Sunteți pe pagina 1din 21

VALORI

CULTURALE/MORALE
Fragmentul din “Povestea lui Harap-
Alb" de Ion Creangă, îmi amintește de
T1 opera literară “Făt-Frumos din lacrimă”
de Mihai Eminescu. O valoare comună
celor două texte este cunoașterea prin
intermediul călătoriei. În fragmentul dat,
Cunoașterea prin intermediul Harap Alb întâlnește ființe fabuloase care
călătoriei îl avertizează că,fără ele, nu va reuși sa
îndeplinească scopul călătoriei.
În textul asociat, Făt-Frumos îi
promite fratelui său de cruce că va pleca
în călătorie pentru a i-o aduce pe aleasa
inimii și, chiar dacă este supus unor
probe care includ moartea sa simbolica
și învierea, eroul își îndeplinește
misiunea.
Asociez poezia “În fața mării” de
T2 Virgil Carianopol cu textul “Cum cântă
marea” de Dimitrie Anghel, pe baza unei
Frumusețea naturii valori culturale, frumusețea naturii care

care stârnește stârnește sentimente privitorului.


În primul text, marea, ca element al
sentimente naturii eterne, este asociată cu ființa
umană, supusă granițelor temporale cu
privitorului. care vocea poetică duce o lupta continua.
În textul asociat,vocea încearcă sa
descifreze semnificația agitației create de
marea personificata.
Fragmentul din “Cartea lui Julian” de
R.J. Palacio îmi amintește de opera literară
“Baiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne.
O valoare culturală comună este
prietenia.în textul dat, naratorul-personaj se
referă la frumoasă relație din cadrul grupului
său de amici.
T3 In textul asociat, se prezintă prietenia
dintre doi băieți de naționalități diferite,

Prietenia germană și poloneză. O secventă


emoționantă a romanului prezinta gestul lui
Bruno de a-i aduce mâncare copilului evreu,
aflat în spatele gardului de sârma ghimpată.
Fragmentul din “Băiatul cu pijamale în
dungi” de John Boyne poate fi asociat cu
opera literara “Amintiri din copilarie” de Ion

T4
Creangă. O trăsătura comună a
personajelor este tristețea generată de
părăsirea locurilor natale.
În textul dat, Bruno este luat prin
surprindere de dorinta părinților de a se
muta și pune numeroase întrebări care
tristețea generată de trădează instalarea nefericirii în sufletul său.

părăsirea locurilor În textul asociat,Nica este nevoit sa


părăsească satul Humulești, pentru a merge

natale la studii, din dorinta mamei, iar plecarea


este precedată de momentele de tristețe.
Fragmentul extras din textul dramatic
“Și fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe îmi
amintește de textul “Cum e lumea” de
Veronica D. Niculescu. O valoarea culturală
comuna celor două texte este libertatea.
În textul dat, Don își dorește să fie
independent și liber să ia propriile decizii, deși
testul 5 grija excesivă a mamei înca reprezintă un
impediment.
În textul asociat, puiul de urs Bianca
libertatea pornește în aventura vieții sale,părăsind
gradina zoologică pentru a descoperi lumea
înconjurătoare.
Poezia “Cântec” de Ana Blandiana poate
fi asociat cu “ Sfârșit de toamnă” de Vasile
Alecsandri, ambele texte valorificând imaginea
naturii autumnale.

În textul dat, imaginea toamnei redată


prin sensibilitatea vocii poetice care proiectează

T6 tristețea asupra elementelor cadrului natural: “


Arborii-n genunchi plângeau “.

În textul citit de mine, natura este

natura autumnala tristă, toamna fiind anotimpul care provoacă


suferință în sufletul vocii poetice. Ambele texte
pun accentul pe proiectarea tristeții asupra
naturii autumnale.
Citind fragmentul din „Moara cu noroc" de loan
Slavici, m-am gândit la „Singur pe lume" de Hector
Malot, ambele texte împărtășind aceeași valoare - grija
față de copii.
În fragmentul dat, valoarea menționată este redatã
prin atitudinea plina de dragoste a personajelor și
T7 implicarea membrilor familiei în bunul mers al hanului:
„atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi
priveau la cei doi copilasi, căci doi erau acum, iarã

grija față de copii bătrâna privea la câteșipatru"


În textul citit de mine, sunt prezentate peripețiile
lui Remi, care este ocrotit succesiv de mai multe
personaje, inclusiv de Vitalis, care îl implica în
spectacolele de circ pe care le organizează
Fragmentul din textul „Nostalgia" de Mircea
Cărtărescu poate fi asociat cu „Hoțul de cărți" de Markus
Zusak, ambele împărtășind aceeași valoare -
rememorarea copilăriei.

