Plumb

Simbolismul este un curent literar modernist, aparut ca o reactie impotriva

poeziei retorice a romanticilor si a impersonalitatii reci a parnasienilor.
Manifestul literar al acestui curent este Le Symbolisme plublicata de Jean
Moreas in 1886. Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure.
Obiectul poeziei simboliste il constitue starile sufletesti nelamurite, confuze, care,
neputand fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei. Mallarme afirma A
numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placearea pe care ti-o da un
poem, placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul, sa sugerezi,
iata visul nostru.
Un elemnt definitoariu al poeziei simboliste il reprezinta cautarea muzicalitatii
exterioare, obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin
repetitia obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului.
Prin crearea sugestiei, simbolistii folosesc adeseori versul liber, care exprima
miscarile intime ale sentimentului poetic (Muzica inainte de toate- Paul Verlaine)
Simbolistii au predilectie pentru anumite teme si motive: iubirea, nevroza, targul
provincial ca element al izolarii, natura ca loc al corespondentelor.
Reprezentatii de seama ai curentului simbolist in Franta sunt Charles Baudelaire,
Paul Verlaine, Stehane Mallarme.
Simbolismul s-a manifestat in literatura romana aproape sincronic cu simbolismul
european, avandu-l ca pe teoretician pe Al Macedonski, conducator al cercului
revistei Literatorul.
Personalitate cristalizata intre 1904-1905, reprezentant de seama al
simbolismului romanesc, George Bacovia s-a impus prin opera sa incepand cu
1916, volumul de debut fiind Plumb, urmat de Scantei galbene, Cu voi etc.
Eugen Lovinescu afirma despre universul bacovian Exista in adevar, o atmosfera
bacoviana, o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu
arbori cangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de oras provincial intre
cimitir si abator, cu casutele scufundate in noroaie eterne, cu gradina publica
ravasita, cu melancolia caternicilor si bucuria panoramelor in care <<printese
ofteaza mecanic in racle de sticla>>.
[Doua sunt componentele esentiale ale universului liric bacovian ale eului sau
poetic profund : calmul resemnat al asumarii unei conditii, instalarea in suferinta,
sentimentul crizei existentiale si nevroza.]
Universul bacovian are la baza cateva motive specifice liricii simboliste.
Este vorba, in primul rand, de motivul singuratatii, preluat din romantism. La
Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apasator , asociat cu spatiul
camerei (izolarea) sau cu spatii exterioare : parcul, strazile sau orasul de
provincie. In multime eul poetic bacovian se simte instrainat, inadaptat, fara
putina de comunicare cu ceilalti. Motivul solitudinii apasatoare este elementul de
recurenta in volumul de debut
Volumul Scantei Galbene (1926) aduce in discutie importanta cromaticii in lirica
bacoviana. Poetul declara Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. Acum in

urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei...In plumb vad culoarea

galbena. Compusii lui dau un precipitat galben. Temperamentului meu ii convine
aceasta culoare. Dupa violet si alb am evoluat spre galben... Plumbul ars e
galben. Sufletul ars e galben[...] Altadata, in Plumb, pe langa impresia colorata,
mai simteam alta statica, de greutate. Plumbul apasa cel mai greu pe om... Cat
priveste despre mine am fost si raman un poet al decadentei.
Lumea orasului, a targului provincial, se constituie intr-un motiv de larga
recurenta in lirica bacoviana. Abatorul, pietele pustii, parcurile saracacioase
reprezinta elemente ale universului citadin care provoaca spaima existentiala. O
imagine concludenta a spatiului urban este prezenta in Amurg violet. Decorul
este aici de o artificialitate intens studiata. Punctul central este cromatica atipica,
disipata in atmosfera si in tot spatiul: Orasul tot e violet.
Iubirea apare in poeziile lui Bacovia intr-un mod total diferit de lirica romantica.
Femeia constituie un refugiu, casa ei reprezinta un loc de adapost, compasiune si
ocrotire, un loc unde asprimile bolii si ale mizeriei umane sunt alinate cu forme
de atentie elementara (Decembre)
Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existente, de
dezagregare a materiei si a fiintei (sfarsitul continuu). Moartea nu provoaca
panica, ea este dorita si asteptata ca un remediu al bolii existentiale de care
sufera poetul.
Din lumea bacoviana nu se poate fugi, este o lume inchisa, fara iluzia unei
transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul.
Poezia simbolista Plumb deschide volumul cu acelasi nume, definindu-l in
totalitate. Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin folosirea simbolurilor,
tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul trairilor.
Titlul atrage atentia nu doar ca realizare fonetica, dar si ca incarcatura stilistica.
Considerand structura sonora monosilabica, aceasta reproduce zgomotul unui
corp greu care cade (D Dimitriu). Metafora- cheie in dimensiunea liricii
bacoviene, plumbul, sugerand monotonie, anxietate, obsesie, incatusarea
sinelui in spatiu existential, devine nucleu semantic in textele in care apare.
Tema poeziei o constitue conditia poetului intr-o societate artificiala, lipsita de
aspiratii. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este
proiectia universului interior.
Poezia este structurat n dou catrene construite n jurul cuvntuluisimbol plumb care este reluat n ase din cele opt versuri ale poeziei. Cele dou
strofe corespund celor dou planuri ale realitii: realitatea exterioar,
obiectiv, simbolizat de cimitir i de cavou i realitatea interioar, subiectiv,
simbolizat de sentimentul iubirii (amorul meu de plumb).
Strofa I descrie un cadru spaial nchis, apstor, sufocant, n care eul liric se
simte claustrat. Debutul discursului liric, asociind verbului la imperfect
dormeau epitetul adverbial adanc, imprima registrului semnificatiilor o
sugestie statica, de incremenire spatiala si temporala. Sicriele de plumb sunt
imagini ale devenirii umanului, anulate parca in mecanica rotitoare a existentei
(imperfectul verbului sugerannd o permanentizare a starii de angoasa, sfarsitul
continuu bacovian).

