Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian

Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I

ASMAI II Data: 30.05.2017

Actuatori și senzori din materiale active și inteligente II

Electrostatică, electrocinetică, electromagnetism - Generalități

I. Electrostatica

1. Generalități

Descrierea matematică a interacțiunilor electrostatice a implicat introducerea mărimii

sarcinii electrice prin intermediul unor mărimi mecanice. Fenomenul însuși este influențat de
mediul în care sunt plasate sarcinile, de aceea se poate trage concluzia că el se exercită
efectiv printr-o formă a materiei, o formă care nu mai este percepută direct de simțurile
noastre. Întocmai ca în cazul atracției universale, se constată că în jurul unei sarcini electrice,
în fiecare punct dintr-o regiune a spațiului, se poate exercita o forță de natură electrică; se
spune că în acea regiune există un câmp de forțe electrice. Cu alte cuvinte, o sarcină electrică
își exercită acțiunile electrostatice asupra altor sarcini situate în spațiul înconjurător prin
intermediul unei stări a materiei numită câmp electric. Sintetizând, se poate da următoarea
definiție: câmpul electric este o formă de existență a materiei, prin intermediul căreia sarcinile
electrice interacționează între ele.

2. Mecanisme de electrizare

 Electrizarea prin contact are loc la contactul a doi sau mai mulți conductori aflați
la potențiale diferite; unii dintre ei pot chiar să fie neutri înaintea contactului; trebuie
precizat că trecerea sarcinilor la contactul a două corpuri are loc numai atunci când
potențialele sunt diferite și că această trecere continuă pâna când se egalează cele două
potențiale. În momentul egalizării, deplasarea globală de sarcină încetează. Egalizarea
prin contact poarte fi înțeleasă mai bine dacă se compară starea celor două corpuri,
unul încărcat la început și celălalt neutru, cu două vase, unul având apă, celălalt fiind
gol, care comunică printr-un robinet montat pe linia de legătură.
 Electrizarea prin influență are loc la apropierea unui corp încărcat de unul neutru.
La capătul corpului neutru, mai apropiat de cel electrizat, va apărea electricitate de
semn opus, iar la capătul mai îndepărtat va apărea electricitate de același semn și în
aceeași cantitate cu cea acumulată la celălalt capăt. Electrizarea prin influență depinde
de corpul studiat. Când se atinge sfera cu degetul sau când se leagă la pământ, se scurg
sarcinile de același semn cu cea a corpului încărcat dacă semnul este negativ, dar vin
electroni din pământ dacă semnul este pozitiv și sfera rămâne încărcată, chiar după
îndepărtarea corpului care a produs influența.
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017

3. Sarcina electricã și intensitatea câmpului electric în vid

3.1. Starea de electrizare și câmpul electric în vid

Numim stare de electrizare a corpurilor fiecare din stãrile în care ele sunt capabile sã
exercite forțe electrice asupra altor corpuri. Corpurile se pot electriza: prin frecare, contact cu
alte corpuri electrizate, iradiere cu radiații Röntgen sau ultraviolete, deformare, încãlzire,
efecte chimice, apropiere cu alt corp electrizat etc. Experimental s-a constatat cã întotdeauna
în jurul corpurilor electrizate existã un câmp electric.

În studiul câmpului electrostatic se considerã sistemul de corpuri situat într-un mediu

perfect izolant pentru ca sarcinile electrice sã se menþinã pe corpuri timp nelimitat. Studiind
câmpul electric cu ajutorul corpului de probã se constatã, în mod experimental, cã în orice
punct al câmpului, corpul de probã este supus unei forþe mecanice perfect determinatã ca
mãrime și sens:

Forța exercitatã de câmpul electric asupra unui corp de probã situat în vid e egalã cu
produsul dintre sarcina electricã a corpului - notatã cu q - ºi o mãrime de stare a câmpului
electromagnetic, numitã intensitatea câmpului electric în vid .

Starea de electrizare a corpurilor pentru care sarcina electricã q e diferitã de zero se

numește stare de încãrcare electricã și corespunde excesului sau lipsei de sarcinã a particulelor
libere (care se pot deplasa). În capitolele urmãtoare va mai fi întâlnitã o stare de electrizare pe
care o pot avea numai corpurile izolante numitã stare de polarizare electricã - care se datorește
repartiþiei nesimetrice a sarcinilor particulelor legate în atomi și molecule.

