Noţiuni pentru abordarea subiectelor de la proba de evaluare a competenţelor lingvistice şi

de comunicare orală

Conținuturi:

1. Factorii situaţiei de comunicare

2. Funcţiile comunicării
3. Stilurile funcţionale ale limbii romane. Calităţile generale /particulare stilului
4. Registre stilistice
5. Tipuri de texte: narativ, descriptiv, argumentativ, epistolar , informatic, memorialistic.

1.Factorii situaţiei de comunicare

Emiţătorul- produce mesajul cu intenţia de a-l transmite unui receptor(perspectivă

subiectivă/obiectivă; atitudine critică/detaşată/ironică; intenţie de a informa, de a demonstra,
de a sensibiliza, de a convinge etc)

Receptorul-destinatarul mesajului

Receptorul unui text poate fi :- nespecializat(orice cititor interesat de un anumit aspect)

-în curs de specializare (elevi, studenţi)
-specializat (profesori, avocaţi, jurnalist)
Mesajul-conţinutul de idei, informaţii, trăiri, sentimente

Canalul-mediul fizic de transmitere a mesajului(telefon, TV, textul romanului, textul scrisorii,

articolul de ziar, etc)

Codul-sistemul de semne în care este codificat mesajul(limba română scris/orală)

Contextul-precizări referitoare la referent(elementul la care se referă comunicarea), timpul,

spaţiul, participanţii la situaţia de comunicare.

2.Funcţiile comunicării se stabilesc în relaţie cu cei 6 factori ai situaţiei de comunicare:

 funcţia emotivă (expresivă) este specifică acelei comunicări în care accentul este pus pe
emiţător, pe exprimarea trăirilor acestuia;se recunoaşte prin exclamaţii, interogaţii
retorice şi interjecţii afective. (ex: Ce frumos e afară! ).
 funcţia conativă (persuasivă) apare în comunicările în care accentul este pus pe
receptor, urmărindu-se obţinerea unei reacţii din partea acestuia; se recunoaşte prin:
 verbe la imperative,interjecţii predicative sau de adresare, interogaţii (ex: Ioana, scrie
mai repede!).
 funcţia poetică este specifică textelor literare în care accentul este pus pe forma
mesajului şi nu pe conţinutul lui (figuri de stil).
 funcţia metalingvistică este specifică textelor în care se explică un element al codului
(ex:in dicţionare).
 funcţia fatică este cea care verifică buna funcţionare a canalului de transmitere a
mesajului (ex: Alo, mă auzi? ).
 funcţia informativă(referenţială) este specifică textelor ştiinţifice în care accentul cade
pe transmiterea informaţiilor referitoare la un anumit element din realitate.

3.Stilurile funcţionale

 Stilul artistic (beletristic) este specific operelor literare şi are caracter individual în
sensul că fiecare scriitor se individualizează prin anumite particularităţi stilistice:
 textele au scop estetic, de delectare şi sensibilizare a cititorului, predominantă fiind
funcţia poetică.
 limbajul este expresiv, exprimarea este subiectivă marcată de sensibilitatea şi
afectivitatea autorului.
 cuvintele sunt folosite cu sensul lor figurat, fapt care determină posibilităţi multiple de
interpretare.
 se admit abaterile de la normele limbii literare, acestea fiind valorificate cu scop artistic.
 se valorifică toate registrele stilistice cu scop estetic (arhaisme, regionalisme, termeni
populari, argou, jargon).

 Stilul ştiinţific (tehnico-ştiinţific) este specific textelor de cercetare ştiintiţică şi tehnică

 textele au scop informativ, predominantă fiind funcţia referenţială
 exprimarea este obiectivă, impersonală, fiind folosit pluralul autorului (pers. I plural)
 lipsesc mărcile afectivităţii
 cuvintele sunt folosite cu sens denotativ, propriu pentru evitarea interpretărilor sau
ambiguităţilor
 sunt frecvenţi termeni ştiinţifici, predominant neologi, specializaţi pentru un anumit
domeniu de activitate, accesabilitatea fiind redusă
 sintaxa este dominată de grupul nominal sau de simboluri matematice, fizice etc.,
adeseori vizualizate.
 demonstraţia ştiinţifică este susţinută prin: citat, exemplificare, date, procente, nume
reale de locuri şi personae
 Respectă calităţile generale ale stilului: claritatea, concizia, proprietatea.
 Comunicarea, adeseori, este dublată de mijloace extralingvistice (hărţi, mape tematice,
planşe, scheme, tabele, proiecţii film etc.).principalele calităţi ale acestui stil sunt:
corectitudinea, claritatea, precizia, proprietatea termenilor.

