Producerea si utilizarea curentului alternativ

Notiuni generale

Definitie: Curentul alternativ este un curent electric a cărui direcție se schimbă periodic, spre
deosebire de curentul continuu, al cărui sens este unidirecțional. Forma de undă uzuală a curentului
alternativ este sinusoidală. A fost descoperit de către Nikola Tesla în 1892.
Curentul alternativ apare ca urmare a generării unei tensiuni electrice alternative în cadrul
unui circuit electric prin inducție electromagnetică. Forma alternativă (sinusoidală) a
tensiunii/curentului este modul uzual de producere, transport și distribuție a energiei electrice.

Curentul alternativ stă la baza funcționării majorității aparatelor electrice. El se produce, se

transmite şi se utilizează în condiții mult mai avantajoase decât curentul continuu.

Producerea curentului alternativ

Una din cele mai importante aplicații ale fenomenului de inducție electromagnetică este
producerea curentului alternativ de către generatoarele de curent alternativ (alternatoare).

T.e.m. alternativă se obține prin:

- rotirea uniformă a unei spire într-un câmp magnetic uniform;

- rotirea uniformă a unui magnet în fața
unei bobine fixe (câmp magnetic variabil).

Considerăm o spiră dreptunghiulară

care se roteşte cu viteza unghiulară constantă
 în jurul axei OO ' în câmp magnetic
uniform, de inducție magnetică B , produs de
un magnet permanent.

N , S - polii unui magnet

B - inducţia magnetică
 Orice câmp magnetic este caracterizat prin linii de câmp care ies din polul N şi intră în polul S .
Dacă liniile de câmp magnetic sunt paralele, câmpul respectiv este uniform, iar inducţia
magnetică are aceeaşi valoare în orice punct al câmpului.
Acul unui miliampermetru care închide circuitul exterior oscilează de o parte şi de alta a poziţiei
zero, indicând apariţia unui curent alternativ.

Explicaţia este că, prin rotirea uniformă a unei spire în câmp magnetic cu viteza unghiulară
 , fluxul magnetic  prin suprafața spirei S variază în timp conform relației:

  B  S  cos  B  S  cos t
unde  este unghiul dintre B şi S .
  BS
Fluxul magnetic este maxim când   0 : m
   m  cos t
Rezultă

Din cauza variației fluxului magnetic prin spiră se produce fenomenul de inducție

e
electromagnetică şi conform legii inducției electromagnetice t , se poate demonstra că:
e     m  sin t

Notând:
   m  Em - valoarea maximă a t.e.m. induse, relația anterioară devine:
e  Em  sin t
unde:

 - este pulsaţia t.e.m. induse

t - este faza
e - este valoarea instantanee a t.e.m. induse

Obs. Variaţia t.e.m. induse este sinusoidală. In acest caz curentul alternativ obţinut se numeşte
curent alternativ sinusoidal.

E E  sin t
i  m  I m  sin t
Rr Rr
unde:
 i se numeşte valoarea instantanee a intensităţii curentului alternativ

I m este valoarea maximă (amplitudinea) a intensităţii curentului alternativ sinusoidal
 r este rezistenţa interioară a generatorului

T.e.m. indusă e şi intensitatea curentului alternativ i variază sinusoidal în raport cu timpul.

Ele trec prin aceleaşi valori şi în acelaşi sens la intervale egale de timp numite perioade; curentul
alternativ este deci periodic.

Prin rotirea unui magnet în faţa unei bobine se induce în bobină un curent alternativ
sinusoidal.
La rotația unui cadru conductor într-un câmp magnetic apare la bornele acestuia o tensiune
electrică alternativă având expresia
u  U m  sin t şi un curent alternativ de intensitate
i  I m  sin t .

u - valoarea instantanee a tensiunii electrice alternative

U m - valoarea maximă a tensiunii electrice alternative

Din cauza proprietăților de inerție ale circuitului electric, curentul alternativ monofazat i este
defazat cu un unghi  în urma t.e.m. e , numit unghi de defazaj.

i  I m  sin t   

Curentul alternativ (în engleză Alternating Current, AC) este un curent electric a cărui direcție
se schimbă periodic, spre deosebire de curentul continuu (Direct Current, DC), al cărui sens este
unidirecțional. Forma de undă uzuală a curentului alternativ este sinusoidală.
Curentul alternativ apare ca urmare a aplicării unei tensiuni electrice alternative în cadrul unui
circuit electric. Forma alternativă (sinusoidală) a tensiunii/curentului este modul uzual de producere,
transport şi distribuție a energiei electrice.

