PROCEDEELE GÂNDIRII

Imaginația este un proces psihic cognitiv complex de elaborare a unor

imagini şi proiecte noi, pe baza combinării şi transformării experienţei, proces
psihic cognitiv, care constă în crearea imaginilor, obiectelor şi fenomenelor
anterior nepercepute, proces psihic al cărui rezultat îl constituie obţinerea unor
reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.
Imaginația este acel process cognitiv superior de elaborare a unor idei sau
proiecte noi pe baza selectării, combinării și recombinăriii experienței anterioare.
Nu are ca specific o reproducere a o reproducere a realității, ci de a adăuga ceva
nou acesteia. Personalitatea subiectului este puternic implicată, iar produsele
sale sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt mai diferite de ceea ce există deja,
deci cu cât sunt mai diferite de ceea ce există deja, deci cu cât sunt mai
originale.
Gândirea permite surprinderea a ceea ce este esențial, necesar și general
în realitate sau ceea ce este logic posibil, imaginația explorează necunoscutul,
posibilul, viitorul. A. Einstein considera că imaginaţia este mai importantă decât
gândirea, în ceea ce priveşte sporirea forţelor creatoare ale omului.
Imaginația prezintă procede fundamentale precum imaginarea unor
obiecte, simboluri, idei implicând două procese (operaţii): analiza şi sinteza.
• Analiza realizează o dezmembrare a unor asociaţii, o descompunere a
unor reprezentări, care apoi
• Prin sinteză sunt reorganizate în alte structuri deosebite de cele
percepute sau gândite anterior.
Sinteza are loc în diferite moduri, numite de obicei „procedeele
imaginaţiei”. Un procedeu imaginativ este un mod de operare mintală,
presupunând o succesiune mai mult sau mai puţin riguroasă de compuneri,
descompuneri şi recompuneri, de integrări şi dezintegrări, conducând la rezultate
variabile.

1
 Aglutinarea este în psihologie instrumentul cel mai important pentru
evaluarea stării unei persoane și a viziunii acesteia asupra realității din jur.
Fenomenul aglutinării este foarte comun în natura umană și în întreaga
lume. Aglutinarea este imaginația creată prin combinarea obiectelor care există
în realitate. Acesta este un tip special de conexiune sau, mai degrabă, de
fuziune, în care se combină caracteristicile și trăsăturile care nu au nicio legătură
cu realitatea obiectivă. Imaginația unei persoane este în esența ei un dialog pe
care o persoană îl conduce cu diferite părți ale lui "eu". Stimulanții sunt
diverse motive ale necesității vieții. Stimularea imaginației în sine are loc în
detrimentul acțiunilor mentale umane, care sunt formarea imaginilor. Exemplele
sunt prezentate în imagini fabuloase: centauri (o combinație de trăsături umane
cu caracteristici ale unui cal), sfinxe (trăsături ale unei fețe umane fuzionează cu
caracteristicile unui leu), sirene (adunând o coadă de pește frumoasă la corp) și
alte imagini mitologice diferite. Toate aceste imagini au apărut datorită unei
imaginații umane bogate.
Unii oameni de știință cred că aglutinarea este o singură tehnică care
formează activitatea imaginației umane. Conform acestei teorii, aglutinarea
însăși se reduce la noi rearanjamente ale diferitelor componente. Pentru a folosi
această tehnică, o persoană trebuie să aibă o experiență. Numai prezența
experienței relevante va ajuta la utilizarea aglutinării ca metodă de creare a
imaginilor. Aglutinarea este imaginația, care a fost creată ca urmare a combinării
diferitelor tehnici de operații intelectuale și este un mod destul de comun de
schimbare a realității. Este folosit, ca mod de activitate creativă, în știință,
invenție tehnică. Nu este un proces aleatoriu, ci o selecție specifică de trăsături și
caracteristici preocupate anterior. Creatorul realizează această selecție
conștient, ghidată de idee, concept, compoziția lucrării. Adesea, tendința care
determină combinarea componentelor imaginației umane funcționează
inconștient, dar există întotdeauna motive care determină direct imaginația
umană. Cu cât este mai mare și mai bogată experiența vieții individuale a unei
persoane, cu atât va fi mai bogată imaginația acestui individ . Cu toate acestea,
recunoașterea faptului că imaginația umană depinde de experiența unei

