PLUMB

de George Bacovia

In contextul primelor decenii ale secolului al XX-lea, poetul G. Bacovia confera

esteticii simboliste romanesti profunzimea de substanta, de viziune si de expresie
si, cronologic, reprezinta cea de-a IV-a etapa a simbolismului romanesc. El
genereaza astfel definitiva ruptura de epigonismul eminescian asa cum remarca si
V. Fanache in lucrarea: Bacovia, ruptura de utopia romantica: Bacovia
intrerupe in devenirea poeziei noastre discursul liric increzator in depasirea de
sine. Lui ii este proprie ruptura de iluzie, de visarea romantica sau de himera
simbolului nvestit cu puterea de a sugera misterul cosmic.
Consider ca, poezia Plumb, din volumul omonim de debut(1916), ar putea fi
interpretata ca o arta poetica necanonica , in care conditia de damnat a poetului isi
gaseste ecoul in simbolurile funerare. In contextul literar contemporan lui Bacovia
, conditia poetului este cea a unui insingurat-consecinta a ideilor originale si
novatoare. In acest sens, adjectivul intors asociat simbolului amorul meu
poate sugera estetica imbratisata de Bacovia: simbolismul ,care neaga valorile
traditionale , deci e intors de la tot ce reprezinta poezia pana la momentul
respective.
Primul palier al poeziei bacoviene, accentuarea dimensiunii psihologice, poate fi
exemplificat prin cultivarea starilor sufletesti sau existentiale intr-o maniera
specifica: solitudinea, melancolia, inadaptarea, ratacirea, claustrarea, depresia, ce
definesc fiinta unui eu tipic , prin repetarea obsesiva in intreaga sa opera.
Retorica rafinata a repetarii temelor si a simbolurilor , muzicalitatea exterioara si
interioara , contribuie si ele la conturarea unui univers poetic simbolist. Plumbul,
ploaia, sicriul, nevroza, amurgul, targul de provincie sunt teme si motive
recurente.
Poezia in discutie se inscrie in universul tipic simbolist mai ales prin dramatismul
trairilor eului liric, dar si prin tehnica repetarii temelor si a simbolurilor , prin
cromatica, prin modul de constructie al cadrului, prin muzicalitatea interioara
stridenta. Cenusiul de plumb este elemental cromatic dominant, acesta
uniformizand elementele unui dcor aflat in incremenire. Prezentele umane sau
obiectuale se regasesc in mediul fizic angoasant, care genereaza starea de
oboseala fizica si psihica, in conditiile incercarii inutile ale fiintei de a evada.
In acest sens, tema poeziei o reprezinta claustrarea individului, sentimentul de
alienare a eului intr-o societate artificiala si lipsita de aspiratii. In poezie exista
un motiv esenial: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adnc, cavou,
coroane, era frig, era vnt. Celelalte motive - amorul, tristeea, singurtatea, nevroza,
plumbul - sunt secundare, dar ajut la reliefarea ideii eseniale de alunecare inevitabil
spre moarte, spre neant.

Structural, poezia Plumb este construita pe principiul simetriei. Aceasta este asigurata
de raportul dintre structura strofica si planurile imaginarului poetic: prima strofa
corespunde universului exterior, pentru ca a doua sa corespunda universului
trairilor interioare ale eului. Relatia de simetrie este asigurata si de paralelismul
sintactic dintre versurile celor doua catrene: Dormeau adanc /Dormea intors,
stam singur ,si scartaiau /si-i atarnau. Legatura dintre cele doua catrene,
respectiv intre cele doua planuri o asigura simbolul plumbului. Dubla metafora
verbala dormea intors poate simboliza si indepartarea definitiva de viata, asa
cum intalnim si la Blaga sau Sadoveanu imaginea celui care-si intoarce fata
dinspre viata spre enigma tulburatoare a mortii. Sintagma amorul meu de plumb
propune o viziune concreta, antropomorfa asupra iubirii, amintind de
reprezentarile mitologice antice: Eros, Cupidon, Amor. Moartea acestui amor cu
aripile de plumb vorbeste nu numai despre efemeritatea iubirii, ci si despre
moartea mitului dragostei, despre pierderea credintei in puterea salvatoare a
iubirii. Constiinta acestei pierderi sporeste sentimentul amarei singuratati si cel al
prabusirii in somnul materiei incremenite, in neantul fiintei ori in abisul launtric.
Un procedeu specific simbolismului este sinestezia, care consta intr-o complexitate a
imaginilor artistice: vizuale, auditive, olfactive. Un astfel de procedeu artistic
intalnim in finalul primei strofe: Si scartaiau coroanele de plumb-care sugereaza
corespondenta intre realitatea impietrita, exterioara si universul interior, nesigur,
marcat de solitudine. In aceasta imagine complexa, vantul, simbol obsesiv in
imaginarul poetic bacovian, este o entitate enigmatica semnificand efemeritatea
existentei. Ca suflu cosmic, el poate simboliza manifestarea transcendentului care
face sa rezoneze golul existentei umane. El se asociaza cu motivul solitudinii
fiintei in univers, subliniind tragismul ontologic.
Simbolul central este numit prin titlu. Plumbul sugereaza apasarea, frica, greutatea
sufocanta, cenusiul existentei si a universului, inchiderea spatiului existential fara solutii
de iesire, sugestii oferite de culoarea, consistenta si greutatea metalului. Repetitiile
realizate prin reluarea simbolului creeaza intensitatea unei obsesii: plumb, sicriu de
plumb, flori de plumb, amorul meu de plumb, aripile de plumb. La inceput,
simbolul intra in structura unor sintagme utilizate cu sens denotativ, inlocuit ulterior de
cel conotativ.
Din punct de vedere al structurii si compozitiei, poezia are doua catrene, corespunzand
celor doua secvente poetice: planul exterior, obiectual si planul interior, al starilor
sufletesti.
In prima strofa a poeziei Plumb se circumscrie un spatiu al claustarii, al singuratatii,
al captivitatii, prin intermediul caruia se defineste o stare. Casa-cavou, spatiu al mortii,
devine ultim refugiu al fiintei. Intreg decorul poeziei este de o monotona artificialitate,
gratie campului semantic funerar. Cromatica este si ea monotona, cenusiul fiind singura
nuanta, sugerat de culoarea metalului. Starea dominanta este angoasa. Aceasta nu apare
descrisa explicit in text, dar este dedusa de descrierea cadrului. Prima strofa, care se
concentreaza asupra cadrului interior, contine o singura referire la eul liric stam singur,

