterală este "0".

Ev  dA  0

Fluxul se reduce la valoarea sa prin suprafeţele S și S' de arii egale,A.


    Ev  dA   Ev  dA  2 AE v ( A  Ev )
S1 S2

1 1
  q   A S
0 0
Din teorema lui GAUSS:

  
Ev  S Ev  S k   Ev
Egalând, 2 0
și 2 0

11