Plumb – 1916

de George Bacovia

G. Bacovia este unul dintre cei mai importanţi poeţi ai literaturii

române, reprezentant al simbolismului, care face trecerea spre
modernismul interbelic, prin complexitatea liricii sale. Cele mai importante
volume ale operei bacoviene sunt: „Plumb”(1916), „Stanţe burgheze”, „Cu
voi”, „Comedii în fond” etc.

A. Încadrarea în curentul literar

Poezia „Plumb” face parte din volumul omonim, reprezentând o

chintesenţă a temelor şi motivelor simbolismului bacovian. În acest sens,
poezia de faţă îşi justifică apartenenţa la simbolism prin câteva trăsături:

- prezenţa simbolurilor şi a sugestiei: termenul “simbol” provine din

grecescul „symbolon”, care înseamnă semn de recunoaştere, acesta
fiind reprezentat printr-o metaforă care, repetându-se insistent, devine
laitmotiv, respectiv un motiv central prin care sunt sugerate emoţii
profunde; pe de altă parte, sugestia devine, în simbolism, modalitatea
principală prin care se realizează simbolul, formând practic un tandem
cu acesta, căci întotdeauna simbolul sugerează o emoţie. În acest
sens, metafora plumbului sugerează, de exemplu, greutate, cădere,
sufocare, apăsare, cenușiul existenţial etc.; simbolul florilor sugerează
viața, frumusețe, delicatețe, fragilitate etc.; simbolul aripilor sugerează
ideea de libertate, de zbor, de plutire și imaterialitate etc;

- corespondenţele reprezintă o modalitate specifică simboliştilor de a

realiza o legătură emoţională între creator şi lume, posibilă prin

1
 intermediul simbolurilor care sugerează trăiri interioare şi stări de
spirit; creatorul corespondenţelor este Ch. Baudelaire, precursorul
simbolismului, cu poezia sa, „Les corespondances”. Astfel, în poezia
aleasă, se observă corespondenţele între starea interioară a instanţei
poetice, de solitudine și spleen, şi mediul exterior angoasant: „Stam
singur în cavou…și era vânt…”;

- o particularitate a corespondenţelor o reprezintă sinesteziile, care

simbolizează asocieri ale unor imagini artistice de natură diferită: “(…)
era vânt…/Și scârțâiau coroanele de plumb.”

- muzicalitatea se realizează atât la nivel interior, prin eufonia versurilor,

cât şi la nivel exterior, prin elemente de recurenţă: refrenul (versul
care se repetă într-o poezie), laitmotivul (cuvântul-simbol, metafora
care sugerează diferite stări de spirit); aceasta este evidenţiată în
creația bacoviană prin prezenţa laitmotivului „plumb”, care devine
metaforă simbol, fiind repetat de şase ori în poezie, dar şi prin
repetiţia verbului la imperfect „dormeau”, care induce subtextual ideea
de moarte, sau a sintagmei repetate, de asemenea, „Stam singur...”,
care amplifică dezolarea interioară a eului liric;

- prezenţa temelor şi a motivelor specifice simbolismului, cum ar fi

moartea, „sfârşitul continuu” bacovian (Ion Caraion) reprezintă esenţa
operei bacoviene, instituind o atmosferă dominată de angoasă şi
depresie, care devine nucleul liricii poetului simbolist; toate motivele
poeticii bacoviene pot fi considerate simbolice pentru sugestia morţii.
Alte teme sunt iubirea morbidă, ce nu mai reprezintă, ca la romantici,
un factor soteriologic (=salvator), neavând suficientă forţă pentru a
susţine omul şi a-l salva din mizeria cotidiană, fiind ea însăşi maculată
de morbul morţii; condiţia nefericită a poetului, stigmatizat de o

2
 societate ostilă, natura, care nu mai reprezintă un refugiu, ca la
romantici, favorabil stării de spirit a eului liric, ci devine un mediu
angoasant. Se remarcă și diverse motive literare simboliste, precum
spleen-ul (=plictiseală profundă asociată cu o stare de angoasă şi
dezolare), plânsul, frigul, florile, sicriul, cavoul, aripile etc.

B. Analiza elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj

1.Un prim element sugestiv pentru evidențierea particularităților

textului liric ales este titlul poeziei. Acesta este sintetic, reprezentat printr-
un substantiv comun nearticulat, care, reluat de şase ori în cele opt versuri,
devine laitmotiv şi metaforă–simbol, sugerând senzaţia de greutate,
apăsare, cenuşiu existenţial, împietrire, depresie, nevroză, angoasă şi, în
final, moarte.

2. Un alt aspect relevant pentru ilustrarea particularităților operei

poetice aparținând lui G. Bacovia este tipul de lirism. Acesta este unul de
tip subiectiv, fiind redat cu ajutorul mărcilor de subiectivitate ale instanţei
poetice – verbele de persoana I („stam”, „am început” şi „să strig”), dar şi
adjectivul pronominal posesiv „(amorul) meu”, toate acestea accentuând
implicarea şi tensiunea interioară a eului liric.

3. De asemenea, sugestive pentru conturarea particularităților operei

bacoviene sunt structura şi compoziţia. Astfel, din punct de vedere
compoziţional, poezia este organizată în două catrene, fiecare
corespunzând unui plan exterior şi interior.

Prima strofă sugerează un cadru exterior şi obiectiv, cimitirul/ cavoul/ sicriul,

individualizat prin atmosfera terifiantă a morţii şi conturat cu ajutorul
termenilor „dormeau”, „sicriul de plumb”, „flori de plumb”, „funerar
vestmânt”, „cavou”, „coroane de plumb”( “Dormeau adânc sicriele de

3
plumb,/ Şi flori de plumb şi funerar vestmânt,/ Stam singur în cavou...şi era
vânt/ Şi scârţâiau coroanele de plumb”).

