Lacustra

1. Incadrarea intr-un curent literar

2. Explicarea titlului in relatie cu temele/motivele poeziei
3. Comentarea a cel putin 2 secvente semnificative pentru mesajul poeziei
4. Evidentierea relatiei dintre ideea/ideile poetice si procedeele artistice, prin explicarea
a cel putin 2 dintre acestea

1. Incadrarea intr-un curent literar

Apărut în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca reacţie antiromantică şi

antiparnasiană, simbolismul este un curent literar şi artistic deosebit de complex, ce ilustrează
efortul de modernizare a liricii și nevoia de o nouă artă, anticipând și chiar inițiind formele
moderne ale expresionismului, suprarealismului, avangardismului și ermetismului. Deşi se
vorbeşte de două „şcoli” simboliste în peisajul liricii franceze – cea „decadentă”, cu insistenţa
asupra neliniştii, a nevrozei sau a spleenului fiinţei citadine şi cea de esenţă ermetică,
intelectuală - curentul este relativ unitar prin poezia învăluită în mister, prin cultivarea
sugestiei, a corespondențelor și a simbolurilor, prin muzicalitatea pregnantă, asigurată de
refren, laitmotiv, asonanțe și aliterații. Autor al unui univers imaginar ireductibil și inimitabil,
plasat de critică „în toate cîmpurile poetice ale secolului: simbolist și antisimbolist,
postromantic și avangardist, modernist și postmodernist, eminescian și macedonskian,
sentimental și antisentimental, muzical și afon, natural ca igrasia zidurilor umede, nebun și
simulant, genial și idiot.” (Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române), Bacovia
este poetul român care are un statut insular în peisajul primei jumătăți a secolului al XX-lea.

2. Explicarea titlului in relatie cu temele/motivele poeziei

În acest areal de sensuri trebuie plasată poezia Lacustră, publicată inițial în revista
„Vieața nouă” în anul 1903 și reluată în volumul Plumb din 1916, geneza ei trimițând vag către o
amintire a poetului legată de inundațiile din 1888, când, la vârsta de 7 ani, trăiește „teroarea
diluviului”, după cum mărturisește într-un interviu. Titlul este definitoriu pentru viziunea
bacoviană asupra relației timp-spațiu-individ. Autorul utilizează termenul pe de o parte în sens
propriu, de locuință construită pe ape și susținută de piloni, folosită de om în epocile primitive
pentru a se apăra în fața mediului, având un pod rabatabil ca singură legătură cu exteriorul. Lipsa
acestui liant proiectează individul în izolare și singurătate. Pe de altă parte, dincolo de acest sens
concret al cuvântului „lacustră” – devenit pretext al meditației lirice – opera vorbește despre
singurătatea ființei în univers: omul întors la origini, esențializat, „despovărat” de toate achizițiile
civilizației. Temele-ancoră ale poeziei sunt, în acest context, timpul și singurătatea, iar motivele
ce le susțin sunt lacustra, ploaia, plânsul, valul, somnul, podul și noaptea. Elementul de recurență
și, totodată, fundalul meditației lirice îl reprezintă apa, care apare obsesiv, având aceleași funcții
ca plumbul din textul omonim.

3. Comentarea a cel putin 2 secvente semnificative pentru mesajul poeziei &&

4. Evidentierea relatiei dintre ideea/ideile poetice si procedeele artistice, prin
explicarea a cel putin 2 dintre acestea

Structura operei constă în patru strofe de tip catren, ale căror semnificații se țes pe două
planuri poetice: după reperul spațial, se distinge un plan exterior - al naturii acvatice și pluviale –
și unul interior, al trăirilor eului liric, în timp ce criteriul temporal implică o dimensiune a
prezentului și una a trecutului. Fundalul trăirii și al reflecției lirice este asigurat de zgomotul
exasperant al ploii, care devine, prin metaforă, plâns al materiei.
 Prima strofă, prin adjectivul pronominal nehotărât „atâtea”, în asociere cu gerunziile
„plouând” și „plângând” creează sugestia monotoniei și a singurătății, eul liric pare să se sustragă
timpului istoric, retrăgându-se într-un plan acronologic. Rima dată de gerunzii închide complet
orizontul și deschide perspectiva coborârii în neant, fapt susținut și prin ritmul iambic.
Substantivul „materia” orientează semnificația trăirilor poetice către substanța originară a lumii,
ca o întoarcere la elementele genezei reprezentate prin simbolul apei.
Schimbarea de registru imagistic se produce în strofa a doua, în care senzațiile tactile
(„Și parcă dorm pe scânduri ude”), imaginile dinamice („În spate mă izbește-un val”) și visul-
coșmar („Tresar prin somn...”) creează efectul unei trăiri senzoriale, ce generează o stare de
dezintegrare a ființei. Versul „N-am tras podul de la mal” sugerează frica exacerbată generată de
potențialitatea invadării acestui spațiu – perceput, în mod paradoxal, ca securizant – de către
elementele exterioare.
Sentimentul vidului se insinuează în strofa a treia, prin metafora „gol istoric”, care
exprimă ideea înghețării evoluției umanității în același punct. Prăbușirea lumii exterioare („Și
simt cum de atâta ploaie/ Piloții grei se prăbușesc”) are ca ecou implicit dezintegrarea lăuntrică a
eului liric.
Simetria poeziei este dată de similitudinea dintre prima și ultima strofă - care diferă doar
prin versul al doilea: „Aud materia plângând...”, respectiv „Tot tresărind, tot așteptând...” –
închizând într-un cerc fatal condiţia umană. Adverbul repetat „tot”, în asociere cu gerunziile
„tresărind” și „așteptând” transmit ideea unei permanențe maladive, care anulează orice șansă a
echilibrului interior.

INCHEIERE

Prin urmare, poezia Lacustră poate fi considerată o confesiune tulburătoare despre

singurătatea, tristeţea și neliniştile fiinţei umane, dincolo de timpul istoric în care trăiește.