I. Valoarea efectivă a intensității curentului şi tensiunii alternative

Intensitatea şi tensiunea curentului alternativ sunt caracterizate de trei valori:

I ; U 
instantanee i; u  , maximă m m şi efectivă I;U  .
Im
I
2 sau I  0,707 I m
I m - este valoarea maximă a intensităţii curentului alternativ
I - reprezintă valoarea efectivă a intensităţii curentului alternativ

Valoarea efectivă a intensităţii curentului alternativ I este egală cu intensitatea unui

curent continuu, care dezvoltă aceeaşi căldură prin efect Joule, ca şi curentul alternativ trecând prin
acelaşi rezistor în acelaşi interval de timp.
Um
U
Tensiunea efectivă a curentului alternativ U se defineşte prin relația: 2 sau
U  0,707U m
.
Valorile instantanee ale curentului alternativ şi tensiunii alternative se scriu:
i  I m  sin t  I 2 sin t
u  U m  sin t  U 2 sin t

Obs. În țara noastră în cazul consumului casnic şi industrial tensiunea de 220 V la priză

reprezintă tensiunea efectivă U , iar valoarea maximă a tensiunii este:

U m  2  U  310V
 II. Mărimi caracteristice curentului alternativ

La orice mărime sinusoidală se disting: amplitudinea, faza, faza inițială, valorea efectivă,
pulsația, perioada şi frecvența.
Dacă valoarea instantanee a curentului alternativ monofazat este i  I 2  sin t   
atunci:

 amplitudinea este:
Im  I 2

 faza este: t   

 faza inițială este: 
 valoarea efectivă este: I
 pulsația este: 
 perioada este: T
 frecvența este: 

Definirea mărimilor caracteristice curentului alternativ

Curentul alternativ fiind un fenomen periodic este caracterizat de mărimile:

 Perioada T  reprezintă intervalul de timp după care intensitatea şi tensiunea curentului
alternativ trec prin aceleaşi valori, în acelaşi sens, adică efectuează o oscilație (sinusoidală)
completă. Unitatea de măsură a perioadei în S.I. este: T S .I .  1s
 Frecvenţa   reprezintă numărul de oscilații complete efectuate în unitatea de timp.
1
 
Frecvența este inversul perioadei: T

Unitatea de măsură a frecvenței în S.I.:  S . I .  Hz hertz 

Un hertz este frecvenţa unui curent alternativ cu perioada de o secundă.
Frecvenţa curentului alternativ industrial în ţările din Europa este 50Hz , iar în America şi
Australia 60Hz .

 Amplitudinea este valoarea maximă pe care o au în timpul unei perioade, tensiunea sau
E ,U , I
intensitatea curentului alternativ ( m m m ).
 Valoarea instantanee este valoarea pe care o au tensiunea sau intensitatea curentului
alternativ la un moment oarecare de timp ( e , u, i ).

 Pulsaţia   reprezintă numărul de perioade în 2 unități de timp.

2
  2
T
 S . I .  rad
Unitatea de măsură a pulsației în S.I. este: s
 Faza   a intensității şi tensiunii alternative este reprezentată de argumentul sinusului din
expresia intensității, respectiv tensiunii.
  t  
   1  2 se numeşte diferenţă de fază sau defazaj

Reprezentarea mărimilor curentului alternativ

Pentru a cunoaşte elementele caracteristice sau pentru a opera cu mărimile alternative

armonice, se folosesc reprezentări convenționale ale acestora.

a) Reprezentarea analitică

Simpla scriere a mărimii respective în funcție de mărimile variabile (timp, fază etc.) poate
furniza informații privind: valoarea instantanee, valoarea maximă, pulsația, perioada, faza inițială a
mărimii reprezentate, de exemplu:

-valoarea instantanee se obține dând variabilei timp t diverse valori.

b) Reprezentarea grafică

Prin reprezentarea grafică a unei mărimi alternative în funcție de un parametru variabil care
poate fi timpul t sau faza , se obțin informații despre perioadă, faza inițială, valoarea maximă,
valoarea instantanee.

