Veskan Daniel Attila

Clasa a-X-a

Distorsiuni de gândire

Denumite si distorsiuni cognitive, aceste tendinte dezadaptative ale gandirii pot avea
ca punct de plecare pe de o parte experientele negative din copilarie si de mai tarziu, iar pe de
alta parte preluarea modelelor parintilor si altor persoane semnificative (profesori, rude)
privind interpretarea realitatii. Judecatile pe care le fac parintii asupra propriei persoane,
asupra evenimentelor de viata prezente si viitoare sunt preluate de copii si devin astfel tipare
de interpretare a propriei persoane, a realitatii prezente si viitoare. De exemplu, parintii pot
afirma frecvent: 'oamenii sunt rai; ca atare, nu merita sa ai incredere in nimeni'. Aceasta
afirmatie insumeaza experientele pe care le-au avut in relatiile cu cei din jur. Copilul preia
acest tipar de gandire al parintilor care-i va produce anxietate sociala (teama nejustificata de a
cunoaste alte persoane).
Pentru multi calificativele negative care le adreseaza parintii (de exemplu: 'nu esti bun de
nimic, n-o sa ajungi nimic.') devin un tipar defectuos de autoapreciere (fiind generalizari care
pornesc din fapte singulare, ele minimalizeaza calitatile si reliefeaza defectele). Acest tipar
creeaza complexe de inferioritate, care blocheaza sansa de a-l invalida: in momentul in care
dorim sa ne angajam intr-o activitate se activeaza gandul (tiparul). 'nu sunt bun de nimic'
sau 'va urma un nou esec'. Dupa o experienta personala negativa (o deceptie in dragoste sau
prietenie) exista riscul ca sa facem o generalizare de genul: 'nu merita sa ai incredere in
oameni'.
În continuare voi descrie cateva din erorile de gandire care apar cu cea mai mare
frecventa:
1. Stilul de gândire de tipul “totul sau nimic”: tendinţa de a aprecia lucrurile în culori
extreme: alb-negru. Daca un anumit lucru nu a fost realizat perfect, acesta va fi considerat
un esec. Astfel, o tanara care face cura de slabire si mananca o lingurita de inghetata isi
spune : „dieta mea este total compromisa”. Gandul negativ o supara atat de mult incat
pana la urma mananca toata cutia de inghetata.
2. Suprageneralizarea: tendinţa de a considera ca un eveniment negativ singular reprezinta
un model care se va repeta la nesfarsit, utilizand termini ca “totdeauna”, “niciodata”.
Tanarul parasit de iubita isi va spune : “niciodata n-o sa-mi gasesc o prietena”.
3. Filtrarea mentala cu concentrare asupra negativului: tendinţa de a alege un singur
eveniment negativ si a se concentra atat de puternic asupra acestuia incat intreaga realitate
devine deformata si intunecata. Astfel, daca un autor a auzit mai multe comentarii
elogioase referitoare la cartea sa si doar unul negativ, el va fi obsedat zile in sir doar de
respectivul comentariu critic.
4. Desconsiderarea pozitivului: tendinţa de a respinge toate experientele positive, afirmand
ca acestea nu conteaza. Astfel, daca on persoana a realizat un lucru bun, isi va spune fie
ca acel lucru nu este suficient de bun, fie ca oricine altcineva ar fi procedat la fel.
5. Desprinderea unor concluzii pripite: Se referă la interpretarea negative a unor situatii
atunci cand nu exista suficiente date care sa stea la baza concluziilor formulate.
In aceasta categorie sunt incluse :
- citirea gandurilor: a conchide in mod arbitrar ca cineva îţi este ostil, fara să verifice
acest lucru.
- ghicirea viitorului: a prezice faptul că lucrurile vor lua o întorsătură nefericită.
Astfel, înainte de a da un examen, subiectul isi spune : “voi cădea cu siguranta la acest
examen”.
6. Amplificarea: tendinţa de a exagera importanta problemelor sau defectelor şi de a
minimaliza calitatile.
7. Judecata afectiva: tendinţa de a presupune că stările afective negative reflectă realitatea.
“Mi-e frică să zbor cu avionul. Asta înseamnă că este foarte periculos să calatoreşti cu
avionul” sau : “Mă simt inferior si asta înseamnă că nu este nimic de capul meu” etc.
8. Imperativele categorice: tendinţa de a gandi ca lucrurile trebuie neaparat sa corespunda
dorintelor sau expectatiilor personale. Astfel, un student eminent isi spune, dupa ce a dat
un examen greu : “nu ar fi trebuit sa fac atatea greseli”, iar o tanara, la randul ei, gandeste
astfel : “el trebuie neaparat sa ma iubeasca si sa se comporte asa cum doresc eu”.
Afirmatiile de tipul “trebuie neaparat”, referitoare la propria persoana, genereaza
culpabilitate si frustrare, in timp ce acelasi tip de afirmatii cu privire la ceilalti sau la
lumea inconjuratoare conduc la suparare si frustrare. (“El nu ar fi trebuit sa fie atat de
incapatanat si certaret”)
9. Etichetarea
 Reprezinta o forma a tipului de gandire “totul sau nimic”. Astfel, in loc sa-si spuna : “am
facut o greseala”, subiectul isi adauga o eticheta : “sunt un ratat”.
Etichetarea reprezinta o modalitate irationala de a gandi, pentru ca oamenii nu pot fi
identificati in totalitate. Oamenii reprezinta fiinte reale, in timp ce “ratatii”, “frustratii”
sau “nebunii” nu sunt altceva decat abstractiuni care genereaza mânie, anxietate, frustratie
si imagine de sine scazuta.
Etichetele negative pot fi aplicate si altor personae. Astfel, daca cineva ne-a facut o
nedreptate, avem tendinta de a-l cataloga drept un om rau.
10. Personalizarea si blamarea – Tendinţa de a te simţi responsabil pentru o situatie pe care
nu o controleazi pe deplin. Astfel, o sotie maltratata de sot isi poate spune : “daca as fi
mai buna la pat, el nu m-ar mai bate”. Exista insa si personae care procedeaza invers,
blamandu-i pe altii sau imprejurarile pentru necazurile lor si ignorand modul in care ei au
contribuit la aparitia problemelor respective. “Casnicia mea merge atat de prost deoarece
sotul meu este total iresponsabil.” Blamarea altora nu da rezultate bune, pentru ca
persoana blamata se va simti transormata in “tap ispasitor” si va avea tendinta de a arunca
inapoi vina asupra celui care a blamat-o.
11. Realizarea unor comparaţii inechitabile: a se compara în permanenţă numai cu
persoane care au performanţe superioare lui.
12. Orientarea plină de regrete către trecut
13. Orientarea “ce ar fi dacă”
14. Respingerea contraargumentelor
15. Intoleranţa la frustrare