MODULUL 1.

CONSIDERATII INTRODUCTIVE ALE

CAMPULUI ELECTROMAGNETIC

Timpul mediu necesar pentru studiu: 2

Obiective educaţionale
În urma parcurgerii acestui modul veţi avea posibilitatea de a cunoaşte:
- unele cunoştinţe teoretice în domeniul ingineriei electrice,
- sau cunoaşterea de soluţii adecvate pentru rezolvarea unor probleme existente în electrotehnica .

Cuvinte cheie:
Campul electromagnetic în regim electrostatic

Cuprinsul Modului:
1.1. Sarcina electrică
1.2. Noţiunea de câmp electric. Intensitatea câmpului electrică.
1.3. Linii de câmp electric.Legea lui Coulomb.Potenţialul câmpului electric.
1.4. Electrizarea prin influenţă. Densitatea de sarcină electrică.
1.5.Fluxul intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă închisă.Teorema lui Gauss.
1.6. Câmpul electric în vecinătatea unui conductor.

Electrostatica

1.1. Sarcina electrică

1
 Sarcina electrică este o mărime scalară care caracterizează starea de electrizare a corpurilor.
După cum se ştie, există feluri diferite de sarcini electrice şi ele au primit denumirile
convenţionale de sarcini pozitive, respectiv sarcini negative. Experienţa arată că, orice sarcină
electrică Q este un multiplu întreg al unei sarcini elementare e = 1.602·10-19 , unitatea de masură
fiind Coulomb. Conform cunoştinţelor noastre actuale, moleculele şi atomii din care se compune
materia, sunt alcătuiţi la rândul lor din particule materiale şi anume, din nucleu şi electroni.
Aproape întreaga masă a unui atom este concentrată în nucleu. Nucleul, la rândul lui, este o
particulă compusă din protoni şi neutroni. Aceste două particule au masele foarte apropiate dar se
deosebesc esenţial prin faptul că neutronul este lipsit de sarcină electrică, în timp ce protonul are
o sarcină pozitivă egală cu e. Un atom neutru are întotdeauna un număr de protoni în nucleu egal
cu numărul de electroni ce gravitează în jurul nucleului. Un obiect oarecare este în stare
neelectrizată dacă în toţi atomii săi numărul electronilor este egal cu cel al protonilor.
Dacă o vergea de sticlă este frecată cu o bucată de stofă, atunci, energia mecanică de frecare
transmisă va determina atât electrizarea stofei cât şi a bastonului de sticlă. Pe seama acestei
energii, o parte din electroni se pot desprinde din atomul gazdă şi în acest fel pot să ajungă pe cel
de-al doilea obiect. Deoarece cele două obiecte în contact sunt de natură diferită, se vor desprinde
mai mulţi electroni din atomii în care legătura este mai slabă şi în acest fel unul din obiecte va
avea un surplus de electroni şi deci, o sarcină netă negativă, în timp ce al doilea obiect va avea un
deficit de electroni şi o sarcină netă pozitivă.
Corpurile pot fi electrizate prin frecare, contact cu alte corpuri electrizate, sau prin influenţă.
Există şi clase de substanţe care pot fi electrizate prin iradiere cu raze ultraviolete , prin acţiuni
mecanice externe, respectiv prin reacţii chimice.
În procesele de electrizare, cele două feluri de sarcini electrice apar simultan şi în cantităţi
identice; ele nu pot fi nici create şi nici distruse, ci pot să fie doar deplasate. În toate procesele
fizice guvernează această lege, enunţată de Faraday şi numită legea conservării sarcini electrice.
Din această lege, s-a stabilit postulatul fundamental al electrostaticii:
Suma algebrică a sarcinilor repartizate în diferite puncte ale unui sistem electric izolat, este
invariantă în timp.
Din punct de vedere al fenomenelor electrostatice, substanţele pot fi împărţite în conductori
electrici şi dielectrici.
Conductorii electrici sunt substanţe care, în condiţiile normale în care sunt utilizate, sunt bune
conducătoare de electricitate. La conductori există particule care se pot deplasa, transportând
sarcini electrice, numite particule libere.
Dielectricii sunt substanţe rele conducătoare de electricitate (adică lasă să treacă greu particule
încărcate cu sarcină electrică), deoarece, în general, nu conţin particule libere, încărcate cu
sarcină electrică. Din categoria dielectricilor fac parte substanţele izolante. Prin aceste substanţe
nu trec curenţi electrici. Izolatorul ideal are conductivitatea electrică nulă.
Experienţa arată că, în natură, există atât izolatori cât şi conductori, deosebirea constă de fapt în
durata de timp necesară pentru a putea constata stabilirea unei stări de echilibru a sarcinilor pe un

2
corp introdus într-un câmp electric. În cazul substanţelor conducătoare, acest interval de timp este
foarte mic (10-6 sec.), în timp ce în cazul izolatorilor sarcinile se mişcă extrem de încet (zile,
luni), fără a rămâne însă, absolut fixe. Substanţele ale căror proprietăţi sunt intermediare între
cele ale substanţelor conductoare şi cele dielectrice, sunt substanţe semiconductoare.

