Plumb (1916) George Bacovia

1. Context:
 George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant
al simbolismului în literatura română.
 Poezia „Plumb” a fost publicată în volumul de debut în 1916, definindu-l în
totalitate. De asemenea, această operă lirică este o artă poetică în care se
dezvăluie principalele concepții ale artistului despre lume și viață, despre
menirea lui în univers, într-un limbaj literar distinct.
2. Încadrare în curent:
 Simbolismul este curentul literar afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea,
mai întâi în Franța și Belgia, de unde s-a răspândit în întreaga Europă. În
literatură simbolismul s-a manifestat cu precădere în poezie, reprezentând
începutul literaturii moderne, fiind opusă romantismului, naturalismului și
parnasianismului și potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din
lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul
simbolurilor.
 Poezia „Plumb” aparține simbolismului prin temă și motive, prin cultivarea
simbolului, a sugestiei, prin corespondențe, decor, cromatică, tehnica
repetițiilor ce conferă poezieimuzicalitate interioară și dramatism trăirii
eului liric.
În primul rând:
 George Bacovia surprinde corespondențele dintre elementele ce compun
universul. Astfel, dacă strofa întâi surprinde imaginea unei naturi aflate sub
puterea plumbului („flori de plumb”, „sicrie de plumb”, „funerar veșmânt”), în
cea de-a doua strofă este dezvăluită realitatea interioară a ființei, sentimentele
eului fiind de asemenea mortificate sub puterea metalului tanatic („amor de
plumb”).
În al doilea rând:
 poeții simboliști încearcă o apropiere a poeziei de muzică. În poezia „Plumb”,
prin repetiția simbolului central plumb și a conjuncției „și”, autorul conferă
discursului liric o muzicalitate tristă, apăsătoare și monotonă, asemenea unui
marș funebru.
3.Temă și două secvențe:
 Tema poeziei o constituie condiția creatorului într-o societate care-l
desconsideră, îngrădindu-i aspirațiile, ceea ce generează o stare de angoasă în
raport cu cele două experiențe capitale ale existenței umane: iubirea și
moartea. Motivele lirice cu valoare de simbol aparțin câmpului semantic al
 morții: plumb, cimitir, sicrie, cavou, vânt, frig și configurează decorul funerar. Ele
se asociază cu stări sufletești sau existențiale confuze care constituie obiectul
poeziei simboliste: singurătatea, izolarea, spaima de moarte, tragicul existențial,
disperarea, inadaptarea.
O primă secvență care ilustrează tema condiției creatorului este:
 strofa întâi care prezintă lumea exterioară prin elemente ale cadrului spațial
și temporal. Cuvintele folosite se înscriu în câmpul lexico-semantic al morții:
sicrie, cavou, coroane. Lumea obiectuală în manifestările ei de gingășie și
frumusețe (florile) este și ea marcată de împietrire în construcția „flori de
plumb”. Repetiția acestui epitet sugerează existența mohorâtă, anostă, lipsită de
transcendență și de posibilitatea salvării. Întregul cadru capătă greutatea
apăsătoare a plumbului, iar eul poetic se retrage în spațiul închis al cavoului.
O a doua secvență care ilustrează tema condiției creatorului este:
 strofa a doua, în care accentul este pus pe lumea interioară dominată
de moartea iubirii: „dormea întors amorul meu de plumb”. Epitetul „dormea
întors” sugerează moartea, iar metafora „amorul meu de plumb” sugerează ideea
că mineralizarea a cuprins și lumea interioară. Eul liric se privește pe sine ca un
spectator „stam singur lângă mort”, încercarea de salvare fiind iluzorie: „am
început să-l strig”.
4. Două elemente de structură și compoziție:
 Titlul textului este în directă relație cu conținutul acestuia, anticipând aspectul
tematic central, condiția omului de geniu care se simte captiv într-o lume ostilă,
incapabila să îi înțeleagă aspirațiile. Din punct de vedere morfologic, este
alcătuit dintr-un substantiv comun nearticulat, care din punct de
vedere denotativ face trimitere la metalul greu, de culoare gri-cenușie, ai cărui
compuși chimici sunt de toxicitate mare. Conotativ, evidențiază starea de
apăsare, angoasa, solitudine, dar și neliniștea morții și a decăderii. Mai mult
decât atât, la nivel fonetic, putem observa prezența unei vocale ,,u’’, prinsă între
patru consoane grele, aspect ce accentuează ideea de captivitate, de
imposibilitatea evadării.
 Incipitul textului stă sub semnul morții pe de-o parte prin prezența termenilor
din câmpul semantic al morții: „sicrie”, „flori de plumb”, „funerar veșmânt”,
însă, pe de alta parte prin verbele la imperfect: ,,dormeau’’ însoțit de
epitetul ,,adânc’’, care accentuează ideea somnului etern al
morții. Finalul poeziei este conturat de ideea zborului frânt deoarece, ,aripile’’,
care in mod consacrat sugerează înălțarea, evidențiază în acest context căderea,
prăbușirea în gol: ,,Și-i atârnau aripile de plumb’’.
5. În concluzie,:
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor,
prin prezentarea stărilor sufletești de angoasă, de singurătate, de vid sufletesc,
poezia „Plumb” se încadrează în estetica simbolistă.
 George Bacivia – Plumb (1916) tema si viziunea