Exemplu:

„Notaţia z = (a,b), introdusă pentru numerele complexe, nu este prea comodă în calculele
cu numere complexe. De aceea, de obicei, se foloseşte o altă scriere a numerelor complexe.
Convenim să notăm numărul complex (0, 1) prin i. Atunci, după regulile de adunare şi
înmulţire a numerelor complexe, avem: (a,b) = (a,0) + (0,b) = (a,0) + (b,0)(0,1)…” (C.
Năstăsescu ş.a., Matematică. Manual pentru clasa a X-a, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001)

 Stilul publicistic caracterizează comunicarea din domeniul mass-media

 Cunoaşte o mare varietate de texte: cronica, ştirea, articolul, interviul, anunţul
publicitar, reclamă, reportajul
 Îmbină subiectivitatea cu obiectivitatea şi scopul informativ cu cel persuasiv
 Principala trăsătură este accesibilitatea limbajului, textele adresându-se maselor
 Este orientat către accesibilitate, noutatea informaţiei, actualitatea şi subiecte de
interes general
 Imprumută de la stilul artistic procedee artistice şi figuri de stil folosite cu scop persuasiv
(repetiţii, metafore, etc ).
 Acordă o importanţă majoră titlurilor valorificate cu scop persuasiv
 Calităţi ale stilului: corectitudinea, proprietatea termenilor, claritatea.

Exemplu:

Raymond Carver – Despre ce vorbim când vorbim despre iubire. Sunt înnebunit după
povestirile lui Raymond Carver. Sunt la fel de reale precum magazinele care fac reduceri,
ceasurile de pontaj, căsătoriile nefericite. Bărbaţii şifonaţi, femeile neîngrijite care-i
populează povestirile o să vă sfâşie inima. (Stanley Elkin)
Julio Cortázar – Manuscris găsit într-un buzunar şi alte povestiri. Citisem prima carte de
povestiri a lui Cortázar şi de la cea dintâi pagină mi-am dat seama că era un scriitor cum mi-
aş fi dorit şi eu să devin. Mă gândesc la el cu bucuria imensă că a existat şi cu gratitudinea că
ne-a lăsat o operă la fel de frumoasă şi indestructibilă ca şi amintirea lui.
(Gabriel García Márquez)
 Stilul oficial - administrativ (juridic) caracterizează comunicarea din domeniul relaţiilor
publice, administrative şi oficiale, diplomatice, politice ( texte cu conţinut normativ
(adeverinţa, cartea poştală, cartea de vizită, certificate, Constituţia, documente juridice,
invitaţia, telegrama, procesul-verbal, regulamente, scrisoarea, texte de legi ş.a.).
 cererea, discursul politic,CV-ul, scrisoarea de intenţie şi de recomandare, adeverinţă,
procesul verbal, legea, ghidul)
 Exprimarea este obiectivă, impersonală, lipsită de mărci ale afectivităţii
 Textele au scop informativ, predominantă fiind funcţia referenţială
 Cuvintele sunt folosite cu sensul lor denotativ, propriu, pentru evitarea interpretărilor
şi ambiguităţilor
 Textele au structură specifică, consacrată (de exemplu o lege este structurată în articole
şi alineate, iar o cerere are o formă specifică)
 Operează cu lexic restrâns, specializat, standardizat, termeni juridici,
formule şi clişee sintactice fixe (formule de adresare, introductive, argumentative, de
încheiere, având statut de obligativitate în procesul producerii textului: subsemnatul, în
conformitate cu, conform art. , etc)
 Principalele calităţi ale stilului sunt: corectitudinea, claritatea ,precizia, coincizia,
proprietatea termenilor.

