Sunteți pe pagina 1din 6

14.

George Bacovia, Gri


1.Biserica se construieşte în vatra satului. Am cumpărat pâine coaptă pe vatră.
2.Linia de pauză, semn de punctuaţie, marchează exprimarea subiectivă a unor stări sufleteşti în relaţie cu elemente ale
cadrului exterior. Cu ajutorul liniei de pauză, care introduce o construcţie incidenta, se face distincţia între planul exterior
şi planul interior.
3.a avea gând bun, a avea de gând, a-şi pune-n gând, a avea de gând, a cădea pe gânduri, a-şi lua gândul de la ceva,
apune gând rău cuiva
4. Cuvinte/structuri din câmpul semantic al iernii: iarnă, ninge
5. Prezenţa eului liric este marcată la nivel lexico-gramatical prin forme verbale şi pronominale de persoana I: mi-am
zis, am oftat, (gândul) meu ş.a.
6.teme: natura (iama), condiţia umană (singurătatea),trecerea ireversibila a timpului; motive: gri, plânsul, corbii
7.In prima strofa epitetul metaforic „plumb de iarnă” creează o imagine vizuala care accentuează caracteristicile unui
anotimp deprimant. Epitetul cromatic „ninge gri” susţine aceeaşi idee, accentuând ostilitatea cadrului natural lipsit de
orizont şi de luminozitate.
8.Ultima strofă creează o corespondenţă între starea sufleteasca a eului liric şi elemente ale cadrului exterior. Comparaţia si
metafora „ca şi zarea gândul meu se înnegri” creează sugestia unei stări depresive provocate de contemplarea unui peisaj
deprimant. Enumeraţia „tot mai singur, mai barbar / trist...solitar” marchează izolarea eului liric, absenta comunicării,
depresia accentuată. Metafora „zarea grea de plumb” accentuează cenuşiul unei atmosfere care predispune la depresie şi la
izolare. Refrenul care include epitetul cromatic „ninge gri” accentuează caracteristicile unui peisaj surprins în dimensiunea
sa cosmică.
9.Titlul, alcătuit dintr-un adjectiv, dezvoltă sensul unei depresii în relaţie cu o caracteristică a unui peisaj dominat de
cromatica ce predispune la melancolie. Se sugerează, prin titlu, o atmosferă care în text caracterizează atât cadrul exterior –
„pe lume plumb s-a lăsat”, „zarea grea de plumb” -, cât şi trăirile eului liric – „ca şi zarea, gândul meu se înnegri”.
Sensurile transmise de titlu sunt reliefate prin includerea acestuia în refren, ca epitet cromatic: „Ninge gri”.
15. George Bacovia, Amurg de iarnă
1. Sensul contextual al cuvintelor: sumbru - întunecat, apăsător, orizont-zare.
2. În structura se-ntoarce-acelaşi folosirea cratimei marchează, la nivel fonetic, dispariţia vocalei î, şi pe de altă parte
rostirea într-o singură silabă a cuvintelor (evitarea hiatului printr-un diftong); la nivel prozodic, folosirea cratimei are drept
consecinţă păstrarea măsurii şi a ritmului în versul respectiv.
3. Expresii şi locuţiuni cu verbul a tăia: a tăia frunză la câini, a i se tăia răsuflarea, a tăia calea cuiva, a-şi tăia creanga
de sub picioare etc.
4. Versuri care conţin imagini vizuale: Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Câmpia albă - un imens rotund-, Copacii rari
şi ninşi par de cristal.
5. Teme – singurătatea, natura, susţinute de motivele: amurgul, câmpia, albul, corbul, copacii.
6. În prima strofă epitetul multiplu „amurg de iarnă sumbru de metal” creează o imagine cromatica de ansamblu a unui
peisaj hibernal care nu este surprins însă într-o nota optimistă. Se sugerează imaginea unui peisaj care predispune la
melancolie, la depresie. Metafora „un imens rotund” accentuează pustietatea câmpiei întinse, goale, însingurate, care
ilustrează moartea, indiferenţa.