Simbolismul este un current literar de circulatie universal, aparut in

Franta, in adoua jumatate a secolului XIX-lea ca o reactie impotriva
romantismului, aparnasianismului si naturalismului.
George Bacovia este considerat de critica literara cel mai insemnat
reprezentant alacestui curent literar din literatura romana.
Opera „Plumb” de George Bacovia este textul care deschide volumul
de poezii cuacelasi nume, publicat in anul 1916.
O prima trasatura care face posibila incadrarea poeziei in simbolism
estemuzicalitatea versurilor. Aceasta este evidentiata de elementele de
versificatie:rima imbratisata, ritmul iambic, masura de 10 silabe si de
repetitia substantivului „plumb” ce devine laitmotiv al poeziei.
O alta caracteristica a simbolismului prezenta in text este prezenta
simbolurilor, cucare poetul exprima, prin intermediul corespondentei,
stari afective interioare cuajutorul obiectelor, inca din titlu putem
observa prezenta simbolului central: plumb,care este reluat in structuri
precum „sicrie de plumb” „flori de plumb” „amor deplumb”. Plumbul
sugereaza greutate, apasare existentiala, dar si moartea,
lipsacomunicarii si lipsa iubirii.
Alte simboluri prezente in text fiind cavoul, sicriele,cimitirul, ele facand
parte din campul semantic al mortii.
Tema poeziei este singuratatea, stare ce caracterizeaza atat omul
modern, cat siartistul.
Tema este dublata de o viziune despre lume specifica simbolistilor si
lui Bacovia in mod special, dominata de pesimism, o viziune despre
lume de untragism asumat. Aceasta tema este surprinsa prin
intermediul ideilor poetice.Una dintre ele se desprinde inca din incipitul
textului, aceea ca lumea exterioara iainfatisarea unui spatiu al
captivitatii, in care totul pare a fi cuprins de un somn almortii. Pana si
florile, simbol al frumusetii, devin un simbol al mortii, evidentiat
prinoximoronul „flori de plumb”. Aceasta idee a mortii este accentuata
prin imaginilevizuale (cavou, sicrie), auditive (scartaiau, strig) si tactile
(„era frig”).O alta idee poetica surprinsa in text este neputinta omului
de a comunica, aflatsingur in fata mortii spirituale. Ideea de
singuratate este accentuata prin verbul laimperfect „stam singur” si
prin intermediul unor elemente din natura precumvantul, simbol al
singuratatii si al neputintei.
Metafora „amorul meu intors”sugereaza moartea iubitei, dar si
moartea iubirii.Starea de solitudine este accentuata prin intermediul
imaginii auditive „Si-aminceput sa-l strig” ce sugereaza un strigat de
disperare, singura reactie umana inacel cadru al mortii.Un prim
element de structura al textului poetic relevant pentru tema poeziei
sipentru viziunea bacoviana asupra lumii este titlul, care aduce in
prim-plan simbolulfundamental al liricii bacoviene, semnificativ tocmai
pentru faptul ca sintetizeaza complexitatea sufleteasca a omului
simbolist.
Cuvantul „plumb” este simbolulcentral al poeziei, acesta apare de sase
ori in text. Sonoritatea cuvantului, dar siproprietatile metalului pe care
il denumeste, sugereaza apasarea, caderea,degradarea. Consoanele
„p” „l” „m” „b” care alcatuiesc cuvantul, confera greutatesentimentelor
transmise, sugerand caderea in neant a fintei poetice.Incipitul textului
sta sub semnul mortii pe de-o parte prin prezenta termenilor
dincampul semantic al mortii: „sicrie”, „flori de plumb”, „funerar
vesmant” iar, pe dealta parte prin verbe la imperfect „dormeau”,
insotit de epitetul „adanc”, careaccentueaza ideea somnului etern al
mortii. Finalul poeziei este conturat de ideeazborului frant, deoarece
„aripile” care in mod normal evidentiaza inaltarea, in acestcontext
sugereaza prabusirea in gol: „Si-i atarnau aripile de plumb”.Prin
atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a
corespondentelor,prin prezentarea unor stari de angroasa si
de singuratate, pozeia „Plumb” scrisa deGeorge Bacovia se incadreaza
in estetica simbolista.
 „Plumb” de G. Bacovia- Eseu pentru bac
Plumb Eseu Bac

