Poezia „Lacustră” poate fi calificata drept o meditatie pe tema destinului care reda, într-o

manieră inedita, strigătul disperat al omului pierdut intr-o lume impregnata pana la obsesie de
absurd.
Titlul poeziei este simbolic. Cu sens denotativ, lacustra reprezintă o locuinţă primitivă,
temporară şi nesigură, construită pe apă .Astfel podul care păstra legătura cu lumea terestră si
era noaptea tras de la mal pentru a-i proteja pe locatari de pericolul exterior, materializeaza
conceptul de corespondenta pentru iluzia salvării: ,,ca n-am tras podul de la mal”. Cu sens
conotativ, titlul sugerează de fapt starea de nesiguranță în care se află eul liric , expus în
permanenţă pericolelor din partea unei lumi străine, de care se autoizolează, ajungând captiv
propriului univers. Prin urmare, lacustra exprima nu numai solitudinea ci şi drama alienării .
Imaginarul poetic este conceput in jurul condiţiei nefericite a poetului într-o societate ostilă.
Așadar , prin folosirea motivelor literare precum cel al :singurătăţii,nevrozei,nopții, golului
sufletesc, somnului si al morții, cititorul este ademenit intr-o atmosfera grava ,rece si apasatoare,
ce induce sentimente de teama profunda.Apa-motivul central al operei,care în mod obişnuit ar fi
un element datator de viata, la Bacovia devine factorul sub care se descompune definitiv materia
si care provoaca frica de nefiinţă.
Discursul liric este construit pe două planuri sugestive: unul exterior, al lumii materiale şi al
naturii şi planul interior, al vieţii afective, al trăirilor dezolante resimţite în profunzimea
sufletului unui artist inadaptat .
La nivel de stuctura, textul cuprinde patru catrene dispuse simetric, datorită reluarii primei
strofe in finalul poeziei , unde se profileaza practic aceeasi teză .Primele versuri indica simbolic
ideea de atemporalitate prin adjectivul nehotarat ,,atatea”, in care eul solitar se regaseste istovit
în ecoul unei nopţi cosmice , unde totul este în putrefacție lentă sub acţiunea halucinanta a apei.
Mai mult decat atat, metafora ploii ,identificata prin prin repetarea verbului ’’aud ’’ , releveaza o
suprapunere semantica a ploii si a plansului, dand impresia de descompunere ce evoluează din
afara spre interior: „De-atâtea nopţi aud plouând / Aud materia plângând”. Următoarea strofa
prezintă o imagine terifianta.Umiditatea scândurilor : ,,Și parcă dorm pe scânduri ude”
marchează transformarea lumii exterioare într-un spaţiu unde eul liric ramaine captiv intr-o
stare depresivă,fiind neputincios în faţa apei distrugătoare. Concomitent, somnul devine un
coşmar, deoarece poetul simte o agresiune fizică : „în spate mă izbeşte un val”.Insingurarea este
şi mai proeminenta în cea de-a treia strofa, unde sintagma “ Un gol istoric se intinde” ramane
unicul reper existential in universul ce se destrama:“Si simt cum de atata ploaie/ Piloţii grei se
prăbuşesc”.Aceast colaps prefigureaza esecul evadarii in ireal,intrucat ploaia a reusit sa demoleze chiar si
edificiul imaginar al poetului. De remarcat este ca miscarea descendenta este specifica poeziei bacoviene,
de aceea aripile,simbol al zborului, sunt „de plumb”, caci nimic nu se inalta,doar se prabuseste. Ultima
strofa este transpunerea aproape identică a primei, astfel fiind accentuat sentimentul de oroare
vesnicia, exprimat de cele doua verbe la modul gerunziu: “ tresărind/ aşteptând... “. Totul in jur se
află în moarte lentă şi în faţa acestor imagini de coşmar poetul este singur.
In concluzie, poezia bacoviana,raportata atat de des la simbolismul european decadent si la
eminescianism este,in fapt, expresia depasirii acestor doua curente artistice.In masura in care
Bacovia a identificat aspecte similare ale propriei sensibilitati, el le-a recuperat si adaptat la
sistemul sau subiectiv de percepere a lumii si a individului.Originalitatea lui este profund
moderna, ce nu reflecta ,in esenta, altceva decat drama instrăinarii cu posibilitati nenumarate de
interpretare.Bacovia isi resimte intr-adevar starile sufletesti cu patima, dar spaima fata de sfarsit
il constrange in a trai cu adevarat.Lumea sa este o lume inchisa, unde iluzia salvarii se pierde in
neant.