Tipologia textelor

TEXTUL = document scris, operă literară/ nonliterară; unitate comunicativă de dimensiuni variabile.
Textul literar – prezintă o realitate posibilă, imaginată de scriitor; este expresia subiectivității și originalității scriitorului;
produce întotdeauna o impresie, o emoție asupra cititorului; reprezintă o abatere de la normele limbajului cotidian (bogăție
lexicală, expresivitate, sensuri multiple ale cuvintelor, sensuri conotative).
Texte literare: proză, poezie, dramaturgie.
Textul nonliterar – prezintă o realitate existentă; impersonalitatea discursului; produce într-un grad mai mic emoții, impresii,
abaterea de la norme este aproape zero.
Texte nonliterare: memorialistice, epistolare, jurnalistice, juridic-administrative, științifice, argumentative,
mesaje din domeniul audio-vizualului.
Textul narativ reprezintă rezultatul acțiunii de a povesti. Trăsături: narațiunea ca mod principal de expunere; repere spațio-
temporale (indici de timp și de spațiu); durata acțiunii; planurile acțiunii; conflictul; etapele acțiunii; secvențe narative;
existența personajelor; importanța modurilor și timpurilor verbale; naratorul.
Textul descriptiv constă în conturarea trăsăturilor particulare ale unui obiect/ aspect din natură/ fenomen, ale unei persoane.
Trăsături: modul principal de expunere este descrierea; sunt frecvente adjectivele și substantivele care au rolul de a
particulariza realitatea descrisă; adverbele fixează coordonatele spațiale/ perspectiva; ordonarea detaliilor; crearea unor
imagini adresate vizualului, auditivului.
După gradul de implicare a emițătorului descrierea este: subiectivă (la persoana I; imagini artistice, figuri de stil);
obiectivă(oferă informații precise, exacte, cuvinte cu sens denotativ).
După informațiile transmise descrierea este: tehnică (oferă date precise folosind termeni specifici anumitor domenii);
publicitară (oferă informații precise și atractive unui posibil client).
Textul informativ are ca scop principal transmiterea unor informații referitoare la date/ fapte/ fenomene din realitate.
Texte informative sunt: știrile, articolele de ziare, textele științifice, textele de tip utilitar (ex: modul de folosire a unor
aparate), rețetele culinare, reclamele, anunțurile, buletinul meteo etc.
Textul argumentativ este rezultatul încercării emițătorului de a convinge receptorul și este scris cu scopul de a convinge
lectorul că o afirmație este justă, că poate să accepte opinia exprimată. Apare în diverse situații de comunicare: discursuri
politice, prezentări de carte, eseuri, cronici, articole de presă, texte publicitare.
Strategii argumentative au rolul de a modela raționamentul: exemplificarea, aluzia, analogia, opoziția,
gradarea, citatul, comparația, influențarea afectivă a locutorului, reducerea la absurd.
!!!Conectori (ex. în primul rând, în ceea ce privește, în comparație cu, spre deosebire de, probabil, desigur,
deoarece, în consecință) și modalizatori de opinie (ex. sunt convins, după toate aparențeel, refuz să cred, în al doilea rând,
întrucât, pe de o parte, încât).
Textul dramatic este caracterizat de dubla enunțare (dialogul/monologul și didascaliile) și de sincretism. Comunicarea
verbală e completată de cea paraverbală (intonație, inflexiunile vocii, ritmul vorbirii, accent, pauză, exclamații) și de cea
nonverbală (mișcare scenică, gesturi, costume, decor, mimică, muzică).
Textul memorialistic se încadrează, alături de scrisoare, jurnal, eseu autobiografic, amintiri, confesiune, în categoria
literaturii de frontieră, în interiorul căreia există chiar segmentul intitulat „literatura mărturisirilor”. Leagă fâșii de
evenimente, secvențe de întâmplări reale, contemplate și retrăite din perspectiva trecerii timpului. E o sinteză între istorie și
confesiune, la persoana I, specifică subiectivității, astfel încât valoarea documentară e dublată de cea artistică. Distanța dintre
timpul mărturisirii și cel al trăirii este un element necesar înțelegerii propriei vieți. Tehnici și procedee narative specifice –
evocarea, retrospecția, decupajul, analiza, confesiunea, exclamațiile și interogațiile retorice, povestirea, descrierea,
monologul.
Textul epistolar se situează între confesiune și informare, fiind conceput pentru un anumit destinatar și având un scop
particular. Adoptă un cod cunoscut atât de emițător/expeditor, cât și de receptor/destinatar, prin care se transmite un mesaj,
respectându-se anumite convenții: data și locul elaborării, formula de adresare, textul în sine, formula de încheiere, post-
scriptum. Există și texte epistolare formale sau oficiale. Valorifică mai ales funcțiile conativă și emotivă în scrisorile intime
și familiale sau cea referențială în scrisorile oficiale.
Textul jurnalistic are ca scop informarea, se distinge prin claritate, accesibilitate, concizie, originalitate și acoperă o
tipologie vastă. – reportaj, anchetă, cronică, recenzie, interviu, știre, comentariu, dosar, editorial etc.
Textul juridic-administrativ/oficial este întâlnit în domeniul legislativ, se caracterizează prin obiectivitate, sobrietate,
accesibilitate, respectarea normelor limbii literare. Are scop informative, are conținut normativ, clișee lingvistice, enunțuri
cu formă impersonală, lipsite de ambiguitate.
Textul științific cuprinde informații asupra unor fenomene ale realității, obiecte, noțiuni, date etc., bazate pe raționamente
logice. Predomină funcția referențială a comunicării, cuvintele cu sens propriu, claritatea, precizia, corectitudinea limbajului.
Implică numeroase neologisme, termini monosemantici, termini tehnico-științifici, formându-se, astfel, așa-numitul jargon
profesional.