Sunteți pe pagina 1din 12

CÂMPUL ELECTRIC

Câmpul electric reprezintă particularizarea noţiunii mai largi de câmp


electromagnetic, exclusiv din punct de vedere al proprietăţilor sale electrice. Câmpului electric îi
sunt asociate regiunea din spaţiu în care corpurile sunt acţionate de forţe şi cupluri de natură
electrică şi funcţia de punct care-1 caracterizează.
Câmpul electric în vid se studiază macroscopic, măsurând în fiecare punct din câmp, forţa în
mărime, direcţie şi sens care acţionează asupra unui corp de probă încărcat cu sarcină electrică.
Corpul de probă este un conductor punctiform, folosit pentru explorarea câmpului electric.
El trebuie să fie cât mai mic posibil, pentru ca forţa ce acţionează asupra lui să poată fi
aproximată prin forţa ce ar acţiona în acel punct şi nu prin rezultanta forţelor din regiunea ocupată
de corp; pentru orice poziţie în câmp, starea lui de electrizare trebuie să fie invariabilă în timp.
Pentru început, studiul câmpului electric se face în vid.
Vidul este o stare de rarefiere limită a substanţei corpurilor şi în consecinţă un punct din
vid se identifică prin razele vectoare în raport cu originea unui sistem de referinţă aflat în imobilitate
relativă faţă de corpurile din apropiere.
În câmpul electric din vid, forţa Fqv exercitată asupra unui corp de probă, depinde de

sarcina electrică care-1 încarcă q şi de poziţia lui în câmp reperată cu raza vectoare r.
Fqv = Fqv (q, r )

Prin aducerea în acelaşi punct P(r) din câmpul electric, a două corpuri de probă
încărcate cu sarcini electrice diferite dar pozitive, se constată că raportul modulelor este
egal cu raportul sarcinilor q, şi q2.
Fqv (q1 , r ) q1
=
Fqv (q1 , r ) q2

Prin aducerea aceluiaşi corp de probă cu sarcina q în două punce diferite P1(r1) şi P2(r2) se
constată că raportul modulelor forţelor este egal cu raportul a două funcţii Ev(r1) şi Ev(r2).

Fqv (r1 , q) E v (r1 )


=
Fqv (r2 , q ) E v (r2 )

Din analiza relaţiilor anterioare, rezultă:

1
Fqv (q, r ) = qE v (r )

Mărimea vectorială Ev(r) egală cu raportul dintre forţa Fgv (r ) care se exercită în vid

asupra corpului de probă prin sarcina lui electrică q, când aceasta tinde către zero, caracterizează
local câmpul electric în vid şi se numeşte intensitate a câmpului electric în vid.
F ( q, r )
E v (r ) = lim
q →0 q

In S.I. unitatea lui Ev se numeşte [V/m] şi este vectorul câmp electric în care asupra
corpului punctiform cu sarcina IC se exercită se exercită o forţă de 1N.
Ansamblul liniilor de câmp din reprezentarea grafică S9 numeşte spectru de câmp.
Linia de câmp este o curbă la care în fiecare punct vectorul E v este orientat după tangentă şi

în acelaşi sens. Deoarece în fiecare punct vectorul E v este univoc determinat liniile de câmp
nu se intersectează.
Notând cu ds elementul de lungime al liniei de câmp orientat în sensul acesteia, ecuaţia
diferenţială a liniei de câmp se sene:
ds × E v = 0
Câmpul electric se numeşte omogen sau uniform, dacă fiecare punct vectorial Ev are aceeaşi
valoare şi orientare liniile de câmp fiind paralele şi echidistante.
SARCINA ELECTRICĂ se defineşte ca forţa exercitată într-un câmp electric uniform
de intensitatea Ev asupra corpului introdus.

Fq
q=
Ev

Dacă într-un sistem fizic sarcinile electrice q1, q2, q3... în general variabile în timp satisfac
condiţia ca în fiecare moment suma lor este nulă,

∑q
k =1
n =0

ele alcătuiesc un sistem complet de sarcini electrice; dacă suma lor este nenulă, ele
alcătuiesc un sistem incomplet.

2
REPARTIŢII DE SARCINĂ
Sarcinile electrice se repartizează pe corpuri şi în corpuri. Analog densităţii de masă se defineşte
densitatea de sarcină electrică.
Se definesc:
∆q dq
- densitatea de volum ρ v = lim =
∆V →0 ∆V dV ′
∆q dq
- densitate de suprafaţă ρ A = lim =
∆A′→0 ∆A′ dA′
- densitatea liniară

TEORIA LUI COULOMB

Fie qj şi q2 sarcinile electrice care încarcă două corpuri punctiforme situate în vid la distanţa R.

