„PLUMB”

De George Bacovia

1.Încadrarea operei în curent și specie literară

Simbolismul este un curent literar de circulație universală apărut în Franța în a doua
jumătate a secolului XIX-lea și care a fost teoretizat de scriitorul francez Jean Moreas în
articolul intitulat „Le symbolism” apărut în ziarul „Le Figaro”.
Acest curent literar și-a creat o individualitate aparte prin lansarea a două deziderate
și anume folosirea simbolului și percepția sinestezică a universului prin corespondențe.
Astfel se promovează o nouă viziune asupra poeziei care este considerată arta de a simți și
care se fundamentează pe imagini artistice ca loc al corespondențelor între elementele
universului și trăirile eului liric.
George Bacovia este considerat de critica literară cel mai important reprezentant al
acestui curent literar din literatura română fiind apreciat pentru originalitatea sa care derivă
dintr-un pesimism exacerbat. Trăind într-un mediu ostil eul liric este un inadaptat iar
sentimentele sale se reflectă într-o lirică a tristeții ireparabile.
Poezia „Plumb” a fost publicată în 1916 în volumul cu același titlu și îl definește în
totalitate pe scriitor înscriindu-se în simbolism atât prin conținut cât și prin tehnici specifice
precum motivul singurătății apăsătoare, motivul inadaptatului social, tema morții și
lumea orașului de provincie toate acestea conducând la înstrăinarea și izolarea eului liric
și dorința de evadare dintr-un mediu ostil.
Tehnicile simboliste sunt folosirea simbolului , a sugestiei, a corespondenței
cromatice, muzicalitatea și utilizarea recurentă a unor cuvinte
Atmosfera poemului este de infern tipic bacovian care sufocă prezența eului liric iar
sentimentele apăsătoare de tristețe și disperare sunt sugerate prin verbele „să strig” și
„scârțâiau” pustietatea sufletească, încremenirea interioară sunt exprimate prin
substantivele vânt și frig cu valoare de simbol. De asemenea cavoul simbolizează
neputința depășirii propriei condiții devenind un punct de referință pentru întreagă lirică
bacoviană în acest peisaj sumbru își face apariția vântul sugerând o percepție tactilă care
amplifică presimțirea sfârșitului inevitabil.
Lirica bacoviană este receptată ca „arta de a simți” prin percepția naturii prin
folosirea sugestiei care exprimă fidel corespondența dintre stările sufletești și elementele
naturii universului este perceput tactil și auditiv iar sintagmele„ ere frig” și „scârțâiau”
țes în jurul simbolului plumb o atmosferă care sugerează moartea.
Poezia „Plumb” este și o artă poetică implicită deoarece scriitorul își prezintă
viziunea despre rolul artistului în societate acesta fiind un inadaptat social.

2. Tema și viziunea autorului despre lume

 Tema poeziei o constituie condiția eului liric într-o societate lipsită de aspirații, o
societate artificială care îl desconsideră pe eul liric îngrădind-i aspirațiile și care este
marcat de singurătate și imposibilitatea comunicării cu cei din jurul său.
Viziunea artistică este subiectivă iar imaginea poetică stă sub semul morții și al
descompunerii, eul liric încercând în zadar să evadeze dintr-o astfel de lume.
Tema poeziei este susținută de motivele literare la care apelează scriitorul dar și prin
simbolurile corespondentele și sugestiile stabilite între natură și trăirile eului liric.
Motivele care susțin această temă aparțin câmpului semantic al morții și anume
plumbul, sicriele, cavoul, vântul și frigul, ele conturează un decor funerar, și asociază
stările sufletești nelămurite, confuze precum singurătatea, izolarea, spaima de moarte și
tragicul existențial. Acestora li se adaugă și laitmotivul „stam sigur” care este și un
element de recurență și care amplifică ideea de singurătate și pustietate sufletească. De
aceea viziunea despre lumea este sumbră fără speranță iar poezia lui Bacovia nu este doar
poezia unui poet solitar ci a unui conștiințe înspăimântate de neant și de lumea în care
trăiește.
Imaginarul poetic înfățișează lumea ca un imens cimitir în care tot ceea ce este viu,
este împietrit, mineralizat sub efectul toxic al plumbului iar în acest spațiu doar eul liric
rătăcește fără sens încercând ci dispere să oprească intrarea în neființă.
Tema este susținută și la nivelul sugestiei și al corespondențelor, iar eul liric pare să
fie un domnat care trebuie să trăiască într-o lume ce nu îi înțelege aspirațiile iar
comunicarea este imposibilă chiar și la nivelul iubirii ceea ce conduce la pierderea ultimei
speranțe de salvare.
Un aspect semnificativ pentru tema și viziunea scriitorului este chiar titlul poeziei
„Plumb” este simbolul central termenul fiind reluat de șase ori în cele opt versuri ale
poeziei, distribuit în poziție simetric și care configurează atmosfera conducând la decodarea
temei. Sensul acestui cuvânt se constituie pe baza raportului dintre denotativ și conotativ.
Plumbul este un element anorganic un metal care prin proprietățile sale sugerează diferite
semnificații astfel fiind metal sugerează lipsa de viață, pietrificarea și moartea. Prin
greutate, duritate și culoarea sugerează apăsarea sufletească, tristețea și cenușiul vieții
cotidiene. Prin toxicitate, sonoritate și maleabilitate sugerează moartea, izolarea și
imposibilitatea evadării, la aceste sensuri se adaugă mărturisirea poetului care spunea „În
plumb văd culoarea galbenă, compușii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi
convine această culoare, sufletul meu ars e galben, galben e culoarea sufletului meu.”.

