Curente literare

1) Simbolismul
Apare în Franţa în a doua jumătate a secolului XIX, ca reacţie împotriva parnasianismului.
Termenul este impus de Jean Moreas, care in 1886 scrie un manifest literar. Precursorul
simbolismului este considerat Charles Baudelaire prin volumul „Corespondenţe”.

Trăsături

 utilizarea simbolurilor, simbolul oferind posibilitatea unei interpretări multiple.

 cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt puse în evidenţă stări sufleteşti vagi,
confuze, de melancolie, plictiseală.
 cultivarea elementului muzical, a sonorităţii verbale.
 existenţa sinesteziei (perceperea simultană a unui ansamblu de senzaţii, auditive,
vizuale etc.).

Operă abordată pentru bacalaureat

George Bacovia, Plumb

2) Modernismul
Este o manifestare îndrăzneață a unor forme de expresie nou apărute în perioada interbelică.
El a fost impus în literatura română de criticul Eugen Lovinescu prin revista „Sburătorul”.

Trăsături

 intelectualizarea emoției
 tehnica poetică revoluţionară
 cultivarea
 viziunea subiectivă asupra lumii
 versului liber
 ambiguitatea și expresivitatea sunt caracteristice limbajului poetic
 fantezia metaforică
 epitetul rar
 figură de stil : oximoronul
 asocieri semantice inedite
 metafore șocante

Opere abordate pentru bacalaureat

Tudor Arghezi, Testament

Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Ioan Barbu, Riga Crypto și lapona Enigel

3) Neomodernismul
Curent literar apărut în jurul anilor 1960-1970 al cărui reprezentant de seamă este Nichita
Stănescu.

Trăsături

 poezia şochează permanent aşteptările cititorului

 este o poetică a existenței și a cunoașterii
 intelectualismul
 reinterpretarea miturilor
 abordarea modernă a marilor teme ale liricii
 ironia, spiritual ludic
 reprezentarea abstracțiilor în formă concretă
 ambiguitatea limbajului împinsă până la aparența de nonsens
 ermetismul expresiei
 imagini artistice rare

Operă abordată pentru bacalaureat

Nichita Stănescu, Leoaică tânără iubirea

4) Romantismul
Curentul literar este greu de definit el desemnând o realitate de o complexitate uriaşă în
continuă prefacere şi reaşezare în primul rând recalcitrantă la etichetări şi delimitări
stricte definitive. Curentul literar este o mişcare literară de o anumită amploare şi
durată; convergentă a unor principii generale de natură complexă (artistică, ideologică,
filozofică) exprimate în literatură, care se pot subsuma unor viziuni comune într-o
anumită perioadă istorică şi rezultanta generală a tendinţelor unei epoci.

Trăsături

 literatura romantică este produsul fanteziei și al sentimentului

 se remarcă aspirația spre originalitate și libertatea formei de exprimare
 se valorifică specificul național, folclorul și mitul
 antiteza este procedeul artistic fundamental
 limba literară se îmbogățește prin valorificarea tuturor registrelor (popular,
arhaic, limbajul oral)
 apar specii noi cum ar fi : meditația, elegia, poemul filozofic

Operă abordată pentru bacalaureat

Mihai Eminescu, Luceafărul

5) Tradiționalismul
Tradiţionalismul se refera la o atitudine culturala si la operele artistice care exprima si
care au la baza respectul fata de valorile tradiţionale si evitarea formelor de expresie
moderne, noi. Acest curent literar promovează si apără tradiţia, văzută ca o însumare a
valorilor arhaice.

Termenul de tradiţionalism funcţionează in antiteza cu modernismul, cele doua curente

fiind reprezentative pentru perioada interbelica din literatura românească. Punctul de
pornire al acestui curent literar este in anul 1840 in revista „Dacia Literara”, unde in
articolul „Introducţie”, Mihail Kogălniceanu impunea conceptul de specific prin cele
trei surse de inspiraţie al operelor literare: istoria naţională, folclorul romanesc si
natura.

Trăsături

 întoarcerea la originile literaturii

 ideea că mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletelor
 problematica ţăranului
 accent pe etic, etnic, social
 universul patriarhal al satului
 proză realistă de reconstituire socială
 istoria şi folclorul sunt principalele izvoare de inspiraţie, dar într-un mod
exaltat
 ilustrarea specificului naţional, în spirit exagerat

Operă abordată pentru bacalaureat

Vasile Voiculescu, În Gradina Ghetsemani

6) Paşoptism

- caracterul national al lucrărilor

- valorificarea istoriei naționale
- inspirarea din folclor
Acestea sunt câteva, insa in funcție de textul primit valorifici ce trăsături
regăsești. Nu e obligatoriu sa le găsești pe toate.
Scriitorii epocii respective au câteva trăsături caracteristice comune: cei mai mulţi au început
învăţătura cu dascăli particulari, în limba greacă, şi apoi au continuat studiile în Franţa;

 majoritatea au participat la Revoluţia de la 1848 şi apoi au fost obligaţi să ia calea

exilului;
 fiind participanţi activi la viaţa social-politică, au scris opere literare cu un conţinut
patriotic şi militant, exprimând idealurile luptei pentru emancipare socială şi naţională,
pentru unitate naţională - năzuinţe de veacuri ale poporului român.