Autor: George Bacovia

Curent: Simbolism

ESEU PENTRU: argumentarea unei arte poetice aparținând lui Bacovia, un text de Bacovia, un text

aparținând simbolismului

ESEU:

Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu același titlu, apărut în 1916,

definindu-l în totalitate. Poezia aparține genului liric, iar ca tip de poezie este o
artă poetică aparținând simbolismului.

Arta poetică este un crez literar, un program, o artă de a scrie. Arte poetice sunt

considerate operele în care artistul exprimă concepția personală, viziunea despre

artă și procesul de creație.

Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, al cărui teoretician este

Jean Moreas prin manifestul literar „Le symbolism”, în care vorbește despre o
artă care va fi împotriva falsei sensibilități și susține că poezia trebuie doar să
sugereze și nu să descrie. Curentul a apărut ca reacție împotriva
parnasianismului, romantismului și naturalismului.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și

artificială. Lumea ostilă și stranie, conturată de câteva pete de ucloare este
proiecția universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.

Titlul poezie este simbolul plumb, în sens denotativ, un metal greu cenușiu.
Aceasta sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocnată, cenușiul
existențial, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului existențial fără
soluții de ieșire.
Viziunea despre lume este sumbră, fără speranța de salvare și de un tragism asumat

cu luciditate. Imaginarul poetic imaginează lumea ca pe un imens cimitir, tot ce e viu

(flori, amor) fiind împietrit sub efectul metalului toxic.

Textul este structurat în două catrene, folosindu-se principiul

simetriei , cuvântul plumb fiind repetat de 6 ori. Cele două strofe/secvențe
poetice corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară,
obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou și realitatea interioară, subiectivă,
simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind și
el condiționat de natura mediului.

Strofa I surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, sufocant, în

care eul poetic se simte izolat: un cavou, simbolizând universul interior, și în
care mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului.
Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb”, „vestmîntul funerar”,
„flori de plumb”, „coroanele de plumb” artificii funerare de duzină, tipice pentru
mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului „de plumb” are multiple
sugestii (cromatică, fizică, de apăsare), insistând asupra existenței mohorâte,
anoste, lipsită de trascendență sau de posibilitatea înălțării. Lumea este
marcată de împietrire. Vântul este singurul element care sugerează mișcarea,
însă produce efecte reci ale morții: „Și scârțâiau coroanele de plumb”.

Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia

nocturnului.

Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de

dispariția/moartea afectivității: „Dormea întors amorul meu de plumb”.
Cuvântul „întors” constituie misterul poeziei. Eul liric își privește sentimentul ca
un spectator. „Aripile de lumb” presupun un zbor în jos căderea surdă și grea,
moartea. Încercarea de salvare este iluzorie: „Și-am început să-l
strig”. Metafora „amorul meu de plumb” sugerează ideea de mineralizare, ceea
ce a cuprins și lumea interioară, iar sintagma „stam singur lângă mort” prezintă
ideea tragică a înstrăinării de sine.