1.2. Noţiunea de câmp electric. Intensitatea câmpului electric

După cum am precizat deja, în natură există numai două tipuri de sarcini electrice, sarcini
pozitive şi sarcini negative. Este important să precizăm că în procesele de electrizare, cele două
tipuri de sarcini electrice apar simultan şi în cantităţi identice şi nu se cunoaşte nici un fenomen în
care să apară ori să dispară sarcini electrice de un singur tip, în toate procesele fizice guvernând
principiul conservării sarcinilor electrice.
Se ştie că o particulă încărcată cu sarcină electrică (pozitivă sau negativă) creează în mediul
înconjurător o stare fizică specială, numită câmp electric. Acest fenomen se observă şi în jurul
corpurilor electrizate. Experimental s-a constat că sarcinile electrice, aflate în repaus, sunt surse
sau izvoare ale câmpului electric.
Pentru caracterizarea câmpului electric se folosesc de obicei manifestările sale, astfel putem
caracteriza câmpul electric prin forţele electrice care acţionează asupra corpurilor încărcate,
introduse în câmp. Vom considera un corp solid de dimensiuni neglijabile, conductor electrizat,
pe care îl numim corp de probă. Pentru ca rezultatele obţinute în diferite locuri din câmp, cu
ajutorul corpului de probă, să fie comparabile între ele, starea de electrizare a acestuia trebuie să
fie invariabilă, adică, în condiţii exterioare identice, să se exercite asupra lui forţe de natură
electrică egale. Starea corpurilor de probă trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: una dintre
acestea este ca prezenţa lor să nu modifice sensibil starea electrică iniţială care urmează să fie
cercetată.
Condiţia aceasta este satisfăcută dacă corpurile au dimensiuni neglijabile, deci sunt practic
punctiforme, astfel acestea nu prezintă neuniformităţi. În aceste condiţii, se pot măsura forţele
electrice dintr-o regiune cât mai mică şi cu valori cât mai mici.
Experimental s-a observat că într-un punct oarecare al câmpului electric, două corpuri de probă
cu sarcinile q1, q2 vor fi supuse acţiunii a două forţe F1 şi F2 , astfel încât:

F1 q1
. (1.1.)
F2 q2
Dacă punem acelaşi corp de probă în două puncte diferite ale câmpului, vom constata că asupra
lui nu acţionează aceleaşi forţe.
Pentru caracterizarea câmpului electrostatic se impune introducerea unei mărimi, numită
intensitatea câmpului electrostatic, care se defineşte astfel:

3
 Intensitatea câmpului electrostatic este numeric egală cu raportul dintre forţa electrică
F , care acţionează asupra unui corp de probă, încărcat cu o sarcină pozitivă, situat în câmpul
considerat şi valoarea q a sarcinii electrice a acestui corp.
Intensitatea câmpului electric este o mărime vectorială şi se reprezintă prin vectorul E , care are
acelaşi sens cu vectorul forţă care acţionează asupra corpului de probă încărcat cu sarcină
electrică pozitivă:
F
E .
(1.2) q
Pentru a determina valoarea intensităţii câmpului electric într-un punct (1.2) se impune ca
dimensiunea corpului de probă să fie din ce în ce mai mică, tinzând spre zero. Este evident că în
acest caz cantitatea de sarcină cu care este încărcat corpul este infinitezimală.
Vom avea astfel:
F
E lim . (1.3)
q 0 q
În Sistemul Internaţional al unităţilor de masură, intensitatea câmpului electrostaic se exprimă în
volt/metru(V/m).

1.3. Linii de câmp electric

Aşezând o sarcină electrică pozitivă unitară şi punctiformă într-un câmp electric generat de un
corp electric imobil, vom constata că acesta se va deplasa. Traiectoria după care se deplasează
această sarcină se numeşte linie de câmp. Aşezând sarcina în toate punctele din jurul corpului,
urmărind deplasarea sa, vom obţine spectrul liniilor de câmp.

Putem spune astfel că: liniile câmpului electric sunt acele linii
fictive din spaţiu, drepte sau curbe, la care vectorul intensităţii
câmpului electric este tangent în orice punct. Totalitatea acestora
formează spectrul liniilor de câmp electric (fig.1.1.a). De obicei, se
reprezintă doar liniile de câmp cuprinse într-un plan care trece prin
sursa de câmp. Se desenează astfel încât, pe fiecare
Fig. 1.1. a. Liniile
câmpului electric. unitate
de arie normală pe aceste
linii de câmp, să fie un
număr de linii proporţional
cu valoarea locală absolută
a intensităţii câmpului. Am
4
 obţinut astfel, spectrul
electric al intensităţii
câmpului electric în vid.
În câmpul electrostatic, (fig.1.1.b şi c) liniile de câmp sunt deschise, adică au un început şi un
sfârşit; liniile câmpului electrostatic încep din punctele unde sunt situate sarcini electrice pozitive
şi se sfârşesc în punctele unde sunt situate sarcini electrice negative. Câmpul care are liniile de
câmp deschise se numeşte câmp potenţial.
În funcţie de forma liniilor câmpului electric, se disting următoarele forme de câmp: Câmpul
electric complet este acel câmp determinat de sarcini electrice egale ca valoare dar de semne
contrarii, situate pe două corpuri, astfel încât toate liniile câmpului încep de pe corpul cu sarcini
electrice pozitive şi se sfârşesc pe corpul cu sarcini electrice negative.
Câmpul electric este omogen (uniform) atunci când intensitatea sa este la fel în toate
punctele. Liniile câmpului electric omogen sunt drepte paralele echidistante ( ex. câmpul dintre
armăturile unui condensator plan, excluzând marginile). Câmpurile care nu îndeplinesc această
condiţie sunt neomogene.
Câmpul
electric este planparalel dacă
spectrul său este acelaşi în
diverse planuri
paralele, aşa cum este, de
exemplu, câmpul determinat
de sarcinile
electrice uniform
distribuite în lungul unui
conductor drept situat în vid la
distanţă
mare de alte corpuri.
Câmpul electric este plan meridian dacă spectrul său
Fig. 1.1. Spectrul liniilor de câmp generate de:
b,c. Corp punctiform încărcat cu sarcină negativă, respectiv pozitivă;
d. Două corpuri punctiforme încărcate cu sarcini electrice de semn opus;
e. Două corpuri punctiforme încărcate cu sarcini electrice de acelaşi.
este acelaşi în diverse planuri meridiane (ex. câmpul determinat de o
sferă situată în vid, departe de alte corpuri).
Se pune acum problema determinării direcţiei liniilor de câmp. Aceasta se determină cu
ajutorul acului electric şi deasemenea, spectrul său se poate realiza cu ajutorul unor fibre uşoare,
din dielelectric, aşezate pe o placă izolantă.
Considerăm un contur închis care limitează o suprafaţă oarecare şi să ducem prin toate punctele
acestui contur liniile de câmp corespunzătoare. Totalitatea acestor linii formează o suprafaţă
5
tubulară. Porţiunea din spaţiu limitată de o asemenea suprafaţă tubulară se numeşte tubul
vectorului intensităţii câmpului electric sau altfel, tub de câmp (fig.1.2).