3.Elemente de structură și de compoziție

Tema și viziunea scriitorului precum și caracterul simbolist al poeziei sunt puse în
valoare atât prin elementele de structură și de compoziție cât și prin procedeele artistice
folosite pentru a exprima muzicalitatea, sugestia și corespondențele ce creează atmosfera
simbolistă.
Încă din titlu se conturează semnificația culorii cenușii, sugerând o atmosferă grea,
o stare apăsătoare, monotonia și teama de un spațiu închis auster. Textul liric este structurat
în două catrene fiecare evidențiind câte un plan al existenței unul exterior care constituie
punctul de pornire pentru elegia eului liric, iar altul interior care surprinde sentimentele și
trăirile acestuia.
Prima strofă surprinde realitatea exterioară și este descrisă prin simboluri sicriu și
cavou, simboluri care îl obligă pe individ la izolare și la singurătate într-un spațiu închis,
sufocat, apăsător. Cuvântul plumb este asociat sicrielor, florilor și coroanelor toate acestea
devenind simboluri ale morții, iar repetarea epitetului „plumb” sporește tensiunea lirică și
amplifică sentimentul unei existențe mohorâte, lipsite de perspectiva înălțării. Lumea
obiectuală în manifestările ei de gingășie și frumusețe sugerată prin flori este și ea marcată
prin împietrire, vântul este singurul element care sugerează mișcarea însă și el produce
efecte reci ale morții sugerate auditiv în versul „Și scârțâiau coroanele de plumb.”. Epitetul
„funerar vestmânt” marchează de asemenea, acest spațiu aflat sub semnul morții,
conducând la amplificarea atmosferei macabre peste care stăpânește.
Strofa a doua ilustrează un univers interior, degradat sugerat prin sintagmele
„amorul de plumb” care „dormea întors” și care nu pot simboliza decât zădărnicia
sentimentului de dragoste pe care poetul încearcă inutil să îl salveze. În versul „Dormea
întors amorul meu de plumb ” cuvântul întors constituie misterul sau esența acestui
secvențe, este vorba despre acea întoarcere cu fața spre apus, care în filozofia lui Lucian
Blaga înseamnă moartea. Eul liric își privește sentimentele de iubire ca un spectator
neputincios așa se explică țipătul deznădăjduit al poetului evidențiat în structura „și-m
început să-l strig” asociat senzației de frig pe care o resimte priveghind în singurătate
lângă amorul pierdut, „aripele de plumb” simbolizează de asemenea un zbor în jos, o cădere
surdă și grea și imposibilitatea evadării, din spațiul în care moartea îți pune amprenta
asupra întregului univers.
Spațiul este limitat și definit chiar din primul vers al poeziei prin structura „sicriele
de plumb” și accentuat în versul al treilea prin sintagma „Stam singur în cavou”. Cadrul
temporal nu este precizat, dar vântul și frigul din cavou, sugerează o dimensiune nocturnă
a unui peisaj autumnal corelat cu perspectiva morții.
Statutul de confesiune lirică al poeziei este evidențiat prin mărcile subiectivității
adică verbele și adjectivele pronominale de persoana I „Stam singur”, „amorul meu” care
individualizează un discurs cu semnificații generale.
În privința imaginarului poetic, imaginile vizuale sunt dominate de cenușiu fiind
sugerate prin epitetele „flori de plumb”, „coroane de plumb”. Lor li se adaugă imaginile
auditive „scârțâiau coroanele de plumb” și cele tactile „era vânt” și „era frig” toate
sugerând o atmosferă simbolistă. Acestora li se adaugă laitmotivul „stam singur” dar și
structura fonetică a substantivului plumb alcătuit din patru consoane și o singură vocală,
aglomerarea de consoane sugerând o sonoritate închisă și lugubră. De remarcat este și
simetria și paralelismul sintactic, realizat în cele două strofe prin pozițiunea cuvintelor
„plumb”, „singur” și a verbului „a dormi” toate acestea conferind muzicalitate poeziei
simboliste care este muzică înainte de toate.
În ceea ce privește versificația, se observă că și aceasta deține caracterul simbolist al
poeziei, prin rima îmbrățișată și prin prezența aceluiași cuvânt plumb în ambele strofe, în
rima versurilor 1 și 4 poezia căpătând astfel un ton greu, deznădăjduind. Chiar și rimele
„vestmânt”, „vânt” și „strig”, „frig” sugerează o atmosferă închisă, terifiantă și
deznădăjduită. Verbele la imperfect conferă muzicalitate versurilor, dar sugerează și o
acțiune începută în trecut, dar nefinalizată în momentul vorbirii, ceea ce subliniază
caracterul continuu, perpetuu al trăirii eului liric.
În concluzie, poezia bacoviană se situează între simbolism și modernitate pentru a
exprima tema solitudini și o viziune tragică despre lume, viziunea descompunerii
universale. Pentru a prezenta condiția omului modern ca ființă însingurată într-o lume
artificială aflată în disoluție, în volumul de debut poetul reia obsesia limbajul, motivele și
imaginile simboliste, așadar prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului
și a corespondențelor, prin prezentarea stărilor sufletești de singurătate și vid sufletesc,
poezia „Plumb” se încadrează în estetica simbolistă.