Grupa 1 10.03.

2023

Paralelă între Luceafărul și Riga Crypto și lapona Enigel

Romanismul a introdus problematica omului de geniu în literatură, temă prin care se

evidențiază antiteza și incompatibilitatea dintre omul comun, subiectiv, și omul de geniu, cel
capabil de obiectivizare și de cunoașterea absolută a lumii. Opera reprezentativă a acestei teme
din perioada romantică este Luceafărul de Mihai Eminescu, dar au existat și scriitori din alte
epoci literare care au abordat problematica omului de geniu, precum Alexandru Macedonski cu
poezia Noaptea de decemvrie, încadrată simbolismului, și Ion Barbu cu opera Riga Crypto și
lapona Enigel, încadrată modernismului interbelic.
Luceafărul este considerat o sinteză a creației eminesciene, mai precis un poem epico-
liric cu implicații dramatice. Poezia a fost publicată în 1883, în „Almanahul Societății
Academice Social-Literare «România Jună»” din Viena, apoi, în august, în revista „Convorbiri
Literare”, iar, spre sfârșitul anului, a fost publicată în volumul Poezii, îngrijit de către Titu
Maiorescu.
Riga Crypto și lapona Enigel face parte din etapa baladic-orientală a creației barbiene și a
fost subintitulată de autor „Baladă”. În esență, însă, poezia nu respectă canoanele literate ale
acestei specii, întrucât este o poezie de cunoaștere și, totodată, o poezie alegorică. Aceasta a fost
numită chiar de poet „un Luceafăr întors”, unde ființa superioară este cea feminină, iar ființa
inferioară este cea masculină.
Titlul Luceafărul este element paratextual și are valențe anticipative, întrucât trimite la
natura duală a luceafărului. De asemenea, titlul poate fi interpretat în dublă accepție, și anume:
una denotativă, ce vizează planeta Venus, precum și alte stele extrem de strălucitoare, iar, din
punct de vedere conotativ, sugerează înțelepciunea și genialitatea. În plus, Hyperion-Hesperus
trimite la mitologia greacă, la fiul lui Uranus și al Geei (fiul cerului și al pământului).
Titlul este un element paratextual, ca subtitlul, de altfel. Acesta, prin formă si
dimensiune, anticipează valorile narative ale poeziei. Totodată, conținând numele celor doi
protagoniști lirici, titlul face trimitere la cuplurile celebre din literatura universală (Romeo și
Julieta sau Tristan și Isolda). De asemenea, este analitic, denotativ, iar, din punct de vedere
gramatical, reprezintă o sintagmă nominală.
Titlul poeziei eminesciene prezintă exclusiv ființa superioară, în timp ce titlul operei
barbiene include ambii protagoniști lirici. În Luceafărul, omul de geniu este singurul care rămâne
lipsit de iubire, iar omul comun este cel care se împlinește în plan erotic, ceea ce justifică
menționarea unică a numelui astrului în titlu. În Riga Crypto și lapona Enigel, ființa superioară
nu se poate împlini erotic, iar cea inferioară este nevoită să accepte nunta cu o plantă otrăvitoare
(„măsălarița-mireasă”) din același regn. În consecință, se poate considera că drama este a
amânduror protagoniști lirici, ceea ce explică alăturarea celor două nume în titlul operei.
Tema poemului Luceafărul o reprezintă problematica omului de geniu, abordată din
perspectiva filozofului Arthur Schopenhauer. Potrivit filozofului german, atributele omului de
geniu sunt inteligența exacerbată, singurătatea, dorința de cunoaștere și puterea de sacrificiu.
Eminescu creează un om de geniu mai complex, întrucât îl înzestrează cu afect, lucru care face
posibilă abordarea unei alte teme, și anume a iubirii incompatibile dintre cei doi protagoniști
lirici.
Tema fundamentală a poemului barbian Riga Crypto și lapona Enigel o reprezintă iubirea
ca modalitate de cunoaștere a universului, iar tema secundară este natura.
O altă asemănare între cele două lucrări este legată de tema acestora. Ambele abordează
problematica iubirii imposibile dintre o ființă aparținând unui univers superior și alta inferioară,
căreia îi este imposibil să depășească propria condiție. Diferența constă în formele pe care le iau
aceste ființe (fata de împărat și luceafărul, respectiv „regele-ciupercă” și lapona). În Luceafărul,
ființa superioară o constă cea masculina, cosmică, pe când în Riga Crypto și lapona Enigel, ființa
superioară este reprezentantă a regnului uman și este de sex feminin. În ambele opere, ființa care
aparține lumii inferioare posedă un rang înalt în lumea sa, dar acesta nu este îndeajuns pentru a
putea evada din constrângerile impuse de propriile universuri.
Ambele creații sunt ample și au o structură similară, precum și un fir epic. Luceafărul
începe cu unicizarea fetei de împărat („A fost odată ca-n povești, / A fost ca niciodată, / Din rude
mari împărătești, / O prea frumoasă fată.”), iar partea a doua a poeziei barbiene debutează cu
descrierile celor doi protagoniști lirici („Împărăţea peste bureţi / Crai Crypto, inimă ascunsă”, „În
ţări de ghiaţă urgisită, / Pe-acelaşi timp trăia cu el, / Laponă mică, liniştită, / Cu piei; pre nume -
Enigel.”).
Atât în Luceafărul, cât și în Riga Crypto și lapona Enigel, există trei chemări prin care
ființa superioară este invitată să se sacrifice în numele iubirii. În ambele cazuri, aceste chemări
au loc în visul fetei, acesta fiind un liant între cele două lumi. În Luceafărul, Hyperion nu se
poate dezlega de nemurire, întrucât nu îl lasă Demiurgul, fiind unul dintre zeii care au contribuit
la crearea universului. În poezia lui Ion Barbu, Enigel, fiind o ființă superioară, îl refuză pe
Crypto și îi explică incompatibilitatea lumilor lor. Astfel, niciuna dintre ființele superioare nu se
poate împlini emoțional, pe când ființele inferioare își găsesc o pereche din lumea lor: fata de
împărat pe Cătălin, Crypto pe „măsălarița-mireasă”.
În Riga Crypto și lapona Enigel, prozodia este de tip modern, astfel încât versurile au
măsură variabilă, între cinci și nouă silabe, iar rima variază între rimă încrucișată, îmbrățișată și
monorimă. Strofele sunt de dimensiuni inegale, având între patru și șapte versuri. Luceafărul
respectă modelul clasic prozodic, cu 98 de catrene. Ritmul este iambic, rima este încrucișată, iar
măsura este de 7-8 silabe.
Conchizând, între Luceafărul și Riga Crypto și lapona Enigel există o multitudine de
asemănări, cât și diferențe, specifice celor două epoci distincte din care fac parte. Ambele creații
abordează problematica omului de geniu și incompatibilitatea iubirii dintre doi membri a două
lumi opuse. Ființa inferioară este incapabilă de sacrificiu sau de depășirea propriei condiții, în
timp ce omul de geniu este nevoit să refuze involuția, pentru a accede la cunoașterea absolută.