1.3.1.Ecuaţia diferenţială a liniilor de câmp

Fig.1.2. Tubul de câmp electric. Fig. 1.3. Coliniaritatea între E şi

dl .
Pentru a stabili această ecuaţie diferenţială ţinem cont că vectorii E şi dl (elementul de linie al
tangentei într-un punct la linia de câmp, fig.(1.3) sunt coliniari ceea ce înseamnă că produsul lor
vectorial este zero:
E dl 0. (1.4)
În coordonate carteziene cei doi vectori se scriu:
E Exi Ey j Ezk;

dl dxi dy j dzk
şi luând în considerare relaţia precedentă avem:
i j k
E dl Ex Ey Ez (Eydz Ezdy)i +(Ezdx- Ex dz) j (Exdy- Eydx)k = 0.
dx dy dz

Luând în considerare faptul că un vector este nul dacă toate componentele lui sunt nule,
rezultă:
Eydz Ezdy = 0;

Ezdx - Ex dz 0; (1.5)

Exdy - Eydx = 0.
sau, în altă formă:
dx dy dz
. (1.6)
Ex Ey Ez
Această ecuaţie reprezintă ecuaţia diferenţială a liniilor de câmp.

6
 1.4. Legea lui Coulomb

Forţa de intercţiune prin care câmpul electric îşi exercită

acţiunea sa asupra unei sarcini electrice (1.1) depinde atât de
intensitatea câmpului cât şi de valoarea sarcinii electrice. Coulomb
a reuşit să determine valoarea forţei de interacţiune dintre două
sarcini electrice cu ajutorul balanţei de torsiune în anii1780
(fig.1.4). Acesta a încărcat cu sarcini de acelaşi semn bilele A şi B
şi a observat că datorită forţei electrice de respingere bila A s-a
îndepărtat de bila B. Rotind firul de torsiune cu un unghi , se
poate restabili poziţia iniţială a bilelor, sistemul fiind din
Fig. 1.4. Balanţa lui nou în echilibru. În acest caz,
momentul forţei electrice
Coulomb. este echilibrat de momentul cuplului de torsiune. Cunoscând valoarea
cuplului de forţe, determinat experimental prin măsurarea unghiului şi a constantei de torsiune
a firului, mărime ce depinde doar de natura firului, Coulomb a ajuns la concluzia că valoarea
forţei de interacţiune dintre sarcinile punctiforme este direct proporţională cu produsul dintre
sarcinile electrice şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre aceste sarcini:

QAQB
F k .
(1.7) r2
În Sistemul Internaţional al unităţilor de masură ( vezi anexa 1), din datele experimentale
a rezultat în cazul vidului valoarea pentru k:

k0 9 109 Nm2C 2
(1.8)
Experimental se arată că valoarea forţei de interacţiune dintre două sarcini electrice depinde de
natura mediului în care sunt plasate, având o valoare maximă în vid.
Introducând o mărime numită permitivitate electrică pentru caracterizarea mediului,

1 9 2 2 expresia

constantei k (constanta electrostatică)va deveni k 8,898 10 Nm C 4 0

Cu această mărime expresia forţei electrostatice dintre două sarcini, Q1 şi Q2 se poate

scrie:
1 Q1Q2

7
 F 2 , (1.9)
4 0r

iar forma vectorială a acestei forţe este:

1 QQ r
F 122 . (1.10)
04 r r

Deasemenea, Coulomb a constatat că forţele care iau naştere între corpurile încărcate cu
electricitate sunt cu multe ordine de mărime mai mari decât forţele de atracţie gravitaţionale.

O precizare importantă este cea referitoare la

sensul forţelor de interacţiune dintre cele două sarcini:
forţele sunt de atracţie dacă cele două sarcini sunt de
semne diferite şi sunt de repulsie dacă cele două sarcini
au acelaşi semn. Exprimând sarcinile în

coulombi, distanţa dintre cele două sarcini în metri şi Fig. 1.5. Forţele
permitivitatea în farazi pe metru, valoarea forţei va fi coulombiene. exprimată în
newtoni. Conform principiului acţiunii şi
reacţiunii, cele două forţe cu care interacţionează două sarcini electrice sunt egale, diferă doar
semnul.
Dacă raportăm permitivitatea unui mediu la permitivitatea vidului 0, obţinem o mărime fizică
numită permitivitatea relativă:

r , iar in vid : r 1 (1.11)

0

Permitivitatea relativă fiind o mărime adimensională ne arată de câte ori valoarea forţei de
interacţiune dintre două sarcini este mai mică într-un mediu decât în vid. Valoarea permitivităţii
relative a principalelor materiale folosite în electrotehnică, determinate prin măsurători
experimentale este prezentată in literature de specialitate sub formă tabelară. În sistemul de unităţi
MKSA , valoarea permitivităţii vidului este:

1 12 -2
0 72 8,85 10Fm
4 10 c
unde: c este viteza de propagare a undelor electromagnetice în vid :3 108ms 1.

1.5. Potenţialul câmpului electrostatic

Dacă aşezăm o sarcină electrică liberă într-un câmp electric vom constata că ea se deplasează.
Ori de câte ori un corp se deplasează sub acţiunea unei forţe se efectuează un lucru mecanic.

