Eseu-,,Plumb” de George Bacovia

Poezia simbolistă ,,Plumb” de George Bacovia deschide volumul cu același titlu, apărut
în 1916, și reprezintă o emblemă a universului poetic bacovian. Motivul solitudinii
apăsătoare este elementul de recurență în volumul de debut, ,,Plumb”.
Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, unde a fost teoretizat în 1886 de
Jean Moréas, în articolul-manifest ,,Le Symbolisme”. Curentul literar a fost promovat la noi
de Alexandru Macedonski, prin articole programatice, reviste și cenaclul
simbolist ,,Literatorul”. Publicate în perioada interbelică, volumele lui Bacovia aparțin ,,unei
faze mai târzii a simbolismului”, cu deschideri spre modernism.
O primă trăsătură care încadrează poezia ,,Plumb” scrisă de George Bacovia în
categoria simbolismului este utilizarea simbolurilor. Plumbul reprezintă un simbol al acestei
poezii. Acesta poate sugera apăsarea sufletească (prin greutate), monotonie și plictis (prin
culoarea cenușie), precum și impresia de cădere grea, fără ecou, către un abis al sufletului-
cavoul. Determinant al substantivului concret, în trei situații (,,sicriele de plumb”, ,,coroanele
de plumb”, ,,flori de plumb”) cuvântul dezvăluie o realitate obiectivă austeră și dezolantă,
care copleșește sufletul, condamnându-l la solitudine perpetuă. Însoțind substantivul
abstract, în două cazuri (,,amor de plumb”, ,,aripile de plumb”) simbolul conferă versului
sensurile unei meditații profunde asupra condiției umane, a unei imposibilități în
comunicarea cu universul de afară.
O altă trăsătură care încadrează opera în categoria simbolismului este prezența
motivelor lirice cu valoare de simbol care aparțin câmpului semantic al morții: plumbul,
sicriele, cimitirul, cavoul, somnul, frigul, vântul și care configurează decorul funerar. Ele se
asociază cu stări sufletești sau existențiale nelămurite, confuze, care constituie obiectul
poeziei simboliste: singurătatea, izolarea, spaima de moarte, disperarea, inadaptarea,
privirea în sine ca într-un străin. Laitmotivul ,,stam singur” subliniază senzația de pustiire
sufletească.
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă, astfel el apare în
ipostaza însinguratului și trăiește sentimente de disperare.
Viziunea despre lume este sumbră, nemetafizică și de un tragism asumat cu luciditate.
Poezia bacoviană este a unui solitar și a unui prizonier, a unei conștiințe înspăimântate de
sine, de neant și de lumea în care trăiește. Imaginarul poetic din ,,Plumb” înfățișează lumea
ca pe un imens cimitir; tot ce e viu (,,flori”, ,,amor”) este împietrit sub efectul metalului toxic.
Eul fantomatic rătăcește fără sens printr-o lume-închisoare ce se degradează.
Lirismul subiectiv este redat prin exprimarea directă a stărilor, trăirilor și prin mărcile
lexico-gramaticale ale eului liric. Prin verbe și pronume la persoana I singular (verbe: ,,stam”,
,,am început”, ,,să strig”; adjectiv pronominal posesiv: ,,meu”).
 Prima strofă a acestei poezii surprinde elementele unui cadru spațial închis în care eul
poetic se simte claustrat (captiv): un cavou care simbolizează mediul înconjurător apăsător.
Elementele decorului funerar sunt sicriele de plumb, funerarul veșmânt, flori de plumb și
coroane de plumb, acestea accentuând artificialitatea planului exterior. Frumusețea florilor
este anulată prin mineralizarea lor. Repetarea structurii ,,de plumb” are sugestii multiple:
cromatică, apăsare, lipsa posibilității de salvare. Lumea este marcată de împietrire, vântul
fiind singurul element care sugerează mișcarea , însă produce efectele reci ale morții: ,,Și
scârțâiau coroanele de plumb”.
A doua strofă debutează sub semnul tragicului existențial generat de pierderea
iubirii: ,,Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul ,,întors” constituie misterul poeziei,
fiind primele semne ale înstrăinării. Eul liric își privește sentimentele ca un spectator, iar
încercarea eșuată de a-l salva sporește disperarea: ,,și-am început să-l strig”.
În poezie se găsesc mai multe motive precum: somnul morții, iubirea pierdută, cavoul,
florile de plumb, sicriul. Cavoul poate semnifica orașul care devine rece și stins ca un cimitir,
fiind unul dintre cercurile solititudinii bacoviene. El ar putea reprezenta și camera poetului,
cel mai mic cerc exterior al singurătății sale. Prin extensie, cavoul ar mai putea simboliza
planeta sau chiar universul, ultimul cerc spațial al singurătății și al agoniei. Acesta poate
reprezenta lumea reală, propriul corp în care stă un suflet de plumb. Cavoul poate sugera
imposibilitatea ieșirii poetului din spațiul închis al unei lumi în care i se refuză împlinirea
aspirațiilor spirituale.
Titlul poeziei este simbolul plumbului, care sugerează greutatea, apăsarea și
accentuează cromatica monotonă dată de cenușiul plumbului. Titlul se repetă de mai multe
ori pe parcursul celor două strofe, lucru care evidențiază tragicul existențial văzut fără soluții
de ieșire.
În compoziția poeziei simboliste esențial este principiul simetriei. Versurile sugerează
existența a două planuri, a două lumi distincte: prima strofă corespunde lumii exterioare
(reprezentată de cimitir și de cavou), iar a doua strofă corespunde lumii interioare
(reprezentată de sentimentul iubirii care poartă și el amprenta mediului: ,,amorul meu de
plumb”). Textul este structurat în două catrene între care cuvântul ,,plumb” asigură legătura
de substanță, fiind repetat și plasat în poziții simetrice, la rima exterioară și interioară.
Această repetare simetrică a simbolului ,,plumb” sugerează apăsarea sufletească, neputința
poetului de a evada din această lume apăsătoare, obositoare, stresantă, sufocantă.
Poezia este alcătuită din două catrene cu rimă îmbrățisată și măsura de zece silabe. La
toate nivelurile, poetul exteriorizează ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect
precum: ,,dormeau”, ,,dormea”, ,,stam”, sugerează persistența atmosferei deprimante.
Repetiția conjuncției ,,și” amplifică atmosfera macabră: ,,Și flori de plumb și funerar
vestmânt/..și era vânt../Și scârțâiau coroanele de plumb... și am început să-l strig... și era
frig..”. Epitetele ,,adânc”, ,,întors”, ,,funerar”, ,,singur” contribuie la realizarea unei neliniști
metafizice.
 Așadar, prin atmosferă, prin folosirea simbolului ca mijloc de sugestie, prin prezentarea
stărilor sufletești de angoasă, de singurătate, poezia ,,Plumb” scrisă de George Bacovia se
încadrează în estetica simbolistă.