EFECTUL ELECTROTERMIC

Prima aplicaţie industrială a efectului electrotermic a fost iluminatul

electric. Ea datează din anul 1882, an în care prima uzină electrică, construită de
Edison, a alimentat 13000 de lămpi.

PRODUCEREA EFECTULUI ELECTROTERMIC

În anul 1801 Davy a observat că unind polii unei baterii printr-un fir
subţire de platină, acesta se poate încălzi până la roşu. Fenomenul observat
constituie efectul termic al curentului electric. El a stat la baza procesului tehnic
realizat la sfârşitul secolului al XIX-lea, progres constând în introducerea
iluminatului electric.
În experimentul care urmează vom pune în evidenţă acest fenomen într-un
fir de nichelină.

EXPERIMENTUL I

Alcătuiţi un circuit dintr-un alimentator, un întrerupător şi un fir de

nichelină spiralat, cu rezistenţă de circa 6Ω, fixat pe un suport.

Alimentaţi circuitul la tensiunea de 2V şi închideţi întrerupătorul. Prindeţi

rezistorul spiralat cu degetele. Veţi simţi degajarea de căldură. Deschideţi
circuitul şi degajarea căldurii încetează. În timpul experimentului atingeţi şi
conductorii de legătură. Veţi constata că aceştia nu se încălzesc. Repetaţi
experimentul, la aceiaşi tensiune, dar în curent alternativ. Fenomenul va fi
acelaşi.

Un conductor metalic prin care se stabileşte un curent electric degajă

căldură .

Căldura degajată de un conductor a fost măsurată prima dată de către J. P.

Joule, în jurul anului 1850. Metoda folosită de el vă este deja cunoscută, este
metoda calorimetrică. Într-un calorimetrul cu apă se introduce conductorul.
Căldura degajată de el este egală cu cea absorbită de apă şi de vasul calorimetric
(pierderile se neglijează). Iată cum se procedează pentru a determina această
căldură:

EXPERIMENTUL II
 Fixaţi în bornele capacului calorimetrului un rezistor spiralat şi
introduceţi-l în paharul mic al calorimetrului care trebuie să conţină apă (circa
75 cm3). Notăm cu m masa apei . Realizaţi apoi montajul electric din figura de
mai jos:
şi cu ajutorul unui termometru determinaţi temperatura (iniţială) a apei θ0.
Alimentaţi apoi circuitul la tensiunea de 6V şi aşteptaţi puţin (5-10 min.) agitând
cu agitatorul apa din pahar. Notaţi şi intensitatea curentului I1. La întreruperea
circuitului măsuraţi din nou temperatura apei (temperatura finală) θ1. Dacă se
neglijează căldura absorbită de paharul mic al calorimetrului, de termometru şi
de agitator, atunci căldura absorbită de apă Q1 şi deci cea degajată de rezistor
este:
Q1 = mc( θ1- θ0)
unde c este căldura masică a apei.
Cele constatate în experimentul I ridică următoarea problemă: de ce
sesizăm degajarea căldurii numai în conductorul spiralat de nichelină iar în
conductorii de legătură nu, deşi şi ei sunt străbătuţi de acelaşi curent.
Pentru a găsi răspunsul la această întrebare trebuie căutată mărimea care
diferenţiază conductorii de legătură de cel de nichelină. Această mărime este
rezistenţa lor. De exemplu, conductorii de legătură folosiţi în experimentul de
mai sus au rezistenţa de circa 0,6Ω în timp ce conductorul spiralat de nichelină
are rezistenţa de 6Ω.
Pentru a vă convinge de rolul pe care îl are rezistenţa conductorului în
efectul electrotermic trebuie măsurate căldurile degajate de doi conductori cu
rezistenţe diferite, prin care, în acelaşi timp, se stabileşte acelaşi curent.

