„O stradă cu sentimente”

de Ana Blandiana

Opera „O stradă cu sentimente” de Ana Blandiana este un text literar

descriptiv (LIRIC) deoarece prezintă impresii subiective (din punct de vedere al
autorului) asupra unor obiecte.
Se folosește un limbaj creativ, iar obiectele prezentate/descrise au trăsături
deosebite.

TITLUL este format din două substantive care sugerează aspectele ce vor
fi descrise în poezie și modul de prezentare („sentimente”).

TEMA textului este reprezentată de descrierea unei străzi cu ajutorul

personificării.

STRUCTURĂ ȘI SEMNIFICAȚII
Poezia are 12 strofe, inegale ca întindere.
Este structurată în trei părți: introducerea în temă; descrierea unor case
diverse și încheierea.

Prima parte:
- apare o imagine de ansamblu asupra întregii străzi și a caselor care sunt
„așezate una lângă alta”;
- figurile de stil folosite sunt: comparația: „strada mea e CA toate străzile...”;
epitetul : „case... frumoase, urâte, murdare, curățele etc.”; personificarea:
„case... unele mai grase/altele mai subțiri”; enumerația: ,,unele mai grase/altele
mai subțiri/unele mai murdare/ altele mai curățele…”;
- strofa a II-a – sunt prezentate acoperișurile, cu ajutorul enumerației: „mai
țuguiate, mai dibace, mai cu streșini, mai cu hornuri...” și al personificării:
„dibace...încercând să se remarce...”.
Partea a II-a
- sunt evidențiate, prin personificare și enumerație, trăsăturile de caracter
(morale) ale caselor: „ambițioase, încăpățânate, curioase, vesele, triste,
bârfitoare, timide, impertinente”;
- putem remarca diversitatea existentă în tipurile caselor, ce seamănă foarte bine
cu oamenii.
După imaginea de ansamblu, sunt prezentate, pe rând, casele, atât din
punct de vedere al aspectului exterior, cât și din punct de vedere al interiorului
(„caracterului”) pe care îl are fiecare.
- „casa portocalie… cu flori și perdele cu horbote râde” pentru că „se aud
glasuri de copii” (strofa a III-a);
- „căsuța mică, mică (repetiție), albă (epitet cromatic), cu mușcate la ferești”
are drept locuitori o bătrânică și o pisică și „spune povești” (strofa a IV-a);
- o altă casă „cu etaj și balcon”, este „încrezută” și „nu vorbește” cu blocul de
beton în care mereu este gălăgie;
- mai apar două clădiri „înalte și subțiri” (epitet), identice, care „toată ziua se
ceartă”;
- ultima casă prezentată are un „pitic de ghips și un cocoș de fier” și este
„invidioasă, rea de gură și bârfitoare”.
Ca și în lumea oamenilor, în universul care este rezultatul imaginației
autoarei, casele sunt de diverse tipuri: case pozitive, plăcute, dar și case
„negative”, ce pare că se ceartă, sunt rele sau invidioase.
Sentimentele sugerate cititorului sunt fie de veselie, fie de tristețe sau
indiferență.

Partea a III-a
EUL LIRIC (vocea autorului) este prezent în text prin pronume și
verbe de persoana I: (strada) mea, eu reușesc.
Finalul poeziei se constituie dintr-o mărturisire a autoarei care precizează
faptul că imaginația nu are limite și ar putea exista persoane ce ar descoperi și
alte aspecte ale străzii „cu sentimente”, iar „povestea cu maidanezi și
maidaneze” dă o notă amuzantă, jucăușă, textului.