Din fr. epique, lat. epicus ( gr.

epikos, derivat din epos = cuvânt, zicere)

Definiţie - Genul epic este genul literar care cuprinde totalitatea creaţiilor
literare cu caracter narativ.

 Autorul îşi exprimă indirect gândurile, ideile, sentimentele, prin

intermediul personajelor şi al acţiunii.
 Presupune prezenţa naratorului, intermediarul între autor şi cititor.
Naratorul este cel care povesteşte (narează, relatează) întâmplările.
 Acţiunea este constituită din totalitatea faptelor relatate şi evoluează în
funcţie de momentele subiectului. Întâmplările se derulează prin raportare la indicii
de timp şi de spaţiu.
 Personajele sunt agenţi ai acţiunii şi poartă mesajul autorului. Ele
prezintă o mare diversitate, în funcţie de criteriile variate de clasificare. Naratorul
însuşi poate fi unul dintre personaje.
 Modul de expunere dominant al acestor opere este naraţiunea.
Aceasta se poate realiza la persoana a III-a, când naratorul este obiectiv şi se
detaşează de faptele relatate, sau la persoana I, când povestitorul este personaj.
Acţiunea este dinamizată prin prezenţa dialogului, care pune în lumină intensitatea
conflictului dintre personaje sau se poate constitui şi în mijloc de caracterizare a
acestora, iar prin descriere se fixează indicii spaţio-temporali şi pot fi prezentate
personajele.
 Partea de vorbire cu mare frecvenţă este verbul, care imprimă un
anumit ritm întâmplărilor, fiind utilizat cu valori expresive multiple.
 Se caracterizează printr-o mare varietate de specii literare, realizate în
versuri sau în proză:
 în versuri: balada (cântecul bătrânesc), legenda, fabula etc.;

 în proză: basmul, povestirea, schiţa, nuvela, romanul,

reportajul, memoriile, amintirile etc.

Prof. Măgureanu Geta, Şcoala “Al. Ciucurencu”