Sunteți pe pagina 1din 6

Operele literare studiate-valorile culturale/morale (Clasa a VIII-a)

,,Micul Cantemir și Cireșul’’-George Bălăiță

Tema-cunoașterea, copilăria, fantasticul din vis, călătoria în căutarea adevărului, inițierea


protagonistului.
Valori culturale/morale-afecțiunea față de lumea animalelor, înțelepciunea,
responsabilitatea individuală, capacitatea de înțelegere a unor simboluri, toleranța, dorința de a
aspira către descifrarea misterului.
Textul îl surprinde pe micul Cantemir, un copil, în diverse ipostaze ale cunoașterii lumii
înconjurătoare: atât a celei aievea, adevărate, cât și a celei fantastice din vis, preluată din lumea
basmelor și a poveștilor.; Cantemir este nevoit să parcurgă un fel de drum inițiatic, o călătorie
în căutarea adevărului.; Băiatul urmează un ritual de frumusețe pe care-l învață de la cireș,
învață să găsească ineditul în cele mai mărunte fapte și lucruri.

,,Oracolul’’-Mircea Cărtărescu

Temele-școala, familia, relația dintre colegi, disconfortul emoțional.


Valori culturale/morale-respectul dintre colegi, emoțiile sincere ale Petruței față de
narator, grija față de pata apărută, conștientizarea în plan real
Textul îl prezintă pe un băiat, căruia i se întinde o pată roșie în jurul înțepăturii. Gândul
că are tuberculoză îi accentuează băiatului rușinea. Petruța este o elevă veselă. Petruța le face
unor colegi oracolul. Băiatului îi profețește că este iubit pe ascuns. În ora de desen, Petruța se
așază în bancă alături de băiat. După ce pune palma pe pata băiatului, pata dispare. Familia
băiatului se bucură că nu are tuberculoză. După treizeci de ani, Petruța nu-l mai recunoaște.

,,Cum e lumea’’-Veronica Niculescu

Tema-relația om-animal.
Valori culturale/morale-iubirea necondiționată față de animal, strânsa/puternica
afecțiune față de animal, responsabilitatea individuală.
Textul prezintă gestul Marei, care devine apărătoarea ursulețului cu propriul trup; dorința
Biancăi de a explora locuri noi; prin intermediul aventurii, ursulețul s-ar cunoaște pe sine, ar
explora lumea, libertatea; fata a dorit să salveze lumea, protejând o viață.

,,Popa Tanda’’-Ioan Slavici

Tema-rurală, puterea propriului exemplu; model spiritual al satului românesc, familia.


Valori culturale/morale-propriul exemplu de schimbare; conștientizarea, iubirea de
oameni, dreptatea, hărnicia, credința.
Textul îl prezintă pe Preotul Trandafir care dorește a schimba o comunitate sărăcăcioasă,
într-una prosperă, reușind acest lucru cu puterea propriului exemplu și prin conștientizare;
oamenii se vor schimba treptat și își vor da seama că intențiile preotului au adus comunitatea
pe culmile prosperității.
1
,,Prietenul meu’’-Ioana Pârvulescu

Temele: prietenia, școala, relația dintre frați, relația elev-profesor, relația om-animal
Valori culturale/morale-corectitudinea intelectuală, toleranța, loialitatea,
confidențialitatea, onestitatea, iubirea dintre frați, interesul pentru școală, performanța,
admirația pentru sora lui.
Textul îl prezintă pe Bogdan, un băiat, care nu are talent literar, în comparație cu sora lui,
de aceea, se gândește să facă o glumă, aducându-l pe Joi la școală, la ora de română. Micuțul
excelează la matematică. Este descoperit de către profesoară și-l pedepsește pe prietenul lui,
Adi. Atitudinea lui Adi este a unui prieten adevărat: nu-l trădează pe Bogdan, deși știe că din
rucsacul lui s-a auzit lătratul. Bogdan conștientizează că gestul lui Adi este de apreciat și în
ziua aceea descoperă că nu Joi este prietenul lui cel mai bun, ci Adi.