8
Să calculăm valoarea lucrului mecanic elementar efectuat de
câmpul electric prin deplasarea sarcinii QP >0 de la punctul P1 în
punctul P2 (vezi fig.1.6) .
Lucrul mecanic elementar efectuat este dL F dl
(1.12)
Fig. 1.6. Explicativă la calculul lucrului mecanic unde: dl este elementul de
traiectorie luat în sensul deplasării.
Ţinând cont de relaţia dintre forţa electrostatică şi intensitatea cămpului electrostatic (1.1),
cu notaţiie noastre

dL QPE dl (1.13)
care după integrare va fi
P2

L12 QP E dl (1.14)
P1

Raportând acest lucru mecanic la sarcina Qp a corpului de probă, care se menţine constantă tot
timpul deplasării, se obţine diferenţa de potenţial între cele două puncte:
P
12
L 2

V1 V2 Edl. (1.15)
Qp P1

Bineînţeles, diferenţa de potenţial între cele două puncte P1 şi P2 din câmp, nu depinde de
drumul parcurs de la un punct la celălalt, ci numai de coordonatele celor două puncte şi de sensul
de parcurgere al traiectoriei (sensul pozitiv de integrare), precizat prin sensul elementului de linie
dl . În cazul considerat, sensul pozitiv de integrare este de la punctul P1 la punctul P2 (fig. 1.6).
La limită, dacă cele două puncte sunt foarte apropiate unul de celălalt, se obţine diferenţa de
potenţial electric:
dV lim (V2 V1) = -Edl . (1.16)
P2 P1

Dacă potenţialul unuia din cele două puncte este potenţialul de referinţă, de exemplu V2 = V0,
atunci potenţialul electric în celălalt punct este
P0

V1 V0 Edl (1.17)
P1

Considerând P2 situat la infinit, iar corpurile încărcate cu sarcini ce produc câmpul situate într-un
domeniu limitat, potenţialul de referinţă este egal cu zero şi vom avea:

9
 V1 Edl . (1.18)
P1

Conform acestei relaţii, potenţialul într-un punct din câmpul electrostatic este numeric
egal cu lucrul mecanic necesar pentru a deplasa o sarcină electrică pozitivă unitară dintr-un punct
al câmpului până la infinit.
Dacă câmpul electrostatic este produs în vid de un singur corp punctiform încărcat cu sarcina
electrică Q, potenţialul electric într-un punct P situat la distanţa r de corp va avea următoarea
expresie:

Q Q dr

V P E0dl r4 0r2urdr 4 0 r r2 (1.19)

adică

10
 Q
V (1.20)
4 0r

unde s-au înlocuit dl dr , urdr dr .

Din ultima relaţie se remarcă faptul că potenţialul electric într-un punct al câmpului produs de o
sarcină electrică punctiformă este direct proporţional cu sarcina şi invers proporţional cu distanţa
de la sarcină la punct, deci rezultă că la infinit potenţialul electric este egal cu zero.
Unitatea de măsură pentru potenţialul electric este voltul (simbolul V, vezi anexa I). Ţinând cont
de faptul că potenţialul câmpului electric este o funcţie spaţială, V (x, y, z), variaţia potenţialului
pe distanţa orientată dl se poate exprima cu ajutorul gradientului potenţialului în felul următor:

V V V (1.21)
dV Vdl V dlcos dx dy dz
x y z
unde:
(1.22)
i j k
x y z
este operatorul vectorial al lui Hamilton ,
dl dxi dyj dzk (1.23)
iar
V V V gradV (1.24)
V i j k x y
z

este gradientul potenţialului câmpului electric.

Se observă că relaţia (1.20), utilizând relaţia (1.24) poate fi scrisă sub forma:
E V (1.25)

ceea ce înseamnă că întensitatea câmpului electrostatic se poate exprima prin gradientul cu semn
schimbat al potenţialului electrostatic.
Ţinând seama că vectorul gradient este orientat întotdeauna în sensul în care funcţia scalară
(potenţialul) creşte, conform relaţiei (1.25), vectorul intensităţii câmpului electric este,
întotdeauna, orientat în sensul în care potenţialul electric scade.

1.6. Electrizarea prin influenţă

Fie un conductor A, izolat, aflat într-un câmp electric E (vezi figura 1.7). Experimental sa

11
observat că, sub acţiunea acestui câmp, corpul A se electrizează.

Cu ajutorul unui mic corp de probă, încărcat cu o sarcină pozitivă, se poate observa că, în partea
conductorului care este în sensul câmpului E , conductorul pare a fi căpătat sarcini pozitive, iar în
partea sa care este în sens contrar câmpului, conductorul pare a fi căpătat sarcini Fig. 1.7. Un
negative. De îndată ce conductorul a fost îndepărtat din conductor câmpul electric E , el revine la
starea neutră anterioară.
neutru în câmp Fenomenul poate fi explicat uşor folosind electric. cunoaşterea
structurii atomice a materiei. Sub acţiunea câmpului electric electronii liberi din
conductor se
deplasează în sens contrar câmpului electric, aceasta din cauză că sensul câmpului electric este
înspre potenţialele descrescătoare; ei se vor îngrămădi către capătul B al corpului. Este evident
că, în partea opusă (capătul C), corpul va rămâne numai cu sarcini pozitive. Echilibrul electric se
restabileşte la îndepărtarea corpului din câmpul electric. Prin deplasarea sarcinilor electrice din
conductor, apare în interiorul lui un câmp electric E1, de aceeaşi direcţie cu câmpul E , dar de
sens opus acestuia; deplasarea sarcinilor pe conductor se va opri numai atunci când rezultanta
acestor două câmpuri va fi nulă:
ER E E1 0. (1.26)

