Veskan Daniel Attila

Clasa a X-a

Producerea curentului electric alternativ

Definitie: Curentul alternativ este un curent electric a cărui direcție se schimbă periodic,
spre deosebire de curentul continuu, al cărui sens este unidirecțional. Forma de undă uzuală a
curentului alternativ este sinusoidală. A fost descoperit de către Nikola Tesla în 1892.
Curentul alternativ apare ca urmare a generării unei tensiuni electrice alternative în cadrul
unui circuit electric prin inducție electromagnetică. Forma alternativă (sinusoidală) a
tensiunii/curentului este modul uzual de producere, transport și distribuție a energiei electrice.

Curentul alternativ stă la baza funcţionării majorităţii aparatelor electrice.El se produce,

se transmite şi se utilizează în condiţii mult mai avantajoase decât curentul continuu.
Producerea curentului alternativ
Una din cele mai importante aplicaţii ale fenomenului de inducţie electromagnetică este
producerea curentului alternativ de către generatoarele de curent alternativ (alternatoare).
T.e.m. alternativă se obţine prin:
-rotirea uniformă a unei spire într-un câmp magnetic uniform;
-rotirea uniformă a unui magnet în
faţa unei bobine fixe (câmp magnetic
variabil).
Considerăm o spiră dreptunghiulară
care se roteşte cu viteza unghiulară
constantă  în jurul axei OO în câmp magnetic uniform, de inducţie magnetică B , produs de
'

un magnet permanent.
N , S - polii unui magnet

B - inducţia magnetică

Orice câmp magnetic este caracterizat prin linii de câmp care ies din polul N şi intră în
polul S .
Dacă liniile de câmp magnetic sunt paralele câmpul respectiv este uniform, iar inducţia
magnetică are aceeaşi valoare în orice punct al câmpului.
Acul unui miliampermetru care închide circuitul exterior oscilează de o parte şi de alta a
poziţiei zero, indicând apariţia unui curent alternativ.
Explicaţia este că, prin rotirea uniformă a unei spire în câmp magnetic cu viteza
unghiulară  , fluxul magnetic  prin suprafaţa spirei S variază în timp conform relaţiei:
  B  S  cos  B  S  cos t

unde  este unghiul dintre B şi S .

  BS
Fluxul magnetic este maxim când   0 : m
   m  cos t
Rezultă
Din cauza variaţiei fluxului magnetic prin spiră se produce fenomenul de inducţie

e
electromagnetică şi conform legii inducţiei electromagnetice t , se poate demonstra că:

e     m  sin t

Notând:    m  Em - valoarea maximă a t.e.m. induse, relaţia anterioară devine:

e  Em  sin t

unde:
 - este pulsaţia t.e.m. induse
t - este faza
e - este valoarea instantanee a t.e.m. induse
Obs. Variaţia t.e.m. induse este sinusoidală. In acest caz curentul alternativ obţinut se
numeşte curent alternativ sinusoidal.
 E E  sin t
i  m  I m  sin t
Rr Rr
unde:
 i se numeşte valoarea instantanee a intensităţii curentului alternativ

 I m este valoarea maximă (amplitudinea) a intensităţii curentului alternativ sinusoidal

 r este rezistenţa interioară a generatorului

T.e.m. indusă e şi intensitatea curentului alternativ i variază sinusoidal în raport cu

timpul. Ele trec prin aceleaşi valori şi în acelaşi sens la intervale egale de timp numite perioade;
curentul alternativ este deci periodic.
Prin rotirea unui magnet în faţa unei bobine se induce în bobină un curent alternativ
sinusoidal.
La rotaţia unui cadru conductor într-un câmp magnetic apare la bornele acestuia o tensiune

electrică alternativă având expresia u  U m  sin t şi un curent alternativ de intensitate

i  I m  sin t .
u - valoarea instantanee a tensiunii electrice alternative
U m - valoarea maximă a tensiunii electrice alternative

Din cauza proprietăţilor de inerţie ale circuitului electric, curentul alternativ monofazat i
este defazat cu un unghi  în urma t.e.m. e , numit unghi de defazaj.
i  I m  sin t   
Curentul alternativ (în engleză Alternating Current, AC) este un curent electric a cărui
direcţie se schimbă periodic, spre deosebire de curentul continuu (Direct Current, DC), al cărui
sens este unidirecţional. Forma de undă uzuală a curentului alternativ este sinusoidală.
Curentul alternativ apare ca urmare a aplicării unei tensiuni electrice alternative în cadrul
unui circuit electric. Forma alternativă (sinusoidală) a tensiunii/curentului este modul uzual de
producere, transport şi distribuţie a energiei electrice.
Valoarea efectivă a intensităţii curentului şi tensiunii alternative
Intensitatea şi tensiunea curentului alternativ sunt caracterizate de trei valori:
 
instantanee i; u  , maximă I m ;U m şi efectivă I;U  .
Im
I
2 sau I  0,707 I m

I m - este valoarea maximă a intensităţii curentului alternativ

I - reprezintă valoarea efectivă a intensităţii curentului alternativ

Valoarea efectivăa intensităţii curentului alternativ I este egală cu intensitatea unui

curent continuu, care dezvoltă aceeaşi căldură prin efect Joule, ca şi curentul alternativ trecând
prin acelaşi rezistor în acelaşi interval de timp.
Um
U
Tensiunea efectivă a curentului alternativ U se defineşte prin relaţia: 2 sau

U  0,707U m .

Valorile instantanee ale curentului alternativ şi tensiunii alternative se scriu:

i  I m  sin t  I 2 sin t

u  U m  sin t  U 2 sin t

Obs. În ţara noastră în cazul consumului casnic şi industrial tensiunea de 220 V la priză

reprezintă tensiunea efectivă U , iar valoarea maximă a tensiunii este: U m  2  U  310V