LEGEA EFECTULUI ELECTROTERMIC

EXPERIMENTUL III

Se stabilesc două calorimetre, unul conţinând un rezistor cu rezistenţa R1

(de 6Ω) şi altul cu un rezistor R2 ( de 4Ω). În ambele se pune aceiaşi cantitate de
apă (circa 75 cm3) a cărei masă o notăm cu m. Cu ajutorul unui termometru se
măsoară temperatura apei din cele două calorimetre. Ea va fi evident aceiaşi.
Noi o notăm cu θ0. Se realizează circuitul din figură:
şi se alimentează la 12 V c.c. După circa 5 min., timp în care se agită continuu
apa din calorimetre, se întrerupe circuitul şi se măsoară din nou temperaturile
apei din cele două vase θ1 şi θ2 .
Căldurile degajate de cei doi conductori Q1 şi Q2 sunt:
Q1 = mc(θ1 – θ0) ,
Q2 = mc(θ2 – θ0) .
Făcând raportul acestora se obţine după simplificare:
Q1 / Q2 = (θ1 – θ0) / (θ2 – θ0)
 De aici rezultă că pentru a determina experimental valoarea raportului Q1 /
Q2 este suficient să se măsoare temperaturile: θ0, θ1, θ2.
Comparaţi valoarea acestui cu cea a raportului rezistenţelor celor doi
conductori R1/R2 şi veţi constata apropierea lor.
Inegalitatea rapoartelor se datorează pierderilor de căldură. Măsurători
foarte precise au arătat însă, că cele două rapoarte sunt egale:
Q1/Q2 = R1/R2
Căldurile degajate de doi conductori prin care se stabileşte acelaşi
curent, în acelaşi timp, sunt direct proporţionale cu rezistenţele acestor
conductori.
Q~R

Aşadar, conductori cum ar fi argintul, cuprul, şi aluminiul puşi în aceleaşi

condiţii cu conductorii de fier, nichelină, manganină, degajă mai puţină căldură
aceştia din urmă. Nichelina degajă de 15 ori mai multă căldură decât aluminiul
în aceleaşi condiţii.
Pe baza acestei informaţii se poate explica de ce conductorii de aluminiu
sunt utilizaţi în instalaţiile electrice, iar cei de nichelină la fabricarea aparatelor
de încălzit, dar nu se poate explica de ce, uneori, se produc incendii din cauza
supraîncălzirii conductorilor de aluminiu din instalaţii. Cum ajung aceşti
conductori să se încălzească aşa de tare încât să provoace incendii în clădiri?
Pentru rezolvarea acestei probleme vom repeta experimentul II, stabilind
în circuit un alt curent.
În acest scop alimentăm circuitul la o tensiune diferită de cea din
experimentul II, spre exemplu 24Vc.c.

EXPERIMENTUL IV

Se pune în vasul calorimetric aceiaşi cantitate de apă ca în experimentul

II, la aceiaşi temperatură iniţială θ0 şi se ţine închis circuitul tot acelaşi timp. Se
notează noua valoare a intensităţii curentului I2 şi se măsoară, la sfârşit,
temperatura apei θ2. Se calculează cantitatea de căldură degajată de conductor
în aceste condiţii:
Q2 = mc( θ2- θ0)
şi apoi valoarea raportului dintre această căldură şi cea din experimentul II,
adică Q2/Q1. Acest raport se compară cu raportul pătratelor intensităţilor
curenţilor I22/I12. Valorile lor vor fi apropiate, nu chiar egale, din cauza
pierderilor de căldură de care nu s-a ţinut seama. Măsurătorile de precizie au
arătat că cele două rapoarte sunt egale.
Q2/Q1 = I22/I12
 Căldura degajată de doi conductori identici, în acelaşi timp, atunci
când prin ei se stabilesc curenţi diferiţi, sunt direct proporţionale cu
pătratele intensităţilor acestor curenţi.
Q ~ I2

Deci, încălzirea conductorilor instalaţiei se produce atunci când

intensitatea curentului este mare.