Forţele F12 şi F21 ce acţionează asupra corpurilor 1 şi 2 au următoarele proprietăţi:


- Satisfac principiul acţiunii şi reacţiunii F12 = -F21
- Dacă sarcinile sunt de acelaşi semn, forţele sunt de respingere, iar dacă sunt de
semne contrare, de atracţie;
- În valoare absolută, forţele sunt proporţionale cu produsul sarcinilor şi invers
proporţionale cu pătratul distanţei, depinzând de proprietăţile electrice ale vidului.
1 q1 q 2
F12 = F21 = ⋅
4πε 0 R2

unde ε 0 = permitivitatea vidului [F/m]


Dacă considerăm R = lm, q1,=q2=lC şi F12 =F21 =9- 1O9N rezultă
1  C2 
ε0 = −  
36π ⋅ 10 9  Nm 2 

3
CÂMP ELECTRIC COULOMBIAN

În conformitate cu relaţia FqvΓ = qE v , forţa F12 este egală cu produsul dintre sarcina electrică

q1 şi vectorul câmp electric în vid E12 , stabilit de sarcina q2.


r r
F12 = q1 E12
r r
F21 = q 2 E 21

1 q1 1 q1
Deci E12 = ⋅ u21 E 21 = ⋅ u12
4πε 0 R2 4πε 0 R2
O sarcină electrică q, punctiformă stabileşte într-un punct oarecare P situat la distanţa R
un câmp electrostatic al cărui vector câmp Ev este radial, proporţional cu sarcina q şi invers
proporţional cu pătratul distanţei.
r
1q r q R
Ev = ⋅ uR = ⋅
4πε 0 R 2 4πε 0 R 3

Intensitatea câmpului electrostatic este orientată de la corpul punctiform spre infinit dacă
sarcina este pozitivă şi către corp dacă sarcina este negativă.
Intensitatea câmpului electrostatic Ev stabilită într-un punct din vid de n sarcini

punctiforme q n , este suma vectorială a intensităţilor datorate tuturor sarcinilor în acel punct.
E v = ∑ E vk

q K Rk
unde E vk = ⋅
4πε 0 Rk3
r 1 qk
şi deci Ev =
4πε 0
∑R 3
⋅ Rk
k

Dacă sarcina q este repartizată, intensitatea câmpului electrostatic elementar dEv stabilit în vid
de sarcina elementară dq se calculează cu relaţia:
dq R
dE v = ⋅
4πε 0 R 3

Dacă sarcina are o distribuţie volumetrică cu densitatea ρv(r'), de suprafaţă (superficială)


ρA(r') sau liniară ρ1 (r') se poate considera:
dqv = ρv(r')dv'
dqA = ρA(r')dA'

4
dq1 = ρ1(r')ds'
şi vectorul E v se obţine integrând pe volumul V, suprafaţa S şi linia C. Dacă în câmp se găsesc şi
sarcini discrete intensitatea câmpului electrostatic se calculează cu relaţia:

1  R R R q 
E v (r ) = ⋅  ∫ ρ v (r ′) ⋅ 3 dv ′ + ∫ ρ A (r ′) ⋅ 3 dA′ + ∫ ρ1 (r ′). 3 ds ′ + ∑ k3 Rk 
4πε 0  v R S R C R Rk 

5
Elementele de volum, de suprafaţă, de lungime, sunt reperate de razele vectoare r ′ ,
iar punctul P de rază r .
Distanţa între punctul P şi P' este:

R = r − r ′ = ( x − x ′)i + ( y − y ′) j + ( z − z ′)k
R ′ = r ′ − r = ( x ′ − x)i + ( y ′ − y ) j + ( z ′ − z )k

∂R ∂R ′ ∂ ∂ ∂ ∂ ∂ ∂
şi =− si ∇ = i + j +k ∇′ = i + j +k şi ∇ = ∇ ′
∂x ∂x ′ ∂x ∂y ∂z ∂x ∂y ∂z

Dacă U(R) este o funcţie scalară şi F (R) un vector, există relaţiile:


gradU(R) = -grad'U(R)
dirF(R) = -div'F(R)
rotF(R) - -rot'F(R)

R 1
Deoarece 3
= − grad
R R
q 1
relaţia de definiţie a intensităţii câmpului electrostatic devine: E v (r ′) = − grad
4πε 0 R

Deci: Intensitatea câmpului electrostatic stabilit de o sarcină punctiformă într-un


punct la o distanţă R este proporţională cu gradientul inversului distanţei R.

TENSIUNEA ELECTRICĂ

Se numeşte tensiune electrică u 1 2 mărimea scalară egală cu integrala de linie a

6
produsului scalar dintre intensitatea câmpului electric E v şi elementul de lungime ds între
punctele P1 şi P2 ale curbei Γ.

