Sunteți pe pagina 1din 9

 Toate subiectele sunt obligatorii.

 Se acordă zece puncte din oficiu.


 timpul de lucru este de două ore.

1
SUBIECTUL I____________________________________________________________(70 de
puncte)
Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate:

Textul 1

Cum seamăn eu cu tine, mare,


La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul,
Din care nu e de ieşit.

Mă zbat adânc, fără cruţare,


Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.

E-o luptă fără-asemănare,


Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.

Izbesc mereu, mereu mai aprig


Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.

Mi-e dorul inima şi gândul


Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.

Izbesc, izbesc întotdeauna


Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot sa mai ies din el..
În fața mării, Virgil Carianopol

2
Textul 2

"Shall I Compare Thee to a Summer's Day?" este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate
sonete scrise de William Shakespeare. În acest sonet, Shakespeare compară frumusețea și tineretea
iubitei sale cu frumusețea unei zile de vară, sugerând că iubita sa este mult mai frumoasă și mai
valoroasă decât orice altă frumusețe efemeră.

Sonetul începe cu celebrul vers "Shall I compare thee to a summer's day?", iar întrebarea retorică
este imediat urmată de o serie de comparații: "Thou art more lovely and more temperate" (Tu ești mai
iubitoare și mai blândă decât o zi de vară) și "Rough winds do shake the darling buds of May"
(Vânturile puternice răstoarnă bobocii de mai iubiți).

În continuare, Shakespeare afirmă că frumusețea iubitei sale va dăinui chiar și după ce frumusețea
unei zile de vară a dispărut: "But thy eternal summer shall not fade / Nor lose possession of that fair
thou owest" (Dar vara ta veșnică nu se va estompa / Nici nu va pierde posesia acelei frumuseți pe care o
deții).

Astfel, Shakespeare sugerează că iubita sa este mult mai valoroasă și mai prețioasă decât orice altă
frumusețe efemeră, iar frumusețea ei va fi întotdeauna admirată și prețuită.

Sonetul "Shall I Compare Thee to a Summer's Day?" este o operă literară remarcabilă, care
exprimă într-un mod poetic ideea că frumusețea și iubirea adevărată sunt mai valoroase decât orice altă
frumusețe efemeră. Acest sonet rămâne unul dintre cele mai apreciate și cele mai citate poeme ale lui
Shakespeare, datorită puterii sale poetice și a mesajului universal pe care îl transmite
Shakespeare în lumea noastră, www.greatstories.ro

1. Notează, din textul 1, două cuvinte din câmpul lexical al mării. 2 puncte

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.
Ce este metaforic comparat cu malurile?
a) timpul
b) inima
c) gândul
d) dorul
Răspunsul corect: □
3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.
Ce compară Shakespeare în acest sonet?
a) Frumusețea iubitei sale cu frumusețea unei zile de vară.
b) Tineretea iubitei sale cu tineretea unei zile de vară.
c) Frumusețea iubitei sale cu frumusețea unei zile de primăvară.
d) Tineretea iubitei sale cu tineretea unei zile de primăvară.

Răspunsul corect: □

4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1. 6

3
puncte
Ce afirmă Shakespeare despre frumusețea iubitei sale?
a) Va dispărea odată cu frumusețea unei zile de vară.
b) Va fi întotdeauna admirată și prețuită.
c) Va fi comparată mereu cu frumusețea unei zile de vară.
d) Va fi uitată odată cu trecerea timpului.
Răspunsul corect: □

5. Notează ,,X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea
acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6 puncte
Enunț Corect Incorect
Tema poeziei este aventura

Vocea poetică își exprimă sentimente de admirație față de mare;

Timpul împiedică vocea poetică să plece în aventuri și să călătorească

„Shall I Compare Thee to a Summer's Day?” este cel mai cunoscut sonet
scris de Shakespeare

Shakespeare sugerează că frumusețea iubitei sale este mai valoroasă și


mai prețioasă decât orice altă frumusețe efemeră;

Sonetuș este scris într-un stil ușor și neînțeles de mulți

6. Precizează, în câte un enunț, două elemente de versificație identificate în fragmentul următor,


menționând felul acestora 6p

„Mă zbat adânc, fără cruţare,


Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.”

7. A.Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între cele
două texte 6p
B. Interpretează, în cel puțin 30 de cuvinte, o figură de stil identificată în textul 1, pe care o vei preciza. 6
puncte

4
8. A.Consideri că oamenii acceptă cu ușurință condiția lor efemeră? Justifică-ți răspunsul, în 50 – 100
de cuvinte, valorificând textul 1. 6p
B. Care este emoția transmisă/sentimentul transmis prin peisajul prezentat în strofa întâi din textul 1?
Motivează-ți răspunsul, în 50 – 90 de cuvinte, valorificând fragmentul indicat.

9 Asociază fragmentul din „În fața mării” de Virgil Carianopol cu un text literar studiat la clasă sau citit
ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare culturală/morală, prin referire la
câte o secvență relevantă din fiecare text. 6p

5
B.
Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. 2 puncte

1.În secvența : „ Şi mie timpul mi-a pus maluri/Şi nu pot sa mai ies din el..”, sunt:
a) 5 diftongi
b) 1 hiat și 3 diftongi
c) 4 diftongi.
d) 1 hiat și 4 diftongi.
Răspunsul corect: □

2 Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. 2 puncte


Cuvântul subliniat din secvența „Mă zbat adânc, fără cruţare,” s-a format prin conversiune din:
a) din adjectiv în adverb;
b) din adverb în adjectiv;
c) din verb în adjectiv;
d) din verb în adverb.
Răspunsul corect: □
3. Alcătuiește câte un enunț în care să ilustrezi alte sensuri ale cuvintelor subliniate din secvența dată,
precizând felul acestora: „Şi mie timpul mi-a pus maluri.”
2 puncte

4. Trasformă construcția activă : „ Şi mie timpul mi-a pus maluri” în constructive pasivă: 2p

5. Selectează, din fragmentul următor, trei substantive aflate în cazuri diferite, pe care le vei preciza:

„Cum seamăn eu cu tine, mare,


La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul(…)
E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.”

Substantivul selectat Cazul substantivului selectat

6
6. Alcătuiește un enunț asertiv, în care substantivul „mare” să fie complement indirect (1) și un enunț
imperativ, în care „timp„ să aibă funcția sintactică de atribut(2) 6p

7. Transcrie propozițiile din următoarea frază, precizând felul acestora:„ Dar nu pot, nu, ieşi din
vremea/În care-ncep să-nnegurez.”
6p

8. Corectează greșelile de orice natură, rescriind enunțul! 6 puncte

Mi-ar place să nu fi trist datorită treceri timpului dar gândești precum colegii noștrii.

Subiectul II ( 20 puncte)

Scrie un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți mesajul/o semnificație a textului „In fața
mării” de Virgil Carianopol.
În redactarea textului:
• vei preciza mesajul/o semnificație a textului, prin referire la temă;
• vei prezenta două elemente componente ale peisajului;
• vei interpreta două figuri de stil diferite, relevante pentru mesaj/semnificație;
• vei menționa o emoție exprimată/un sentiment exprimat în textul poetic, justificându-ți alegerea.
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul compunerii este la alegere.
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte;
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1
punct;
proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării
ideilor –
1 punct; ortografia – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).
Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar
în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

7
8

S-ar putea să vă placă și