Intensitatea câmpului electric este o mãrime vectorialã de stare a câmpului

electromagnetic. Ea depinde numai de punctul din câmp în care a fost adus corpul de probã;
este o mãrime fizicã numeric egalã cu forța cu care este acþionatã sarcina electricã unitarã
introdusã în câmp.

Sintetizând cunoștințele referitoare la câmpul electric putem preciza cã prin câmp

electric se înþelege:

- sistemul fizic - diferit de corpuri - care existã în jurul și în interiorul corpurilor

electrizate - semnificaþie fundamentalã;

- mulțimea de valori a vectorului câmp electric;

- prescurtat vectorul câmp electric sau intensitatea câmpului electric;

- regiunea din spaþiu în care se exercitã forþe electrice asupra corpurilor electrizate.
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017

3.2. Linii de câmp

Câmpul electric, poate fi reprezentat prin liniile sale de câmp, linii tangente la vectorul
intensitãții câmpului în orice punct al câmpului. Spectrul câmpului electric se obþine
desenând pe fiecare unitate de suprafaþã un numãr de linii de câmp proporþional cu valoarea
absolutã a intensitãþii câmpului electric. Sensul liniilor de câmp se poate pune în evidenþã cu
un dispozitiv numit ac electric, care se compune (de exemplu), dintr-o vergea de cuarț, având
la capete douã bobiþe de mãduvã de soc îmbrãcate în foițe de metal, încãrcate cu sarcinã de
semne contrare; și care stã în echilibru pe un vãrf ascuþit. Acul electric se orienteazã în lungul
liniei de câmp. Liniile de câmp pornesc de pe corpurile cu sarcinã (+) și ajung pe cele cu
sarcinã (-) (fig.1)

Fig. 1. Reprezentarea intuitivã astfel obþinutã se numește spectru electric.

3.3.Densitãți de sarcinã electrică

Corpurile încãrcate cu sarcinã electricã pot avea aceastã sarcinã distribuitã în întreg
volumul și se definește în acest caz densitatea de volum a sarcinii prin limita
raportului: .

Sarcina din întreg volumul este:

Dacã sarcina este reprezentatã pe suprafața unui corp, se definește densitatea de

suprafaț a sarcinii prin limita raportului:
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017

Sarcina pe întreaga suprafațã va fi:

Dacã sarcina este repartizatã pe conductoare filiforme, se defineºte densitatea de

linie a sarcinii prin limita raportului:

Sarcina pe întregul contur va fi:

3.4. Conservarea sarcinii electrice

Pentru sarcinile electrice e valabil principiul conservãrii sarcinii electrice. Pentru un

sistem, izolat, de corpuri încãrcate rezultã:

Adicã: într-un sistem de corpuri, izolat de exterior, dacã dispare o sarcinã de pe un

corp, ea va apare pe un alt corp. Deci sarcinile electrice nu pot fi nici create, nici distruse, ci
numai deplasate. Sarcinile electrice (fiind atât pozitive, cât ºi negative), se adunã algebric.

Dacã se spune cã sistemul este neutru. Unitatea de mãsurã a sarcinii q fiind

coulombul, rezultã cã pentru densitãþile de sarcinã electricã

corespund:
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017

4. Aplicații ale electrostaticii

 Motoare electrostatice

În cazul acestor motoare, mişcarea mecanică rezultă în urma interacţiunii dintre

corpuri electrizate. Există o mare varietate de motoare electrostatice, care au diverse
caracteristici. În general, puterea acestora este mică, de ordinul wattului, şi sefolosesc în
special la alcătuirea sistemelor miniaturizate. Motoarele corona (Poggendorff, 1867) sunt
în prezent cele mai reuşite, fiind totodată şi cele mai simple şi ieftine. Principiul de
funcţionare a acestora se înţelege dacă ne închipuim un
disc de sticlă (rotorul) ce se poate roti într-un plan vertical,
între câteva perechi de piepteni cu dinţi ascuţiţi din metal
(figura 1). Perechile de piepteni sunt puse în legătură cu
polii unui generator electrostatic, astfel ca electrizarea lor
să alterneze ca semn. Prin descărcarea corona, pe porţiunea
de disc din faţa unei perechi de piepteni, se depun ioni cu
sarcini de acelaşi semn ca al pieptenilor (de exemplu,
pozitivi). În consecință, o pereche de piepteni respinge
porţiunea de disc precedentă pe care s-au pulverizat
particule electrizate negativ; astfel discul se roteşte.