Exemplu:

Cap. I Înscrierea la facultate şi documentele studentului

Art. 1 Înmatricularea în anul I se face de către rector, la cererea studentului declarat admis
la concursul de admitere, sub număr (cod) unic, valabil pe întreaga perioadă de şcolarizare
în facultatea pentru care a susţinut concurs.
Art. 2 La înscrierea în anul I de studii, se alcătuieşte dosarul studentului, care va cuprinde:
 cererea-tip de înscriere pentru anul I de studii;
 diploma de bacalaureat (echivalenta), în original;
 certificatul de naştere, în copie legalizată;
 acte care atestă schimbarea numelui, copie legalizată;
 adeverinţă medicală.
În perioada şcolarizării, dosarul studentului se completează cu:
 cererile de înscriere în fiecare an universitar;
 actele necesare pentru obţinerea bursei, conform legislaţiei în vigoare;
 cererile pentru disciplinele opţionale;
 actele care certifică studiile efectuate în alte universităţi din ţară şi străinătate şi
rezultatele obţinute.
(Regulamentul privind profesională a studenţilor)
4.Scopul unui text

 Informativ (se urmăreşte transmiterea unor informaţii, date, aspecte ale realităţii)
 Persuasiv ( se urmăreşte convingerea receptorului şi obţinerea unei reacţii din partea
acestuia)
 Estetic (sensibilizarea cititorului)
 Argumentativ( se urmăreşte susţinerea unei opinii cu argument pro sau contra)

5.Calităţile stilului
A. Calităti generale: sunt cele ce trebuie respectate de toţi vorbitorii unei limbi, atestând
cultura lingvistica a acestora
 Corectitudinea presupune respectarea normelor limbii literare
 Claritatea se manifestă prin înlănţuirea logică a ideilor, folosirea sensurilor denotative ale
cuvintelor (semne lingvistice), evitarea termenilor specializaţi, echivoci, a construcţiilor
pleonastice astfel încât mesajul să fie perceput corespunzător de către R (receptor) .
Abaterile de la claritatea stilului sunt: echivocul (comunicarea este confuză, poate implica
mai multe interpretări), ermetismul (folosirea unui limbaj criptic, obscur), galimatiasul (idei
confuze, formulări incoerente), paradoxul (folosirea, în acelaşi enunţ, a unor idei care intră
în contradicţie), pleonasmul (exprimarea aceleiaşi idei prin două cuvinte diferite), tautologia
(repetarea unui cuvânt cu funcţii sintactice diferite).
 Coerența și coeziunea: vizează legătura şi organizarea ideilor într-un text argumentativ sau
explicativ, continuitatea spaţială şi temporală a textului realizându-se prin repetiţie lexicală,
ordinea cuvintelor, paralelism sintactic, instrumente morfo-sintactice (pronume – acela,
asta ş.a.; adverbe – acolo, astfel; circumstanţiale de timp – după o oră, a doua zi), conectori
interfrazici (şi, dar, însă, de aceea, fiindcă etc.).
 Proprietatea termenilor se referă la folosirea mijloacelor lingvistice potrivite cu situaţia de
comunicare şi cu scopul comunicării
 Puritatea implică utilizarea cuvintelor admise de limba literară concretizate prin utilizarea
structurilor morfo-sintactice în conformitate cu norma lingvistică generală, cu uzul curent al
limbii. Sunt evitate arhaismele, barbarismele, expresiile argotice şi obscene, jargonul,
neologismele, regionalismele.
 Precizia presupune utilizarea riguroasă doar a acelor cuvinte de care este nevoie pentru a
asigura o exprimare clară, logică şi concisa a mesajului
B. Calităţile particulare: rezultă din maniera proprie unui vorbitor de a utiliza mijloacele
lingvistice oferite de limba literară
 Naturaleţea presupune exprimarea firească, degajată
 Simplitatea este dată de formulări corecte, termeni uzuali
 Armonia rezultă din armonizarea părţilor unui text
 Fineţea presupune exprimarea firească, subtilă a ideilor prin cultivarea aluziei şi a sugestiei
 Ironia presupune dezaprobarea aspectelor negative prin disimularea adevăratelor intenţii
ale vorbitorului
 Coincizia este o consecinţă a preciziei, impunând utilizarea cuvintelor strict necesare în
exprimare
 Oralitatea presupune folosirea mijloacelor lingvistice specific comunicării orale: interjecţii,
termeni şi expresii populare, exclamaţii şi interogaţii,vocative,proverb şi zicători.