EXPERIMENTUL V

Se realizează montajul din figură, fără ampermetru şi se măsoară

temperatura iniţială a apei θ0. Se închide circuitul şi după un timp t1 (5 min.) se
măsoară din nou temperatura θ1. Se aşteaptă în continuare încă câteva minute şi
se notează temperatura finală θ2.
Se calculează căldurile degajate până în momentele t1 şi t2 şi apoi raportul
lor:
Q2/ Q1 = (θ2 – θ0) / (θ1-θ0)
care se compară cu cel al duratelor t2/t1.
Măsurători mai exacte au arătat că cele două rapoarte sunt egale:
Q2/Q1 = t2/t1
Căldurile degajate de un conductor străbătut de curent sunt direct
proporţionale cu duratele de alimentare ale acestuia.
Q~t
Din experimentele de mai sus rezultă că prin efectul electrotermic se
degajă căldură proporţional cu rezistenţa conductorului R, cu pătratul intensităţii
curentului care-l străbate I2 şi cu timpul cât stă conductorul în circuit, t.

Căldura degajată de un conductor prin care se stabileşte un curent

este direct proporţională cu produsul dintre rezistenţa lui, pătratul
intensităţii curentului şi durata de alimentare ( Legea lui Joule).
Q ~ RI2t
Dacă R se măsoară în ohmi, I în amperi, iar t în secunde, atunci valoarea
lui Q se exprimă în jouli şi avem egalitatea:
Q = RI2t

OBSERVAŢII
1. Rezistenţa conductorului din experimentul II, este R=6h, intensitatea
curentului la tensiunea de 6V este I= 0,9A, iar timpul de funcţionare t = 5min.
Valoarea căldurii degajate conform legii lui Joule va fi:
Qj = 6Ω· 0,92A· 5· 60s = 1458 J
Căldura degajată, măsurată calorimetric are însă o valoare mai mică decât
prima:
Qc = mc( θ1 – θ0) = 0,075kg·4180J/kg·grd·4grd ~ 1254 J

Explicaţia stă în neglijarea căldurii absorbite de vasul calorimetric,

termometru şi agitator. Pentru cineva care face o măsurătoare este foarte
important să ştie cât de aproape este valoarea obţinută prin măsurare, de
valoarea reală. În cazul de mai sus aceasta se stabileşte cu uşurinţă pentru că se
cunoaşte legea lui Joule, care permite determinarea valorii reale a căldurii
degajate de conductor Qj. Este suficient să se calculeze diferenţa:
ΔQ = Qj –Qc.
Această diferenţă se numeşte eroare absolută de măsurare. Deci pentru
experimentul II eroarea absolută de măsurare este:
Q = 1458 J – 1254 J = 204 J.

2. Cunoscând legea lui Joule se poate determina randamentul electrotermic al

unei instalaţii de încălzire.
Să alegem de exemplu fierbătorul electric, care se foloseşte la fiertul
laptelui şi al altor lichide.
Problema care se pune nu constă în a şti câtă căldură se pierde prin pereţii
vasului, ci cât de mică este căldura folosită pentru fierbere (Qc) în raport cu cea
produsă de aparat (Qj), adică raportul:
η = Qc/Qj
Acest raport se numeşte randamentul electrotermic al fierbătorului.

3. Cunoscând legea lui Joule se pot realiza probleme, cum ar fi proiectarea

unei instalaţii electrice pentru încălzire. Se analizează modul în care a fost
proiectată instalaţia cu care s-a realizat experimentul II.
Principalele condiţii care i s-au pus proiectantului au fost :
– încălzitorul să funcţioneze la o tensiune U= 24V pentru că aceasta este
tensiunea maximă pe care o poate da alimentatorul didactic;
– intensitatea curentului din circuit să fie I< 1A;
– apa din calorimetru să se încălzească cu circa 10οC într-un timp mai mic decât
o oră de curs;
– să se încălzească o cantitate de apă cu masa mai mică decât masa apei
care ar umple vasul calorimetric ( m= 150g).
Presupunând că toată căldura degajată de încălzitor este absorbită numai
de lichidul din vas, avem:
 R I2 t = mc(θ- θ0)
Valorile care decurg din condiţiile date sunt I=1A, t=5min, m=50g, iar θ-
θ0=10ºC. Rezistenţa încălzitorului va avea valoarea :
R=6,9 Ω

