COMPONENTE ȘI CIRCUITE PASIVE –curs

OBIECTIVELE DISCIPLINEI

Generale
 Dezvoltarea gândirii ştiinţifice inginereşti,
 Familiarizarea cu tipurile de semnale electrice precum şi cu simbolurile utilizate în
descrierea circuitelor electronice pasive.
 Înţelegerea principiilor de funcţionare a dispozitivelor şi circuitelor pasive, precum şi a
metodelor de măsurare a mărimilor electrice.
 Familiarizarea cu o disciplină de specialitate
 Să deveniţi capabili să comunicaţi cunoştinţe tehnice
 Să deveniţi capabili să rezolvaţi probleme pe baza cunoştinţelor acumulate
 Să deveniţi capabili să formulaţi probleme pentru situaţii date
 Să fiţi capabili să generaţi noi cunoştinţe

 Specifice
 Să vă însuşiți fenomenele ce stau la baza funcționării dispozitivelor pasive
 Să puteţi face distincţie între elementele de circuit şi componentele fizice
 Să ştiţi face distincţie între circuitele pasive şi cele active
 Să ştiţi face distincţie între circuitele liniare şi cele neliniare
 Să puteţi face identificarea componentelor electronice
 Să cunoaşteți structura internă şi funcţionarea dispozitivelor electronice pasive,
 Să cunoaşteţi semnificaţia parametrilor componentelor pasive
 Să ştiţi determina (din catalog sau prin măsurare) proprietăţile componentelor
electronice
 Să ştiţi face analiza şi proiectarea unor circuite simple cu componente pasive
 1. Electrostatica
Sarcina electrică şi câmpul electric
Câmp electric.Forța electrică. Forța de interacțiune între sarcini electrice. Legea lui Coulomb
Potenţialul electric şi tensiunea electrică
Fluxul electric.Legea lui Gauss
Aplicaţii la calculul câmpului şi potenţialului electrostatic

2. Electrocinetica
Starea electrocinetică. Proprietăţi
Curentul electric
Tensiunea electromotoare
Conducţia electrică. Legea conducţiei electrice. (Legea lui Ohm)
Legea conservării sarcinii electrice. Teorema I a lui Kirkhhoff
Teorema a II-a a lui Kirchhoff

3. Electromagnetism
Câmpul magnetic. Inducţia magnetică
Câmpul magnetic al curenților stationari. Intensitatea câmpului magnetic
Forţe exercitate de câmpul magnetic: Sarcini in mişcare . Forţa Lorentz
Conductoare parcurse de curenţi electrici . Forţa Laplace
Fluxul şi tensiunea magnetică

4.Componente electronice pasive

Proprietăți generale ale componentelor electronice pasive
Rezistoare
Condensatoare
Bobine (inductoare)
Alte componente folosite în circuitele electronice

5. Circuite cu componente electronice pasive în regim de c.c.

6.Circuite cu componente electronice pasive in regim sinusoidal.

 1. Electrostatica

Electrostatica - știința care studiază fenomenele generate de sarcinile electrice aflate în repaos.
1.1. Sarcina electrică şi câmpul electric
Sarcina electrică - mărime fizică ce caracterizează d.p.d.v. cantitativ proprietăţile corpurilor electrizate
- responsabilă de interacţiunea electromagnetică a materiei.
- originea cuvântului electricitate - derivă din electron, (care în greaca veche însemna, chihlimbar).
- natura electricităţii a fost înţeleasă şi explicată mult mai târziu, când şi prin operele lui Coulomb şi
Volta au fost puse bazele structurii atomice a materiei, care constă în nuclee – neutroni şi protoni – înconjuraţi
de electroni care gravitează pe orbite.
Electronul este încărcat cu sarcina elementară negativă, egală cu: q e  1,602  10 19 C , (Coulomb).

Cu aceeaşi sarcină elementară, dar pozitivă, se consideră că este încărcat protonul: q p  1,602 10 19 C .

După modul în care transmit starea de electrizare la atingerea directă, materialele se împart în:
Materiale conductoare (conductori electrici) – starea de electrizare este transmisă în întreaga masă a
conductorului: metalele împreună cu aliajele lor, anumite soluţii acide sau bazice, apa cu diverse impurităţi
minerale .
Materiale izolatoare (dielectrici) – starea de electrizare este transmisă local şi nu în toată masa
izolatorului. Dielectricii pot fi întâlniţi sub toate stările de agregare ale materiei: ceramica, mica, hârtia,
uleiurile şi lacurile electroizolante, aerul, sulfura de carbon, etc.
Datorită atracției universale, s-a constatat că în jurul unei sarcini electrice, în fiecare punct dintr-o
regiune a spațiului, se poate exercita o forță de natură electrică; se spune că în acea regiune există un câmp de
forțe electrice.
O sarcină electrică își exercită acțiunile electrostatice asupra altor sarcini situate în spațiul înconjurător prin
intermediul unei stări a materiei numită câmp electric.
Definiție: câmpul electric - o formă de existență a materiei, prin intermediul căreia sarcinile electrice
interacționează între ele.
Câmp electric - stare a materiei generată în jurul unei sarcini electrice care se manifestă prin acţiunea unor
forţe de natură electrică asupra oricărei sarcini electrice introduse în câmp.
Sarcinile electrice statice crează câmpuri electrostatice.
Pentru descrierea câmpului electric se utilizează două mărimi fizice importante, intensitatea câmpului electric
şi potenţialul câmpului electric.
Intensitatea câmpului electric - este o mărime fizică vectorială - definită ca:
F
E 
q

