Textul narativ

Textul narativ este acel tip de text în care se prezintă derularea unor întâmplări în ordine logică și
temporală..
Un text narativ se bazează pe o schemă simplă, alcătuită din mai multe secvențe:

Eveniment 1 Eveniment 2 Eveniment 3

1. Situația inițială - – caracterizată prin echilibru

2. Succesiunea de întâmplări - modificarea situației inițiale de echilibru (din cauza unui gest, a unei
stări, a unei afirmații, a unor evenimente nedorite etc.) ;
– apariția unor complicații, ca urmare a modificării situației inițiale ;
– depășirea complicațiilor prin găsirea unei rezolvări.
3. Situația finală – caracterizată printr-un nou echilibru

Autorul este persoana fizică ce semnează opera.

[!] A nu se confunda autorul cu naratorul
Naratorul este ”vocea” desemnată de autor să spună povestea.
Felul naratorului:
- obiectiv = când relatarea se face la persoana a III-a;
- subiectiv = când relatarea se face la persoana I.
Ipostazele naratorului
În interiorul textului, naratorul poate avea ipostaza:
- unui Demiurg, a unui ochi magic a unui Dieu cache (Dumnezeu ascuns) care stă undeva sus, vede
tot, știe tot (se mai numește omniscient și omniprezent), el știe de la început cum se va termina
povestea, știe ce gândesc și simt personajele și ne relatează și nouă. Această ipostază este specifică
naratorului obiectiv, redat textual prin persoana a III-a;
- unui personaj implicat în acțiune, ce relatează cititorului faptele, pe măsură ce le trăiește el însuși;
comunică numai ce simte, cunoaște, trăiește el implicit; este o ipostază întâlnită relatărilor la
persoana I;
- unui personaj martor, care asistă la desfășurarea acțiunilor și ni le destăinuie nouă ca cititori; este
o ipostază întâlnită la naratorul subiectiv (cel de persoana I).
[!] Dacă relatarea naratorului de persoana a III-a creează obiectivitate, cea a naratorului de
persoana I produce subiectivitate.

Personajele sunt ”ființe de hârtie”, ”duhuri ale paginii”, plăsmuiri ale minții autorului, create pentru a
îndeplini acțiunea și a transmite gândurile, ideile, sentimentele autorului, viziunea despre lume și viață
a acestuia.
Felul personajelor:
a) după implicarea în acțiune, avem:
o principale;
o secundare;
o episodice;
 o figurante.
b) după numărul membrilor, avem:
o individuale;
o colective.
[!] Autorul, naratorul, personajele și cititorul se numesc instanțe narative.

Subiectul, în opera literară epică, este construit în jurul a cinci momente (părți) ce alcătuiesc un
tipar narativ specific.
Așadar, subiectul unei opere literare epice este alcătuit din momentele subiectului: 
 expozițiunea (situația inițială) precizează contextul situațional – locul, timpul și personajele;
  intriga instituie conflictul operei literare epice – este scânteia care aprinde tot conflictul; 
 desfășurarea acțiunii ilustrează succesiunea evenimentelor – acestea se configurează folosind
tehnica înlănțuirii, inserția sau alternanța;
  punctul culminant exprimă momentul de maximă intensitate a conflictului; 
 deznodământul (încheierea) rezolvă conflictul și desăvârșește evoluția personajelor – el poate fi
închis (primim soluția concretă de stingere a conflictului_ sau deschis (îl lasă pe cititor să aleagă
singur o posibilă rezolvare).

Întâmplările unui text narativ se întâmplă într-un anumit timp și anumit spațiu. Cuvintele/sintagmele
care anunță acest timp și spațiu se numesc indicii spațio-temporali sau elemente de crono-topos.

Tehnicile narative
Înlănțuirea este procedeul de juxtapunere, de legare între ele a secvențelor aceluiași fir narativ într-o
ordine cronologică a întâmplărilor. Trecerea de la o secvență la alta se poate face prin alăturare sau prin
utilizarea unor cuvinte, expresii, formule care asigură continuitatea: apoi, când, după aceea, după un timp,
imediat după, la un moment dat, în cele din urmă etc.
Alternanța este procedeul prin care două fire narative sunt prezentate ca desfășurându-se în paralel.
Naratorul împletește cele două șiruri de întâmplări, întrerupând un fir narativ, pentru a-l continua pe
celălalt. În trecerea de la un fir narativ la altul, naratorul poate utiliza unele cuvinte, expresii sau formule
specifice: în acest timp, în același timp, pe când se întâmplau acestea etc.
Inserția este procedeul prin care într-o poveste se introduce o alta.