În regimuri statice şi staţionare tensiunea electrică este invariabilă în timp U 12 ; dacă


este variabilă se notează u12 şi se numeşte tensiune instantanee.
Tensiunea electrică caracterizează global câmpul electric referitor la o curbă r dată,
între două puncte ale acesteia.
Sensul de integrare, adică sensul elementului de arc al curbei Γ se numeşte sens de
referinţă al tensiunii de la P 1 la P2. Dacă punctul P este reperat de raza vectoare r, elementul
de lungime ds este asimilat diferenţialei razei vectoare dr .
2
d s = dr u12 = ∫ E v dr

Într-un câmp electric uniform tensiunea electrică u12 dintre două puncte P1 şi P2
situate la distanţa d nu depinde de forma curbei Γ şi are expresia:
2 2
u = ∫ E v ⋅ ds = E v ∫ ds cos α = E v d cos
1Γ 1Γ

Dacă punctele P1 şi P2 se găsesc pe aceeaşi linie de câmp şi α= 0, tensiunea este


pozitivă şi u = Ev d > 0.

Deci modulul vectorului Ev este egal cu căderea de tensiune pe unitatea de lungime a


liniei de câmp.
Dacă punctele P1 şi P2 sunt situate pe o dreaptă perpendiculară pe liniile de câmp
α = ±π/2, tensiunea electrică este identic nulă.

7
Dacă Ev are în coordonate carteziene componentele Ex, Ey, Ez iar elementul ds
componentele dx, dy, dz, tensiunea se calculează cu relaţia:
2
u = ∫ ( E x dx + E y dy + E z dz )
1

Integrala de linie a intensităţii câmpului electric efectuată pe o curbă închisă Γ se


numeşte tensiune electromotoare şi se notează cu er.
r
e r = ∫ E v ds
Γ

În câmp uniform, tensiunea electromotoare este nulă pentru orice curbă închisă Γ.

POTENŢIALUL ELECTROSTATIC. DIFERENŢA DE POTENŢIAL

Se consideră o sarcină electrică puctiformă q situată în originea referenţialului.


Tensiunea electrică U12 între punctele P1 şi P2 ale curbei Γ se calculează cu relaţia:
2
u = ∫ E v ds

Ev(r) este intensitatea câmpului electrostatic într-un punct P de pe curbă calculată cu


relaţia:
q R
E v (r ) = ⋅
4πε 0 R3

Înlocuind
r2 r r2 r2
q r ds 2
q ds cos α q dr q 1 1 
U 12 = ∫ ⋅ 3 = ∫ ⋅ = ∫r r 2 = 4πε 0 ∫  r − 
r1Γ
4πε 0 r r1Γ
4πε 0 r 2
4πε 0 1Γ r1Γ 1 r2 

se defineşte funcţia V cu relaţia:


q 1
V = ⋅
4πε 0 r

q 1 q 1
şi U 12 =V 1 -V 2 , unde V1 = ⋅ ; V2 = ⋅
4πε 0 r1 4πε 0 r2

8
q
Dacă punctul P2 se îndepărtează la infinit, tensiunea electrică Ul∞= limU 12 = V1 =
r2 → 0 4πε 0 r1
Integrala de linie a câmpului electrostatic efectuată pe o curbă de formă oarecare,
între punctul P situat la distanţa r de sarcină şi punctul de la infinit, se numeşte potenţial
electrostatic V.
Dacă considerăm P1 un punct curent P şi P2 un punct de referinţă P0, potenţialul P se
calculează cu relaţia:
P
V P = V0 − ∫ E v ⋅ ds
0

U 12 = V1 − V2
P
V2 = V1 − U 12 = V0 − ∫ E v ⋅ ds
0

Tensiunea electrică UI2 egală cu diferenţa potenţialelor V 1 şi V2 se numeşte


diferenţă de potenţial.
Potenţialul electrostatic V(r) este o funcţie continuă de punct cu excepţia
singularităţilor. Alegerea punctului de referinţă P0 al cărui potenţial de referinţă V0
intervine în expresia potenţialului raportat VP este arbitrară cu condiţia ca integrala
câmpului electric între punctele P o şi P1 să nu ia valori infinite. în acest caz, nu se
precizează punctul P0 şi V0 este o constantă aditivă.
P
V = ∫ E v ds + const.

Potenţialul electrostatic V este definit în acord cu definiţia energiei potenţiale a unui


punct material:
vectorul Ev este forţa coulombiană Fqv care se exercită asupra sarcinii punctiforme
unitate. Diferenţa de potenţial este lucrul mecanic L12 care trebuie efectuat din exterior
pentru a aduce corpul de probă având sarcina electrică unitate, din punctul P1 în punctul P2.

GRADIENTUL DE POTENŢIAL
P
Dacă se diferenţiază relaţia V = V0 − ∫ E v ⋅ ds se obţine dV = grad V ds.
0

Comparând cele două relaţii, se obţine:


Ev =-gradV = -∆V
Rezultă că intensitatea câmpului electric Ev este gradientul cu semn schimbat al

9
potenţialului V.