,,Moara lui Călifar’’-Gala Galaction

Temele: pactul cu diavolul, fantasticul, magia, dorința de îmbogățire, schimbarea


destinului și consecințele acestei dorințe; motivul visului.
Valori culturale/morale: bogățiile lumești sunt trecătoare, sufletul care se lasă ispitit de
diavol va plăti crunt pentru această greșeală; responsabilitatea individuală, încercarea
personajului principal de a se salva (conștientizare)
Textul îl prezintă pe Stoicea un tânăr, care vrea să-și depășească a sa condiție socială, de
aceea, merge la Moara lui Călifar fără ezitare, neștiind, care vor fi consecințele. Finalul textului
este construit moralizator, întrucât cine își vinde sufletul diavolului nu poate avea parte decât
de bucurii trecătoare și iluzorii și niciodată nu-și va găsi pacea interioară.

,,Vrem să dăruim câte o o fereastră’’-Matei Vișniec

Temele: prietenia, școala, pasiunea și iubirea pentru lectură, dorința de explorare,


comunicarea deschisă, pasiunea.
Valori culturale/morale: generozitatea, iubirea dintre prieteni, disponibilitatea pentru
(auto)educare, loialitatea, respectul reciproc, responsabilitatea individuală iubirea pentru carte
și promovarea acesteia, sinceritatea.
Textul prezintă trei prieteni, elevi, cu pasiuni diferite, care vor să le povestească
spectatorilor cum a început totul. Aceștia sunt sinceri unii față de alții și relatează cum s-au
rătăcit printr-o bibliotecă, fiind un moment de revelație. În scena patru, prietenii urcă pe scenă
și deschid câte o carte și în urma lecturii își dau seama că biblioteca are ferestre. În final, cei
trei se apropie de public și le dăruiesc acele cărți pentru că sunt prieteni adevărați.

,,Take, Ianke și Cadâr’’-Victor Ion Popa

Temele- familia, imposibilitatea împlinirii cuplului, negustoria, religia, egalitatea dintre


indivizi
Valori culturale: personajele aspiră la libertate și la frumusețea morală, la puritatea
sufletească, luptând cu disperare cu prejudecățile semenilor pentru a-și atinge idealurile; iubirea

2
necondiționată pentru copii; iubirea pură a adolescenților; conștientizarea pentru o soluție
salvatoare, interesul pentru o muncă cinstită; ajutorul reciproc.
Valoare morală: rigorile societății, cei doi tineri au naționalități diferite. (evreică și
creștin)
Textul prezintă relațiile interetnice dintre un român, un evreu și un turc, dar și
complexitatea personajelor.Viața protagoniștilor este una a echibrului perfect cu reguli. În
această atmosferă de plăcută toropeală apare un eveniment care tulbură ordinea firească și
așezată a lucrurilor: venirea Anei, fiica lui Ianke, și a lui Ionel, fiul lui Take, ambii studenși la
Academia Comercială din București. Cei doi decid să se căsătorească.; Take se teme de bucluc,
de gura lumii, de efectul acestei căsătorii asupra comunității din mahala, iar Ianke se teme de
faliment. Cadâr regizează fuga celor doi tineri.

Valori culturale și morale în operele literare

Opere literare-Asemănări/Valori culturale/morale

Tema-prietenia;
Valori culturale-interesul pentru prietenie și pentru lectură;

,,Platanos’’, Doina Rușt


- Sisinel îl admiră pe Platanos pentru că îi vorbește despre lecturi și are un orizont mai
larg și o roagă pe Cati să îl mute lângă el. Platanos are interesul de a-și atrage noi prieteni în
viața lui.

Tema-familia; relația părinți-copii


Valori culturale-interesul pentru toleranță; buna conviețuire între oameni de etnii diferite;
interesul pentru acceptarea aproapelui de familie.

