Motorul Otto, Motorul Diesel, Motorul Carnot

Motoare Termice
Motoarele termice sunt dispozitive care transforma caldura primita in lucru mecanic (motoare termice)
,fie lucrul mecanic in caldura (masini frigorifice).
Un motor termic lucrează pe baza unui ciclu termodinamic realizat cu ajutorul unui fluid.
Întrucât, conform principiul al doilea al termodinamici, entropia unui sistem nu poate decât să crească,
doar o parte a căldurii preluate de la sursa de căldură (numită și sursa caldă) este transformată în lucru
mecanic. Restul de căldură este transferat unui sistem cu temperatura mai mică, numit sursă rece.

~> motor cu ardere interna, la care sursa de căldură este un proces de combustie suferit chiar de
fluidul supus ciclului termodinamic:

 motorul Otto
 motorul Diesel
 motorul Carnot

Motorul Otto
Nikolaus August Otto (n. 14 iunie 1832, Holzhausen an der Haide, Nassau; d. 26 ianuarie 1891, Köln)
este un inventator german, născut în Nassau. Locuiește în Franța unde este interesat de mașinile cu gaz
a inginerului francez Etienne Lenoir.
Nikolaus August Otto a fost inventatorul german al primului motor cu combustie internă care ardea în
mod eficient combustibilul direct într-un piston de cameră. Deși alte motoarele cu combustie internă
fuseseră inventate (de exemplu, de către Etienne Lenoir), acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați.
Conceptul de patru timpi este posibil să fi fost deja discutat la data invenției lui Otto, dar el a fost primul
care l-a pus în practică.

Ciclul Otto
Motorul Otto a fost conceput ca un motor de staționare și în acțiunea motorului, timpul este mișcare în
sus sau jos a unui piston într-un cilindru. Utilizat mai târziu, într-o formă adaptată, ca un motor de
automobil, sunt implicați patru timpi sus-jos:

1. Admisie descendentă - cărbune, gaz și aer intră în camera pistonului

2. Compresie adiabatică în sens ascendent - pistonul comprimă amestecul
3. Ardere și destindere adiabatică descendentă - arde amestecul de combustibile cu scânteie
electrică
4. Evacuarea ascendentă – degajă gaze de eșapament din camera pistonului. Otto l-a vândut doar
ca pe un motor staționar.
 Motorul diesel
Motorul diesel este un motor cu ardere internă în care combustibilul se aprinde datorită temperaturii
ridicate create de comprimarea aerului necesar arderii, și nu prin utilizarea unui dispozitiv auxiliar, așa
cum ar fi bujia în cazul motorului cu aprindere prin scânteie.
Comprimarea unui gaz conduce la creșterea temperaturii sale, aceasta fiind metoda prin care se aprinde
combustibilul în motoarele diesel. Aerul este aspirat în cilindri și este comprimat de către piston până la
un raport de 25:1, mai ridicat decât cel al motoarelor cu aprindere prin scânteie. Spre sfârșitul cursei de
comprimare motorina (combustibilul) este pulverizată în camera de ardere cu ajutorul unui injector.
Motorina se aprinde la contactul cu aerul deja încălzit prin comprimare până la o temperatura de circa
700-900 °C. Arderea combustibilului duce la creșterea temperaturii și presiunii, care acționează pistonul.
În continuare, ca la motoarele obișnuite, biela transmite forța pistonului către arborele cotit,
transformând mișcarea liniară în mișcare de rotație. Aspirarea aerului în cilindri se face prin intermediul
supapelor, dispuse la capul cilindrilor. Pentru mărirea puterii, majoritatea motoarelor diesel moderne
sunt supraalimentate cu scopul de a mări cantitatea de aer introdusă în cilindri. Folosirea unui răcitor
intermediar pentru aerul introdus în cilindri crește densitatea aerului și conduce la un randament mai
bun.
În timpul iernii, când afară este frig, motoarele diesel pornesc mai greu deoarece masa metalică masivă
a blocului motor {format din cilindri și chiulasă) absoarbe o mare parte din căldura produsă prin
comprimare, reducând temperatura și împiedicând aprinderea. Unele motoare diesel folosesc
dispozitive electrice de încălzire, de exemplu bujii cu incandescență, ajutând la aprinderea motorinei la
pornirea motorului diesel. Alte motoare folosesc rezistențe electrice dispuse în galeria de admisie,
pentru a încălzi aerul. Sunt folosite și rezistențe electrice montate în blocul motor, tot pentru a ușura
pornirea și a micșora uzura. Motorina are un grad mare de vîscozitate, mai ales la temperaturi scăzute,
ducând la formarea de cristale în combustibil, în special în filtre, împiedicând astfel alimentarea corectă
a motorului. Montarea de mici dispozitive electrice care să încălzească motorina, mai ales în zona
rezervorului și a filtrelor a rezolvat această problemă. De asemenea, sistemul de injecție al multor
motoare trimite înapoi în rezervor motorina deja încălzită, care nu a fost injectată, prevenind astfel
cristalizarea combustibilului din rezervor. În prezent, folosirea aditivilor moderni a rezolvat și această
problemă.
O componentă vitală a motoarelor diesel este regulatorul de turație, mecanic sau electronic, care
reglează turația motorului prin dozarea corectă a motorinei injectate. Spre deosebire de motoarele cu
aprindere prin scânteie (Otto), cantitatea de aer aspirată nu este controlată, fapt ce duce la
supraturarea motorului. Regulatoarele mecanice se folosesc de diferite mecanisme în funcție de sarcină
și viteză. Regulatoarele motoarelor moderne, controlate electronic, comandă injecția de combustibil și
limitează turația motorului prin intermediul unei unități centrale de control care primește permanent
semnale de la senzori, dozând corect cantitatea de motorină injectată.
Controlul precis al timpilor de injecție este secretul reducerii consumului și al emisiilor poluante. Timpii
de injecție sunt măsurați în unghiuri de rotație ai arborelui cotit înainte de punctul mort superior. De
exemplu, dacă unitatea centrală de control inițiază injecția cu 10 grade înainte de punctul mort superior,
vorbim despre un avans la injecție de 10 grade. Avansul la injecție optim este dat de construcția, turația
și sarcina motorului respectiv.
Avansând momentul injecției (injecția are loc înainte ca pistonul să ajungă la punctul mort interior)
arderea este completă, la presiune și temperatură mare, dar cresc și emisiile de oxizi de azot. La
cealalată extremă, o injecție întârziată conduce la ardere incompletă și emisii vizibile de particule de
fum.
 Motorul Carnot
În termodinamică, ciclul Carnot este un ciclu teoretic, propus în 1820 de inginerul francez
Nicolas Léonard Sadi Carnot, ciclu destinat comparării randamentului termic al mașinilor
termice. Este un ciclu reversibil efectuat de o „mașină Carnot” legată la două surse de căldură de
temperaturi diferite („sursa caldă” și „sursa rece”). Folosește ca agent de lucru un gaz ideal prin
transformările căruia se obține lucrul mecanic.

