Eseu Plumb- George Bacovia

Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară, care s-a manifestat în literartura română
la sfârșitul secolului al XIX-lea . Se opune romantismului, naturalismului și parnasianismului,
Potrivit acestui curent, valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare, poate fi
exprimat cu ajutorul simbolurilor și sugestiilor.

George Bacovia este probabil cel mai important reprezentat al simbolismului în literatura
română, valorificând în operele sale teme specifice ale acestui curent: singurătatea, tristețea,
moartea, condiția nefericită a omului. Poezia „Plumb” a apărut în volumul omonim în anul 1916
și este considerată de către criticii literari o adevărata artă poetică simbolistă.

În primul rând recunoaștem apartenența la curent prin simboluri care conturează

tema”condiția nefericită a omului”: cavou, sicrie, coroanele, mortul, „funerar veșmânt”, flori,
aripi. Multe din aceste alegorii au o simbolistică diferită față de cea obișnuită în literatură,
datorită asocierii cu plumbul: aripile care la romantici sugerează zborul și libertatea aici sunt de
plumb, zborul, adică salvarea, fiind imposibil, depravându-l astfel pe poet de libertate; florile
care de obicei semnifică frumusețea, puritatea și viața, aici primesc o conotație negativă, fiind și
ele atinse de moarte și apăsate de greutatea plumbului; („Și-i atârnau aripile de plumb”, „Și flori
de plumb și funerar veștmânt”)

O altă trăsătura importantă pt demonstrarea apartenenței la simbolism este sinestezia.

Sinestezia esre o figură de stil des întâlnită în operele simboliste, prin care sunt asociate diferite
senzații și imagini artistice. E regăsita în text sub forma corespondenței dintre „vânt”, „strigăt”,
„frig”, „scârțâit”; corespondență ce reliefează legătura dintre simțuri și accentueză sentimentele
de spleen.

S-a mai spus despre poezia bacoviană că înfățișează o atmosferă de o copleșitoare

dezolare, în care plutește obsesia morții și a neantului. Acest lucru se poate spune și despre
Plumb. Una dintre teme fiind condiția umană nefericită, într-o lume ostilă, incapabilă să-l
înțeleagă pe poet și din care acesta nu se poate salva. O altă temă e chiar cea a morții care
presupune trecerea într-o lume la fel de stranie.

Discursul liric e organizat în 2 catrene perfect simetrice, care corespund planului exterior
și interior. Paralelismul sintactic oferă o sonoritate aparte de elegie.

O primă ideee poetică e prezentată în prima strofă și construiește spațiul exterior care ia
înfățișarea unui spațiu al captivității. Imaginile artistice vizuale construiesc o atmosferă
încremenită, într-un decor de doliu. În acest context sicriele și cavoul devin simboluri pentru
spațiul limitat în care eul liric se simte captiv. Verbele la imperfect: „dormeau”, „stam”,
„scârțâiau”,exprimă o stare repetitivă care accentuează monotonia și desnădejdea eului liric.
Singura imagine artistică dinamică e cea a adierii vântului, care accentuează agonia acestui
peisaj, peisaj ce se îndreaptă obsesiv spre moarte.

O altă idee poetică e dezvoltată în al doilea catren. Planul interior e în perfectă

concordanță cu cel exterior descris anterior. Această strofă accentuează starea de disperare a
poetului care se simte singur și incapabil de comunicare. Metafora „amorul meu de plumb”
sintetizează complexitatea sentimentelor umane, aflate acum în disoluție. Secvența „dormea
întors” suscită multe interpretări ceea ce sporește sugestia morții. Imaginea auditivă „Si-am
început să-l strig” exprimă încercarea disperată a eului liric de a-și readuce la viață sentimentele
într-un moment de criză existențială.

Al 3-lea vers este simetric cu cel din prima strofă, unde găsim expresia „în cavou”, in al
2-lea catren eul liric se află „lângă mort” semnificând astfel apropierea gradată de moarte.
Ultimul vers „Și-i atârnau aripile de plumb” are rolul unei concluzii a întregului text și
accentuează imposibilitatea salvării din acest infern existențial. Verbul „atârnau” intensifică
prăbușirea, căderea în abis.

Un alt element semnificativ pentru analiza operei este titlul. Laitmotivul „Plumb” este de
asemnea și titlul operei, plumbul e corespondent în natură cu un elemnt chimic, un metal greu de
culoare gri, trăsăturile acestuia fiind transpuse în text într-o forma artistică. Simbolizeaza astfel
stări sufletești, prin intermediul alegoriilor. Greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească și
sentimentul de neputință, culoarea gri rezonează cu monotonia și cenușiul existențial,
maleabilitatea simbolizează labilitatea psihică. Fonetic, cuvântul „Plumb” e construit dinr-o
vocală înconjurată de 4 consoane care sugerează de asemenea închiderea în sine a eului liric.

Prozodia e alt element important, tonul elegiac al poeziei e redat de ritmul iambic, măsura
de 10 silabe și rima îmbrățișată. Lirismul este unul subiectiv, poezia fiind realizată ca un
monolog. Subiectivitatea e redată prin verbe si expresii la persoana I: „stam”, „am început”, etc.

Prin toate argumentele aduse mai sus am argumentat apartenența poeziei „Plumb” în
curentul literar simbolist, având o temă specifică acestuia: condiția nefericită a poetului. Plumb e
considerată una dintre cele mai bune opere bacoviene, fiind de asemena cea mai reprezentativă a
simbolismului în literatura română.
 SCHEMĂ

1 Definiția Simbolismului

2 Date autor și operă

3 Apartenența la curent prin simboluri

4 O altă trăsătura importantă pt demonstrarea apartenenței la simbolism este sinestezia.

(Sinestezia esre o figură de stil des întâlnită în operele simboliste, prin care sunt asociate
diferite senzații și imagini artistice.)

5 Cele 2 teme: condiția nefericită și tema morții

6 Discursul liric e organizat în 2 catrene perfect simetrice, care corespund planului

exterior și interior. Paralelismul sintactic oferă o sonoritate aparte de elegie.

7 Titlul

8 Prozodia ritmul iambic, măsura de 10 silabe și rima îmbrățișată și lirismul subiectiv

9 Concluzie