În baza legii conservării sarcinii electrice, suma sarcinilor pozitive şi negative care apar pe
suprafaţa conductorului este nulă. Distribuţia lor este astfel încât câmpul rezultant din interiorul
corpului este nul.
Dacă una din extremităţile conductorului A se leagă la pământ, se constată dispariţia sarcinii
electrice corespunzătoare, fie prin scurgerea electronilor la pământ - în cazul când s-a legat
capătul B -, fie printr-un aport de electroni liberi de la pământ şi neutralizarea sarcinilor pozitive -
dacă s-a legat capătul C la pământ. Întrerupând legătura cu pământul şi îndepărtând acum corpul
A din câmpul electric, se constată că acesta rămâne încărcat cu electricitate pozitivă - în cazul în
care s-a legat capătul B la pământ, sau negativă - în cazul în care s-a legat capătul C la pământ;
aceasta se explică prin diminuarea sarcinilor negative de pe corp - în primul caz, sau prin excesul
de sarcini negative, în al doilea caz. În acest caz se spune că conductorul a fost încărcat cu
electricitate prin influenţă sau prin inducţie.

12
 1.7. Densitatea de sarcină electrică

Repartiţia sarcinii electrice în corpuri şi pe corpuri se descrie cu ajutorul mărimii fizice derivate
numită densitate de sarcină electrică sau distribuţie a sarcinii electrice. Se deosebesc următoarele
densităţi de sarcini electrice:
a. Densitatea de volum a sarcinilor electrice - corespunzătoare situaţiei când sarcinile au

o distribuţie volumetrică.
Aceasta se defineşte prin relaţia:
Q dQ
v lim , (1.27)
v 0 v dv
unde: - Q este sarcina electrică cuprinsă în volumul v 1.
Cunoscând densitatea de volum a sarcinii electrice, sarcina conţinută de volumul V al
întregului corp este:

Q v dv. (1.28)
V

b. Densitatea de suprafaţă a sarcinilor electrice - se referă la situaţia când sarcinile sunt

distribuite pe suprafaţa corpurilor:

Q dQ
s lim , (1.29)
s 0 s ds

unde Q este sarcina electrică distribuită pe suprafaţa s 2.

Sarcina electrică existentă pe toată suprafaţa S a corpului este:

Q sds. (1.30)
S

1
În sistemul internaţional (vezi anexa 1) densitatea de sarcină volumică se măsoară în C m -3

2
-2
În SI (vezi anexa 1) densitatea de suprafaţă a sarcinilor se exprimă în Cm .
13
 c. Densitatea de linie a sarcinilor electrice - corespunzătoare unor cazuri în care sarcinile sunt
repartizate pe corpuri foarte subţiri (corpuri filiforme - raza secţiunii lor transversale este foarte
mică în raport cu lungimea corpului) se defineşte prin relaţia1:

Q dQ
l lim . (1.31)
l 0 l dl

1.8. Fluxul intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă închisă. Teorema lui Gauss

Considerăm o sarcină punctiformă q şi o suprafaţă S (fig.1.8). Prin definiţie, fluxul

câmpului electric produs de sarcina q prin suprafaţa S este:

1
-1
În SI (vezi Anexa 1) densitatea liniară a sarcinilor se exprimă în Cm ..
14
 Eds (1.32)
S

Acest flux se poate calcula pentru o suprafaţă S, deschisă, care se sprijină pe un contur (fig.
1.8.a) sau pentru o suprafaţă închisă Si, (fig.1.8.b).
Pentru suprafeţele deschise, sensul lui ds se stabileşte cu regula burghiului drept, în funcţie de
sensul pozitiv ales arbitrar pe conturul . În cazul suprafeţelor închise, sensul lui ds se alege
întotdeauna orientat spre exteriorul suprafeţei, normal la suprafaţă. Unghiul poate avea valori
mai mari sau mai mici decât 90 , ducând la valori pozitive sau negative ale produsului scalar
Eds, respectiv la valori pozitive sau negative ale fluxului.

Fig. 1.8. Fluxul produs de o sarcină punctiformă.

a - printr-o suprafaţă deschisă, b - pentru o suprafaţă închisă.

Să calculăm, în cele ce urmează, fluxul produs de o sarcină punctiformă, printr-o

suprafaţă oarecare , situată la o distanţă r în vid (fig 1.9).
Plasând originea sistemului de referinţă în punctul în care se găseşte sarcina, intensiatatea
câmpului electric E va avea următoarea expresie:
q r
E(r) (1.33)
3
4 r
Expresia fluxului devine:
q rds q dscos

r3 4 r2 (1.34
4

Fig. 1.9. Fluxul creat de o q

sarcină punctiformă. sau: 4 d , (1.35)

unde: - d este unghiul solid sub care se vede elementul de suprafaţă ales, din punctul în care se află

15
sarcina q.
Rezultatul integrării depinde de poziţia sarcinii q faţă de suprafaţa . Dacă q este în interiorul
suprafeţei şi dacă aceasta este închisă, valoarea integralei este 4 şi fluxul câmpului E prin
este:
q q
sau Eds (1.36)

Dacă sarcina q este în exteriorul suprafeţei închise , rezultatul integrării, şi deci şi fluxul, este
egal cu zero:
0 sau

Eds 0 (1.37)

Deci, fluxul intensităţii câmpului electrostatic printr-o suprafaţă închisă este egal cu valoarea
sarcinii închise în interiorul suprafeţei, împărţită la . Dacă sarcina este în afara suprafeţei S,
fluxul intensităţii câmpului electrostatic este nul. Înseamnă că, numărul liniilor de câmp care
intră în interiorul suprafeţei închise este egal cu numărul liniilor de câmp ce ies din interiorul
suprafeţei. Cu alte cuvinte, în interiorul suprafeţei nu se găsesc sarcini electrice unde să se
termine sau unde să înceapă liniile de câmp. Acest rezultat constituie teorema lui Gauss pentru
fluxul vectorului intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă închisă.