,,Take, Ianke și Cadâr’’, Victor Ion Popa (text dramatc)


- Trei negustori, un român, un evreu și un turc, trăiesc în bună vecinătate; Fiul lui Take,
Ionel, și fiica lui Ianke, Ana, doresc să se căsătorească, însă cei doi se izbesc de intoleranța
societății. Cu ajutorul lui Cadâr, ei vor depăși aceste prejudecăți

Tema- relația om-animal


Valori culturale-interesul pentru libertate și curajul de a înfrunta opiniile celorlalți; interesul
de a preveni o tragedie.

,,Cum e lumea’’, Veronica D. Niculescu


- Ursulețul Bianca scapă de la Grădina Zoologică din Sibiu, iar Mara Dumitrescu, o
tânără îi observă pe un veterinar și pe un vânător că vor să împuște ursul, dar fata îl apără,
spunând că este doar un pui.

Tema-școala/familia
Valori culturale-interesul părinților pentru a-și da copilul la școală; atașamentul pentru
locurile natale; dorul de casă, suferința despărțirii.

3
,,Amintri din copilărie’’, Ion Creangă
- Nică este trimis de familie la Iași, la Socola, pentru a-și continua studiile, dar nu
dorește să rămână acolo; el suferă, pentru că este atașat de Humuleșt.

Tema-model cultural/spiritual/familia/iubirea
Valori culturale-puterea exemplului, rezistența în fața încercărilor vieții, încrederea în
propriile puteri, în muncă, evoluția, perseverența.

,,Popa Tanda’’, Ioan Slavici


- Preotul Trandafir este mutat din Butucani în Sărăceni, din cauza felului său aspru; el
încearcă să schimbe comunitatea dintr-una sărăcăcioasă într-una prosperă, apelând la batjocură
și ocară, însă va reuși să schimbe lumea din sat prin exemplul personal: își repară casa, cultvă
pământul, se apucă de negoț, iar după câțiva ani, satul Sărăceni devine înfloritor.

Tema-iubirea și dorința de a face bine


Valoare morală-bunătatea;
Valoare culturală-interesul pentru a face bine.

,,Bătrânul cel bun din Strada Speranței’’-Ileana Vulpescu


- Domnul Manoilă crede că nu a lăsat nimic în viața lui și nu a făcut bine suficient, de
aceea, începe să își ajute vecinii și pe cei de pe stradă. Este fascinat seara când se simte obosit și
descoperă că a putut face bine.

Tema-lectura/cartea
Valori culturale-interesul și pasiunea pentru lectură

,,Fram, ursul polar’’, Cezar Petrescu


- Petruș, pasionat de lectură, nu are foarte multe cărți, însă prietenia acestuia cu fetița cu
părul bălai are parte de cărți de la profesor. El citește și le împrumută cu pasiune. Băiatul
trăiește intens și cu emoție fiecare pagină lecturată.

,,Romanul adolescentului miop’’, Mircea Eliade


- Bucuria băiatului de a citi enorm în mansardă.

,,Vrem să vă dăruim câte o fereastră’’, Matei Vișniec


-Se evidențiază pasiunea și interesul copiilor pentru carte, dar și faptul că nimeni nu se
pierde într-o bibliotecă, iar acestea rămân ferestre deschise către cunoaștere.

Tema-prietenia cu sentmente puternice de generozitate

,,Prietenul meu’’, Ioana Pârvulescu


- La prima oră de istorie, cățelul lui Bogdan latră, iar doamna profesoară îl dă afară pe
Adi, colegul de bancă al acestuia. Bogdan recunoaște că el a adus câinele și își dă seama că
Adi este cel mai bun prieten al său.