Fig.2. Descărcarea corona

II. Electrocinetica

1. Generalități

Electrocinetica studiază stările electrice ale conductoarelor parcurse de curenţi electrici de

conducţie. În Electrocinetică se prezintă mărimile fizice care caracterizează starea
electrocinetică, legile şi fenomenele caracteristice pentru regimul staţionar cât şi pentru
regimul nestaţionar.

Trecerea curentului electric prin conductoare determină o stare specifică a acestora,

denumită stare electrocinetică, caracterizată printr-o transformare a energiei
electromagnetice în alte forme de energie. Starea electrocinetică poate fi pusă în
evidenţă prin o serie de efecte, dintre care cele mai importante sunt: efectele calorice,
evidenţiate prin căldura dezvoltată la trecerea curentului electric prin conductoare; efectele
electrochimice, care constau în reacţiile chimice ce au loc la trecerea curentului prin
electroliţi; efectele mecanice (forţe şi momente), exercitate între conductoarele) parcurse de
curent (interacţiuni electro-dinamice) sau între conductoarele parcurse de curent şi câmpul
electromagnetic (interacţiuni electromagnetice); efectele luminoase, care apar în becurile
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017
cu incandescenţă sau în cele cu descărcări electrice în gaze; efectele magnetice, care apar în
jurul conductoarelor parcurse de curent electric (apariţia unui câmp magnetic - devierea acului
busolei când se află lângă un conductor parcurs de curent electric); efectele electrice, care
apar la descărcarea unui condensator.

2. Intensitatea și densitatea curentului electric

a. Intensitatea și densitatea curentului electric de conducție

Curentul electric de conducţie este reprezentat de mişcarea într-un corp conductor

a unor particule încărcate cu sarcini electrice, ce se pot deplasa liber în raport cu un sistem
de referinţă solidar cu corpul în care se află aceste particule. La metalele în stare solidă,
electronii din ultimul strat au posibilitatea de a părăsi atomii. Aceşti electroni se numesc electroni
liberi. Ionii pozitivi care rămân, formează reţeaua cristalină a metalului. Mişcarea electronilor
este o mişcare haotică, astfel că se poate considera că electronii liberi formează un gaz electronic.
Dacă în metal apare un câmp electric, conform legii acţiunii ponderomotoare apare o forţă
electrică care va duce la o deplasare ordonată a electronilor liberi, deci, la un curent electric de
conducţie.

Caracterizarea cantitativă a stării

electrocinetice se face cu ajutorul
intensităţii curentului electric de con-
ducţie i, mărime primitivă scalară care
se defineşte pe o suprafaţă orientată S .

În cazul conductoarelor de speţa

întâi, de secţiune constantă, S este
suprafaţa secţiunii transversale a
conductorului (fig. 2 a) sau a băii
electrolitice în cazul conductoarelor de
speţa a doua (fig. 2 b). Fig. 3. Explicativă la calculul intensităţii
curentului electric de conducţie: a) de speţa
întâi; b) de speţa a doua.

b. Intensitatea și densitatea curentului electric de convecție

Prin deplasarea unui corp încărcat cu sarcina electrică q', cu viteza faţă de un sistem fix,
apare o deplasare ordonată a sarcinii electrice, deci un curent electric.
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017

Intensitatea curentului electric de

convecţie, se defineşte ca limita raportului
dintre suma algebrică a sarcinilor electrice
(Δq') care traversează o suprafaţă fixă S
(prin mişcarea întregului corp) într-un
interval de timp şi durata Δt a intervalului,
când ultima tinde către zero şi când limita
există:

Fig. 4. Explicativă la calculul intensităţii  q d q

i v = lim = = S J v d S ,
curentului electric de convecţie.  t 0  t dt

unde J v este vectorul densitate a curentului electric de convecţie definit prin relaţia:

J v = ρv v .
În relaţia de mai sus ρv reprezintă densitatea de volum a sarcinii electrice a corpului care
se mişcă cu viteza v faţă de sistemul fix (faţă de suprafaţa S).