7. Strofa a doua creează o corespondenta între starea sufletească a eului liric şi elemente ale cadrului exterior. Epitetul
multiplu şi comparaţia „copacii rari şi ninşi par de cristal” creează imagini vizuale ale unui peisaj dominat de încremenire
sugerând moartea. Corespondenţa din al doilea vers „chemări de dispariţie mă sorb” transmite ideea că însuşi eul liric este
copleşit de ideea morţii. Monotonia peisajului şi a stărilor sufleteşti este sugerată prin adjectivul pronominal demonstrativ
de identitate „acelaşi” şi prin refren: „Pe când, se-ntoarce-acelaşi corb, / Tăind orizontul, diametral.”
8. Titlul creează sugestia unui peisaj de iarna văzut în perspectivă cosmică. Cromatica peisajului sugerată prin substantivul
„amurg” este una închisă, provocatoare de melancolie şi predispunând la depresie. În asociere cu determinantul „de iarnă”,
substantivul „amurg” dobândeşte conotaţia de perioadă a sfârşitului, a morţii. Textul susţine acest sens prin motivul
„corbului” (mesager al morţii) şi prin exprimarea directă a dorinţei de a dispărea a eului liric: „Copacii rari şi ninşi par de
cristal. / Chemări de dispariţie mă sorb, / Pe când, se-ntoarce-acelaşi corb, / Tăind orizontul, diametral.”
9. Apartenenţa poeziei la simbolism poate fi argumentată prin cultivarea simbolurilor – corbul -, preferinţa pentru spaţiile
pustii, izolate - câmpia - , sentimentul de singurătate – „Câmpia albă – un imens rotund”. La nivel formal, întrebuinţarea
refrenului creează o muzicalitate aparte a discursului liric, în tonalitate sumbră şi melancolică.
16. George Bacovia, Negru
1. Sensul cuvintelor în context: profound - pătrunzător, adânc ; parfum -mireasmă, iz, miros.
2. Linia de pauză marchează o pauză în discursul liric, discontinuitatea şirului gândirii, incoerenţa, dar şi o suprapunere de
planuri: realitate exterioară/ realitate interioară: „Carbonizat, amorul fumega - / Parfum de pene arse, şi ploua…”
3. Enunţ în care cuvântul scânteie are sens denotativ: Focul de tabără ardea cu scânteie puternică.
4. Doi termeni din câmpul semantic al morţii: negru, sicrie.
5. Temă: moartea (moartea iubirii); motive literare -.florile (carbonizate), sicriul, penele ş.a.
6. În prima strofă, epitetul în inversiune „carbonizate flori” sugerează realitatea morţii, care îşi întinde dominaţia asupra
vieţii, simbolizată prin flori. Florile îşi pierd prospeţimea, frumuseţea, fiind lipsite de viaţă. Epitetele cu sugestii cromatice
„sicrie negre, arse, de metal” evidenţiază sicriul ca simbol al morţii, al ratării existenţiale, al neputinţei de a evita dispariţia,
moartea.
7. Strofa a doua dezvoltă ideea unei realităţi a morţii care copleşeşte orice sentiment uman, anulând chiar posibilitatea de a
trăi. Metafora cu sens personificator „vibrau scântei de vis” face trimitere la o realitate interioară care nu are nicio şansă la
împlinire, deoarece sensul acestei structuri este completat de metafora „noian de negru”, care face referire la omniprezenţa
morţii. Moartea stăpâneşte toate sentimentele umane, fapt sugerat prin inversiunea „carbonizat amorul fumega”. Epitetul şi
enumeraţia „parfum de pene arse, şi ploua” creează o sugestie olfactiva şi sugerează imposibilitatea trăirii unor speranţe, a
unor sentimente. Refrenul „negru, numai noian de negru” accentuează starea depresivă a eului liric, simbolizată prin
culoarea dominantă „negru”.
8. Titlul reprezintă, ca în majoritatea poeziilor bacoviene, cuvântul cheie, în jurul căruia se construiesc toate semnificaţiile
textului. În text, titlul apare în refren, sugerând o stare de spirit apăsătoare, depresivă. Se subliniază prin titlu, atât
dominanta cromatică a unui peisaj exterior – „carbonizate flori, noian de negru” - , cât şi starea sufleteasca a eului liric –
„vibrau scântei de vis”.
9. Expresivitatea, ca trăsătură a limbajului poetic din acest text, se obţine prin imaginile artistice (carbonizate flori,
noian de negru, parfum de pene arse etc) şi figurile de stil utilizate – epitete: „Carbonizate flori” - , hiperbole – „noian de
negru” – refren – „Negru, numai noian de negru…”
Sau
Sugestia este calitatea limbajului poetic de a crea în conştiinţa cititorului imagini artistice, însă nu prin explicitarea
intenţiilor creatorului în imagini, ci prin crearea unor relaţii sugestive. De exemplu, în text, imaginea artistică „parfum de
pene arse” creează sugestia unei stări depresive, melancolice, apăsătoare.
