Memoria este un proces psihic care const n ntiprirea, recunoaterea i reproducerea senzaiilor, sentimentelor, micrilor, cunotinelor etc. din trecut.
Memoria definete dimensiunea temporal a organizrii noastre
psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal trecut, prezent, viitor. Totodat, ea asigura continuitatea psihica a omului. Pierderea memoriei este descrisa ca uitare sau ca o tulburare medicala, amnezie. Graie memoriei, fiina noastr psihic, eul, dobndete continuitatea identitii n timp. Fr dimensiunea amnezic, am tri numai prezentul clipei, am fi n permanen pui n faa unor situaii noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experien elaborat, de nici un procedeu de abordare i rezolvare, neam zbate permanent n jocul ncercrilor i erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibil.
Funcia memoriei devine, aadar, o condiie bazal indispensabil a
existenei i adaptrii optime, a unitii temporale a personalitii noastre. Ea se datoreaz plasticitii creierului proprietatea de a-i modifica starea intern sub influena stimulilor externi i capacitii lui de nregistrare, pstrare i reactualizare a urmelor acestor stimuli. ntre modul de funcionare a memoriei i modul de funcionare al percepiei, reprezentrii i gndirii exist o condiionare reciproc profund: dereglarea verigii memorative determin tulburri serioase n desfurarea proceselor pe care le susine (percepie sau gndire), iar dereglri la nivelul procesului specific afecteaz funcionarea bazei lui memorative. Memoria are o funcie cognitiv. Este un proces de cunoatere, iar rolul ei cel mai important este acela de a oferi coninuturi proceselor cognitive superioare (gndirii i imaginaiei). Memoria are i o funcie adaptativ reglatorie, jucnd un rol fundamental n echilibrul vieii psihice a omului. Fr memorie, nu ar fi posibil fenomenul de contiin. Memoria realizeaz ancorarea omului n trecut, capacitatea de a rezolva situaiile prezente i resurse pentru anticiparea celor viitoare. Aadar, fr memorie, viaa omului nu ar fi posibil.