3. Conductoare, izolanți, semiconductoare

Starea electrocinetică permite clasificarea materialelor electrotehnice în trei clase:

materiale conductoare, materiale izolante şi materiale semiconductoare.

a) Materialele conductoare permit trecerea curentului electric de conducţie. La aceste

materiale, sarcina electrică produsă printr-o metodă oarecare se răspândeşte rapid pe toată
suprafaţa corpului. Rezistivitatea are valori între 10-8 şi 10-5  m. Materialele conductoare se
subîmpart în două specii:

- conductoare de specia întâi, la care curentul electric reprezintă o deplasare ordonată a

electronilor liberi din structura lor. Din această categorie fac parte, în general, materialele
metalice (cupru, aluminiu etc.). Deplasarea electronilor prin material dă naştere curentului
electric de conducţie, din care motiv aceste materiale se numesc materiale electroconductoare cu
conductivitate electronică.
- conductoare de specia a doua, la care curentul electric este datorat deplasării ordonate
a ionilor. Din această categorie fac parte sărurile topite, soluţiile de săruri, acizi sau baze
(electroliţii). Curentul electric este o deplasare ordonată a ionilor, deci, odată cu deplasarea
sarcinii are loc şi o deplasare de material. Aceste conductoare se mai numesc şi conductoare
electrice cu conductivitate ionică.
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017
b) Materialele izolante (dielectricii) nu permit trecerea curentului electric de conducţie.
La aceste materiale, sarcina electrică apărută prin electrizare rămâne localizată în porţiunea
supusă electrizării un timp îndelungat. Din această clasă fac parte uleiurile minerale, sticla,
porţelanul, cauciucul etc. Din punct de vedere electrostatic, corpurile izolante sunt atrase de
corpurile electrizate şi rămân lipite de acestea. Rezistivitatea lor are valori între 108 şi 1018  m.

c) Materialele semiconductoare sunt materialele ce ocupă din punct de vedere al

conductibilităţii electrice o poziţie intermediară între substanţele conductoare şi cele izolante. La
aceste materiale (germaniu, siliciu etc.) trecerea curentului electric se face prin deplasarea
electronilor şi golurilor.

III. Electromagnetism

1. Generalități

Electromagnetismul este acea ramură a fizicii care studiază sarcinile magnetice și

electrice, câmpurile create de acestea (electric și magnetic), legile care descriu interacțiunile
dintre acestea.

Câmpul electromagnetic (EMF) este ansamblul câmpurilor electrice și magnetice, care

oscilează și se generează reciproc la trecerea curentului electric printr-un conductor. Câmpul
electromagnetic se propagă indefinit în spațiu și constituie una din forțele principale ale
naturii. Câmpul electric este produs de un curent electric care traversează un conductor
stationar, iar cel magnetic de un curent electric care traverseaza un conductor în mișcare.
În viziunea clasică, acest câmp electromagnetic este un câmp uniform și continuu, care se
propaga sub forma de unde. În viziunea teoriei cuantice, câmpul electromagnetic este compus
din particule.

2. Descrierea matematică

Câmpurile electric și magnetic sunt reprezentate prin câmpuri vectoriale tridimensionale.

Aceste campuri vectoriale au cate o valoare definita in fiecare punct, valori care sunt funcții
ale coordonatelor de spațiu și timp. Astfel, ele sunt notate de obicei
prin (câmpul electric) și (câmpul magnetic).
Dacă numai este nenul și constant în timp, câmpul se numește câmp electrostatic. Dacă
numai este nenul și constant în timp, campul se numește câmp magnetostatic. Dacă unul
din cele două câmpuri este dependent de timp, atunci ambele câmpuri trebuie considerate ca
un câmp unitar (electromagnetic) descris de ecuațiile lui Maxwell. În vid, aceste ecuații
vectoriale sunt:
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017

(legea lui Gauss)

(legea de magnetism a lui Gauss)

(legea lui Faraday)

(legea Ampère-Maxwell)

unde ρ este densitatea sarcinii, ε0 este permitivitatea spațiului vid, μ0 este permeabilitatea
spațiului vid și este vectorul densității curentului. Într-un material liniar, ecuațiile lui
Maxwell se modifică prin înlocuirea permitivității și permeabilității spațiului vid cu cele ale
materialului respectiv.
Legea forței Lorentz descrie interacțiunea câmpului electromagnetic cu materia încărcată.
Când un câmp circulă prin mai multe medii, proprietățile câmpului se modifică în funcție de
diferitele condiții la frontiera mediilor. Componentele tangentiale ale câmpurilor electric și
magnetic relativ la frontieră celor două medii sunt:

(fără curent)
(fără sarcină)

Unghiul de refracție a unui câmp electric între medii depinde de permitivitatea a

fiecărui mediu:

Unghiul de refracție a unui câmp electric între medii depinde de

permeabilitatea (μ) fiecărui mediu:

3. Undele electromagnetice și aplicații

Câmpul electromagnetic este un câmp rotativ și se propagă sub formă de unde

electromagnetice, cu o viteză care depinde de permitivitatea și permeabilitatea mediului.
Frecvența undelor este egală cu frecventa cu care se deplasează electronii. Lungimile de undă
ale undelor electromagnetice variază într-un interval foarte larg. Astfel, în telecomunicații se
folosesc unde electromagnetice ale căror lungimi de undă ajung la mai multe mii de metri, pe
când lungimile de undă ale radiațiilor gama emise de unele elemente radioactive au valori de
ordinul 10 m.
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017
Undele electromagnetice se propagă în aer cu viteza luminii (300.000.000 m/s),
aproximativ egală cu viteza lor de propagare în vid. Conform acestei teorii, emise de J. C.
Maxwell, lumina și radiațiile asemănătoare (radiațiile infraroșii, ultraviolete, etc.) sunt tot de
natura electromagnetică, diferind între ele prin lungimile de undă. Informația se recepționează
la distanță prin radio, televiziune, telefonie mobilă. Purtătorii informației sunt undele
electromagnetice de frecvență ridicată, modulate pe undele de joasă frecvență care conțin
informatia. Undele electromagnetice emise de antenele de emisie se refractă, se difractă,
interferează și sunt atenuate până ajung la antena receptorului.

4. Aplicații ale electromagnetismului

 Motorul electric. Când un fir electric drept, străbătut de un curent, este plasat într-un
câmp magnetic, asupra lui acționează o forță numită “forța electromagnetică”. Această
forța împinge firul într-o anumită direcție, care depinde de orientarea câmpului
magnetic si de sensul curentului electric. Are loc atunci transformarea energiei
electrice in energie mecanica.
Motorul electric, de pilda, foloseste forta electromagnetica. Într-un astfel de motor,
firul electric drept este inlocuit cu o bobina, străbătută de un curent electric și așezată
într-un magnet. Forța electromagnetică produsă învârte o roată care furnizează la
rândul ei un lucru mecanic. Este ceea ce permite rotirea acelor unui ceas, vârfului unei
mașini de găurit, paletelor unui ventilator.
Principiul inducției electromagnetice. O mică bobina conductoare este conectata la
un aparat de masura fara sa fie strabatuta de nici un curent electric. Acul aparatului nu se
misca. Atunci cand introducem o bara magnetica in bobina, acul aparatului inregistreaza o
miscare intr-o anumita directie. Miscarea magnetului creeaza un curent electric in bobina.
Atunci cand indepartam bara magnetica, acul aparatului se misca in celalalt sens. Astfel se
demonstreaza producerea unui curent care circula in sens opus. Acest curent, care isi schimba
sensul, este un curent alternativ. Spunem, de asemenea, ca miscarea barei magnetice induce
un curent alternativ. Aceasta experienta a fost realizata de fizicianul englez Michael Faraday,
in 1831. El a demonstrat astfel existenta inductiei electromagnetice.

 Alternatorul. Un alternator, sau generator de curent alternativ, este un sistem ingenios

de producere a energiei electrice cu ajutorul unui magnet. El este alcatuit dintr-o
bobina conductoare, patrata, care se roteste in campul magnetic al unui magnet fix.
Aceasta miscare induce (sau produce) in bobina un curent care isi schimba sensul
(altfel spus un curent alternativ). Acest curent trece prin inelele colectoare care se
rotesc impreuna cu bobina. Niste perii fixe, care sunt in contact cu aceste inele, aduna
curentul si il canalizeaza pentru a putea fi utilizat.
Universitatea POLITEHNICA București Neagu Cristian
Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Mecatronică Avansată I
ASMAI II Data: 30.05.2017

IV. Bibliografie

1. Corina FLUERAȘU, Cezar FLUERAȘU, Electromagnetism – Aplicații, Universitatea

Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Electrică;

2. https://www.scribd.com/doc/142751366/electromagnetism;

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Electrostatic%C4%83;

4. http://www.math.md/stireal/fizica/candidat/electrostatica.pdf;

5. https://proiectcampmagnetic.wordpress.com/magnetism-si-electromagnetism/;

6. https://www.scribd.com/document/27881993/Capitolul-1-Electrostatica;

7. https://www.scribd.com/doc/97545137/5-Intensitatea-Curentului-Electric-de-Conductie;

8. Lucia DUMITRU, Cătălin DUMITRU, Bazele Electroenergeticii, Universitatea

Politehnica din București, Facultatea de Energetică, 2004;