Tema-tradiție/fantezie/ puterea iubirii

,,Zâna Munților’’, de Petre Ispirescu

4
- Un fiu de împărat nu ucide turturica, ce se dovedește a fi Zâna Munților și se
îndrăgostește de fiul împăratului. Peste câteva zile, la curtea împăratului apare o femeie
săracă, ce este făcută găinăreasă. La final, cu ajutorul unui condur pe care îl pierde, se
dovedește că aceasta este frumoasa fată cu care dansase prințul și ea trebuie să renunțe la
puterile ei pentru a se căsători cu el.

,,Cireșarii’’, Constantn Chiriță


- Un grup de prieteni doresc să exploreze locuri aparte și dovedesc solidaritate în
situațiile dificile.Se împrietenesc cu moș Timofte.

,,Toate pânzele sus’’, de Radu Tudoran


-Relația dintre Anton Lupan și Ieremeia, când cel dintâi îi propune lui Ieremia să plece într-o
călătorie pe o perioadă de câțiva ani și se asigură că acesta este desăvârșit în domeniul maritm.

Tema- copilăria/joaca
Valori culturale-interesul pentru copilărie și farmecul acestuia; relațiile dintre copii și
interesul pentru cunoașterea jocului.

Texte:
,,Amintri din copilărie’’, de Ion Creangă
- Relația lui Nică cu cei apropiați vârstei lui în Humulești.

,,Hronicul și cântecul vârstelor’’, de Lucian Blaga


- Lulu are cinci ani și zilnic este strigat la joacă de cei trei prieteni ai săi: Vasile, Roman
și Adam. Joaca lor preferată era să alerge pentru că aveau impresia că aleargă și cerul o dată cu
ei.

,,Solenoid’’, Mircea Cărtărescu


-Joaca și plimbarea băiețelului cu bicicleta prin parc până târziu, împreună cu mama lui.

,,Mendebilul’’, Mircea Cărtărescu


-Jocurile pe care copiii le inițiau prin împrejurimile blocului, bucuria de a fi împreună.

Textul liric

,,Lacul’’, Mihai Eminescu


Valori culturale: admirația față de natură, aflată în rezonanță cu sufletul omenesc; lirică
subiectvă-dragoste, dor, fantezia creatoare.
- Eul liric este cuprins de farmecul naturii, al lacului încărcat de flori de nufăr; el își
imaginează o întțlnire și o plimbare cu barca sub razele lunii cu o iubită ideală, ce apare dintre
tresti, la final, este dezamăgit că totul a fost doar un vis

,,Într-un lac’’, Tudor Arghezi


Valori culturale: descrierea dintr-o perspectvă poetcă neașteptată a elementelor naturii;
lirică obiectvă; fantezia; luna-simbol al renașterii, al schimbării și al transformării.
- Descrierea inedită a unui peisaj hibernal, nocturn, în care luna e asemănată cu o
farfurie de argint, care nu mai poate să își spele fața în lacul înghețat.

5
,,Iarna’’, Vasile Alecsandri
Valori culturale: admirația față de natură, aflată în rezonanță cu sufletul omenesc.
- Descrierea unui tablou de iarnă, a ninsorii, apoi, în ultma strofă, iese soarele care
transformă peisajul mohorât într-un strălucitor și optmist; lirică obiectvă, nu apar mărcile
eului liric.

,,Izvorul nopții’’, Lucian Blaga


Valori culturale-iubirea, natura, cunoașterea
- Vocea ficțională, aflată în ipostaza de îndrăgostt, își exprimă sentmentele de admirație
față de frumusețea ochilor negri ai iubitei, care semnifică unul dintre marile mistere ale
Universului, întrucât se identfică cu cadrul nocturn, care acoperă elementele naturii

,,Controverse’’, Nina Cassian


Valori culturale-interesul poetului de a lăsa în urmă o creație și de a stabilio relație frumoasă
și furtunoasă între operă și artst.
-Artista își îngăduie să se amuze, manevrând cuvintele simple într-un poem oblic ,,o
caligramă’’, surprinzând pe cei obișnuiți cu formele reale ale poeziei.

S-ar putea să vă placă și