4. Relaţia dintre căldura degajată de un conductor şi timpul de funcţionare a

circuitului este extrem de folositoare în exploatarea raţională a circuitelor
electrice. Iată un exemplu din practica de laborator. Un circuit conţine un
alimentator, un rezistor a cărui rezistenţă are o valoare necunoscută şi un
ampermetru. Închiderea acestui circuit, incomplet cunoscut, poate pune în
pericol ampermetrul, al cărui conductor se poate încălzi peste limită şi se poate
topi. Pentru a evita această situaţie se procedează astfel: se conectează la
alimentator una din fişele de legătură ale circuitului, iar cu a doua se realizează o
simplă atingere cu borna alimentatorului. Dacă acul indicator al ampermetrului
deviază repede până dincolo de limita de măsurare a acestuia, atunci se întrerupe
contactul şi aparatul este salvat. Daca şi cea de-a doua banană ar fi introdusă în
borna alimentatorului, întreruperea circuitului ar dura prea mult timp şi aparatul
s-ar distruge.

Legea lui Joule ne permite să determinăm eroarea de măsurare a

căldurilor degajate de încălzitoarele electrice, randamentul termic al
acestora, să proiectăm instalaţii electrice şi să exploatăm raţional circuitele.

CALDURA SI ENERGIA ELECTRICA

Efectul electrotermic este un proces în timpul căruia se degajă căldură

prin variaţia energiei electrice. Variaţia energiei electrice este:
W – W0 = Uq (1)
unde U este tensiunea la bornele rezistorului, iar q, sarcina electrică a
purtătorilor.
Pe de altă parte, pe baza legii lui Ohm :
U = R· I
unde R este rezistenţa rezistorului, iar I intensitatea curentului electric din
circuit.
Din formula de definiţie a intensităţii curentului rezultă că :
q = R· t
Având în vedere aceste expresii ale tensiunii şi sarcinii electrice, formula
(1) se poate scrie :
W – W0 = R· I· I· t = RI2 t
La sfârşitul paragrafului anterior s-a ajuns la că:
Q = RI2t
 Deci , rezultă că variaţia energiei electrice a unui circuit este egală cu
căldura degajată prin porţiunea în care se produce această variaţie.
W – W0 = Q
Să analizăm acest rezultat în condiţiile unui anumit circuit electric; spre
exemplu, cel format din maşina Van de Graaff şi descărcătorul electric a cărui
energie o notăm cu W0 .
Prin acţionarea manivelei maşina se „încarcă”, între electrozi apare un
câmp electric. Dacă încărcarea încetează, maşina rămâne într-o anumită stare
caracterizată prin energia electrică a câmpului dintre electrozii W. În timpul
acestei operaţii s-a efectuat un lucru mecanic egal cu variaţia energiei
sistemului:
L = W – W0
neglijând pierderile prin frecări.
Se aşează descărcătorul în contact cu electrozii şi prin el se stabileşte un
curent. În urma acestei operaţii maşina se descarcă, energia finală a
dispozitivului devenind W0. Prin descărcare variaţia energiei electrice a
sistemului „maşină- descărcător ” este egală cu căldura degajată în aerul din jur.
W – W0 = Q
Făcând bilanţul energetic al întregului proces avem:
L=W–W=Q
Dacă descărcarea se realizează prin scânteie, atunci conductorul prin care
se stabileşte curentul este aerul. În aceste condiţii variaţia energiei electrice se
regăseşte în căldura, lumina şi sunetul produs în timpul descărcării. Aşadar,
Q< | W – W0 |

APLICAŢII ALE EFECTULUI ELECTROTERMIC

1. SIGURANŢA FUZIBILĂ ŞI BECUL ELECTRIC

Constituie două dintre numeroasele aplicaţii ale acestui efect.

Siguranţa este un fir subţire dintr-un aliaj de plumb Si staniu sau chiar din
cupru, iar becul electric este, în esenţă, un fir de wolfram, închis într-un glob de
sticlă în care se găseşte un amestec de gaze.

