Plumb de George Bacovia

• Încadrarea în simbolism
• Tema și viziunea

Considerat o primă formă de manifestare a modernismului în artă,

simbolismul se cristalizează în Franța, la sfârșitul secolului al XIX-lea,
urmărind să restaureze emoția și sensibilitatea, dar nu direct, ci
recurgând la simbol, sugestie, corespondențe, sinestezie si muzicalitate.
Simbolismul romanesc marchează prima formă de sincronizare a
literaturii române cu cea europeană, grație activității desfășurate de
Alexandru Macedonski în revista ,,Literatorul’’. Perioada de plenitudine
coincide cu lirica lui George Bacovia, care lărgește universul tematic si
reînnoiește expresia liricii.

Evidentierea a 2 trasaturi care fac posibila incadrarea textului poetic intr-

un curent literar cultural
Poezia Plumb a apărut în revista Versuri’’ în 1911 și a fost
republicata in volumul cu același nume din anul 1916. Plasata la
începutul ciclului, poezia se constituie într-un manifest al liricii lui
Bacovia, o sinteza a notelor sale estetice. Poezia a fost inspirată de o
vizita la cavoul Sturdzestilor din cimitirul din Bacău din 1900. Poetul a
fost impresionat de sicriele, coroanele si florile de plumb, imagine care
l-a obsedat multa vreme.
Poezia ,,Plumb’’ este emblematica pentru simbolismul romanesc
prin mai multe trăsături, dintre care se disting prezenta simbolului si a
muzicalității.
Simbolul central este plumbul, prezent chiar din titlu. Plumb este
cuvântul cheie al textului, motivul central, tot discursul liric organizând-
se in jurul lui. Element chimic utilizat în magia neagră ca marcă a lui
Satan și în ritualurile funerare păgâne, dar și marcă a lui Saturn, plumbul
are o serie de largă de semnificații, sugerând prin trăsăturile substanței
moartea, degradarea, apăsarea sufletească, prin răceală tristețea,
singurătatea, cromatic plictisul, monotonia, devenind un agent al
disolutiei universale
O altă trăsătură simbolistă, muzicalitatea, este data de accentul
asupra vocalelor închise în cuvinte precum ,,plumb”, ,,funerar”’, de
asonanțe si aliterații, de alternanta ritmica iamb-amfibrah, de rima
masculină și îmbratișată si de măsura de 10 silabe.
Prezentarea modului in care tema se reflecta in textul poetic studiat prin
comentarea a doua idei poetice
 Tema centrală este condiția umana in maniera simbolista. Temele
nu sunt numite, ci sugerate: moartea, singurătatea, înstrăinarea, golul,
eul damnat. Motivele literare precum plumbul, cavoul, mortul, frigul,
vântul, trimit la simbolismul decadent, morbid.
Ca specie, textul este o elegie cu elemente de meditație și pastel
funerar. Unii critici considera textul o arta poetica necanonica având în
vedere concentrarea de temele, motive si atitudini poetice fundamentale
în creația poetului. Astfel, poezia este emblematică pentru volumul
„Plumb”, dar si pentru întreaga viziune bacoviana.
Doua secvențe semnificative pentru tema si viziunea poetului sunt
versurile ,,Stam singur in cavou’’ și ,,Stam singur lângă mort’’, care
sugerează singurătatea absoluta a poetului. Viziunea despre lume este
plasata sub semnul însingurării, al eșecului existențial si al morții si se
configurează în jurul unei atmosfere numite de critică ,,infernul
bacovian’’.
Analiza a doua elemente de compoziție semnificative pentru textul
studiat
Câteva elemente structurale semnificative pentru textul poetic sunt
compoziția si secvențele poetice.
Din punct de vedere compozițional, poezia conține doua planuri:
cel al realității exterioare, obiective, reprezentate de cimitir, cavou si
sicriu și cel al realității interioare, a eului subiectiv, aflate într-o relație
de corespondenta specific simbolista. Cele doua planuri se intersectează
sub semnul tanatic al plumbului.
Prima strofă fixează reperele realității exterioare. Incipitul se află
într-o strânsă relație cu titlul prin recurenta plumbului in sintagma
denotativa ”sicrie de plumb”, care deschide aria semantica dominanta a
textului, cea a morții.
Se configurează un spațiu simbolic al somnului, al morții, eul are
viziunea prăbușirii in neant. Cavoul și sicriul numesc spațiul închis al
odăii, al orașului, al lumii. Decorul e funerar: „sicrie de plumb”,
„coroane de plumb”, „ flori de plumb”. Lumea obiectuala e pecetluita
de moarte: chiar florile, simbol al frumuseții lumii, sunt împietrite.
Universul fizic sta sub semnul plumbului, ceea ce indica imposibilitatea
înălțării. Vântul este o entitate enigmatica ce semnifica efemerul sau
neliniștea spiritului captiv. El se asociază cu motivul singurătății ființei
in univers, subliniind tragicul ontologic.
În strofa a doua sentimentul singurătății devine atât de copleșitor,
încât ființa își exprima spaima de neant prin strigat. Iubirea însăși a
murit. Dubla metafora verbala „dormea întors” este expresia absoluta a
morții. Sintagma „amorul de plumb” propune o viziune concretă,
antropomorfa asupra iubirii si amintește de reprezentările mitologice ale
lui Eros, Cupidon sau Amor. Efemeritatea iubirii sporește sentimentul
singurătății care devine însingurare metafizica, îngheț al ființei, frig
lăuntric. Termenul „amor” are efect de ambiguizare, prin dubla referință
concreta si abstracta. In plan concret poate sugera iubita, iar in plan
abstract atât iubirea, cat si spiritul creator.
Finalul propune imaginea aripilor asociate plumbului ce presupun
nu zborul, ci prăbușirea, căderea grea in neant. Încercarea de salvare prin
strigat e iluzorie. Starea de solitudine absoluta e redata prin repetarea
sintagmei „stam singur”.
Simetric sunt situate si cele doua simboluri: „vânt” si „frig”. Astfel,
daca vântul, simbol al timpului care trece, al efemerității pare a eroda
materia, frigul pare a anihila sufletul.
Incheiere
Toate semnificațiile textului ne conduc la concluzia ca poezia este
o elegie pe tema singurătății poetului inadaptat care, neputând comunica
cu lumea dinafara, se izolează asemeni unui om aflat singur într-un
cavou, prizonier al unui univers rece si apăsător.