17. George Bacovia, Pastel
1. Câmpul semantic al toamnei este alcătuit din structuri precum pică frunza, şi-i galbenă, golul toamnei.
2. Folosirea cratimei în structura şi-i galbenă marchează, la nivel fonetic, dispariţia vocalei î, iar la nivel prozodic,
contribuie la păstrarea măsurii de 7 silabe şi conservarea ritmului iambic.
3. Expresii şi locuţiuni cu substantivul frunză: A tăia frunză la câini, a tremura ca o frunză, câtă frunză şi iarbă.
4. Imagine auditivă - Chemam în aiurare; imagine vizuală - pică frunza/ Şi-i galbenă ca tine.
5. Prezenţa eului liric este marcată gramatical prin forme verbale şi pronominale de persoana I - mă, pe mine,chemam - şi
prin adresarea directă către iubită, marcată prin forme pronominale de persoana a II-a : ca tine.
6. La nivelul metagrafelor, punctele de suspensie şi linia de pauză sunt elemente care susţin muzicalitatea discursului
liric şi creează efectul de sugestie, de vag, marcând predispoziţia meditativă a eului liric.
7. Strofa a doua se construieşte în jurul imaginii dominante a plecării care se asociază implicit cu ideea degradării unui
sentiment. Enumeraţia şi repetiţia din versurile „şi s-a pornit iubita şi s-a pierdut în zare”, accentuează distanţa dintre cei
doi îndrăgostiţi. Singurătatea apăsătoare a eului liric este sugerată prin metafora „iar eu în golul toamnei” şi prin epitetul
„chemam în aiurare”. Verbul la imperfect evidenţiază o stare sufleteasca din care nu există ieşire, trăită continuu.
8. Titlul creează sugestia de tablou, pentru că pastelul, ca specie a genului liric, are ca obiect al descrierii un peisaj.
Substantivul comun, simplu, nearticulat sugerează ideea de generalitate a peisajului descris. În text sunt surprinse imagini
specifice anotimpului descris – „pică frunza / şi-i galbenă”, „golul toamnei”, „spune-mi de ce-i toamnă”. În raport cu acest
peisaj sunt exprimate sentimente de nevroză - „iar eu în golul toamnei chemam în aiurare”.
9. Textul aparţine simbolismului deoarece este construit pe una dintre temele specifice acestui curent literar – nevroza - ,
se foloseşte tehnica sugestiei şi a corespondenţei – „ – Adio, pică frunza, / Şi-i galbenă ca tine” - , sunt prezente
simbolurile (frunza, toamna), se foloseşte refrenul (pică frunza) pentru a da muzicalitate discursului liric.
18. George Bacovia, Plouă
1. Cuvinte din câmpul semantic al ploii: plouă, ploaie.
2. Punctele de suspensie din prima strofă sugerează, la nivelul metagrafelor, afectivitatea discursului liric şi contribuie la
transmiterea stării de nevroză, a tristeţii, a însingurării, a senzaţiei de sfârşit de lume (descompunerea materiei sub ploaia
interminabilă).
3. Enunţuri cu termenul mai: Am mai citit această carte (adverb). Luna mai aduce soarele în sufletele oamenilor
(substantiv).
4. Teme: natura în descompunere, condiţia umană (singurătatea fundamentală a fiinţei omeneşti); motive literare: ploaia,
plânsul ş.a.
5. Prezenţa eului liric este marcată, la nivel lexico-gramatical, prin forme verbale şi pronominale de persoana I: n-am
(mai) văzut, (sufletu)-mi.
6. În prima strofa a poeziei paralelismul sintactic şi repetiţia „cum sună sub şuri învechite, cum sună în sufletu-mi mut”
accentuează prezenta eului liric şi creează o corespondenţă între starea sufleteasca a eului liric şi elementele cadrului
natural, prin intermediul căreia se transmit sentimente apăsătoare, depresive. Epitetele personificatoare grele tălăngi
adormite creează o sonoritate înăbuşită, surdă, melancolică, indică apăsarea sufletească, starea de sfârşeală, de amorţire a
spiritului.