1.9. Câmpul electric în vecinătatea unui conductor

Ne propunem să calculăm intensitatea câmpului electric în vecinătatea unui conductor încărcat

cu o densitate de suprafaţă a sarcini electrice s.

Fie un conductor oarecare încărcat cu sarcini şi un punct P în vecinătatea acestuia (fig.1.10). Fie
sds sarcina electrică a unui element de suprafaţă din vecinătatea punctului P; suprafaţa ds este

echipotenţială. Să construim un tub de câmp care să se sprijine pe elementul de suprafaţă dat,

închis în exteriorul corpului printr-o suprafaţă echipotenţială
Trecând prin punctul P, iar în interior, printr-o
suprafaţă oarecare.
Vom aplica teorema lui Gauss volumului astfel construit.
Fluxul fiind nul pe suprafaţa laterală a tubului şi deasemenea
pentru toate punctele din interiorul suprafeţei,
unui
rezultă că fluxul nu poate ieşi din volumul considerat decât
conductor. prin suprafaţa echipotenţială trecând prin P. În cazul
16
acesta: d E ds E ds. (1.38)

Scriind relaţia (1.23) sub forma diferenţială:

s
dq ds
d (1.39)

şi comparând cu (1.25) rezultă:

s

E (1.40)

sau sub formă vectorială:

s

E n. (1.41)

1.10. Repartizarea sarcinilor electrice pe suprafaţa corpurilor conductoare

În urma experienţelor, s-a constatat că sarcinile electrice se repartizează pe suprafaţa corpurilor

conductoare. Vom încerca să explicăm, în cele ce urmează, acest fenomen. Considerăm un metal
care presupunem că are un număr mare de electroni liberi care pot fi asimilaţi cu moleculele unui
gaz perfect. Comportarea lor o vom descrie cu ajutorul teoriei cinetico-moleculară. Considerăm
astfel că electronii se găsesc într-o stare de agitaţie termică care depinde de temperatură. Se ştie
că electronii sunt încărcaţi cu sarcină negativă şi se resping, ajungând astfel, o parte dintre
aceştia, să părăsească conductorul. După ce o parte dintre electroni a reuşit să părăsească
conductorul, corpul metalic se încarcă pozitiv deoarece a pierdut sarcină negativă şi ajunge astfel
să atragă electronii pierduţi. Se ajunge astfel la formarea unui strat dublu de electricitate pe
suprafaţa metalică. În cazul în care alţi electronii au tendinţa să părăsească conductorul, aceştia
întâlnesc ca o barieră în calea lor stratul dublu. Pentru a putea trece de acesta, electronii au nevoie
de o energie considerabilă pe unitatea de sarcină electrică, energie corespunzătoare barierei de
potenţial a stratului dublu, de valoare:
l
l
V
V (1.42)

17
cum rezultă şi din relaţiile (1.25) şi (1.41).
Bineînţeles că, în cazul în care se depun sarcini electrice pe un conductor, datorită agitaţiei
electronice, acestea vor ajunge la suprafaţa conductorului tocmai pentru a reduce la minim
acţiunea de respingere mutuală. Analogia făcută de noi pentru gazul electronic este justificată,
ţinând cont de modul în care se comportă corpurile faţa de căldură şi electricitate. Există însă,
cazuri în care aceasta nu se potriveşte cu rezultatele experimentale. Pentru a elimina această
contradicţie, trebuie să admitem că nu există electroni absolut liberi. Această ultimă precizare
explică destul de riguros fenomenele de conductibilitate calorică şi electrică.
Este important să precizăm că suprafaţa exterioară a unui conductor este întotdeauna o
suprafaţă echipotenţială, în caz contrar, vectorul intensitate a câmpului electric ar admite o
componentă tangenţială care ar deplasa sarcina electrică de la suprafaţa conductorului până la
stabilirea echilibrului electric, care are loc însă doar atunci când suprafaţa ar fi echipotenţială.
S-a stabilit pe cale matematică legea densităţii superficiale de sarcină pe suprafaţa unui elipsoid
şi s-a observat astfel că, în orice punct al suprafeţei, densitatea variază invers proporţional cu
raza de curbură a suprafeţei din acel punct. Această lege s-a extins şi la corpurile de formă
oarecare.
Luând în considerare că intensitatea câmpului electric este E gradV , se vede că aceasta nu
depinde de valoarea absolută a potenţialului ci de variaţia sa. Diferenţa dintre potenţialele a două
corpuri legate între ele printr-un conductor, determină deplasarea sarcinilor electrice în sensul
potenţialelor descrescânde, deci de la + la -. Prin convenţie alegem potenţialul pământului egal
cu zero, potenţialul unui punct este pozitiv sau negativ, după cum el este mai mare sau mai mic
decât potenţialul pământului. Este important să precizăm faptul că toate punctele unui corp
electrizat sunt la acelaşi potenţial, nu implică însă că şi densitatea superficială de sarcină
electrică este uniformă. Variaţia densităţii superficiale de sarcină electrică depinde de forma
corpurilor, de influenţele electrice exteri-oare şi în unele cazuri, de variaţia permitivităţii
mediului din jurul corpului.

Întrebări de autoevaluare
1. Ce fel de mărime este sarcina electrică ?
2. Prezentaţi care sunt sarcinile electrice ?
3. Ce fel de mărime este permitivitatea?

