Sunteți pe pagina 1din 3

In psihologia eroului principal scriitorul a intrebuintat simplificarea artei clasice, intrucat Ion este redus, in realitate la un singur instinct.

In sufletul lui Ion exista o lupta intre Glasul Pamantului si Glasul Iubirii, dar fortele sunt inegale si nu domina decat succesiv. La inceput, Ion e lipsit, deci, de interesul unei lupte: Glasul Pamantului il stapaneste si in fata lui totul tace; numai la urma i s-a adaugat si Glasul Iubirii. Ajungind la stapanirea pamantului dorit, Ion se umanizeaza, devenind un om ca oricare altul care poate iubi pe Florica fara ca dragostea sa contrarieze marea si unica pasiune a vietii: daca prin succesiune s-a eludat nu numai conflictul, ci si adevarul interes dramatic, unitatea lui sufleteasca, ii da proportii impunatoare: simplu, frust si masiv, el pare crescut din pamantul iubit cu ferocitate, asa ca, prin gesturi voluntare si tenace, conditia lui umila se topeste in imensitatea simbolica a unei creatii ctonice.

Rebreanu a cautat mereu o unitate pierduta a Lumii; ca un om al pamantului, a incercat sa revele o axis mundi, sa descopere, pentru cititorul sau, un Centru al lumii. Ca si Eminescu, ca si Sadoveanu, ca si Blaga, a refuzat dinamismul excentric al literaturii moderne. Dinamism resimtit de o seama de literaturi ale estului european, in al doilea patrar al secolului al XX-lea.

Ion este capodopera rebreniana in care arta romancierului descopera, cu o rigoare si spbrietate exemplare, adancurile simplitatii, marea poezie epica a miracolului existentei esentiale, si in care linistea povestirii si echilibrul constructiei rasfrang intelegerea matura si armonioasa a omenescului, dau epicului statura memorabila de simbol complex si substantial al frumusetii si contradictiilor lumii si vietii reale. Romanul, impartit in doua volume: Glasul pamantului si Glasul iubirii, ne transpune in lumea satului ardelean de la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru. Intre timp, Ion se intoarce la iubirea dintai, Florica, devenita sotia lui George. Insa George Bulbuc, sotul Floricai, il surprinde noaptea in curte si-l omoara, Romanul se incheie cu perspectiva ca averile lui Ion sa fie trecute bisericii, spre revolta lui Vasile Baciu. De asemenea, se contureaza perspectiva ca in sat sa vina un invatator tanar, mai energic si contradictie cu punctele de vedere ale preotului, George, merge la inchisoare, iar viata satului Pripas, agitata mai intens pentru a clipa, isi reia cursul tihnit. In roman Liviu Rebreanu urmareste doua planuri paralele. In primul plan scriitorul aseaza viata tanarului taran Ion Pop al Glanetasului. Din viata lui se desprind insa aspecte antagonice: dragostea lui pentru Florica, fata saraca, (fiica vaduvei lui Maxim Oprea), si dorinta arzatoare de a obtine ca zestre pamant mult, pe cai mai putin cinstite. Ion cunoaste un acelasi exemplu, chiar in experienta lui Vasile Baciu, tatal Anei. Pariurile lui Ion sunt exprimate diferit, in functie de interesul urmarit. Astfel el tainuieste iubirea pentru Florica si isi disimuleaza setea de pamant sub comportamentul unui indragostit fata de Ana Baciu. In tesatura mestesugita a actiunii se ascunde faptul, ca pierzand pe Ana, Ion nu risca nimic: stingandu-se dragostea oarba ce-i acordase Ana, o pierde pe ea si pe fiul lor Petre. El obtine pentru posteritate stima exprimata public de preotul Ion Belciug, stima de care el nu se mai poate bucura insa. Pentru Florica, Ion si-a riscat viata.

In planul al doilea al romanului, paralel si interferat primului plan, sta viata familiei invatatorului Zaharia Herdelea. Herdelea, invatator de stat, depindea de autoritatile austro-ungare. El se considera intelept si prudent, dar toate actiunile sale sfarsesc prin infrangeri, pana ce-i pensionat din oficiu, obligat sa ceara in scris pensionarea spre a nu fi dat afara. Intre realitate si aparenta se interpune aceeasi practica a disimularii de tip rural, subtilizata de intelectualii Herdelea prin procedee diverse. Disimularea subtilizata nu reduce insa brutalitatea faptelor, a realitatii. Intre acestea retinem acceptarea destinului lui Herdelea un infrant in lupta pentru viata - ca un succes; acceptarea pensionarii - din oficiu ca o recompensa cu multumiri si regrete exprimate lui Zaharia Herdelea de insusi ministrul invatamantului. In planuri secundare apare lupta indarjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamantul; lupta lui Avram pentru salvarea averii implicate intr-o afacere din care iese spoliat; lupta pentru locul de deputat in dieta de la Budapesta; lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra in satul Pripas; lupta fetelor si a familiilor lor pentru o partida, un mariaj cat mai bun; concurenta dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului. Setea de avere, lacomia de pamant merg la Ion, Ion si-a obtinut pamanturile prin casatoria cu o femeie bogata, se poarta bland cu ea, intelegand ca datorita ei a intrat in randul oamenilor avuti. Ion insa nici dupa condamnabilul sau succes nu vadeste vreo urma de cainta in strafundurile constiintei. Comportarea lui Ion este cauza directa a sinuciderii Anei, ajunsa mama. Teama de a nu pierde mostenirea copilului determina cotitura si prabusirea psihologica a lui Ion, dezvaluind ferocitatea caracterului sau. El isi loveste odios parintii, acuzandu-i de imbolnavirea copilului. Orbirea lui Ion este argumentata de doctorul Filipoiu, care prin diagnosticul sau, arata ca acelasi Ion, autorul moral al sinuciderii Anei, este vinovat si de moartea copilului sau.