6.Registre stilistice - reprezintă variante ale limbii literare determinate de utilizarea lor în
anumite contexte sociale, lingvistice şi culturale.
 Limba literară reprezintă aspectul cel mai îngrijit al unei limbi
 Limbajul standard este o varianta a limbii literare cultivată prin instruirea şcolară şi folosită
în mass-media şi în situaţii oficiale
 Limbajul familiar(colocvial)este folosit în situaţii de comunicare între vorbitori având acelaşi
statut social sau între care există un anumit grad de intimidate; este spontan şi puternic
marcat afectiv (interjecţii,diminutive,superlative, porecle, etc.)
 Limbajul popular,regional,caracterizează comunicarea restrânsă la o anumită zonă
geografică; se foloseşte în operele literare cu valoare expresivă pentru a localiza acţiunea
într-o anumită zonă sau pentru a conferi autenticitate vorbirii personajelor
 Limbajul arhaic se caracterizează prin folosirea cuvintelor ieşite din uz, fie pentru că au fost
înlocuite de altele, împrumutate din alte limbi; în operele literare arhaismele sunt folosite
pentru a recrea culoarea unei epoci
 Argoul reprezintă un limbaj codificat folosit de un grup de vorbitori cu intenţia de a nu fi
înţeleşi de ceilalţi
 Jargonul este un limbaj specializat sau împrumutat din alte limbi folosit pentru a ieşi în
evidenţă.

4. Textul literar şi cel nonliterar

Mesajul poate fi structurat sub forma unui text literar sau nonliterar, în funcţie de scopul
comunicării şi modul particular de concretizare a informaţiei transmise.

a. Textul literar particularizează comunicarea artistică, pentru că în el se recunoaşte

originalitatea reflectării lumii înconjurătoare de către creatorul operei artistice (populare sau
culte). În text se manifestă funcţia poetică a limbajului, prin excelenţă reflexiv, întrucât
expresivitatea conţinutului primează şi nu informaţiile înmagazinate.

b. Textul nonliterar este elaborat pentru a comunica un conţinut în care acţionează, cu

precădere, funcţia referenţială. Vizează domenii diverse, de la cele ştiinţifice şi juridico-
administrative la mass-media audio-vizuală, concretizându-se cu ajutorul registrelor lingvistice
(oral/scris; popular/cult; regional, colocvial, argoul şi jargonul). Indiferent de textul funcţional
reprezentat în comunicare, emiţătorul abordează obiectiv realitatea şi foloseşte un limbaj
comun, convenţional, prin excelenţă tranzitiv (scopul principal este de a transmite informaţii).

Textul literar Textul nonliterar-

- caracter reflexiv
- subiectivitatea emiţătorului
- încălcarea intenţionată a normelor lingvistice
- limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor
de stil şi al procedeelor artistice
- acţionează funcţia poetică
-7.Tipuri de afectivă
modalizare texte maximă
caracter tranzitiv
obiectivitatea emiţătorului
respectarea normelor de redactare a textului
- limbaj specializat pe domenii de activitate
- acţionează funcţia referenţială
modalizare afectivă minimă

1.Textul narativ este specific în general operelor literare şi surprinde acţiuni,evenimente,

întâmplări reale sau imaginare desfăşurate într-un cadru spaţio-temporal şi evoluând în ordine
logică sau cronologică
 Presupune existenţa personajelor şi a unei voci narative (obiective,subiective)
 Întâmplările sunt fixate în timp şi spaţiu prin indici temporali şi spaţiali
 Presupune o situaţie iniţială,un punct declanşator,derularea întâmplărilor, depăşirea
situaţiei dificile şi o situaţie finală
 La nivel morfologic, predomină verbele folosite la perfect simplu, present sau imperfect;