Al doilea catren simbolizează planul interior şi subiectiv, evidenţiat prin

prezenţa iubirii maladive şi de atingerea fatală a morţii, idee reliefată prin
metafora „amorul meu de plumb” ( “Dormea întors amorul meu de plumb/
Pe flori de plumb şi-am început să-l strig,/ Stam singur lângă mort... şi era
frig.../ Şi-i atârnau aripele de plumb”).

4. În aceeași ordine de idei, pentru a fi puse în lumină particularitățile

creației lirice studiate, se pot observa nivelurile poetice. Nivelul lexico-
semantic este pus în lumină cu ajutorul câmpului lexico-semantic dominant,
cel al morţii, care este anticipat şi sintetizat cu ajutorul titlului, făcând
trimitere la temele operei. Se remarcă, astfel, termenii din sfera morbidului,
„sicrie”, „funerar”, „cavou”, „dormeau”, „mort” etc. Între acestea, sugestia
morţii este dată de epitetul adverbial „adânc” şi de epitetul metaforic „de
plumb”.

Nivelul morfologic ilustrează frecvenţa verbelor la modul indicativ,

timpul imperfect („dormeau”, „stam”, „scârţâiau”, „atârnau”), care sugerează
senzaţia de continuitate, de permanentizare a unei stări de spirit, în cazul
de faţă observându-se impactul ubicuu al morţii, ca şi cum sentimentul
irepresibil al acesteia, al „sfârşitului continuu”, devine o realitate mereu
prezentă în viaţa omului/ eului liric. Nivelul stilistic este dominat de prezenţa
metaforei și a epitetului metaforic, prin care se observă utilizarea simbolului,
sugerându-se emoţii profunde. Nivelul prozodic ilustrează concentrarea
discursului liric în două catrene, cu o rimă îmbrăţişată, cu o măsură scurtă a
versurilor de zece silabe, cu un ritm predominant iambic.

4
 C. Tematica operei și comentarea a două imagini sau idei poetice

Tematica poeziei este una complexă, evidenţiată prin prezenţa

marcantă a morţii ca supratemă a creaţiei bacoviene; moartea instaurează
o atmosferă terifiantă, accentuată de senzaţia frigului şi a vântului,
conturată cu ajutorul termenilor din sfera morbidului: „sicriu”, „funerar”,
„cavou”, „coroane”, „mort” etc., toate acestea fiind individualizate prin
prezenţa sugestiei date de simbolurile „plumb”, „dormeau”, „adânc”, „întors”.

Se remarcă, de asemenea, tema condiţiei nefericite a poetului

damnat, claustrat (închis) într-o societate ostilă şi superficială, din care
acesta nu se poate salva, sugestie dată de simbolul cavoului şi al aripilor
grele, „de plumb”. De altfel, strigătul eului liric, “(…) și-am început să-l
strig…”, precum şi motivul singurătăţii potenţează senzaţia de claustrare
într-o societate artificială, din care fiinţa umană sau eul liric nu poate fi
salvată nici măcar de forţa iubirii.

Astfel, tema morții, a condiției nefericite a poetului, a iubirii morbide și

a naturii angoasante sunt evidențiate prin intermediul tropilor sugestivi,
figuri de stil și imagini artistice.

În acest sens, o primă idee poetică sugestivă pentru tema morții

omnipotente este redată prin intermediul epitetului metaforic „de plumb”,
repetat de şase ori în poezie, în diferite asocieri: “sicriele de plumb”, “flori de
plumb”, “coroanele de plumb”, “amorul de plumb”, “aripile de plumb”. Acesta
pune în lumină atotputernicia morţii, fiind asociat şi cu simboluri, precum
florile, care sugerează delicateţea, frumuseţea, dar şi efemeritatea,
creându-se oximoronul „flori de plumb” sau „aripile de plumb”, căci simbolul
aripilor sugerează ideea de zbor, libertate, înălţare, anulată, însă, de
greutatea implacabilă a plumbului.

5
 O altă ideea poetică ilustrativă pentru tema morții absolute și efectele
ei devastatoare asupra emoției iubirii este evidențiată prin epitetul
metaforic “întors” asociat substantivului „amorul”, dar şi verbului
„dormea” , care sugerează atingerea iubirii de către moartea implacabilă,
trimiţând la conceptia lui Blaga care vorbeşte despre o întoarcere spre
lumea de dincolo, inefabilul iubirii fiind spulberat de moarte (=Thanatos). De
altfel, tema iubirii apare în cea de-a doua strofă a poeziei sub forma
metaforică, fie prin epitetul „amor de plumb”, fie în penultimul vers „lângă
mort”, putând sugera moartea iubirii sau moartea iubitei.

Imaginile artistice „era vânt” (imagine auditivă), „scârţâiau coroanele

de plumb” (imagine auditivă, vizuală şi dinamică = sinestezie), „era
frig” (imagine tactilă) accentuează starea de angoasă şi depresie cauzată
de mediul ostil, completând atmosfera terifiantă ce amputează
spiritualitatea eului poetic.

În concluzie, poezia „Plumb”, de G. Bacovia, reprezintă o

chintesenţă a liricii simboliste bacoviene, prin trăsături specifice precum:
prezenţa simbolului şi a sugestiei, corespondenţele între trăirile instanţei
poetice şi mediul exterior ostil, muzicalitatea poeziei redată cu ajutorul
laitmotivului-simbol, dar şi prin frecvenţa unor teme şi motive simboliste,
dublate de atmosfera apăsătoare a spleen-ului bacovian.