Romanul Ion Este un roman social, de inspirasie rurala, realist si obiectiv, publicat in 1920. Romanul este o structura compozitionala specifica, asemenea unui circuit inchis; este o constructie simetrica care aduce la inceput si in final aceeasi imagine: drumul intrarii in satul Pripas, loc al intamplarilor si, la sfarsit iesirea drumului din satul lasat sa-si astepte alte victime. Chiar titlul capitolelor este sugestiv: nceputul si Sfarsitul. Imaginea drumului din ultimul capitol este dominata de sentimentul tristetii ca si drama lui Ion: suferintele, patimile, nazuintele se pierd intr-o taina dureroasa de necuprins". n planul continutului pot fi doua directii care se intersecteaza adesea: satul si evolutia lui Ion in raport cu lumea taraneasca, iar a doua directie este raportul intelectualitatii cu lumea satului preotul si mai ales familia invatatorului. Elemente ale realismului apar in descrierile de natura in prezentarea unei idile, unor scene de dragoste in caracterul trist al unor personaje. Tema romanului o constituie viata satului, imaginea taranului dornic de pamant si dezbunanta omului dominat de patima pamantului. n lumea satului se integreaza insa si intelectualitatea rurala: invatatorul, preotul, primarul. Romanul Ion este considerat o monografie a satului romanesc pentru ca prezinta traditii, datini, obiceiuri legate de momente insemnate ale vietii, ale realitatii sociale: hora, nunta, botezul, inmormantarea, muncile campului, biserica, scoala.

Subiectul romanului cuprinde in cele doua volume evolutia personajelor principale de la pamant" la iubire" Ion asculta de Glasul pamantului", renunta la iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, dar saraca intorcandu-se catre Ana, a lui Vasile Baciu, urata dar bogata. O seduce pe Ana si drept urmare se vor casatori intrand in posesia pamanturilor. Devine insa ursuz si brutal, pentru ca nu o iubeste. Copilul daruit de Ana devine simbolul averii. Batuta de sot si alungata de tatal sau, Ana se sinucide. Moare si copilul, iar pamanturile intra in posesia bisericii, asa cum spuse preotul. Ion asculta de Glasul iubirii", se intoarce la prima si adevarata lui dragoste Florica. ntr-o seara insa este surprins de George la acesta si ucis. Se implineste o mare drama, o drama a pamantului. Personajul Ion, este simbolul taranului dornic de pimant. l leaga insa de imaginea taranului traditional numai harnicia, pentru ca dorinta de a stapani pamantul a devenit o patima, o stare bolnavicioasa. Ana este simbolul destinului feminin tragic. n ciuda urateniei fizice are o accentuata sensibilitate si nevinovatie sufleteasca. Aspira la un sentiment adevarat, la o iubire sincera, dar neimplinirea visului ii declanseaza drama si gandul sinuciderii. Ion este un roman monografic. Viata satului ardelean este surprinsa in cele mai mici amanunte. Hora de la inceputul si sfarsitul romanului constituie un prilej pentru autor de a surprinde obiceiurile, frumusetea cantecului lautarilor si tulburatoarea infrigurare a jocului; este totodata un prilej de a prezenta stratificarea sociala: primarul intra in oala numai ghiaurul capabil chiar sa-l ironizeze; cei saraci (glanetasul) stau pe margine; familia invatatorului si preotul privesc de sus nastrusnicia jocului. Romanul prezinta trei planuri narative, care alterneaza intre ele, urmarind cu atentie evolutia pesonajelor. Planul narativ principal prezinta lupta interioara a lui Ion, lupta care se da intre glasul pamantului si glasul iubirii, cele doua forte interioare care il mistuie pe flacau pe tot parcursul romanului. Ion se apropie totusi de Ana, hotarat fiind sa capete pamanturile lui Vasile Baciu si isi reprima iubirea pentru Florica. Dupa ce intra in posesia pamanturilor, Ion este invins de glasul iubirii, care il va conduce spre moarte. Tema romanului este lupta taranului ardelean pentru avere, intr-o societate in care clasele sociale sunt clar delimitate si care este stapanita de mentalitatea intiderilor de pamant. Mesajul operei are o mare incarcatura de valori etice, ideea de baza consituind-o dezintegrarea morala a persoanei, provocata de dorinta avida de pamant si implicit de dorinta de a face parte din clasa sociala inalta, a oamenilor instariti. Conflictele romanului sunt generate de batalia pentru avere, intr-o societate in care statutul social al unei persoane este determinat numai de pamantul pe care il poseda. De aceea ion se casatoreste cu Ana, o fata bogata, desi nu o iubeste, Florica se casatoreste cu George pentru ca are pamant, iar Laura se marita cu Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu are zestre.