7. Versul Oh, plânsul tălăngii când plouă! are valoare de refren, apărând în poziţie izolată după fiecare dintre cele patru
strofe. Transmite obsesia, nevroza eului liric provocate de ploaie.
8. Strofa a doua accentuează starea depresiva a eului liric, prezentată prin intermediul elementelor cadrului exterior,
dominat de imaginea ploii. Imaginile auditive realizate prin intermediul enumeraţiilor şi al epitetelor – „da, plouă şi sună
umil”- fac trimitere la sentimente umane complexe, sugerate prin intermediul comparaţiei şi al enumeraţiei „ca tot ce-i
iubire şi ură”. Epitetul „muzică tristă” subliniază starea depresivă, imposibilitatea depăşirii acesteia într-o lume în care
chiar inocenţa lipseşte.
9. Sugestia se realizează prin folosirea simbolurilor, prin stabilirea unor corespondenţe/relaţii analogice (spre exemplu,
răsunetul tălăngii în sufletul eului liric), prin cultivarea muzicalităţii limbajului, prin intermediul efectelor auditive.
Expresivitatea, ca manifestare a conţinutului afectiv (emoţional) al discursului liric, se obţine: prin imaginile artistice
(plouă cum n-am mai văzut; plânsul tălăngii când plouă etc); cu ajutorul figurilor de stil (epitete, repetiţii ş.a.).
19. George Bacovia, Pălind
1. triste= melancolice pală=slabă
2. Cratima din structura „şi-n paralizie” marchează, la nivel fonetic, rostirea într-o singură silabă a două cuvinte (căderea
sunetului î), iar la nivel prozodic contribuie la păstrarea măsurii şi a ritmului poeziei.
3. Sensurile conotative ale substantivelor umbră şi rază: Umbra amintirilor mă învăluie plăcut. Raza unei speranţe îi
lumina viaţa.
4. Structuri lexicale care conţin imagini vizuale sunt: tristele becuri cu pală lumină, jocuri de umbră.
5. În prima strofă a poeziei, inversiunea „pustiilor pieţe” accentuează singurătatea care domina atât starea de spirit a eului
liric, cât şi imaginea peisajului, a cadrului exterior. Epitetul „noapte deplină” face referire la un moment prielnic pentru
exprimarea unor stări depresive, saturnian.
6. Prezenţa eului liric este marcată prin formele verbale şi pronominale de persoana întâi - mi, sunt.
7. Ultima strofă reliefează corespondenţa dintre starea sufletească a eului liric marcată de depresie şi elemente ale cadrului
exterior, dominate de culori sumbre, sugerând absenta speranţei. Inversiunile şi refrenul „sunt solitarul pustiilor pieţe”
evidenţiază o stare de spirit care caracterizează atât starea sufleteasca a eului liric, cât şi elementele cadrului exterior.
Metafora „jocuri de umbră” şi enumeraţia „pălind în tăcere şi-n paralizie” creează imagini vizuale care au rolul de a detalia
caracteristici ale peisajului în care eul liric se integrează firesc, trăindu-şi nefericirea.
8. Titlul este alcătuit dintr-un verb la gerunziu care sugerează ideea de continuitate, de moarte în desfăşurare. Sensurile
titlului se asociază atât cu elementele cadrului exterior crepuscular, cât şi cu starea sufleteasca a eului liric, parte a acestui
cadru care îi ilustrează stările sufleteşti. Un termen din familia lexicala în care se integrează şi titlul, alcătuieşte o
inversiune şi un epitet care subliniază estomparea imaginilor vizuale: „sunt solitarul pustiilor pieţe”, „tristele becuri, cu
pală lumină”, „becul cu razele pale”. Repetiţia sensului transmis de titlu prin succesiunea imaginilor artistice referitoare la
dispariţie accentuează una dintre temele principale ale poemului: degradarea continua a condiţiei umane: „pălind în tăcere
şi în paralizie”.
9. Poezia aparţine simbolismului prin cultivarea sugestiei – „Tovarăş mi-e râsul hidos…” - , imaginea oraşului creator de
nevroză, stare tipic simbolistă, corelată râsului strident – „Sub tristele becuri cu razele pale / Tovarăş mi-i râsul hidos şi cu
umbra.” - , cultivarea simbolului (piaţa, câinii pribegi), prezenţa refrenului, devenit laitmotiv: „Sunt solitarul pustiilor
pieţe”.