Riga Crypto si lapona Enigel

- Poezie interbelica (modernismul) -

 viziunea despre lume
de Ion Barbu
In perioada interbelica, in literatura romana, modernismul poetic a fost reprezentat cu precadere
de Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu. Cei trei au avut o contributie decisiva la
modernizarea discursului liric, Ion Barbu indeosebi prin poezia ermetica.

Intr-o monografie pe care i-a dedicat-o lui Ion Barbu, critical literar Tudor Vianu a identificat trei
etape ale liricii bacoviene: parnasiana( cuprinde poezii cu descrieri inspirate din tinuturile
arctice/nordice) , baladesc-orientala (care cuprinde in general poeme ample cu structura narativa
inspirate din folclor sau din lumea balcanica) si ermetica (contine poezii in care se valorifica
ermetismul si in care se poate observa influenta matematicii, mai ales a geometriei).

Publicata in 1924, integrata apoi in volumul “Joc secund” (1930), balada “Riga Crypto si lapona
Enigel” face parte din a doua etapa de creatie barbiana, numita baladesc-orientala, dar anunta
dezvoltarea ulterioara a poeziei lui Barbu.

“Riga Crypto si lapona Enigel” este subintitulata “Balada” si incepe ca un cantec batranesc de
nunta, dar se realizeaza in viziune moderna, ca un amplu poem de cunoastere si poem alegoric, o
poveste de iubire din lumea vegetala. Autorul pastreaza din specia traditionala schema epica si
personajele antagonice, dar evenimentele narate sunt de natura fantastica (dialogul in vis dintre
riga si lapona) si alegorica. Scenariul epic e dublat de caracterul dramatic si de “lirismul de
masti”, personajele avand semnificatii simbolice multiple. Poemul se incadreaza modernismului
interbelic prin intelectualizarea emotiei, imaginarul poetic inedit, ambiguitate, metafore
surprinzatoare si cuvinte cu sonoritati neobisnuite, innoiri prozodice.

Tema poeziei o reprezinta iubirea ca o modalitate de cunoastere a lumii. Fiind “un Luceafar
intors”, poemul prezinta drama cunoasterii si a incompatibilitatii dintre doua lumi (regnuri).

Viziunea despre lume a poetului-matematician se reflecta in universul poetic original care

exprima, intr-un limbaj incifrat, o lume de esente contemplate de spirit. Ion Barbu ilustreaza
conceptul modern de poezie pura, o lirica esentializata, a ideilor, pentru care e nevoie de un cititor
initiat.
Titlul baladei trimite cu gandul la marile povesti de dragoste din literature universal, “Romeo si
Julieta”, “Tristan si Isolda”. El are o semnificatie lamuritoare, intrucat cuprinde nu numai numele
personajelor, ci si caracteristica definitorie care particularizeaza lumea fiecaruia dintre ei. Numele
“Crypto” provine de la grecescul “kryptos” care inseamna “ascuns, tainuit”, dar sugereaza, in
egala masura, apartenenta sa la familia ciupercilor, numite stiitific “criptogame”. Acesta e
precedat de “Riga”, termen arhaic care numeste statutul personajului, acela de rege al poienii.
Fata este o lapona, locuitoare de la Polul Nord, iar numele “Enigel” are sens de “inger”.

Structura textului se bazeaza pe formula naratiunii in rama, astfel incat primele strofe pot fi
considerate rama acesteia, introducand lectorul intr-un anumit univers dezvoltat ulterior cu
mijloacele unei balade culte.

Prologul contureaza in putine imagini atmosfera de la finalul unei nunti traite, sugerat de
sintagma “la spartul nunţii, în cămară”, constituind totodata si imaginea degradata a nuntii.
Primele patru strofe constituie rama viitoarei povesti si reprezinta dialogul menestrelului cu
“nuntasul fruntas”. Menestrelul e imbiat sa zica “incetinel” “un cantec larg” despre nunta ratata
dintre doi parteneri inegali, reprezentanti a doua regnuri distincte, Enigel si riga Crypto.

