Plumb de George Bacovia [Comentariu]

4bac.ro/plumb-de-george-bacovia-comentariu

Plumb

de George Bacovia

Varianta 1:
George Bacovia a fost un scriitor roman, format la scoala simbolismului literar francez.
Acesta este autorul unor volume de versuri si de proza scrise in baza unei tehnici unice
in literatura romana, cu vadite influente din marii lirici moderni francezi pe care acesta
ii admira.

Opera lui Bacovia se incadreaza in curentul literar numit simbolism. Acesta a aparut
in Franta, in secolul XIX, ca o reactie impotriva naturalismului, parnasianismului si
romantismului.

Parintele simbolismului este considerat a fi Jean Moreas care publica in revista

“Le figaro” un articol numit “Le Symbolism” in care defineste acest curent literar.

Cateva caracteristici ale simbolismului sunt utilizarea simbolurilor,

corespondentele, sinesteziile, cromatica si instrumentele muzicale.

Printre caracteristicile de arta poetica a operei “Plumb”, putem aminti asezarea in

fruntea volumului de debut si conceptia autorului despre poezie.

Tema poeziei o reprezinta conditia poetului intr-o lume meschina, incapabila de a

intelege si a promova valorile.

Dupa cum putem observa, opera este organizata in strofe, doua la numar, pline de
semnificatii.

In prima strofa ne este dezvaluit universul existential, impietrit, funebru, sugerat de

sintagmele: “funerar vestmant”, “flori de plumb” si imaginea auditiva “scartaiau
coroanele de plumb” care amplifica alaturi de punctele de suspensie atmosfera
macabra, sinistra, sugerand defapt frica de moarte.

In a doua strofa ne este dezvaluita o alta secventa lirica, in care iubirea ca mijloc de
salvarea din acest univers macabru este refuzata. Acest fapt este identificat in expresia
“dormea intors amorul meu de plumb” care propune o viziune concreta si antropomorfa
asupra iubrii, ca un mit ce moare si isi pierde calitatea de absolut.

In text apar elemente de prozodie precum masura versurilor de zece silabe, rima
imbratisata si ritmul trohaic care alterneaza cu amfibranhul.

1/4
 Titlul poeziei este unul incifrat, plin de semnificatii. Plumbul semnifica greutate, se
face astfel referire la greutatea sufleteasca. Prin culoarea gri se exprima plictisul
existential, prin consoanele “p”, ”l”, “m”, “b” se exprima caderea in neant, iar prin
capacitatea rapida de oxidare exprima ca dupa bucurii vin si suparari.

Toate cuvintele incipitului au un tipar sintactic clasic: predicat, complement,

subiect, atribut sunt metafore simbol ale mortii, ale caderii in inertia plumbului.
Incipitul debuteaza cu “dormeau adanc, sicriele de plumb” scotand in evidenta atat
somnul Bacovian, halucinatoriu cat si imaginea macabra a sicrielor.

Opera este incheiata prin “si atarnau airipile de plumb” care in viziunea lui Lucian
Blaga semnifica zborul intors spre apus.

In concluzie, datorita elementelor prezentate mai sus, putem afirma ca “Plumb” de

George Bacovia intruneste toate notele definitorii curentului literar numit simbolism.

Varianta 2:
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa ca reacţie împotriva
parnasianismului, a romantismului retoric şi a naturalismului, promovând conceptul de
poezie modernă, care este definită ca „arta de a simţi”. Simboliştii susţin ideea că
fiecărui obiect din lumea înconjurătoare îi corespunde un sentiment, o stare care poate
fi exprimat şi explicat prin simboluri. Teoreticianul simbolismului este Jean Moreas,
prin manifestul literar „Le symbolisme”, în care vorbeşte despre o artă care va fi
împotriva falsei sensibilităţi şi susţine că poezia trebuie să sugereze doar şi nu să
descrie.

Apărut la sfârşitul sec. al XlX-lea, în poezii domină atmosfera sfârşitului, de aceea

viziunile poetice ating domeniul suprarealităţii, al iraţionalului. Astfel, poezia încearcă
să găsească o cale între realitate şi suprarealitate prin simboluri, corespondenţe şi
sugestii. Poeţii îşi manifestă preferinţa pentru imagini imprecise, confuze prin care se
transmit diverse senzaţii, impresii, stări ale spiritului. Starea poetică este caracterizată
prin decadenţă, astfel sentimentele şi stările sugerate sunt: tristeţea, suferinţa,
deznădejdea, frica, delirul, nevroza, plictisul, splin-ul, apăsarea singurătăţii, spaima de
moarte sau de neant, izolarea, oboseala psihică, monotonia. Principalele teme şi motive
simboliste reprezintă aceste stări şi atitudini poetice, de aceea se preferă teme ca
condiţia poetului nefericit, lumea oraşului sufocant, moartea văzută ca descompunere a
lumii, natura dezolantă, apocaliptică, amorul defunct, singurătatea, evadarea spre mari
depărtări sau tărâmuri misterioase. Aceste teme sunt ilustrate prin câteva motive tipice,
cum ar fi ploaia sau apa, materia aflată în descompunere, iubita moartă, amurgul,
frigul, vântul, metale preţioase sau instrumente muzicale. O trăsătură definitorie a
poeziei simboliste este muzicalitatea, realizată prin enumeraţii, repetiţii, refrene sau
prezenţa unor instrumente muzicale. O mare inovaţie din punct de vedere prozodic este
cultivarea versificaţiei libere, ceea ce corespunde muzicalităţii interioare. Simbolistica
culorilor este o altă trăsătură a creaţiilor simboliste, culorile redând stări profunde,
emoţii puternice.