c) Reprezentarea fazorială

La reprezentarea mărimilor alternative armonice se poate utiliza un vector numit fazor, care
are lungimea proporțională cu valoarea maximă a mărimii, unghiul pe care
îl face cu abscisa să fie egal cu faza inițială 0, proiecția lui pe ordonată
egală cu valoarea mărimii la momentul inițial sau la alt moment, vectorul se
consideră rotitor cu o perioadă egală cu cea a mărimii alternative.
 Altfel spus, tensiunea şi intensitatea curentului alternativ sinusoidal pot fi
reprezentate:

 analitic – formulele ce exprimă valorile instantanee ale tensiunii şi

intensității curentului alternativ e  Em  sin t şi i  I m  sin t
 grafic – sinusoidele u  ut  şi i  i t 
 fazorial (diagramele Fresnel).
Fiecărei mărimi fizice cu variație
sinusoidală în funcție de timp u, i , e  îi
asociem un vector rotitor (fazor) care
satisface următoarele condiții:
- are modulul egal cu
amplitudinea mărimii fizice pe care
o reprezintă;
- unghiul pe care îl face cu
axa Ox este egal cu faza mărimii
fizice la momentul respectiv şi este
pozitiv pentru sensul trigonometric.

 în complex: fiecărei mărimi alternative îi este asociat un număr complex cu

modulul egal cu valoarea efectivă a mărimii alternative şi cu argumentul egal cu faza
acesteia.

Transformatorul

Prima alimentare publica cu energie electrica a aparut la sfarsitul anilor 1800.

Energia electrica avea diferite tensiuni, fiind distribuita sub forma de curent continuu (cc) sau
curent alternativ (ca). In cazul curentului alternativ nu exista un standard pentru frecventa la care
aceasta isi schimba sensul.
Energia electrica este distribuita sub forma
de curent alternativ deoarece tensiunea acestuia
poate fi schimbata usor cu un transformator – un
dispozitiv simplu, fiabil si eficient.

In forma sa elementara, un transformator

electric consta din 2 bobine separate infasurate
in jurul aceluiasi miez de fier. Cand se aplica o
tensiune alternativa la una dintre bobine, numita
bobina primara, aceasta creeaza un camp
magnetic variabil in miez. Aceasta induce o
tensiune alternativa in cealalta bobina, numita
secundara. Tensiunea din bobina secundara
depinde de raportul dintre numarul de spire din
bobina secundara si cea primara. Daca, de
exemplu, in bobina secundara sunt jumatate
atatea spire cate sunt in bobina primara, atunci
tensiunea secundara va fi jumatate din tensiunea
primara.
 Un transformator care reduce tensiunea electrica in acest fel se numeste transformator
coborator de tensiune.

Transformatoarele coboratoare de tensiune se folosesc pntru a reduce tensiunea electrica la

un nivel scazut, pentru consumul menajer. Multe aparate cu alimentare de la retea, inclusiv
televizoarele, aparatele radio si calculatoarele, folosesc transformatoare coboratoare de tensiune
pentru a reduce tensiunea de la retea la nivelul cerut de circuitele lor interne.

Transformatorul ridicator de tensiune are mai multe spire pe bobina secundara decat pe cea
primara astfel tensiunea secundara este mai mare decat tensiunea primara, de exemplu pentru a
transforma iesirea unui generator de centrala electrica din zeci de mii de volti in sute de mii de volti.

De asemenea din curent alternativ se poate obține curent continuu şi cu ajutorul grupurilor
comutatrice (un motor electric de curent alternativ roteşte un dinam pentru a produce curent
continuu care să alimenteze de exemplu electrodul de sudură).
Transformarea inversă, pentru a obține curent alternativ din curent continuu, se face cu
ajutorul unor dispozitive electronice (invertoare) şi este utilă, de exemplu, la alimentarea de la
elemente galvanice sau acumulatoare a unor consumatori ce au nevoie de curent alternativ (lămpi
electrice pentru avarii, alimentarea unor aparate electrice care funcționează cu curent alternativ de
la acumulatorul autoturismului).
Cu ajutorul curentului alternativ se pot construi generatoare electrice, motoare electrice si
sisteme de distributie a energiei electrice mult superioare din punctul de vedere al eficientei fata de
curentul continuu.

III. Utilizarea curentului alternativ

Masinile electrice sunt dispozitive, in general rotative, utilizate pentru transformarea energiei
electrice in energie mecanica sau invers. In functie de regimul electric de functionare, masinile
electrice se clasifica in:

 masini de curent continuu

 masini de curent alternative

Cu toate ca intre constructia si functionarea masinilor electrice de curent continuu si a celor

de curent alternativ exista diferente esentiale, principiile fundamentale de functionare si partile
constructive de baza sunt identice.

