Creatia lirica a lui George Bacovia reprezinta apogeul simbolismului romanesc prin

creionarea unui univers poetic inedit, concentrat nu pe surprinderea lumii exterioare, ci pe

sondarea lumii interioare infinite.
Simbolismul este un curent modernist, aparut in a doua jumatate a secolului al 19 lea
in Franta. Acesta s-a manifestat ca o reactie impotriva romantismului si clasicismului. In
literatura romana, teoreticianul simbolismului a fost Alexandru Macedonski, curentul
manifestandu-se aproape sincronic cu cel european. Ideile simboliste au fost promovate in
cercul revistei “Literatorul”. Specifice simbolismului sunt: tehnica sugestiei, muzicalitatea
versurilor, alaturi de folosirea simbolurilor ce se imbina cu numeroasele figuri de stil si
procedee artistice. Poezia simbolista se concentreaza pe transmiterea sentimentelor si a
trairilor interioare profunde ale eului liric.
Poemul „Plumb face parte din volumul de debut omonim
publicat de scriitor in anul 1916. In aceasta opera lirica este prezentata conditia fiintei umane
izolata intr-un spatiu inchis, limitat si rece, corespunzand societatii careia nu ii apartine,
exprimandu-si solitudinea prin structura „stam singur”.
Titlul reprezinta si laitmotivul poeziei, cuvantul „plumb”
regasindu-se in 6 din cele 8 versuri si sugereaza angoasa, inchiderea definitiva a unui spatiu
existential. Acest metal are o semnificatie aparte atat prin greutatea sa, ce sugereaza apasarea
sufleteasca, cat si prin cromatica duala: cenusiul brut indica monotonia existentiala, iar
galbenul obtinut prin incalzire reprezinta, pentru Bacovia, deznadejdea. O trasatura specifica
liricii bacoviene este folosirea unei cromatici inedite, poetul declarand intr-un interviu ca
« fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. Galbenul, culoarea deznadejdei. Plumbul ars e
galben. Sufletul ars e galben. Plumbul apasa cel mai greu pe om. »
Sunt folosite corespondentele ca
modalitate de expresie a unor echivalente stabilite intre trairile interioare si elementele
exterioare din natura sau realitatea inconjuratoare. La nivel compozitional, poezia este
impartita in doua catrene, primul reprezinta planul exterior, iar cel de-al doilea corespunde
planului interior. In prima strofa este contruit un cadru sinistru, funebru cu ajutorul termenilor
ce fac parte din campul lexical al mortii: „sicrie”, „cavou”, „funerar”, „coroane”. De
asemenea, se observa si doua structuri simetrice: „si era vant”, „si era frig”; prin prezenta
celor doua elemente primordiale, este sugerat un cadru natural ostil, neprimitor in care eul
liric nu-si poate regasi speranta. Vantul este singurul element care sugereaza miscarea, insa
aduce efectele reci ale mortii. Atmosfera macabra este amplificata prin imaginea auditiva
„scartaiau coroanele”, iar cadrul temportal nu este precizat, insa este sugerat nocturnul.
Strofa a doua
evidentiaza starea interioara a eului liric, iar din tristetea si disperarea provocate de disparitia
afectivitatii reiese teama de moarte. Aceste sentimente dispar odata cu resemnarea si
acceptarea sfarsitului. In finalul poeziei apar aripile care, de obicei, reprezinta simbolul
libertatii si al evadarii. insa metafora „aripi de plumb” sugereaza absenta oricarei posibilitati
de a iesi din spatiul stramt al cavoului si din propriul destin. Din
punct de vedere prozodic, se remarca rima imbratisata, ritmul iambic si masura versurilor de
10 silabe. Muzicalitatea joaca un rol important in transmiterea mesajului simbolist, iar aceste
elemente de versificatie contribuie la muzicalitatea exterioara. In acelasi timp, muzicalitatea
interioara este redata prin folosirea punctuatiei ca instrument al sugestiei. De exemplu,
punctele de suspensie intensifica senzatia de spleen, dar si de melacolie. Poemul
„Plumb” valorifica estetica simbolista prin folosirea repetitiilor si cromaticii simbolice,
muzicalitate si intensitatea trairilor eului liric.