18
 4. Care este inversul unei mărimi periodice ?
5. Care este unitatea de măsură a sarcinii electrice este ?
6. Unitatea de măsură Tesla este a acordata marimii ?
7. Ce fel de mărime este permeabilitatea ?
8. Calculaţi intensitatea câmpului magnetic într-un punct exterior unui conductor
rectiliniu străbătut de curentul continuu de intensitate i, aflat la distanţă r de conductor ?
9. Prezentaţi care este forţa F care se exercită asupra unei sarcini electrice q aflată
într-un câmp electric de intensitate ?
10. Precizaţi care este marimea ce are unitatea de măsură Henry ?
11. Care este constanta de timp a unui circuit format dintr-un rezistor de rezistenţă R
înseriat cu un condensator de capacitate C?
12. Prezentaţi relaţia dintre inducţia magnetică şi intensitatea câmpului magnetic.
13. Care este unitatea de măsură a frecvenţei mărimilor periodice ?
14. Cum poate fi produs curentul electric alternativ ?
15. Ce exprimă legea lui Coulomb ?
16. Cum se determină potenţialul electrostatic în cazul sarcinilor superficiale şi al unui
strat dublu de sarcini electrice

Teste grilă IE 1
1. Enunţul "sarcinile electrice nu pot fi create si nici distruse, ci doar mutate" reprezintă:
a) legea conservării sarcinii electrice
b) legea lui Coulomb
c) legea lui Laplace

2. Permitivitatea este o mărime:

a) electrică;
b) magnetică;
c) chimică.
3. Valoarea intensităţii câmpului electric produs de o sarcină electrică la o anumita

19
distanţa r este:
a) direct proporţională cu r;
b) direct proporţională cu patratul lui r;
c) invers proporţională cu patratul lui r ;

4. Câmpul electrostatic este descris prin:

a) intensitatea câmpului electric ;
b) inducţia electrică;
c) inducţia magnetică.

5. Care dintre relaţiile următoare este adevărată:

a) inducţia electrică = permitivitatea x intensitatea câmpului electric;
b) inducţia electrică = intensitatea câmpului electric/ permitivitate;
c) inducţia electrică=sarcina x intensitatea câmpului electric.

6. Capacitatea echivalentă a 2 condensatoare, fiecare având capacitatea C, montate în

serie este egală cu:.
a) 2 C
b) C/2
c) C

7. Permeabilitatea este o mărime:

a) magnetică;
b) electrică;
c) mecanică .

8. Conform Legii lui Coulomb,forţa de atracţie ce se exercită între sarcinile electric este:
a) direct proporţională cu patratul distanţei;
b) invers proporţională cu pătratul distanţei;
c) direct proporţinală cu distanţa.

9. Potenţialul scalar în punctul M este egal cu lucrul mecanic efectuat cu un corp

20
 încărcat cu sarcina q pentru:
a) aducerea acestuia de la infinit în pct. M ;
b) aducerea acestuia din punctul M la origine;
c) transportul acestuia din pct. M la infinit.

10. Un corp conductor situat într-un câmp electric de intensitate E se încarcă cu

electricitate:

a) prin conducţie ;
b) prin inducţie;
c) prin magnetizare .

Soluţii: 1. a 2. a 3. c 4. a 5. a 6. b 7. a 8. b 9. c 10. a

Probleme rezolvate

1.1. Două corpuri punctiforme, încărcate cu sarcinile de semn

contrar Q şi -nQ sunt situate în vid la distanţa d. Să se arate că
suprafaţa echipotenţială de potenţial nul este o sferă. Să se
calculeze coordonatele centrului şi raza sferei.

Rezolvare:
Potenţialul într-un punct P oarecare are expresia:
Q nQ . V
V1 V2
4 0r1 4 0r2

Din condiţia impusă ca V=0 rezultă că V=0 rezultă că r1 r n2.

Folosind sistemul de axe din figură se poate exprima:
r1 x2 y2 ; r2 (d x)2 y2
şi se obţine:

21
 n2(x2 y2) (d x)2 y2
deci
x2(n2 1) y2(n2 1) 2dx d2 sau
2 2

x d y2 n d2.

n2 1 n2 1 2

Ultima relaţie se mai poate scrie:

2 2
x x0 y y0 R2,
care reprezintă ecuaţia unui cerc cu coordonatele:
d
x0 n2 1;

y0 0,

nd
şi cu raza R .
n2 1
1.2. Două conductoare, filiforme, rectilinii şi paralele,
sunt încărcate cu sarcini egale şi de semn contrar,
cu densitatea lineică l . Să se determine expresia
potenţialului şi să se găsească forma liniilor
echipotenţiale.

Rezolvare
Potenţialul în punctul P se obţine prin suprapunerea:
V V1 V2

în care V1 şi V2 au expresiile (v. prob.1.1):

l r01 l r02
V1 ln ;V2 ln .
2 0 r1 2 0 r2
Dacă alegem punctul de referinţă P0, adică cel cu potenţialul nul, astfel încât r01 r02, ceea
ce înseamnă că va fi pe planul mediator al segmentului d, rezultă:
l
r0 l
r0 l
r2
V ln ln ln .
2 0 r1 2 0 r2 2 0 r1
Se observă că pentru r r2 1 r2 r1, adică pentru punctele din semispaţiul din stânga planului

22
mediator, potenţialul este pozitiv, pentru r2 r1 se obţine V 0, iar în punctele de pe planul
mediator r1 r2 şi V 0.
Ecuaţia liniilor echipotenţiale, V=const., rezultă în cazul considerat de forma r2 r1=const.
sau r2 r1 n.
Liniile echipotenţiale sunt cercuri, cu coordonatele centrului (v. prob. 2):
d
x0 n2 1;

y0 0,

nd
şi cu raza R .
n2 1

Rezumat IE
Aceast material conţine cursuri de electrotehnică generală pentru studenţii anilor I-II de la
Universitatea din Oradea , dar prin conţinutul său se adresează tuturor celor interesaţi,
specialiştilor, în special studenţilor din diferite specializări ale facultăţilor cu profil electric, dar şi
cu profil mecanic, construcţii, ingineria mediului şi altele. Scopul acesteia este de a fi o
introducere completă în problematica electrotehnicii generale şi în acelaşi timp de a fi folositoare
ca şi o carte dereferinţă., având un rol important în formarea viitorilor specialişti.

