Lacustra

de George Bacovia

Simbolismul este un curent de gandire si de atitudine ce propune idea ca

lumea reala nu este decat reflectarea unei realitati transcendente, iar artistul are
menirea sa dezvaluie aceasta dimensiune metafizica. El apare in Franta, la
sfarsitul secolului al XIX-lea, ca o reactie de impotrivire fata de ultima etapa a
romantismului, caracterizata printr-o diluare a fondului, fata de impersonalitatea
parnasianismului si obiectivismul naturalismului. Simbolismul este si primul
curent care se incadreaza in modernitate si scoate in evidenta delimitarea dintre
aceasta si traditie, producand in acelasi timp o revolutie spirituala si o revolutie
in forma poeziei.
In Romania, simbolismul s-a manifestat aproape sincronic cu simbolismul
european. Teoreticianul simbolismului romanesc este Alexandru Macedonski, cel
care defineste simbolul si ofera noi valente conotatiei. Cea de-a doua etapa
identificabila in evolutia simbolismului romanesc este perioada
pseudosimbolista, care propune o poezie citadina, diferita fata de directia
semanatorista de atunci, obsedata de universul rural. Urmeaza apoi
simbolismul ,,exterior’’, promovat de Ion Minulescu, concentrat pe muzicalitatea
versurilor, dar atinge apogeul in perioada lui George Bacovia, care depaseste
limitele simbolismului si exploreaza un spatiu de periferie.
Opera lui George Bacovia este apreciata astazi ca una dintre cele mai
valoroase ale literaturii romane, dar ea a fost receptata diferit in epoca, Bacovia
fiind incadrat chiar in randul poetilor minori, reprosandu-i-se monotonia,
efectele facile, supralicitarea atmosferei. Valoarea operei bacoviene nu trebuie
cautata insa in diversitate, ci in profunzime. Nicolae Manolescu afirma ca
Bacovia este poetul care a coborat in Infern, de unde si imposibilitatea de a sesiza
in opera lui un spatiu compensator. S-a indepartat prea mult de lumina pentru ca
aceasta sa mai aiba efect, iar personalitatea lui creatoare s-a format in jurul
acestui nucleu.
Simbolismul bacovian se realizeaza intr-un mod specific, marcat de
stilizare, cu un lexic restrans, in care cuvintele cheie transformate in motive
literare devin elemente definitorii ale universului sau poetic. Poezia este o poezie
de atmosfera si de sugestie, care mizeaza pe valentele simbolului si ale
ambiguitatii. Cadrul natural este trist si dezolant in lirica bacoviana. Gama de
culori este centrata pe cateva motive tipice pentru Bacovia: uratul, plictisitul,
tristetea, monotonia. Instrumentele muzicale, la fel ca si culorile, participa si ele
la crearea unor stari sufletesti profunde.
 O poezie reprezentativa pentru simbolismul bacovian este Lacustra.
Alcatuita din patru catrene, dispuse in mod simetric, poezia are o consctructie
circulara, respectand tiparul compozitional specific bacovian.
Titlul, reprezentat de substantivul nearticulat ,,lacustra’’ reprezinta o
locuinta preistorica, construita de oameni pe apa si sustinuta de patru piloni.
Podul care pastra legatura cu lumea terestra este noaptea tras de la mal pentru a-
i proteja pe locatarii casei de pericolul lumii exterioare. Astfel, titlul sugereaza
faptul ca eul poetic prefera sa se refugieze dintr-o societate ostila intr-un spatiu
lipsit de primejdii, devenind in felul acesta un insingurat, un prizonier al
propriei lumi.
Tema poeziei o reprezinta descompunerea lenta a materiei si a sinelui,
degradarea determinata de ploaie. In general in literatura universala apa este
simbol al purificarii, dar in lirica bacoviana ea devine simbol al degradarii, al
descompunerii, respectiv al mortii.
Strofa intai exprima dezagregarea materiei sub actiunea ploii obsedante
care cade fara incetare, ca o amenintare fara de sfarsit, idee sustinuta prin
utilizarea sintagmei ,,de atatea nopti’’. Aceasta perceptie se face gradat, mai intai
la nivel personal, in regim intim si apoi la nivel cosmic: ,,aud materia plangand’’.
Astfel, apele din realitatea obiectiva, ploaia, se amesteca cu apele visului,
subconstientul, care aduce la suprafata imaginea lacustrelor.
Senzatiile care predomina in prima strofa se inscriu in spatiul auditivului,
fiind realizate prin verbe la gerunziu terminate in inchideri vocalice, urmate de
consoane de o sonoritate sugestiva: plouand, plangand.
In strofa a doua este continuata idea elementului acvatic prin intermediul
unor simboluri precum ,,scanduri ude’’, ,,val’’, ,,pod’’, ,,mal’’. Podul reprezinta
legatura cu lumea exterioata si in momentul in care el nu a fost tras apar
sentimente de tema profunda si de neliniste. Astfel, starea de nevroza si iritare
din prima strofa, provocata de ,,plansul materiei’’ , este corelata cu spaima.
Strofa a treia amplifica aceasta senzatie de angoasa, de singuratate a
poetului prin regresiunea in ,,golul istoric’’ al inceputurilor lumii. Singuratatea
este proiectata in eternitate prin versul ,,pe-aceleasi vremuri ma gasesc’’, iar ea
provoaca teama, idee sustinuta de imaginea pilonilor casei care se prabusesc sub
actiunea ploii.
Ultima strofa o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, poetul
insistand asupra sentimentului de neliniste, de spaima, de veghe incordata.
Accentul cade pe planul subiectiv, trecandu-se de la universal la individual.
La nivel morfologic se remarca abundenta verbelor la prezent, ceea ce
pune in evidenta permanenta starii de dezagregare. De asemenea, gerunziile
sugereaza monotonia si prelungirea la infinit a starii de disperare. La nivel
stilistic se observa raritatea figurilor de stil specifica lui Bacovia, dar si prezenta
rara a metaforei ,, aud materia plangand’’. Sinestezia, precum si corespondentele
care se stabilesc intre elemente ale exteriorului si stari creioneaza caracteristici ale
liricii bacoviene in spirit simbolist.
In concluzie, datorita unor motive literare precum ploaia, golul, plansul,
nevroza, dar si sugestiei si expresivitatii limbajului putem spune ca poezia
,,Lacustra’’ este o creatie de o valoare extraordinara, ce se incadreaza perfect in
lirica simbolista.