În ceea ce privește prozodia, Plumb are o construcție riguroasă, care

sugerează prezența morții prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată,
măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității:

persoana I a adjectivului posesiv „amorul (meu)”, persoana I a verbelor „stam”, „am

început”.

La nivelul morfologic, se remarcă prezența verbelor, în marea lor majoritate

statice. Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei
stări de angoasă: dormeau, stam, era, scârțâiau. Cele două verbe, la perfect
compus – am început – și, respectiv, la conjunctiv – să strig – sugerează
disperarea poetului atunci când constată că universul înconjurător este cuprins
de atmosfera sumbră a morții.

La nivel lexical, se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al

morții: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort. Repetarea acelorași cuvinte are ca
efect monotnia.

Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a

corespondențelor, zugrăvirea stărilor sufletești de angoasă, poezia Plumb se
încadrează în estetica simbolist. Opera lui G. Bacovia înseamnă ruptura
definitivă de stilul eminescian, de iluzia sau de visarea romantică. Poezia
„Plumb” are o încărcătură deosebită redând o atmosferă tulburătoare prin
simpla evocare a unei realităţi- moartea.
 Plumb
George Bacovia
~ 1916 ~

Citat: Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum în urmă m¬-a obsedat

galbenul, culoarea deznădejdei…În plumb văd culoarea galbenă. […] Plumbul
ars e galben. Sufletul ars e galben. […] Altădată, în Plumb, pe lângă impresia
colorată, mai simțeam alta static, de greutate. Plumbul apasă cel mai greu pe
om… Cât privește despre mine am fost și rămân un poet al decadenței .
( Interviu al poetului în revista Viața literară)

Opera “Plumb” de George Bacovia deschide volumul de debut al poetului, cu

același titlu, apărut în 1916, volum ce trece aproape neobservat în epocă din două
motive. Unul ar fi pregătirile pentru intrarea României în primul război mondial, iar
celălalt se referă la faptul că majoritatea poeziilor fuseseră deja publicate în reviste
ale vremii.

Poezia se înscrie în universul liric specific bacovian, descriind” […] o

atmosferă de plumb, în care pluteste obsesia morții și a nentului[…] “. (Eugen
Lovinescu)

Deoarece în “Plumb” poetul George Bacovia iși exprimă viziunea despre lume
și viață, într-un limbaj literar care-l particularizaeză, această opera literară poate fi
considerată o artă poetică.

“Plumb”, de George Bacovia, se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea

simbolurilor, tehnica repetițiilor, cromatica și prin dramatismul trăirii eului liric,
dramatism sugerat prin corespondența celor două planuri, uman-universal (materie-
spirit).

Titlul operei este simbolul plumb, cuvânt ce are drept corespondent în

natură metalul ale cărui trăsături sugerează stări sufletesti, atitudini poetice:
apăsare sufletească, angoasa, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului
existențial.
 Tema poeziei este constituită de condiția de damnat a poetului într-o societate
meschină, care nu-l înțelege, o societate superficială, ce nu poate aprecia valoarea
artei adevărate.

O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este aceea a mediului

închis, sufocant al cimitirului. Cromatica cenușie, opacizată se asociază cu
sentimentul dezolării, al depresiei acutizate, fără posibilitate de eliberare. ”Dormeau
adânc sicriele de plumb/ Și flori de plumb și funerar vestmânt”.
Multe poezii bacoviene încep cu caii-putere ai verbului. ” Dormeau”, la imperfect,
alături de epitetul ”adânc” sugerează nemișcarea, încremenirea într-o durată
nedeterminată. Imaginile vizuale, în structura antitetică- flori -gingăție, viață- de
plumb- natură mineralizată, moartă, sunt completate de imagini auditive cu sonorități
lugubre sau tactile ( sinestezii) ce subliniază amenințarea sfârșitului: ” și era vânt”,
”și scârțâiau coroanele de plumb”. Tabloul culminează cu claustrarea în spațiul
cavoului, ilustrare a ”sfârșitului continuu bacovian”.

A doua imagine semnificativă este cea simbolică a ”amorului de plumb” ce

apare în strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan interior, tonul
devenind confesiv. Metafora ”amorul meu de plumb” sugerează ” mineralizarea”
sentimentului, apăsarea pierderii iubirii. Imaginea sinestezică ” dormea întors…și-
am început să-l strig…” amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus.