unde F = forţa cu care câmpul electric acţionează asupra sarcinii electrice q introduse în câmp.
 Forța electrică - forţa care acţionează asupra un corp de probă, punctiform, încărcat cu sarcina electrică
q şi care explorează câmpul electric de intensitate E

F  qE (1.1)
unde:
E - intensitatea câmpului electric - mărime vectorială - caracterizează local câmpul electric,

[E]SI: 1 V / 1 m,
q – sarcina electrică a corpului de probă - mărime scalară - caracterizează local starea de electrizare a corpului
dat, [q]SI: 1 C = 1A 1s, sau Ah, (1 Ah = 3600 As =3600 C).

Reprezentarea grafică a câmpurilor electrice - utilizând liniile de câmp.

Liniile de câmp = curbele la care vectorul intensitate câmp electric este tangent în fiecare punct; sensul unei
linii de câmp este acela al vectorului intensitate câmp electric.

Pentru sarcinile punctiforme, atât liniile de câmp cât şi vectorii intensitatea câmpului electric au o orientare
radială cu sensul spre exterior, dacă sarcinile electrice sunt pozitive (fig.1.1a), respectiv spre interior (spre
sarcină), dacă sarcinile electrice sunt negative (fig. 1.1b).
Liniile de câmp ce descriu câmpul creat de o sarcină electrică pozitivă şi una negativă sunt îndreptate de la
sarcina pozitivă spre cea negativă (fig. 1.1c)..

(a) ( b) (c)

Fig. 1.1. Liniile de câmp între două corpuri punctiforme încărcate cu sarcini diferite.
 1.2.Forța de interacțiune între sarcini electrice. Legea lui Coulomb
Legea lui Coulomb este o lege experimentală care afirmă că:
- forţa de interacţie dintre două sarcini punctiforme acţionează de-a lungul dreptei ce uneşte cele
două sarcini este direct proporţională cu produsul sarcinilor şi invers proporţională cu pătratul
distanţei dintre ele.

Forţa coulombiană : atracţie dacă sarcinile sunt de semne contrare

respingere dacă sarcinile sunt de acelaşi fel.
-fie două corpuri punctiforme M1 şi M2, electrizate, aflate la distanţa r12 între ele, (fig. 1.2.), încărcate cu
sarcinile electrice q1 şi q2,

Fig. 1.2. Forţele de interacţiune între două corpuri punctiforme încărcate cu sarcini electrice deacelași semn.

în acest caz între ele se exercită forţa de interactiune (de atracție sau de respingere) numita fortă coulombiană:
q1q 2
F12  , (legea lui Coulomb) (1.2)
2
4r12

unde ε este constanta dielectrică sau permitivitatea mediului, considerat omogen, în care se află cele două
corpuri.
- dacă q1 si q2 sunt incărcate ambele cu sarcini de acelasi semn – forțele electrice sunt de respingere
- dacă q1 si q2 sunt incărcate ambele cu sarcini de semn opus – forțele electrice sunt de atracție
În tehnică se lucrează cu permitivitatea relativă, ca fiind:  , (1.3)
r 
0

în care,  0  1  C2   F  este permitivitatea vidului.

,  2 ,  
4 9  10  m N   m 
9

q 1q 2 1
Expresia scalară a legii lui Coulomb: 𝐹12 =
4 r 2
Din relaţiile (1.1) şi (1.2) rezultă expresia intensităţii câmpului electric produs de un corp punctiform, încărcat
cu sarcina q, aflat într-un mediu omogen, de permitivitate ε:
q 1
E= (1.4)
4 r 2
Pentru câmpuri complexe, produse de mai multe corpuri punctiforme electrizate, intensitatea câmpului
electric rezultat va fi egală cu suma vectorilor intensităţilor pe care l-ar produce fiecare corp în parte:
  qi r3i . (1.5)
1 r
E
4
i i

Câmpul electric produs de o distribuţie de sarcini electrice se numeşte câmp electric coulombian.
Pentru sarcini nemişcate şi invariabile în timp, câmpul este electrostatic.

1.3.Lucrul mecanic în câmp electric

Fie câmpul electric generat de sarcina Q - în care se deplasează o
sarcină q, de acelaşi semn cu sarcina Q, de-a lungul unui drum
oarecare, de la punctul 1 la punctul 2.
Lucrul mecanic efectuat de câmp asupra sarcinii q în timpul
deplasării la punctul 1 la 2 se calculează cu formula cunoscută din
mecanică, în care forţa care produce lucrul mecanic este o forţă coulombiană
r2   r2 Qq Qq  1 1 
L=  F  d r   dr     (1.6)
r1 r1 4r 2 4  r1 r2 

unde r 1, r 2= modulele vectorilor de poziţie ai punctelor 1 şi 2.