În textul scris de Mircea Cărtărescu, imaginea

T8
copilăriei este asociată cu o joacă într-un balcon
minuscul și cu bucuria produsă de vizita prin Orășelul
Copiilor: „N-o să uit niciodată când am fost cu tata la
Orășelul Copiilor, în Piața Națiunii, aveam vreo patru sau
rememorarea cinci ani pe-atunci."

Textul citit de mine prezintă copilaria unei fetițe


copilăriei care, în ciuda problemelor pe care le întâmpină, găsește
motive de bucurie în lucruri simple. Liesel petrece timp
cu familia adoptivă ca un copil obișnuit, jucându-se.
Citind fragmentul din „Cuore, inimã de copil" de
Edmondo De Amicis, m-am dus cu gândul la „Poveste
de Crāciun" de Charles Dickens, deoarece ambele texte
prezintã aceeași valoare, și anume empatia.

În fragmentul dat, empatia este subliniată de


gândurile naratorului îndreptate spre copiii cu o viata
T9 modestă. Deși prezintă bucuria copilor la venirea iernii,
nu poate sã nu se gândească, cu tristețe la cei care au o
viatã plină de neajunsuri.
empatia Textul citit de mine prezintă povestea unui bătrân
ursuz, Scrooge, care se bucură de suferința celorlalți
până când spiritul Crăciunului îi readuce în suflet
sensibilitatea și empatia.
Fragmentul din “Căpitan la 15 ani” de Jules
Verne poate fi asociat cu romanul “Toate pânzele
sus!" de Radu Tudoran, ambele texte valorificând
relația dintre om si animalul credincios.

În fragmentul dat, legătura om-animal este

T 10 subliniatã de loialitatea câinelui care face tot


posibilul sã-i salveze pe cei de pe vasul naufragiat.

În textul citit de mine, relația om-animal este


relația dintre om și sustinut de loialitatea lui Minu, un tânar marinar
care nu accept sã se urce pe vas fără prietenul sãu,

animal câinele.
Poezia „Coboară toamna..." de Octavian Goga
poate fi asociatã cu „Emoție de toamnã" de Nichita
Stănescu, deoarece ambele texte își construiesc
universul liric în jurul aceleiași teme - natura.

In textul dat, imaginea naturii este o oglinda a


emotiilor poetului, dearece peisajul autumnal transmite
T 11 tristețea voci poetice fatã de trecerea timpului, așa cum
reiese din versurile „Atât de jalnic geme vântul..../ " „Și

natura
tremurând îmi luminează / Argintul firelor cărunte".

Poezia „Emoție de toamnã" se aseamănă din


punct de vedere tematic, deoarece și aici natura devine o
proiecție a tristetii poetului. De data aceasta insã,
tristețea e produsã de pierderea iubirii. Toamna este un
simbol al răcelii din sufletul poetului
Fragmentul selectat din textul dramatic „Take,
lanke și Cadâr" de Victor lon Popa mã duce cu gândul
la „Mara" de loan Slavici, deoarece ambele
împărtășesc aceeași valoare morala a dragostei
parintesti.
Fragmentul dat pune în evidenta dragostea lui

T 12 lanke pentru Ana, fiica lui care se întoarce acasã.


Emoțiile pe care le incearcã în momentul revederii
sunt sugestive pentru iubirea și mândria părinților: „și
plânge și râde și-i sărută mâinile, stând istovit pe

dragostea scaun".
Textul amintit prezinta aceeaȚi valoare. Mara, o

parintească mamă singură, isi iubește cei doi copii, Persida și


Trică, face sacrificii pentru aceștia și se mândrește cu
realizarile lor.
Fragmentul din „Mozaic istorico-literar.
Secolul al XX-lea" de Dinu Pillat îmi amintește
de opera literara „În Muntii Neamtului" de
Calistrat Hogas. Valoarea culturală comună este
peisajul natural al patriei.

În textul 2, un punct de reper pentru


scriitor, oferit de natura, este reprezentat de
frumusețea peisajului, de parcul „cu nuci si

testul 13 castani", „cu ulmi crescuți cât niște plopi în


mica pādure de mai în vale".

În textul asociat, naratorul-personaj,


peisajul natural al împreuna cu Pisicuța, iapa sa, întreprinde o
călătorie pentru a admira peisajul montan.

patriei Primul popas sub un copac stufos este un prilej


de a contempla vegetația din jur și frumusețea
cerului
Fragmentul din „Amintiri din copilărie" de
lon Creangă poate fi asociat cu opera literara
“Lungul drum către Santa Cruz" de Michael
Ende, deoarece ambele promovează prețuirea
copilăriei. În ciuda faptului cã-și neglijează
obligațiile de frate mai mare, Nică, naratorul-
T 14 personaj din textul-suport, își ia libertatea de a
merge la scăldat și de a se bucura de vremea
frumoasă (mã vede tologit, cu pielea goalã pe
prețuirea copilăriei nisip").