POTENŢIALUL ELECTROSTATIC AL SARCINILOR REPARTIZATE


în conformitate cu principiul superpoziţiei, potenţialul electrostatic V stabilit într-un
punct oarecare din vid de n sarcini punctiforme qk este egal cu suma potenţialelor
electrostatice Vk pe care le-ar stabili în acel punct fiecare sarcină.
qk 1 1 qk
V = ∑ Vk Vk = ⋅ şi V = ∑R
4πε 0 Rk 4πε 0 k

dq 1
Pentru o sarcină distribuită, dV = ⋅
4πε 0 R

SUPRAFEŢE ECHIPOTENŢIALE
Deoarece potenţialul electrostatic este o funcţie de punct scalară, se pot trasa
suprafeţe ale căror puncte au acelaşi potenţial, denumite suprafeţe echipotenţiale.
V(r) = V(x,y,z) = const.
Deoarece intensitatea câmpului electric este gradientul cu semn schimbat al
potenţialului, liniile de câmp electric sunt perpendiculare pe suprafeţele echipotenţiale.

FLUXUL ELECTRIC. TEOREMA LUI GAUSS


Mărimea vectorială egală cu produsul dintre intensitatea câmpului electric în vid
r
Ev şi permitivitatea ε 0 se numeşte inducţia electrică în vid Dv .
r r
Dv = ε 0 ⋅ E v

Fluxul electric este mărimea scalară egală cu integrala de suprafaţă a produsului


scalar dintre inducţia electrică şi elementul de suprafaţă.
r r
ψS = ∫ SΓ
D v ⋅ n dA dacă suprafaţa este deschisă

r r
ψ ∑ = ∫ Dv ⋅ n dA dacă suprafaţa este închisă

Se consideră o suprafaţă deschisă SΓ care se sprijină pe conturul Γ, prevăzut cu un


sens de parcurgere.
Inducţia electrică în vid Dv, într-un punct P pe suprafaţa SΓ se calculează cu relaţia:
r r q R
Dv = ε 0 E v = ⋅
4π R 3

10
Iar pentru fluxul electric ψ SΓ se obţine :
r r
r r q R⋅n
ψS = ∫ Dv ⋅ n dA = ∫ dA
Γ SΓ 4π SΓ R3
q dA cos α
ψS Γ
= ∫
4π SΓ R 2

dA cos α
Mărimea ∫SΓ R2
= Ω Γ este unghiul solid sub care se vede curba din punctul în

care e situată sarcina.


Dacă în câmp se găsesc n sarcini punctiforme, în conformitate cu principiul
superpoziţiei, fluxul electric ψ SΓ are următoarea expresie:

1
ψS =
Γ

∑q Ω k Γ ,k

Pentru suprafeţe închise, considerând sarcina punctiformă în interiorul suprafeţei,


unghiul solid dintr-un punct interior suprafeţei închise fiind egal cu 4Π se obţine ψ ∑ = q.

Acest rezultat se explică astfel: conul cu vârful în care se găseşte sarcina punctiformă
ale cărui generatoare sunt tangente suprafeţei Σ, determină o curbă Γ care separă două
suprafeţe deschise SΓ şi S'Γ (SΓ ∪ S'Γ =Σ).
Considerând arbitrar un sens de parcurgere a curbei Γ, versorul normal al uneia din
suprafeţele deschise este identic cu versorul suprafeţei Σ iar versorul celeilalte are sens
contrar.
n SΓ = n ∑
n SΓ′ = − n ∑

şi deci dΩ SΓ = −dΩ ′SΓ′ şi Ω ∑ = Ω SΓ + Ω′SΓ′ = 0

Cu aceasta, forma integrală a teoremei fluxului electric sau teorema lui GAUSS se
enunţă astfel: fluxul electric prin orice suprafaţă închisă Σ trasată exclusiv în vid este egal
cu sarcina electrică qΣ din interiorul ei.

APLICAŢIE
Câmpul şi potenţialul electric în cazul unui plan S încărcat uniform cu densitatea de
suprafaţă ρ de sarcini electrice.

Din motive de simetrie, Ev este ⊥ pe plan.

11
Deci fluxul prin suprafaţa laterală este "0".
r
E v ⋅ dA = 0
Fluxul se reduce la valoarea sa prin suprafeţele S şi S' de arii egale, A.
ψ E = ∫ E v ⋅ dA + ∫ E v ⋅ dA = 2 AE v ( A ⊥ Ev )
S1 S2

1 1
Din teorema lui GAUSS: ψE = q= ⋅ Aρ S
ε0 ε0
ρS r ρ r
Egalând, E v = şi E v = S k = − E v′
2ε 0 qε 0

12