Povestea propriu-zisa o incepe menestrelul prin prezentarea regelui ciuperca: “Împărăţea peste
bureţi/ Crai Crypto, inimă ascunsă”, infatisat ca un inadaptat, cu o fire ciudata, inchisa, pe care
supusii il “barfeau” cu dispret: “Şi răi ghioci şi toporaşi/ Din gropi ieşeau să-l ocărască,/ Sterp îl
făceau şi nărăvaş,/Că nu voia să înflorească. In antiteza cu regale ciuperca, lapona este prezentata
cu tandrete, sugerand gingasie si fragilitate: “În ţări de gheaţă urgisită,/ Pe-acelaşi timp trăia cu
el,/ Laponă mică, liniştită, / Cu piei, pre nume Enigel.” Singura lor asemanare este statutul
superior in interiorul propriei lumi: el este riga al plantelor inferioare, care nu infloresc, iar
pastorita care isi conduce turmele de reni spre sud este o stapana a regnului animal, in ipostaza de
fiinta rationala.

Spatiul definitoriu al existentei, pentru Crypto, este umezeala perpetua “În pat de râu şi-n humă
unsă”, spatiu impur al amestecului elementelor primordial, apa si pamantul, in timp ce lapona
vine ”din ţări de gheaţă urgisită”, spatiu rece, ceea ce explica aspiratia ei spre soare si lumina, dar
si miscarea de transhumanta care ocazioneaza popasul in tinutul rigai. Membrii cuplului fac parte
din regnuri diferite si, de aceea, nu pot comunica in plan real. Intalnirea lor se realizeaza in visul
fetei, la fel ca si in “Luceafarul”. Riga este cel care rosteste descantecul de dragoste de trei ori si,
tot de atatea ori, lapona il respinge. Povestea propriu-zisa se dovedeste a fi fantastica, ca si in
poemul eminescian, doar ca rolurile sunt inversate.
In prima cantare – descantec, cu rezonante de incantatie magica, Crypto isi imbie aleasa “cu
dulceata” si “cu fragi”, elemente ale existentei vegetative, dar care aici capata conotatii erotice.
Darul lui e refuzat categoric de Enigel: “Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi, mai la vale.” Acest
prim refuz sugereaza tentatia solara, prin indicele spatial “mai la vale”, adica spre sud.

Refuzul laponei il pune intr-o situatie dilematica, dar optiunea lui e ferma si merge pana la
sacrificial de sine, in a doua chemare: “Enigel, Enigel, /Scade noaptea, ies lumine, / Dacă pleci să
culegi, / Începi, rogu-te, cu mine.” Lapona ii explica faptul ca trebuie sa ramana in lumea lui,
intrucat orice incercare de a iesi la soare l-ar distruge: “Şi eşti umed şi plăpând/ Teamă mi-e, te
frângi curând, /Lasă. - Aşteaptă de te coace.” Crypto o roaga pe Enigel sa ramana in lumea lui
rece si intunecoasa, indemnand-o sa uite de idealul spre care ea se indreapta, de soare si lumina.
Este prezent aici motivul soare-umbra, sugerand cele doua lumi incompatibile, carora le apartin
cele doua finite care nu pot comunica ideatic si sentimental. Soarele este simbol al vietii spiritual,
al luminii sufletesti, ce sugereaza capacitatea finite superioare de a aspira catre absolut. Umbra,
intunericul si umezeala simbolizeaza conditia omului obisnuit, neputinta lui de a se inalta catre
aspiratii spiritual superioare.