Cuprins
Descrierea ciclului

Fig. 1: Reprezentarea în diagrama p-V a ciclului Carnot motor.

Fig. 2: Reprezentarea în diagrama T-s a ciclului Carnot motor.

Ca orice ciclu termodinamic, și ciclul Carnot poate fi parcurs în sens orar, fiind în acest caz un ciclu
motor, sau în sens antiorar (trigonometric), fiind în acest caz un ciclu generator. În cele ce urmează va fi
descris ciclul Carnot motor.
Este un ciclu în patru transformări:

1. Destindere izotermă reversibilă a gazului la temperatura sursei calde, T (în fig. 1 T1, iar in fig. 2
TH). În această transformare (A-B în diagrama T-s) destinderea gazului este determinată de
absorbția de căldură la temperatură constantă de la sursa caldă, iar gazul efectuează lucru
mecanic asupra mediului. Cantitatea de căldură absorbită de la sursa caldă este notată în
lucrările în limba română cu Q.
2. Destindere adiabatică reversibilă (izoentropică) a gazului. În această transformare (B-C în
diagrama T-s) gazul continuă să se destindă efectuând lucru mecanic asupra mediului. Deoarece
transformarea e adiabatică (fără schimb de căldură), prin destindere gazul se răcește până la
temperatura sursei reci, T0 (în fig. 1 T2, iar in fig. 2 TC).
3. Comprimare izotermă reversibilă a gazului la temperatura sursei reci, T0. În această
transformare (C-D în diagrama T-s) mediul efectuează lucru mecanic asupra gazului,
determinând evacuarea căldurii din gaz la temperatura sursei reci. Cantitatea de căldură
evacuată la sursa rece este notată în lucrările în limba română cu Q0.
4. Comprimare adiabatică reversibilă (izoentropică) a gazului. În această transformare (D-A în
diagrama T-s) mediul continuă să efectueze lucru mecanic asupra gazului. Deoarece
transformarea e adiabatică (fără schimb de căldură), prin comprimare gazul se încălzește până la
temperatura sursei calde.

Randamentul termic al ciclului Carnot

Există mai multe metode de stabilire a randamentului termic al ciclului Carnot. Pe vremea lui Sadi Carnot
nu exista noțiunea de entropie. Actual cea mai simplă metodă pornește de la diagrama temperatură –
entropie (T-s). După cum se observă din fig. 2, Expresiile căldurilor schimbate cu sursele sunt:

Deoarece , expresiile căldurilor schimbate devin:

Fie L suma lucrurilor mecanice, cu semnul lor, efectuate în cursul celor patru transformări ale ciclului,
adică lucrul mecanic al ciclului. Din primul principiu al termodinamicii rezultă:

Randamentul termic al ciclului este, prin definiție:

Înlocuind expresiile căldurilor și a lucrului mecanic se obține:

De remarcat că expresia randamentului termic al ciclului Carnot nu limitează valoarea acestui

randament. Mărirea randamentului termic al ciclului Carnot se poate face fie ridicând temperatura
sursei calde, fie coborând temperatura sursei reci.
Temperatura sursei calde poate fi ridicată mult (sute de milioane de grade în cazul reacțiilor de fuziune
nucleară), însă limitarea practică este dată de temperaturile la care rezistă materialele din care este
făcută o mașină termică. Temperatura sursei reci poate fi coborâtă până aproape de zero absolut, însă
din punct de vedere energetic coborârea temperaturii sursei reci sub temperatura mediului ambiant
este ineficientă, deoarece pentru asta se consumă mai multă energie decât se obține prin ameliorarea
randamentului termic al ciclului.

Aiftinca Adina

Clasa a X a C