Principii fundamentale de functionare:

 functionarea masinilor electrice in regim de generator electric se bazeaza pe

fenomenul de inductie electromagnetica;
 functionarea masinilor electrice in regim de motor electric se bazeaza pe actiunea
fortei eletromagnetice asupra unui conductor parcurs de curent electric atunci cand
acesta se afla intr-un camp magnetic.
 Parti constructive de baza:

 statorul - componenta masinii electrice care ramane fixa in timpul functionarii;

 rotorul - componenta masinii electrice care se roteste in timpul functionarii.

Motoarele de curent alternativ funcționează pe baza principiului câmpului magnetic

învârtitor. Acest principiu a fost identificat de Nikola Tesla în 1882. În anul următor a proiectat un
motor de inducție bifazat, punând bazele maşinilor electrice ce funcționează pe baza câmpului
magnetic învârtitor. Ulterior, sisteme de transmisie prin curent alternativ au fost folosite la
generarea şi transmisia eficientă la distanță a energiei electrice, marcând cea de-a doua Revoluție
industrială. Un alt punct important în istoria motorului de curent alternativ a fost inventarea de
către Michael von Dolivo-Dobrowlsky în anul 1890 a rotorului în colivie de veveriță.

Motoare asincrone

Mașinile electrice asincrone sunt cele mai utilizate mașini în acționările cu mașini de curent
alternativ.
O mașină este asincronă dacă circuitului magnetic îi sunt asociate două sau mai multe circuite
ce se deplasează unul în raport cu celălalt și în care energia este transferată de la partea fixă la
partea mobilă sau invers prin fenomenul inducției electromagnetice.
O caracteristica a mașinilor asincrone este faptul că viteza de rotație este puțin diferită de
viteza câmpului învârtitor, de unde și numele de asincrone. Ele pot funcționa în regim de generator
(mai puțin răspândit) sau de motor. Cea mai largă utilizare o au ca motoare electrice (în curent
trifazat), fiind preferate față de celelalte tipuri de motoare prin construcția mai simplă (deci și mai
ieftină), extinderea rețelelor de alimentare trifazate și prin siguranța în exploatare.
La aceste motoare, viteza scade puțin cu sarcina; din acest motiv caracteristica lor mecanică
se numește caracteristică tip derivație. Motoarele asincrone se folosesc în acționările în care se cere
ca turația să nu varieze cu sarcina: mașini-unelte obișnuite, ventilatoare, unele mașini de ridicat,
ascensoare etc.

Motoare sincrone

Maşina de curent alternativ la care turația motorului este egală cu cea a câmpului
învârtitor, indiferent de sarcină, se numeşte maşină sincronă.
Armătura inductorului maşinii este formată dintr-o succesiune de poli “N” şi “S”, realizați
din electromagneți excitați în c.c. sau prin magneți permanenți. În general, inductorul este rotor şi
numai la maşini mici, din motive de spațiu, poate fi stator, maşina fiind considerată în acest caz de
conducție inversă.
Inductorul poate fi cu poli aparenți şi bobine concentrate aşezate pe aceştia sau cu poli
plini, când înfăşurarea de excitație este repartizată în crestături. Înfăşurarea de excitații are capetele
legate la două inele de pe arbore pe care calcă periile care fac legătura cu sursa exterioară de c.c.
Motoarele sincrone mai au armătura inductoare o înfăşurare de tip colivie, numită “înfăşurare de
amortizare”, utilizată la pornirea motoarelor. Circuitul magnetic al inductorului se poate realiza şi
din piese masive de oțel, deoarece fluxul fiind produs de c.c. nu variază în timp şi nu produc pierderi.
Armătura indusului este formată din pachete de tole şi în crestăturile ei se gaseşte o
înfăşurare trifazică conectată în stea. Gama largă de puteri, ca şi locul de utilizare, a condus la
numeroase forme constructive al căror elemente, în afara celor precizate mai sus, pot diferi de la un
tip la altul.
 Astfel elementele specifice ale motorului sincron sunt:

- circuitul magnetic statoric;

- carcasa;
- înfăşurarea indusă;
- scuturile;
- plăcile de strângerea pachetelor de tole stator;
- butucul armăturii rotorice;
- poli inductori;
- înfăşurarea excitației;
- excitatoarele;
- ventilatorul.

Alte tipuri de motoare de curent alternativ

 Motoare cu inele de contact

 Motoare cu rotorul în scurtcircuit
 Motoare de tipuri speciale
 Motoare cu bare înalte
 Motoare cu dublă colivie Dolivo-Dobrovolski