Ca orice muritor de rand, Crypto nu poate intelege lumea omului superior, care traieste cu
intreaga fiinta pentru implinirea idealului, sugerat aici de lumina solara, pe care nu oricine o poate
suporta, sufletul fiind asemanat sugestiv cu o fantana, simbol al aspiratiei spre cunoastere: “Mă-
nchin la soarele-nţelept, /Că sufletu-i fântână-n piept, /Şi roata albă mi-e stăpână, /Ce zace-n
sufletul-fântână.” Soarele, simbolul spiritului, este imaginat in poem prin metaforele “roata alba”
(perfectiunea geometrica) si “aprins inel” (simbolul nuntii).

Regele Crypto e victima propriei neputinte si cutezante de a-si depasi limitele, de a incerca sa
intre intr-o lume pe care n-o intelege si cu care nu se potriveste: “Şi sucul dulce înăcreşte!/
Ascunsa-i inimă plesneşte, /Spre zece vii peceţi de semn, /Venin şi roşu untdelemn /Mustesc din
funduri de blestem”.

Riga Crypto devine o ciuperca otravitoare, insotindu-se cu “maselarita mireasa”, o fiinta din
lumea lui, o planta medicinala toxica, ce se potriveste cu el, ce face parte din acelasi regn.
Referirea la “Laurul-Balaurul” sugereaza aceeasi idee a “nuntirii” posibile numai intre doua finite
apartinand aceleiasi lumi, deoarece “laur” este o planta veninoasa, cu miros neplacut, cu fructul
tepos. Incercarea finite inferioare de a-si depasi limitele este pedepsita cu nebunia.
Alcatuirea prozodica este foarte riguroasa: versurile au masura variabila, iar rima e o imbinare
savanta intre rima incrucisata, imbratisata si monorima, dupa cum si strofele sunt inegale, avand
intre patru si sapte versuri. Stilul e dominat de elemente-simbol, exprimate intr-un limbaj oral,
familiar, narativ, ce face din poem o creatie alegorica si filozofica, trimitand la filonul popular
prin utilizarea unor cuvinte ca: “iaca”, “puiaca”, “poposi”.

In opinia mea, accentual in aceasta balada cade pe antagonismul slab-puternic: inlocuind ideea
impusa in literatura ca dragostea e un miracol in sine, poetul prezinta drama incompatibilitatii si
legea nemiloasa a iubirii (supravietuieste cel puternic, iar cel slab e sacrificat). Aceasta poveste
constituie drama amandurora, nu doar a lui Crypto. Riga Crypto si lapona Enigel nu se pot
cunoaste, nu se pot “nunti”, fiintele lor sunt ireconciliabile (nu se poate pune de acord), aspiratiile
nu coincide. Regele-ciuperca tinde sa patrunda in lumea laponei, smulgandu-se dintr-un orizont
limitat, din teluricul sau trai, iar fata aspira spre soare, spre spatiul luminii, nelimitat. Pentru el,
iesirea din “cercul stramt” inseamna mutatie dintr-un regn in altul, deci moarte. Pentru ea,
aspiratia spre soare, spre spiritualizare este o fireasca evolutie spre un tel mai inalt a finite umane,
deci numai ea are constiinta prin care omul isi depaseste conditia. Pentru fiintele inferioare, care,
aspirand sa-si depaseasca, prin iubire, conditia, a intrat in spatiul ucigator al soarelui. Asadar,
daca lapona ar fi intrat in universul lui Crypto, pentru ea asta ar fi insemnat o involutie, dar
trecerea lui riga in universul lui Enigel se finalizeaza cu moartea acestuia, de aici rezultand drama
incompatibilitatii dintre cele doua lumi (regnuri).

In concluzie, poemul “Riga Crypto si lapona Enigel” impune o viziune moderna. Interpretarea
data de insusi Ion Barbu poemului, “un Luceafar intors”, releva asemanarea cu problematica
capodoperei lui Mihai Eminescu, dar poemul modern e totusi “un Luceafar cu rolurile inversate si
intr-un décor de o nebanuita noutate”, cum remarca Nicolae Manolescu, Ion Barbu rasturnand
cliseele mentalitatii traditionale.