Relaţia arată că lucrul mecanic nu depinde de drum ceea ce ne indică faptul că un câmp electrostatic este un
câmp conservativ.

1.4. Potenţialul electric şi tensiunea electrică

Diferenţa de potenţial (între două puncte ale unui câmp electric) = lucrul mecanic efectuat de câmp
asupra unităţii de sarcină electrică de probă q pentru deplasarea acesteia între cele două puncte, adică

r2 
𝐿  𝑄 1 1
ΔV = V1 − V2 = =  E  dr = ( − ) (1.7)
𝑞 4𝜋𝜀0 𝑟1 𝑟2
r1
Potenţialul câmpului electric într-un punct al acestuia este o mărime fizică scalară definită ca lucrul mecanic
necesar deplasării unităţii de sarcină electrică de probă din acel punct până la infinit.
Astfel, dacă în relaţia (1.7) presupunem ca punctul 2 este plasat la infinit şi potenţialul său este V2=0, rezultă
1 q
V (1.8)
4 r o

care exprimă potenţialul câmpului electric în punctul 1. Deoarece punctul 1 este un punct oarecare al câmpului
electric putem renunţa la scrierea indicelui la potenţial şi la vectorul de poziţie. Relaţia (1.8) permite aflarea
valorii potenţialululi electric al câmpului generat de sarcina punctiformă Q într-un punct aflat la distanţa r de
sarcina Q.
Potenţialul unui corp punctiform, încărcat cu sarcina electrică q este:
 1 q
V  V0 . (1.9)
4 r
Generalizând, pentru un sistem de corpuri încărcate cu sarcinile qI, repartizate într-un volum V , potenţialul

 
1  qi dq  .
electric compus este: V 
4 
ri
  
r 
(1.10)
 i V 

Potenţialul se poate pune în evidenţă prin lucrul mecanic al forţelor electrostatice.

Pentru r1  r2 , lucrul mecanic efectuat este nul, L12=0 şi deoarece ,

 Eds  0 (1.11)

reprezintă teorema potenţialului electrostatic: circulaţia intensităţii câmpului electric coulombian este nulă pe
orice curbă închisă.
Potențialul electric se măsoară în volți. Diferența dintre potențialele a două puncte este definită ca tensiune
electrică între cele două puncte.
Tensiunea electrică se defineşte ca fiind: U AB   E ds , (1.12)
c AB

iar prin compararea cu relaţia (1.11), aceasta este diferenţa de potenţial măsurată între două puncte ale curbei
respective: U AB  VA  VB , (1.13)
a cărui unitate de măsură în SI este voltul, fiind definit ca lucrul mecanic de 1 J, cheltuit pentru transportarea
unei sarcini de 1 C.

1.5. Fluxul electric. Legea lui Gauss

O mărime importantă în studiul câmpului electric este fluxul câmpului electric – Φe.- nr. liniilor de câmp ce
străbat o suprafaţă oarecare, S, normală la liniile de câmp .
Un câmp ale cărui linii de câmp sunt paralele şi echidistante este un câmp omogen.

Fig.1.3. Câmp electric omogen

Pentru un câmp electric fluxul electric este egal cu produsul scalar al intensităţii câmpului electric cu
vectorul 𝑆⃗ =S𝑛⃗⃗, unde 𝑛⃗⃗ este versorul normal la suprafaţă.
⃗⃗𝑆⃗
Φ=E
Considerăm un câmp electric uniform de intensitate E ce strabate o suprafaţă plană S, perpendiculară pe liniile
de câmp (vectorul normal la suprafaţă, n, este paralel cu E).
Fluxul câmpului electric prin suprafaţa S este dat de relaţia: Φ= ES

Pentru un câmp neomogen, suprafaţa S se împarte în arii infinitezimale dS, astfel încât, în limitele lui dS,
câmpul electric poate fi considerat omogen, adică de valoare constantă şi păstrând aceeaşi direcţie. Fluxul
electric infinitezimal prin suprafaţa dS este:
dΦ= 𝐸⃗⃗ 𝑑𝑆⃗=E cosα dS
unde d𝑆⃗= 𝑛⃗⃗ dS

Fig.1.4. Câmp electric neomogen

 
Fluxul electric printr-o suprafață închisă:    dS ,
E
S

în care dS este elementul orientat, de arie, aparţinând suprafeţei S, (fig.1.5.).

Fig. 1.5. Fluxul electric printr-o suprafaţă închisă

Legea fluxului electric, determinată experimental, arată că fluxul electric , prin orice suprafaţă închisă ,
egal cu raportul dintre sarcina electrică din interiorul suprafeţei şi permitivitatea electrică a mediului:

  q
  dS   o .
E (1.16)
S

Obs: Fluxul electric este nul, dacă suprafaţa închisă nu conţine sarcini electrice.