Bibliografie

[1] Budeanu, C. Bazele Electrotehnicii, vol. I, Bucureşti, Editura Ministerului

Învăţământului, 1957
[2] Budeanu, C., Antoniu, I. S. Asupra problemei măsurării puterii şi energiei
electrice într-un regim deformat, Revista Electricitatea, nr. 1, Bucureşti, 1951
[3] Buzdugan, Gh., Blumenfeld, M. Tensometria electrică rezistivă, Bucureşti,
Editura Tehnică, 1966
[4] Cartianu, Gh. Analiza şi sinteza circuitelor electrice, Bucureşti, Editura didactică
şi pedagogică, 1972
23
 [5] Chua, L. O. Introduction to Nonlinear Network Theory, New York, Edition Mc.
Graw-Hill, 1969
[6] Clarke, E. Analiza circuitelor sistemelor electroenergetice (traducere din limba
engleză), Bucureşti, Editura tehnică, 1975
[7] Constantin, E. Electrotehnică - probleme, vol. I, Institutul Politehnic "Traian
Vuia" Timişoara, 1976
[8] De Sabata, I. Bazele electrotehnicii, vol. I, II şi III, Institutul Politehnic
Timişoara, 1972-1976
[9] Demidovitch, B. Recueil d’exercices et de problemes d’analyse mathematique ,
Traduction francaise , Editions MIR ,Moscou, 1974
[10] Dettman, J. W. Mathematical Methods in Physics and Engineering, New York,
1962
[11] Dordea, T. Maşini electrice, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1976
[12] Hănţilă, I.F., altii, Silaghi, A.M., Elemente de circuit cu efect de câmp
electromagnetic, Editura ICPE, Bucureşti,1998
[13] Huelsman, L. P. Matrices and Linear Vector Spaces, New York-San Francisco-
Toronto-Londra, 1963
[14] Iliescu, C şi colaboratorii Măsurări electrice şi electronice, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1983
[15] Ifrim, A., Noţingher, P. Materiale electrotehnice, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1979
[16] Ionescu, V. T., Electricitate, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1957
[17] Javid, M., Brown, P. M. Field Analysis and Electromagnetics, New-York- San
Francisco-Toronto-Londra, 1963
[18] Jeans, J. The Mathematical Theory of Electricity and Magnetism, Londra,
Cambridge University Press, 1948
[19] Maghiar, T, Leuca T., Silaghi A.M., Culegere de probleme de electrotehnică, vol.
I Litografiat Universitatea Oradea, 1992
[20] Maghiar, T, Leuca T., Silaghi A.M., Culegere de probleme de electrotehnică, vol.
II Litografiat Universitatea Oradea, 1992
[21] Maghiar, T, alţii , Silaghi,A.M, Electrotehnică, Editura Universităţii din Oradea,
1999
[22] Maxwell, J. C. , A Treatise on Electricity and Magnetism, vol. I şi II, Londra,
Oxford University Press, 1955
[23] Nicula, Al., Cristea, Gh., Simon, S. Electricitate şi magnetism, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
[24] Philippow, E., Grundlagen der Elektrotechnick, VEB Verlag Technik, Berlin, 8
Auflage, 1998
[25] Popescu, I. M. Electricitate şi magnetism, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 1997
[26] Preda, M., Cristea, P., Manea, F. Bazele electrotehnicii - Probleme, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
[27] Purcell, Ed. W., Electricitate şi magnetism,Berkeley, vol.II Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982
[28] Răduleţ, R., Bazele teoretice ale electrotehnicii vol. I, II, III şi IV, Editura
24
energetică de stat şi Tipografia Ministerului Învăţământului, 1954-1956
[29] Răduleţ, R., Bazele electrotehnicii - Probleme, vol. I şi II, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1982
[30] Silaghi, A.M., Pantea , M.D., Electrotehnică şi maşini electrice, Ed. Universităţii
din Oradea, 2003
[32] Silaghi, A.M., Pantea , M.D., Electrotehnică industrială, Editura
Universităţii din
Oradea, 2001
[33] Silaghi, A.M., Pantea , M.D., Electrotehnică, Editura Universităţii din
Oradea, 2010
[34] Simion, E., Maghiar, T., Electrotehnică pentru subingineri, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
[35] Simonyi, K., Theoretische Elektrotechnik: VEB Deutscher Verlag der
Wissenschaften, Berlin , 9. Auflage,1989
[36] Süße, R. , Marx, B., Theoretische Elektrotechnik, Band1:
Variationstechnik und Maxwellsche Gleichungen, BI-Wissenschaftsverlag, Mannheim,
1994

http://prola.aps.org, Williams, Faller, Hill, New Experimental Test of Coulomb's Law: A

Laboratory Upper Limit on the Photon Rest Mass, Physical Review Letters 26: 721-724.,
1971 [vizitat la 28.01.2010]
http://www.amazon.com/e, William H. Hayt, John A. Buck, Engineering
Electromagnetics, McGraw-Hill Publishing Co.,2001 [vizitat la 28.01.2010]
http://www.vxm.com/bib.doc.html [vizitat la 20.12.2009]
http://www.archive.org/stream [vizitat la 02.12.2009]
http://www.pbs.org/wgbh/nova/gamma/spectrum.html [vizitat la 08.11.2009]
http://www.dailywireless.org/ [vizitat la 14.10.2009]
http://www.architecture2030.org/ [vizitat la 20.01.2010]
http://en.wikipedia.org/wiki/Heinrich_Hertz [vizitat la 10.10.2009]

25
26