care defineste o strare de prostratie. Singuratatea, in asociere cu imaginile funerare

genereaza starea manifestata in strofa a doua.
Strofa a doua debuteaza sub tragicul essential, generat de diaparitia afectivitatii, de
neputinta implinirii prin iubire. Ideea este sugerata de metafora dormea intors amorul
meu de plumb. Epitetul intors sugereaza despartirea si instrainarea. Paralelismul flori
de plumb-amor de plumb este o tehnica prin care se sugereaza identitatea intre lumea
exterioara(florile) si lumea interioara(amorul). Eul liric este spectatorul tragic al acestor
doua lumi: am inceput sa-l strig. Verbele marcheaza incercarea disperata de regasire.
O trasatura definitorie a simbolismului este muzicalitatea , asa cum precieaza poetul
francez Paul Verlaire: Muzica inainte de toate. Astfel, sentimentul instrainarii este
sugerat, intr-o maniera tipic simbolista, si prin folosirea muzicalitatii. La nivel formal,
strofele au o alcatuire armonioasa, datorita rimei imbratisate. Totusi, monotonia este
prezenta prin reluarea obsesiva a cuvantului plumb, iar sentimentul claustrarii este
sugerat de sonoritatea inchisa a cuvantului simbol: acesta are o singura vocala inchisa de
doua consoane grele , ceea ce sugereaza o inchidere a spatiului. In restul textului
predomina vocalele o, i, u care dau sentimentul golului in existenta. Sonoritati sinistre
sunt obtinute prin aglomerarea consoanelor dure: b, p, m, n, s, t.
In poezia Plumb, referirea la eul liric apare o singura data. Eul apare in ipostaza
insinguratului, inconjurat de semnele mortii. Absenta iubirii din strofa a doua reprezinta
semnul absentei impartasirii si al comunicarii, de aici si strigatul disperat al unei finite
care isi exteriorizeaza spaima.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii: persoana
intai a verbelor stam, am inceput, persoana I a adjectivului posesiv (amorul) meu.
Artificialitaea este atat de pregnanta pentru ca natura nu mai poate fi, ca la romantici,
spatiu privilegiat, univers compensatoriu, martor al iubirii paradisiace, ci este doar un
decor textual, creat prin forta conotativa a textului.
Versul-incipit Dormeau adanc sicriele de plumb cuprinde doua simboluri obsedante
ale liricii bacoviene,sicrie si plumb ,care conduc la identificarea campului lexicosemantic al mortii . Versul aduce prima reluare a titlului PLUMB, cuvant plasat la final
de vers pentru a sugera inchiderea ,posibilitatea evadarii.
Concluzionand, rafinamentul cu care sentimentele de melancolie, tristete, instrainare si
angoasa se asociaza creand un spatiu specific simbolist, sugereaza maretia si tehnica
artistica originala a poetului George Bacovia, care reuseste sa creeze o tensiune si o
imagine diferita a mediului extern, in care eul alienat isi gaseste corespondente, asa cum
afirma si Baudelaire in celebra poezie Correspondances-etalon pentru acest curent
literar.