EXPERIMENTUL VI

Se leagă între cele două borne ale capacului calorimetrului un fir cu

diametrul de 0,1 mm şi se realizează apoi circuitul din figură:
Se închide circuitul alimentat la tensiunea de 12V. Becul se aprinde. Se
introduc bananele unui cordon de legătură în bornele de pe placa suport a
becului. Această operaţie se numeşte „scurt-circuitarea” becului. Firul se
înroşeşte repede şi se topeşte întrerupând circuitul.
 Un fir subţire de cupru, introdus în serie într-un circuit protejează
consumatorii din acest circuit în cazul apariţiei unui „ scurt- circuit”.

În practică siguranţele fuzibile sunt închise în tuburi mici de sticlă.

Aceasta atât pentru a grăbi acumularea căldurii degajate (fapt ce duce la o topire
mai rapidă a firului), cât şi pentru ca topirea să nu aprindă aparatul. Conductorii
din care se construiesc siguranţele fuzibile trebuie să aibă temperatura de topire
scăzute. Exemplu, cuprul are temperatura de topire de 1083ºC; temperatură mică
în raport cu temperatura wolframului, din care este construit filamentul becului,
de 3390ºC.
Grosimea firului siguranţă se stabileşte în funcţie de limita superioară a
intensităţii curentului din circuitul în care se instalează ea. De exemplu,
ampermetrul de laborator din trusa şcolară suportă 5A. Un curent care depăşeşte
această intensitate distruge aparatul. De aici rezultă firul din care se construieşte
siguranţa, trebuie să aibă o astfel de grosime încât la un curent mai mare de 5A
şi în condiţii de izolare termică dată, să se topească.

2. REŞOUL

Priviţi inscripţia de pe placa de bază a acestui aparat. Pe ea scrie 220V şi

600W. Aceasta înseamnă că tensiunea maximă la care poate fi utilizat este de
220V şi că la această tensiune, puterea aparatului este de 600W.
Introduceţi ştecherul în priză şi observaţi procesul de încălzire. Treptat
temperatura firului creşte până când acesta devine roşu. După un timp încălzirea
se stabilizează, temperatura rămâne constantă, culoarea conductorului spiralat nu
se mai schimbă. Explicaţia stă în faptul că, la o anumită diferenţa dintre
temperatura conductorului şi cea a aerului, căldura produsă prin efect
electrotermic este egală cu cea cedată aerului înconjurător.

3. USCĂTORUL CU AER CALD

Un motor electric, echipat cu un mic ventilator, antrenează aerul printre

spirele unui rezistor încălzit electric. Încălzit astfel, aerul este canalizat prin
orificiul de ieşire al aparatului şi trimis către obiectul care trebuie uscat. Este
utilizat de obicei la uscarea părului.
4. INCUBATORUL

Sau clocitoarea electrică este un dulap mare, cu rafturi în care sunt aşezate
ouăle, încălzite electric. Căldura produsă prin efectul termic înlocuieşte pe cea
degajată de corpul găinilor. În clocitoarele electrice ouăle nu se sparg şi nu se
răcesc. Din acest motiv numărul puilor scoşi la suta de ouă clocite, este cu 20%
mai mare decât prin clocirea naturală. În aceste aparate, temperatura este reglată
automat, iar învârtirea ouălor este realizată tot automat la intervale de timp
necesare. Cu ajutorul incubatoarelor se clocesc mii de ouă, în timp ce o găină
poate cloci în 21 de zile numai 20 – 25 de ouă.

Efectul electrotermic poate fi utilizat în cuptoarele electrice, radiatoare, la

încălzirea serelor, uscarea fructelor şi a cerealelor, însă uneori el este şi
dăunător.
Efectul termic al curentului electric pune în pericol, spre exemplu,
bobinajele motoarelor şi ale transformatoarelor electrice. Dacă inginerii n-ar ţine
seamă de acest efect în proiectarea motoarelor electrice, acestea s-ar distruge în
scurt timp de la punerea lor în funcţiune. Una dintre măsurile de protecţie contra
acestui efect constă în instalarea pe axul motorului a unui ventilator care, în
timpul funcţionării, antrenează aerul printre bobinele motorului, răcindu-le.
Aspiratorul de praf este un exemplu elocvent în acest sens. Ventilatorul acestuia
realizează nu numai răcirea motorului, ci şi aspirarea prafului.