Imaginea thanatica (de moarte) este amplificata in al doilea vers: Si flori de

plumb si funerar vestmant. In cadrul enumeratiei sicrie, flori, vestmant, a carei
sugestie este aceea de universalizare a mortii, substantivele sunt individualizate
in plan conotativ.
In cel de-al treilea vers al primul catren, de la persoana a treia (non-persoana)
se trece la persoana intai (stam) in sensul interiorizarii perspectivei, dinspre
realitatea exterioara spre cea a sinelui. Apare in acest context imaginea
singuratatii cosmice a celui care contempla plumbul universalizat (Stam singur
in cavou...). Solitudinea fiintei este accentuata prin metafora cavoului,
sugestia fiind a prizoneratului uman sub incidenta tragica a limitelor.
Vantul, stare de bucium, tulbura inertia primelor secvente lirice (Si era vant...),
dinspre stagnare spre miscare haotica, dinspre preponderenta vizualului spre
sugetii auditive stridente, contrastand cu linistea cavoului Si scartaiau coroanele
de plumb.
Al doilea catren realizeaza, in raport cu primul, o simetrie o semnificatiilor,
sugerand, prin repetitie, o rotire fara putinta de evadare. Primul vers Dormea
intors amorul meu de plumb reactualizeaza sugestia mortii. ncercarea de
salvare este iluzorie, strigtul eului liric fiind unul zadarnic: i-am nceput s-l
strig. Eul solitar aude, vede, nregistreaz tot ce l nconjoar ca pe un
eveniment important, dar comunicarea propriu-zis este exclus.
Al treilea vers reia imaginea versului simetric, cu aceleasi puncte de suspensie
care accentueaza ideea poetica, vantul fiind inlocuit de un frig cosmic ce
patrunde lumea si sufletul tulburat. Sugestia este a unei alteritati, a scindarii
sinelui, amplificate prin metafora singuratatii ancestrale a umanului (Ne nastem
singuri si tot singuri murim O. Paz).
Versul final absolutizeaza ideea de nemiscare, de cadere surda si grea (Si-i
atarnau aripile de plumb), un zbor invers barbian, o prabusire a sinelui. La
Bacovia iubirea i moartea (Eros i Thanatos) sunt strns legate i nu se anuleaz
una pe cealalt. De asemenea, cuvintele din ntreaga poezie fac parte din cmpul
semantic al morii: sicriu, cavou, funerar, coroan, mort, punnd i mai bine n
eviden ideea central.

Sursele expresivitii i ale sugestiei se regsesc la fiecare nivel al limbajului

poetic.

La nivel fonetic, se remarc predominana vocalelor nchise o, i i u, care dau

sentimentul de vid interior, iar aglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creeaz
o sonoritate bizar, lugubr.

La nivel morfologic, predomin timpul imperfect, un timp al aciunilor continue,

neterminate, obsedante. Singurele care difer, verbele am nceput i s strig,
marcheaz contientizarea dramatic a eului liric.

La nivel sintactic, propoziiile sunt predominant principale, independente,

deseori coordonate prin "i" ceea ce intensific, prin aglomerare, senzaiile. De
asemenea, se remarc topica invers, cu subiectul postpus: Dormeau adnc
sicriele de plumb, Dormea ntors amorul meu de plumb.

La nivel lexical, predomin cuvintele din cmpul semantic al morii; repetarea

lor are ca efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarc prezena simbolului central plumb, asociat
metaforelor: flori de plumb, coroanele de plumb, aripile de plumb i
expresivitatea epitetului amorul meu de plumb.

Versurile au masura fix de zece silabe i rim mbriat. Aceste dou

elemente contribuind n plus la ideea de nchidere.

n concluzie, poezia Plumb de George Bacovia este o art poetic i se nscrie

n lirica simbolist modern prin folosirea simbolurilor, a repetiiei, prin
valorificarea cromaticii, a sugestiei i prin exprimarea propriei concepii despre
condiia artistului ntr-o lume ostil, monoton i sufocant.