Plumb

de George Bacovia

Simbolismul este un curent literar , de circulație universală, apărut în Franța în a doua jumătate a
secolului al 19 lea ca reacție împotriva romantismului și a impersonalității parnasienilor.Simbolismul are
meritul de a reface sensibilitatea poeziei , apelând la simbol și sugestie.

George Bacovia , reprezentantul cel mai valoros al simbolismului românesc, reprezintă , prin opera sa ,
temelia poeziei moderne românești.Însumând caracteristicile cele mai pregnante ale curentului , poezia
bacoviană impresionează prin muzicalitatea sa întrinsecă precum și prin imaginile obsedant repetate ale
unei lumi în declin.

„Plumb”, poezia emblematică a universului liric bacovian , deschide volumul cu același titlu , apărut în
1916, definind-ul în totalitate.Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin numeroase trăsături
precum: corespondențele ce se stabilesc între planul realității obiective și cel al realității subiective
,muzicalitatea , realizată prin repetiții, apelul la cromatică, dramatismul trăirilor eului liric , folosirea
simbolurilor și a sugenstiei.Textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul putând fi dedus
din descrierea cadrului.

Titlul poeziei reprezintă , în sens denotativ , un element chimic , un metal caracterizat prin greutate ,
duritate , culoarea ternă , fără luciu , răceala,toxicitate, sonoritate , iar în sens conotativ , plumb ,
simbolul central al poeziei , reluat obsesiv , sugerează apăsarea sufletească , cenușiul
existențial,prăbusirea interioară,monotonia,dramatismul trăirii prin corespondența ce se stabilește între
materie și spirit.Folosit în trecut pentru confecționarea sigiliilor , plumblul devine metafora unei vieți
iremediabil captive , fără șansa deschiderii spre celest , spre lumina spiritului .Cuvântul plumb are
valențe simbolice și din perspectiva fonetică, fiind alcătuit din 4 consoane și o vocală închisă care anunță
de la început sonoritatea sumbră a creației.Prezent la sfârșitul primului și ultimului vers , substantivul
din titlu surprinde nu doar monotonia copleșitoare a existenței ci și imposibilitatea evadării.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă , stranie , artificială și lipsită de
aspirații , care apare ca o proiecție a universului interior , de un tragism asumat cu luciditate.

Textul simbolist este structurat în două catrene simetrice la nivelul sintaxei poetice , construite pe baza
lexemului „plumb” care este reluat în 6 din cele 8 versuri ale poeziei.Imaginarul poetic se configurează
pe două planuri aflate în relație de corespondență:cel al realității exterioare ,obiective,simbolizate de
cimitir și de cavou și realitatea interioară , simbolizată de sentimentul iubirii , a cărui invocare se face cu
disperare, fiind și el condiționat de natura mediului.Paralelismul sintactic realizat între versurile celor
două strofe(1-5,2-6,3-7,4-8) evidențiază caracterul repetitiv al stărilor poetice, monotonia existenței și
amplifică sentimentul dezolării.

Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei , prin mărcile subiectivității:persoana 1 a

verbelor(„stam”,„am început”, „să strig” ,pers 1 a adj posesiv „meu”).

Prima strofă schițează reperele realității exterioare ce a căpătat greutatea plumbului , reprezentate prin
elemente ale cadrului spațial închis,apăsător , sufocant,claustrant,precum cavoul și sicriul , metafore
explicite ale morții,ale vidului existențial.Toate cuvintele aparținând primului vers sunt metafore simbol
ale căderii în inerția plumbului și ale morții, „Dormeau adânc sicriele de plumb”.Verbul la imperfect
întărește ideea de continuitate și permanentizare a stării de somn,prin care universul material și cel
vegetal sunt pietrificate.Plumbul însuși , obiect dur , greu , pare să fi murit , să fi căzut într-o nemișcare
mai profundă decât propria-I încremenire.Imaginea oximoronică a florilor de plumb definește lumea
exterioară dominată de cenușiul plumbului și de încremenire , florile își pierd semnificația de mesageri ai
vieții și defin „funerar vesmânt”, reducandu-se deci la obiecte pietrificate , de plumb.Eul liric trăiește cu
acuitate sentimentul singurătății , al existenței mohorâte , anoste , conștientizând imposibilitatea de a se
sustrage acestui décor funebru.Elementul viu-eul liric în ipostaza însinguratului este încremenit
(„stam”),în timp ce inanimatul se mișcă:„Scârțâiau coroanele de plumb”.Deși este numită cauza mișcării
, vântul , ea pare totuși nemotivată(coroanele sunt grele , vântul nu este o cauza vizibilă),astfel încât se
creează o senzație de stranietate.

A doua strofă debutează sub semnul tragicului existențial , generat de moartea afectivității, „dormea
întors amorul meu de plumb”, lumea spirituală , ca și cea materială, fiind într-o stare inertă.Astfel ,
iubirea nu mai salvează , nu mai înalță,nu mai purifică,așa cum se întâmpla la romantici,ci sta sub
semnul somnului,cel al întoarcerii către apus.Determinantul „de plumb” atribuie dragostei pe de-o parte
cenușiul metalului , iar pe de altă parte , covărșitoarea greutate a acestuia.Verbul la conjunctiv „să strig”
închide în el disperarea celui care caută să se salveze de la pustietatea sufletească prin iubire.Într-un
astfel de context existențial , eul liric se vizualizează lângă un element ce constituie cea mai puternică
sugestie a morții și a singurătății:„Stam singur langă mort...și era frig” .Ultima metafora a textului poetic
, „aripi de plumb”,constituie expresia neputinței de ase înălța , a atracției teluricului, a prăbușirii în
somnul materiei , comunicând puternicul sentiment al deznădejdii.

Una dintre ipostazele constante ale eului liric, care se profilează pe fundalul universului creat, după cum
arată Nicolae Manolescu , este aceea de însingurat („stam singur”).Singurătatea cunoaște în poezia
bacoviană, o gama largă de stări asociate:nevroza,plâns,nebunie,disperare.

Principalul simbolist , „La musique avant du chose” este pus exemplar în evidență prin muzicalitatea
sumbra gravă și apăsătoare a versurilor,obținută prin repetarea obsedantă a substantivului
„plumb”(sicrie de plumb , flori de plumb etc) , care devine un laitmotiv.Acesteia I se adaugă preferința
pentru imperfect („dormeu”,„stam”,„atârnau”) cu rolul de permanentiza stările.

La nivel morfologic , predomină structurile nominale ( sicrie de plumb,flori de plumb,coroane de plumb)

și verbe statice(dormeau,stam) prin care se reda monotonia existențială.

În concluzie ,poezia „Plumb” ilustrează particularitățile simbolismului bacovian prin structură ,repetiții ,
simetrii , prim muzicalitatea sumbră,depășind curentul și apropriindu-se de expresionism prin
intensitatea trăirii poetice.