Sunteți pe pagina 1din 2

Ion, primul roman publicat de Liviu Rebreanu in 1920, este un roman realist de tip obiectiv cu tematica

rurala, o capodopera a literaturii romane interbelice. Considerat de Eugen Lovinescu cea mai puternica
creatie obiectiva a literaturii romane, romanul prezinta drama taranului ardelean integrat intr-o
societate pentru care pamantul este, mai mult decat un mijloc de subzistenta, un criteriu al valorii
individuale.

Ion apartine curentului literar realism, curent literar dezvoltat n secolul al XIX-lea, impune o nou
orientare estetic, definit prin reprezentarea veridic a realitii, prin absena idealizrii
personajelor i a circumstanelor n care acioneaz acestea. Omul este prezentat ca un produs al
mediului social-istoric n care triete i cu care este n interdependen. Materialul epic foarte bogat nu
exclude analiza psihologic, fcut ns, de cele mai multe ori, din perspectiva unui narator obiectiv i
omniscient.

Tema central a operei este prezentarea problematicii pmntului. Mesajul romanului are o ncrctur
etic, ideea fiind aceea c dorina de a avea pmnt cu orice pre duce la dezintegrarea moral a
individului. Un alt plan narativ, cel al vieii intelectualilor satului, trateaz problematica naional,
prezentnd persecuia romnilor ardeleni de ctre autoritile maghiare.

Titlui operei Ion este semnificatic pentru intentia scriitorului de a face din Ion tipul generic al taranului
ardelean, dar, fiind un personaj puternic individualizat, el evolueaza. Prin numele cel mai comun al
taranului roman, care sintetizeaza taranimea saraca, se sugereaza ideea ca preocuparile, grijile,
necazurile sau bucuriile personajului principal, Ion nu sunt doar ale individului, ci ale intregii colectivitati,
dornice sa alunge cu orice pret saracia, inferioritatea sociala si lipsa de demnitate.

Tehnicile narative folosite slujesc zugrvirii complexe, pe mai multe planuri, a vieii. Prin tehnica
planurilor paralele este prezentat simultan viaa rnimii i a intelectualitii rurale. Trecerea de la un
plan narativ la altul se realizeaz prin alternan.

Constuctia subiectului respect momentele corespunztoare unei specii epice.Expozitiunea este ampla.
In curtea vaduvei lui Maxim Oprea se aduna tot satul la hora duminicala. Ion danseaza cu Ana cea
bogata, chiar daca Florica, fata frumoasa a gazdei il atrage. Intriga incepe cu aparitia lui Vasile Baciu,
care il numeste pe Ion hot, talhar, ceea ce ii trezeste o sete de razbunare. Desfasurarea actiunii incepe in
momentul bataii dintre Ion si George. Bataia este in aparenta pornita de la plata lautarilor, insa defapt
se mascheaza un alt conflict: intaietatea la mana Anei. Ion il loveste pe George cu parul si bataia se
incheie. Ion renunta temporar la pasiunea pentru Florica, si se axeaza pe dobandirea averii lui Vasile
Baciu. Ion o seduce pe Ana, pe care o lasa insarcinata si cu care se casatoreste. Ana este batuta si
alungata de acasa, in cele din urma sinucigandu-se. Sinuciderea Anei si pierderea copilului nu il
afecteaza pe Ion deloc, iar Ion intorcandu-se la pasiunea pentru Florica, chiar daca acum era sotia lui
George. Deznodamantul, este previzibil. Ion este prins de George noaptea la Florica, si este ucis cu sapa.
George este arestat, iar Florica isi continua viata in singuratate. Singura persoana care are de castigat
este preotul Belciug, pentru ca pamantul lui Ion intra in posesia bisericii. Intr-un plan secundar al
romanului se prezinta viata Herdelenilor - dificultatile intampinate de invatator si evolutia lui Titu ca
poet si jurnalist.
Ion si Titu reprezinta doua dintre tipurile umane principale din roman. Destinele lor sunt strans legate si
evidentiate intr-o retea de simetrii si opozitii de-a lungul operei. Ion este tipul generic al taranului. Titu
este tipul taranului aspirant la statutul de intelectual. El este lipsit de forta de a-si pune in practica
idealul. Cei doi au varste apropiate. Ion il respecta datorita statutului sau de fiu al invatatorului. Ii cere
sfaturi des, insa consecintle urmarii acestor sfaturi sunt devastatoare. Cand Ion se plange ca Vasile Baciu
nu i-o da pe Ana de sotie, el spune ca trebuie sa-l sileasca, ceea ce ii da lui Ion ideea de a o lasa
insarcinata. Ion a fost dat la scoala la insistentele invatatorului. Initial a fost un elev silitor, cuminte, a
fost scutit chiar de taxa de inscriere, insa dupa doua luni a refuzat sa mai mearga la scoala pe motiv ca ii
placea mai mult munca de pe camp. A continuat totusi sa citeasca gazete si carti imprumutate de la
invatator. Titu, un elev eminent, in clasa a III-a la liceu se simtea persecutat. S-a mutat apoi la liceul
unguresc din Bistrita, apoi la liceul sasesc, dupa care a terminat ultimele doua clase liceale acasa, din
cauza taxelor prea mari. Nu isi da bacalaureatul, deci nu poate deveni preot, notar sau macar profesor,
cum si-a dorit tatal sau. In prezent, in timp ce Ion se chinuia sa scape de statutul de sarantoc, Titu se
angajeaza ca ajutor la notarul din Salva, publica o poezie de trei strofe, si declarandu-se poet, castiga
admiratia domnisoarelor din tinut. In timp ce Ion se zbate intre pasiunea pentru Florica si patima pentru
averea Anei, Titu traieste o iubire pentru Lucretia Dragu si o aventura cu Roza Lang.Ion este un flacau al
carui calitati l-ar fi pus pe o pozitie exceptionala in sat, insa este marginalizat datorita faptului ca nu are
pamant, criteriu fundamental in acea lume. Titu, desi porneste de pe o pozitie privilegiata, este un
mediocru.

In opinia mea, prin cele doua personaje, Ion si Titu, Liviu Rebreanu si-a exprimat viziunea traditionala
privind relatia omului in raport cu destinul.

In concluzie Naratorul realizeaza descrierea personajelor direct, obiectiv si neimplicat.