Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4bac.ro/povestea-lui-harap-alb-de-ion-creanga-comentariu/
de Ion Creangă
Varianta 1:
Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei basmelor,
poveştilor şi povestirilor sale. Acesta este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii
române, mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie”.
Basmul “Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în anul 1877 în revista “Convorbiri
literare”.
Basmul cult este o specie a genului epic, de mari dimensiuni, în care acţiunea se
desfasoară într-o lume fabuloasă, la care iau parte personaje cu puteri supranaturale,
iar binele triumfă în detrimentul răului.
Tema operei de faţă o reprezintă lupta dintre bine şi rau. De asemenea, se reiau anumite
motive narative precum superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin viclesug,
probele, demascarea răufăcătorului, pedeapsa acestuia şi căsătoria.
O primă scenă semnificativă este atunci când Harap-Alb decide să pornească spre
unchiul său, cu toate că fraţii lui au fost întorşi din drum de un urs care era defapt tatăl
lor. Din acest fapt putem deduce că protagonistul nostru nu este ca şi fraţii lui, acesta
are un caracter puternic şi este curajos.
În text apar diferite personaje precum Craiul, Verde Împărat, Fraţii cei mari, Sfânta
Duminică, Spânul, Harap-Alb, Împaratul Roş etc.
Harap-Alb este personajul principal al basmului. Acesta este cel mai reprezentativ
dintre eroii pozitivi ai lui Creangă. El nu are trăsături supranaturale, puterea lui stă în
gândul lui bun. La fel ca şi alte personaje din operele autorului, acesta este omenos şi
milostiv.
1/6
Relaţiile temporale şi spaţiale sunt vagi. Timpul nu este determinat “a fost odată ca
niciodată”, iar locul acţiunii este “undeva la marginea lumii”.
În incipit aflăm că Harap-Alb este cel mai mic fiu al craiului, care dezamăgit de eşecul
fraţilor săi şi încurajat de Sfânta Duminică doreşte să ajungă la unchiul său şi să spele
ruşinea fraţilor săi.
Finalul operei este unul fericit, specific basmului, deoarece spânul este demascat, iar
veselia se spune că a ţinut “ani întregi şi acum mai ţine încă”.
În concluzie, datorită celor prezentate ulterior, putem afirma că „Povestea lui Harap-
Alb” întruneşte toate notele definitorii unui basm cult şi este totodată un triumf al
binelui împotriva răului.
Varianta 2:
Pasiunea lui Ion Creangă pentru literatura populară a făcut posibilă scrierea unor
basme în care autenticitatea folclorică se îmbină în mod miraculos cu plăsmuirea
artistică a realităţii, fantasticul fiind umanizat şi puternic individualizat.
„Povestea lui Harap – Alb” se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un
basm cult, deoarece are un autor identificat.
Basmul cult este o specie a genului epic în care se narează întâmplări fantastice ale unor
personaje reale, simbolice sau imaginare, (feţi frumoşi, zâne, animale năzdrăvane etc.)
reprezentante ale binelui aflate în luptă cu forţe malefice ale naturii sau ale societăţii, pe
care le înving în cele din urmă.
2/6
Tema operei lui Creangă este triumful binelui asupra răului, dar se ilustrează şi iniţierea
unui tânăr de la stadiul de novice până la acela de om total. Ca motive sunt valorificate
cele de circulaţie universală: superioritatea mezinului, împăratul fără urmaş, căutarea
norocului, călătoria, probele la care este supus eroul, demascarea răufăcătorului.
Din expoziţiune aflăm că împăratul Verde nu are urmaş şi îi cere fratelui său, craiului,
să-i-1 trimită pe unul dintre fiii săi, pe cel mai vrednic şi curajos, să-i devină urmaş. El,
neavând decât fete, n-are cui lăsa împărăţia.
Intriga este astfel marcată de „cartea” primită de crai. Această scrisoare determină
parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superiorităţii
mezinului).
Probele fiind trecute, fata îl însoţeşte pe Harap-Alb în curtea împăratului Verde. Pentru
erou drumul acesta este cea mai dificilă probă, pentru că se îndrăgosteşte de fată, dar
credincios jurământului făcut nu-i mărturiseşte adevărata sa identitate.
Personajul principal al basmului este Harap – Alb, un fel de Făt – Frumos din basmele
populare. Este viteaz, generos, curajos, angajat în lupta împotriva răului, dar mai ales
înzestrat cu arta de a-şi face prieteni. El este mereu sfătuit şi ajutat de o multitudine de
simboluri ale binelui (Sf. Duminică, calul năzdrăvan, cei cinci năzdrăvani), numai astfel
reuşeşte să treacă unele probe. Pe de altă parte, Harap-Alb, este flăcăul suspus iniţierii
în experienţa vieţii către maturizare, supus încercărilor sorţii din care tânărul trebuie să
devină apt pentru a-şi întemeia o familie, a avea capacitatea de a conduce, de a păstra
un secret, si de a-şi ţine cuvântul dat. Trecând toate probele se înscrie în codul
civilizaţiei ţărăneşti, demonstrând generozitate, bunătate, inteligenţă, tact, discreţie,
valorificând tradiţiile moştenite de la străbuni (hainele; armele, calul tatălui său).
Spânul este personajul antagonist, este simbolul răului. Inteligent, făţarnic, simulând
prietenia el îl înşeală pe naivul fiu de crai. îl închide în fântână preluându-i numele,
identitatea sub ameninţarea cu moartea. Spânul poate întruchiparea individului de
condiţie obscură, dar plin de ambiţia parvenirii, care vrea să devină împărat şi foloseşte
şantajul drept mijloc de ascensiune socială. El are însă şi rolul iniţiatorului, este un „rău
necesar”. „De aceea unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru a face pe
oameni să prindă minte.”
4/6
Celelalte personaje sunt ajutoare şi donatoare, au forţe supranaturale, îl ajută
necondiţionat pe erou. Sunt simboluri ale binelui.
Umorul este dat de starea permanentă de bună voie a autorului, de verva şi plăcerea de
a povesti pentru a stârni veselia „ascultătorilor”. Jovialitatea şi plăcerea zicerii se
reflectă în mijloace lingvistice de realizare a umorului precum:exprimarea poznaşă,
mucalită: „Să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri”; combinaţii neaşteptate de cuvinte:
„Tare mi- eşti drag, te- aş vârî în sân, dar nu-ncapi de urechi”; vorbe de duh:„Dă-i cu
cinstea să peară ruşinea”; ironie (împăratul Roş): „Doar unu-i împăratul Roş, vestit pe
meleagurile acestea pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostirea lui cea neauzită”;
„…„ apără – mă de găini că de câini nu mă tem”; poreclele personajelor: Păsărilă,
Buzilă; situaţii şi întâmplări în care sunt puse personajele (probele din curtea
împăratului Roş); diminutive cu valoare augmentativă: băuturică, buzişoare.
Diferenţele dintre un basm popular, şi unul scris de Ion Creangă pot fi foarte bine
relevate şi prin realizarea unei analize la nivelul artei narative, al fantasticului, al
erudiţiei paremiologice şi la nivelul limbajului.
„Povestea lui Harap -Alb” este un basm cult având ca particularităţi reflectarea
concepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea
personajelor, umorul şi arta narativă. Dar asemenea basmului popular cultivă înalte
5/6
principii morale precum adevărul, cinstea, prietenia, curajul, vitejia, fiind o creaţie care
oglindeşte în mod fabulos viaţa.
6/6