Trăsăturile esenţiale ale literaturii promovate de prima generaţie de scriitori moderni pot fi
sintetizate astfel:

 inspiraţia din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare socială şi unitate naţională;
 preţuirea frumuseţilor patriei şi ale creaţiei folclorice, în care se reflectă bogăţia şi
varietatea manifestărilor spiritului popular;
 reflectarea problemelor sociale ale epocii lor;
 satirizarea viciilor orânduirii feudale.

Idealul eliberării şi unităţii naţionale

Pasoptismul. Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii

naţionale, în preajma Revoluţiei de la 1848. Perioada se caracterizează printr-o orientare
culturală şi literară cu trăsături specifice epocii de avânt revoluţionar, de emancipare socială şi
naţionala, de militare pentru realizarea Unirii.

Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu fuseseră parcurse de literatura
noastră şi care se desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de
un secol şi jumătate.

Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor literare, nu

numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie. Curentele literare (iluminism,
preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.

Paşoptismul este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular şi supusă
unor comandamente exterioare: mesianism cultural şi revoluţionar, spirit critic, deschidere
spre Occident şi lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi patriotică,
conştiinţa pionieratului în mai toate domeniile vieţii, o retorică a entuziasmului şi a trezirii la
acţiune.

Afirmarea unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită de posteritate
generaţia paşoptistă, determină începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de
tranziţie şi de prefaceri palpabile. Scriitorii paşoptişti au vocaţia începuturilor şi, poate de
aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de
scriitură. Polimorfismul preocupărilor individuale se explică în contextul epocii.

Până la 1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiţie a literaturii culte sau de o intenţionalitate
estetică a scrierilor literare. Conştiinţa faptului artistic, ideea de beletristică, se nasc în această
perioadă, când se petrece şi transformarea autorului în scriitor. Curentele sunt importate o dată
cu formele, ideile literare vin împreună cu tiparele narative sau prozodice. Occidentalizarea
nu s-a produs brusc, ci a traversat etapa iniţială a traducerilor, a adaptării, a imitării modelelor,
a respectării structurilor date (în fond, conform ideologiei clasicismului).

Activitatea publicistică a lui Kogălniceanu, Russo, Alecsandri şi Negruzzi, prin atitudinea lor
lucidă şi responsabilă, a contribuit la instituirea premiselor culturii române moderne. „Dorul
imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional. [...]
Traducerile însă nu fac o literatură." afirmă Kogălniceanu în Introducţie la Dacia literară, în
1840. Articol-program al romantismului românesc, Introductia se axează pe evidenţierea
necesităţii de realizare a unei literaturi naţionale originale şi pune în mişcare o schemă de idei
generale.

Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi parcurge un drum

sinuos. După literatura anilor 1825-1830, care abundă în adaptări după autorii străini, în
special francezi, e de remarcat sincronismul dintre manifestul romantismului francez (Prefaţa
la drama Cromwell, de Victor Hugo, în 1827) şi articolul-program Introducţie, publicat de
Kogălniceanu în 1840. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului
francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului naţional-popular de la
revista Dacia literară.

Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au ales istoria ca sursă
de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului
românesc, au valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare,
libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt câteva trăsături ale
scriitorilor paşoptişti.

Romantismul Biedermeier este o variantă degradată a Romantismului înalt, manifestat în

Europa în perioada 1790-1815, impur, eclectic şi predispus la orice compromis stilistic sau
simbioză tematică. Conceptul de romantism Biedermeier se poate asocia produsului literar al
anilor 1830-1860 (cf. Virgil Nemoianu, respectiv, Nicolae Manolescu) pentru a identifica
fenomenul hibridării estetice, conglomerat de forme şi motive vechi şi noi în cuprinsul
aceleiaşi opere. Alecsandri ar putea fi în acest sens exemplul tipic.

Poezia paşoptistă cultivă specii lirice şi epice. în unele opere se îmbină trăsături ale mai
multor specii.

Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova, înserare, Ruinurile Tărgoviştii, Vasile Alecsandri,
Pasteluri), idila (Vasile Alecsandri, Rodica), elegia (Vasile Cârlova, Păstorul întristat,
Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără pe patul morţii, Vasile Alecsandri, Steluţa), meditaţia
(Grigore Alexandrescu, Meditaţie, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1848, Ion Heliade-
Rădulescu, Visul, O noapte pe ruinele TărgoiHşteî), oda şi imnul (Vasile Cârlova, Marşul
oştirii romane, Vasile Alecsandri, Odă ostaşilor romani, Hora Unirii, Deşteptarea
României, Andrei Mureşanu, Un răsunet), satira şi epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră,
Duhului meu, Vasile Alecsandri, Epistolă generalului Florescu).

Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică (Ion Heliade-Rădulescu, Zburătorul), balada

istorică (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare, Mircea şi solii), poemul (Vasile
Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda
ciocârliei, Legenda rândunicăi), fabula (Alexandru Donici, Fabule, Grigore Alexandrescu,
Fabule), snoava în versuri (Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion Heliade-Rădulescu,
Anatolida, Mihaida, Dimitrie Bolintineanu, Traianida).