2.Textul descriptiv presupune surprinderea caracteristicilor unui tablou, peisaj, fenomen al

naturii (descriere de tip tablou) sau a trăsăturilor unui personaj (descriere de tip portret)

 Textul descriptiv poate fi : artistic,literar sau nonliterar ştiinţific

 Presupune precizarea unor indici spaţiali şi termporali care fixează cadrul descrierii
 Se valorifică alternanţa planurilor: apropiat-depărtat, terestru-cosmic, sus-jos, ansamblu-
detaliu
 Se folosesc predominant substantive şi adjective, în descrierea ştiinţifică predominând
cuvintele cu sens propriu şi termeni specializaţi, iar în descrierea artistică sensul figurat al
cuvintelor şi imaginile artistice
 Se valorifică timpurile verbale specifice, preferate fiind prezentul şi imperfectul

3.Textul informativ este specific stilului ştinţific, publicistic şi juridico-administrativ

presupunând transmiterea de informaţii referitoare la: date, fapte, persoane şi fenomene din
realitate
 Se caracterizează prin folosirea cuvintelor cu sens propriu, a termenilor specializaţi, a
cifrelor, procentelor
 Predomină funcţia referenţială a comunicării
 Se foloseşte de obicei pluralul autorului, exprimarea fiind obiectivă, impersonală
 Se pot folosi ca tehnici exemplificarea, citatul, comparaţia, etc.

4.Textul argumentativ se distinge prin orientarea către un receptor cu scopul de a-l convinge
prin argumente pro sau contra
 Poate fi nonliterar (juridic,ştiinţific,publicist) cât şi literar (într-un text artistic)
 Are o structură specifică, fiind organizat în 3 părţi: ipoteză, demonstraţie şi concluzie
 Coerenţa ideilor este asigurată prin folosirea conectorilor: pentru că, deoarece, cu
siguranţă, de exemplu, aşadar etc.
 Se folosesc tehnici argumentative: citatul, exemplificarea, analogia, opoziţia, comparaţia,
asocierea
 Prezenta modalizatorilor de opinie care nuanteaza ideile: sunt convins, probabil, poate, se
pare, resping, refuz sac red, incat, pe de o parte, pe de alta.

5.Textul epistolar(scrisoarea) presupune transmiterea uni mesaj dinspre emiţător către un

destinatar
 Are o structură specifică: locul şi data redactării, formula de adresare, conținutul propriu-zis,
formula de încheiere
 Are scop informativ, dar şi estetic, urmărind transmiterea unor informaţii, dar şi
sensibilizarea receptorului
 Formulele de adresare şi de încheiere evidenţiază relaţia dintre emiţător şi destinatar,
încadrând textul într-una anumit tip de scrisoare: intimă (de dragoste), oficială, familiară, de
recomandare, de intenţie, de mulţumire
 Limbajul şi conţinutul sunt adaptate în funcţie de destinatar şi de scopul comunicării

6.Textul memoralistic se încadrează în literatura de graniţă (de frontieră), concretizându-se în

pagini de jurnal, amintiri, memorii, corespondenţă literară, autobiografii

 Are ca scop fie informarea, fie confesiunea, deoarece pe de o parte se raportează la

evenimente şi persoane reale, obiective, pe de altă parte poate surprinde evenimente
personale
 Limbajul este marcat de afectivitate şi subiectivitate fiind frecvente procedee artistice,
moduri de expunere, figuri de stil
 Subiectivitatea memoralistului este marcată prin: verbe şi forme pronominale de pl. I,
interjecţii afective(ah, of, ei, vai , interogaţii retorice, exclamaţii
 Are scop documentar, dar şi estetic.
 se caract prin interiorizarea mesajului (subiectivitate, prin raportare la evenim personale
din viata autorului, epoci, scene de viata, oameni) si prin exteriorizarea acestuia
(raportare la even istorice)
 retrospectiva a unor evenimente si intamplari la care autorul a fost martor, un text cu
interes lit si documentar, valoarea documentara dublata de val artistica, delectabila
 tehnici si procedee narative specific textului memorialistic: evocarea, introspectia si
retrospectia, monologul