El se asociază cu un efort disperat al eului liric de recuperare a sentimentului.

Metafora finală ”și-i atârnau aripile de plumb” pune în opoziție zborul și căderea ca
pierdere definitivă a speranței.
Idea poetică se referă la starea de melancolie și la solitudinea poetului care se
simte incătușat, sufocat spiritual în această lume, în care se simte închis definitive,
fără a avea vreo solutie de evadare.
Textul este structurat în două catrene, construite pe baza lexemului plumb,
reluat în sase dintre cele opt versuri, ce corespund celor două planuri ale realității,
cel exterior, obiectiv, simbolizat de cimintir, si cel interior, subiectiv, simbolizat de
sentientul de iubire, invocate cu disperare.

Incipitul operei este marcat de imperfectul verbului (“dormeau”), care

sugerează absența trăirilor interioare și actiunile nefinalizate ale euui liric.
Lirismul subiectiv este redat prin mărcile subiectivității: persoana I a verbelor
(“stam”, “am început”) și persoana I a adjectivului posesiv (“amorul meu”).
 Strofa întâi exprimă simbolic spațiul închis, sufocant, în care poetul se simte
prizonier. Spațiul închis este sugerat de simboluri din câmpul semantic al obiectelor
funerare (“sicriele de plumb”,”cavou”), trimițând către iminența morții. Solitudinea
este sugerată de sintagma “stam singur”,care, alături de celelalte simboluri relevă
apăsarea sufletească, nevroza, spleenul. Repetarea epitetului “de plumb” insistă
asupra existentei mohorâte, anoste, asupra neputinței de a evada. Lumea
obiectuală, în manifestările ei de gingașie si frumusețe, “flori de plumb”, este
marcată și ea de împietrire, vântul find singurul element ce sugerează miscarea.

Strofa a doua ilustrează spațiul poetic interior și debutează sub semnul

tragicului existențial, generat de disparitia sentimentelor:”dormea întors amorul meu
de plumb”. Aripile “de plumb” sugerează lipsa perspectivelor de împlinire,
imposibilitatea salvării:”atârnau aripile de plumb”.

Simetria operei este dată de prezența simbolului “plumb”, așezat ca rimă și de

sintagma “flori de plumb”, aflată la începutul versului al doilea din fiecare strofă.

Cromatica este doar sugerată în operă, prin prezența elementelor funerare:

veșminte, flori, coroane și plumb, iar olfactivul prin simbolul “mort”.

Imperfectul verbelor sugerează lipsa optimismului, stările interioare ale

poetului fiind proiectate în veșnicie, eternitate “ dormeau”,”stam”,”era”,
“atârnau”, actiunile neavând o finalitate.

Muzicalitatea versurilor este ilustrată de rima în cuvinte cu sonoritate surdă,

terminate în consoane (plumb, vesmânt, vânt), de verbele la imperfect și de cele cu
sonoritate stridentă, onomatopeică (“scârțâiau”,”strig”).