2
persoane nu ar trebui să fie percepută ca o modalitate de a determina mișcarea
și combinarea diferitelor elemente. O astfel de abordare este considerată eronată
printre mulți psihologi. În această abordare, aglutinarea este percepută ca un
fenomen exclusiv mecanic, ceea ce duce la rearanjarea semnelor deja existente
nemodificate.
Amplificarea sau diminuarea se referă la modificarea proporţiilor, a
dimensiunilor unei structuri iniţiale, obţinându-se un nou efect. Modificarea
dimensiunilor umane a condus la imaginarea de uriaşi şi de pitici. A fost folosită
în:
– Creaţiile literare pentru copii (de exemplu: Sătilă, Flămînzilă, cei 7
pitici etc.)
– Creatii precum caricaturile: amplificarea unor atribute fizice ale
personajelor
– În literatura ştiinţifico-fantastică (de exemplu: extratereştrii)
– tehnică, mai ales în direcţia miniaturizării aparaturii electronice cu
păstrarea calităţilor funcţionale (de exemplu, minitelevizor, minicalculator).
Multiplicarea sau omisiunea se referă la modificarea numărului
elementelor, păstrându-se identitatea lor. Efectul nou rezultă din înmulţirea unor
componente sau eliminarea unora. În creaţia artistică, aceste procedee sunt
mereu utilizate. Ciclopul din mitologie ilustrează omisiunea. Coloana infinitului şi
Masa tăcerii, creaţii celebre ale lui C. Brâncuşi, ilustrează multiplicarea.
Diviziunea constă din găsirea unor noi criterii de diferenţiere a
componentelor unor obiecte existente, selectarea unora dintre ele
şi transformarea lor în produse noi. Astfel, pornindu-se de la funcţiile
organismului uman, s-a realizat în tehnică braţul mecanic. Rearanjarea
presupune păstrarea elementelor unei structuri cunoscute, dar dispunerea lor
într-o altă poziţie. De exemplu, constituirea unor autoturisme cu motor în faţă sau
în spate.
Substituirea constă în înlocuirea unui element într-o structură
existentă sau a unei funcţii cu ceva nou. De exemplu, în artă substituirea de
personaje dă efecte deosebite. Pe baza unor criterii noi se pot face diviziuni

3
multiple, diferite fata de cele utilizate anterior. Rearanjarea presupune pastrarea
elementelor, dar dispunerea, organizarea lor in alt mod.
Schematizarea este un procedeu folosit mult în proiectarea tehnică, în
grafică, în arhitectură. El constă în selecţia numai a unor însuşiri şi omiterea cu
bună ştiinţă a altora pentru a servi mai bine activităţii omului. Schiţa unui traseu
într-un mare oraş oferită de cineva unui şofer a fost alcătuită pe baza acestui
procedeu şi a fost debarasată de amănuntele inutile.
Analogia presupune relevarea însușirilor comune a doua obiecte sau
fenomene și a celor cunoscute numai la unul din obiecte. Apoi, pe baza
însusirilor comune, se pot trage concluzii referitoare si la prezența celorlalte
însusiri ale celui de-al doilea obiect, care nu pot fi cunoscute direct. • a stat la
baza multor inovaţii şi invenţii în tehnică şi a multor descoperiri în ştiinţă. Pe baza
unui astfel de procedeu a fost elaborat modelul cosmic al atomului. Primele
automobile semănau mult cu o trăsură fără cai. Analogiile stau şi la baza
construirii maşinilor inteligente.
Importantă este și Empatia. Omul este empatic, are capacitatea de a se
transpune în psihologia altuia, de a „intra în pielea” celuilalt, de a pătrunde
cognitiv şi afectiv în cadrul de referinţă al partenerului, identificîndu-se parţial cu
acesta, „ca si cum” ar fi cealaltă persoană, dar fără a pierde condiţia de „ca si
cum”, într-un cuvînt, individul uman are capacitatea de a fi empatic. In
producerea fenomenului empatic nu avem de-a face cu o pierdere a identităţii
propriului eu, printr-o identificare totală, ci parţială, prin care cineva devine
„temporar” cealaltă persoană, gîndeşte sau simte ca ea, reuşind ca pe această
cale s-o înţeleagă mai bine, să-i anticipeze comportamentul şi, de ce nu, să-şi
fixeze o strategie corespunzătoare de acţiune faţă de acea persoană. Pînă la
urmă, realizată cu sau fără intenţia individului, empatia devine baza strategiei
necesare unei bune comunicări interpersonale, o comunicare implicită de care
adesea depind multiplele relaţii între oameni. În esenţă, empatia ne apare ca o
nevoie, ca o necesitate subiectivă de intercunoaştere, care, fără a fi riguroasă,
precum cunoaşterea ştiinţifică, ci mai ales intuitivă, se bazează pe o experienţă

4
individuală validată social, permite apropieri sau depărtări, simpatii sau antipatii,
ca reflex al unei posibile penetraţii psihice in psihologia celuilalt.
Empatia este confundat deseori cu simpatia. Din perspectiva filosofiei
moralei, Adam Smith (1759), defineste simpatia ca experienta prin care „co-
simtim” sau simtim impreuna cu celalalt, pe care o traim ca raspuns la starea
emotionala intensa a acestuia.
Empatia semnifică actul de a ne simți în ceva obiectiv, de a cunoaște
partenerul prin procesul transpunerii în psihologia acestuia. În ultimii ani,
cercetarea psihologică repune tranșant în discuție această chestiune. Se
iîncearcaă astfel, o primă delimitare prin definirea simpatiei ca acel fenomen
psihic prin care o persoană, referindu-se la situația de disconfort a partenerului,
încearca alienarea stării acestuia(Popescu-Neveanu,1994). Este, pe undeva, o
anumită apropiere de fenomenul compasiunii. Pe de altă parte, empatia este
socotită drept acel fenomen psihic prin care o persoană încearca să discearnă
anumite experiențe subiective ale altuia prin substituire.

Bibliografie:
1. Popescu -Neveanu, P., Curs de psihologie generala, Tipografia
Universitatii, Bucuresti, 1977;
2. Marcus, S., Empatia -cercetari experimentale, Ed. Academiei,
Bucuresti, 1971;
3. Marcus, S., Imaginatia, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,
1980;

Anul I