2/4
Bacovia este cel mai mare reprezentant al simbolismului românesc, un poet vizionar,
creând drama însingurării prin poeziile sale. Este un poet al sensibilităţii, un spirit
decadent, un poet al marilor tristeţi. Lirica lui evidenţiază stări depresive, de adâncă
tristeţe, degradarea psihicului până la distrugere sau dispariţie. Starea obişnuită e
tristeţea, deznădejdea, frica, delirul, nevroza, ca rezultate ale singurătăţii, ale
descompunerii lumii. Baeovia este parcă poetul coborât în Infern pentru a aduce la
suprafaţă vedenii stranii, strigăte de teroare. Prin aceste stări reprezintă refuzul lumii;
poezia lui este sinceră, e un semnal de alarmă, o autosalvare în faţa lumii nesigure.
Baeovia îşi compune un stil din suferinţă şi izolare, creând poezii de o frumuseţe
stranie, inimitabilă.
Poezia „Plumb” a apărut în fruntea volumului de debut, intitulat „Plumb” în anul 1916 şi
este o poezie programatică, o ars poetica, sintetizând motive şi mijloace de expresie,
stări poetice şi viziuni caracteristice pentru creaţiile bacoviene. Poezia exprimă starea
de melancolie, de tristeţe, de izolare a poetului, care se simte însingurat în lume. Tema
poeziei este moartea, sugerată în primul rând prin cuvântul „plumb”, repetat simetric şi
obsesiv de şase ori, respectiv singurătatea, sugerată prin reluarea simetrică a sintagmei
„stăm singur”.

Titlul este un simbol, plumbul este un metal greu, de culoare cenuşie. Greutatea
metalului sugerează o stare sufletească apăsătoare, grea, astfel destinul se pare că este
de plumb, adică greu, apăsător. Culoarea gri redă o existenţă monotonă şi astfel cadrul
în care trăieşte poetul este un spaţiu al pierderii speranţelor. Maleabilitatea metalului
sugerează labilitatea psihică, starea de nevroză a poetului, astfel cadrul produce o stare
de nelinişte, o stare depresivă. Sonoritatea surdă a cuvântului face trimitere la izolare,
la închidere definitivă, astfel eul liric se află într-un cadru care trimite la singurătate.
Poezia are două catrene, formând două planuri: cel exterior, material, redând imaginea
unei lumi care determină izolarea şi cel interior, spiritual, simbolizând starea
sufletească deprimantă a eului liric.

Prima strofa conţine înfăţişarea unei lumi artificiale, este un spaţiu sufocant în care
trăieşte poetul. Elementele acestui cadru sunt „sicriele”, „florile de plumb”, „funerar
veşmânt”, „cavou”, „coroanele” prin care acest spaţiu devine un spaţiu al morţii, al
prăbuşirii sub apăsarea plumbului. Verbele la imperfect „dormeau”, „stăm”, „scârţâiau”
sugerează o stare de durată, totul este împietrit pe vecie. Starea de solitudine a poetului
este exprimată prin sintagma „stăm singur” – reluată şi în a două strofă – care alături
de elementele funerare reprezintă pustietatea sufletească. Imaginile auditive „era vânt”
şi „scârţâiau” redau starea de nevroză şi frica poetului.

însingurarea este mai adâncă în a doua strofă, unde spiritul este pus sub semnul
somnului apropiat morţii. „Dormea întors amorul meu de plumb”. Perspectiva pe care o
dă această strofă este una de răsturnarea normalului, este o realitate anormală, creând
disperare în sufletul poetului. în aceste condiţii tensiunea; însingurarea creşte până la
strigăt disperat: „şi-am început să-l strig…”. Dar strigătul rămâne fără efect, eul liric
rămâne tot singur. Ultimul vers „şi-i atârnau aripile de plumb” reflectă pe de o parte
imposibilitatea eliberării de singurătate prin zborul frânt pe care o dau aripile
3/4
de plumb, care sunt atârnate, pe de altă parte poate semnifica imposibilitatea refacerii
lumii întoarse. Sentimentul înspăimântător al morţii şi al însingurării devin o stare
generală, cosmică.

Imaginile surprinzătoare dau o profundă semnificaţie stărilor sufleteşti: oximoronul

„flori de plumb” reprezintă identitatea vieţii şi a morţii, „amorul de plumb” aduce
sugestia unei stări de dezamăgire, „aripile de plumb” redă imposibilitatea eliberării de
aceste stări. Totul este trist, apăsător, monoton, fără speranţă.

Alte simboluri sunt create prin verbele auditive, cu sonoritate enervantă: „să strig” redă
starea de disperare, „scârţâiau” sugerează starea de nevroză, „era vânt” şi „era frig” fac
trimitere la frigul morţii. Rimele au tonalitate închisă (plumb, veşmânt, vânt, plumb /
frig, strig) prin care se accentuează senzaţia de închidere, de izolare, de apăsare
sufletească. Monotonia nesfârşită şi oboseala sufletească este redată prin cromatică,
totul fiind gri, prin elementele funerare prezente în prima strofă, respectiv prin
imaginile olfactive ale florilor şi ale coroanelor.

Poezia „Plumb”, prin atmosfera ei, prin muzicalitatea interioară, prin cromatică, prin
simboluri şi sugestii aduce în lirica românească sentimentul tragic al spaimei, al
însingurării. Lumea bacoviană este închisă, Iară iluzia salvării; este o lume monotonă,
artificială, dezolantă. „Cât priveşte despre mine, am fost şi rămân un poet al
decadenţei”.

4/4