În textul menționat, Hermann, personajul


principal, este purtat pe aripile imaginatiei spre
tărâmuri neexplorate, devenind erou, dar și spion.
Fragmentul din „Cartea cu Apolodor" de
Gellu Naum poate fi asociat cu opera literară
„Fram, ursul polar" de Cezar Petrescu. O valoare
culturala comuna este libertatea, văzutã din
perspectiva anulării acesteia pentru animalele de la
circ. În fragment, Apolodor suferã din cauza lipsei

T 15
familiei sale și a ținuturilor natale, iar cei apropiati
îl înțeleg și îi redau libertatea de a călători spre
Labrador.

libertatea În scrierea cu care am asociat fragmentul,


Fram este un urs polar devenit timp de șapte ani
vedeta de circ și care, dupã ce trece prin mai multe
peripeții ce adâncesc dorul de casã, este eliberat de
stăpânii sãi în habitatul natural de la pol.
Fragmentul din ‘’ Inocenții” de Ioana Pârvulescu
poate fi asociat cu romanul ,,Charlie și fabrica de ciocolată”
de Roald Dahl. O valoare culturală comună este prietenia
dintre copii și adulți, aceștia din urmă devenind modele
pentru cei mici.

T 16 În textul-suport, anticarul câștigă aprecierea celor


mici, prin bunătate și inventivitate, fiind asociat de aceștia
cu ,,un om dintr-o carte”.
prietenia dintre În textul scris de Roald Dahl, personajul principal,
Charlie Bucket, îl admira pe excentricul proprietar al
copii si adulti fabricii de ciocolata, Willy Wonka, și se împrietenește cu
acesta.Charlie este uimit când noul său amic îi dăruiește, în
semn de prețuire, afacerea sa.
Fragmentul din ,,Cuore, inimă de copil"
de Edmondo De Amicis poate fi asociat cu opera
literară ,,Elev" de Mircea Sântimbreanu.

O valoare culturală comună este


educația din mediul școlar. În textul-suport,

T 17 elevul Enrico admiră sinceritatea dascălului său


şi maniera în care a ales să le facă educație.

În textul asociat, naratorul evocă o


educația din lecție de viață, primită de la învățătorul său care,
deși își pierduse mâna dreaptă în război, se
mediul școlar străduia să se ridice la nivelul așteptărilor
elevilor, exersând mereu pentru a se perfecţiona.
Textul literar ,,Romanța celor trei corăbii"
de Ion Minulescu mă duce cu gândul la
poezia ,,Dintre sute de catarge" de Mihai
Eminescu, ambele texte construindu-şi universul
poetic în jurul imaginii mării ca metaforă a vieţii.

T 18 Textul-suport dat surprinde tristeţea


poetului față de destinul imprevizibil care poate
imaginea mării ca metafora afecta pe oricine înfrunta valurile vieții.Iar poezia
lui Mihai Eminescu este tot o metaforă a vieţii
a vietii supuse predestinării, valurile reprezentând
simboluri ale obstacolelor pe care fiecare dintre
noi le depăşim.
Asociez fragmentul din „Pânza de păianjen"
de Cella Serghi cu „Hoţul de cărți" de Markus
Zusak, deoarece ambele texte surprind aceeași
valoare morală, și anume, prețuirea familiei.

În fragmentul dat, fetița duce dorul familiei

T 19 cât locuiește la mătușa ei, și își doreşte ca mama să


petreacă mai mult timp alături de ea. De aceea, se
bucură atunci când se îmbolnăvește și primește

prețuirea familiei toată atenția mamei.

În textul citit de mine, Liesel este separată


de familia ei, dar o regăsește la finalul războiului
și se bucură de reîntâlnirea cu părinții.
Fragmentul din textul „Pe apa sâmbetei" de lleana
Vulpescu poate fi asociat cu romanul „Cazul Magheru" de
Mihail Drumeș, deoarece în ambele texte universul
ficțional are în centru imaginea generozității unor cadre
medicale.

T 20
Fragmentul dat pune accentul pe imaginea unui
personaj generos, Florina, care nu acceptă plată
suplimentară din partea pacienților, ba chiar le rezolvă
gratuit anumite probleme.

generozitatea unor În textul citit de mine, generozitatea ia chipul


doctorului Magheru care refuză să primească bani pentru

cadre medicale rezolvarea unor cazuri medicale grave. Unul dintre cazuri
este cel al unei fete paralizate pe care reușește să o
vindece.

S-ar putea să vă placă și