Prin atmosferă, procedee, cromatică, muzicalitate, opera “Plumb”, de

George Bacovia, se înscrie în simbolism, definindu-l pe poet ca find: ” pictor în
cuvinte si compzitor în vorbe”(M. Petrovanu).
 POEZIA SIMBOLISTĂ
PLUMB
de George Bacovia
Poezia Plumb a apărut în fruntea volumului de debut cu acelaşi nume, din
1916, care a trecut aproape neobservat în epocă, mai ales pentru că
România se pregătea să intre în primul război mondial. Este considerata o
capodopera a creaţiei bacoviene şi o culme a simbolismului românesc.
Titlul : plumbul este un metal ale cărui trăsături specifice sugerează stări
sufleteşti :
- greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească ;
- cenuşiul sugerează monotonia ;
- maleabilitatea metalului sugerează dezorientarea, labilitatea
psihică ;
- sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singură
vocală) simbolizează închiderea definitivă în spaţiul existenţial, fără
nicio soluţie de ieşire.
Tema literară ilustrează condiţia poetului într-o societate superficială, care
nu îi înţelege aspiraţiile.
În poezie exista un motiv esenţial: moartea, redat prin sicriu, mort, somn,
dormeau adânc, cavou, coroane, era frig, era vânt. Celelalte motive -
amorul, tristeţea, singurătatea, nevroza, plumbul - sunt secundare, dar ajută
la reliefarea ideii esenţiale de alunecare inevitabilă spre moarte, spre
neant.
Lirismuleste subiectiv prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului
liric (pers. I a vb stam, am început, pers I a adj pos. amorul meu.
Discursul poeticeste conceput sub forma unui monolog tragic în care
poetul exprima o stare sufleteasca disperata, lipsitade orice speranta.
Structura : poezia este alcatuită din 2 catrene, care corespund celor 2
planuri ale realităţii: unul exterior, alcatuit din cimitir, cavou, simboluri ale
unei univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare şi disperare
şi unul interior, sufletesc, sugerat de sentimentul de iubire care îi
provoacă poetului disperare, nevroză, deprimare, dezolare.
 Cuvântul-cheie al poeziei este plumb, care se repetă de
şase ori (folosit obsesiv, apare de trei ori, în fiecare strofă în rima versurilor
1 i 4 la cezura versului 2)
şi are valoare de simbol,. În exprimarea sicriele de plumb sugerează
nemiscare, încremenire; amorul de plumb sugerează o senzaţie de rece, de
insensibil; si-i atârnau aripele de plumb sugerează căderea, imposibilitatea
zborului şi a salvării.
Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei -
element definitoriu pentru poezia bacoviană - ci împietrirea; presiunea fiind
prea mare, poetul se pietrifică necondiţionat.

Prima strofă defineste un univers rece, străin, în care poetul trăieste

sentimentul singurătătii tragice. Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în
care trăieşte poetul poate ilustra societatea, ca univers limitat, dar şi pustiul
sufletesc.
Dormeau adânc sicriile de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmânt -
Stam singur în cavou… si era vânt…
Si scârtâiau coroanele de plumb.
Spaima existenţială este amplificată de frecvenţa termenilor din
câmpul semantic al morţii, precum şi de stridenţa vb scârţâiau.

Strofa a douadefineste realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar

acesta doarme întors cu faţa spre apus, adică spre moarte. Aripile de
plumb sugerează zborul în jos, căderea surdă şi grea, din care poetul nu se
mai poate înalţa; căderea în moarte este inevitabilă, şi nici măcar iubirea
invocată cu disperare nu reprezintă o şansa de salvare:
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am început sa-l strig -
Stam singur lânga mort… si era frig…
Si-i atârnau aripile de plumb.
Limbajul artistic
La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizează
ideea de alunecare spre neant.
La nivel fonetic - Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a
triftongului eau sugereaza foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al
atmosferei insuportabile.
La niv. morfologic - Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam)
desemnează trecutul nedeterminat, o acţiune trecută dar neterminată, în
continuă desfăurare încă, aşadar permanenţa stării de angoasă.
-Repetitia conjunctiei si amplifică atmosfera macabră: Si flori de plumb si
funerar vestmânt - / …si era vânt… / Si scârtâiau coroanele… si-am început
sa-l strig… si era frig… si-i atârnau aripile de plumb….
La niv. lexical – prezenţa cuvintelor din câmpul lexical al morţii.
La niv stilistic - Epitetele adânc, întors, funerar, singur contribuie la
realizarea unei nelinisti metafizice.
Mijloacele artistice de realizare cuprind, pe lângă simbol, metafore (fl de pl,
aripi de pl) şi personificări “Dormeau adânc sicriile de plumb”.
Elemente de versificaţie : cele două catrene au versuri de câte zece
silabe, ritmul este iambic, iar rima îmbrăţişată.
Poezia Plumb este o poezie simbolistă prin :
- atmosfera deprimantă ;
- corespondenţa dintre cuvinte şi elemente din lumea minerală ;
- prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei, prin
rima cu sonoritate surdă, verbe la imperfect, verbe cu sonoritate
stridentă : scârţâiau, strig ;
- prin repetiţia obsedantă a cuvântului cheie ;
- cromatica sugerată prin flori, coroane, plumb ;
- structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară
de versul al doilea, astfel încât versul 1 este în relaţie cu versul 5, 3 cu 7, i 4
cu 8.
- folosirea simbolului şi a sugestiei.