SIMBOLISM

PLUMB
GEORGE BACOVIA

Născut ca reacție împotriva romantismului, simbolismul a apărut în Franța

la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acesta definește poezia ca ,,arta de a simți”,
apelând la simbol, corespondențe, sugestie. În literatura română, simbolismul îl are
ca reprezentant ilustru pe George Bacovia, creatorul unui univers liric, original,
prin tematică, dar mai ales prin limbajul poetic.
Plasată la începutul celui dintâi volum al său, poezia ,,Plumb”
devine o artă poetică, concepută sub forma unui monolog, în care eul poetic
exprimă stări sufletești, precum disperarea, tristețea, singurătatea.
Această creație se înscrie în liric simbolistă prin temă, motive literare,
sugestie, corespondența ce se stabilește între materie și spirit, cromatică, tehnica
repetițiilor, muzicalitatea interioară, aspecte care vor fi puse în discuție în
continuare.
Tema poeziei este simbolistă și reflectă condiția poetului damnat, care nu se
poate adapta într-o societate lipsită de aspirații. Motivele centrale, specific
simboliste sunt somnul și singurătatea. Primul sugerează o moarte sugestivă, iar cel
de-al doilea este evidențiat prin strcutura ,,stam singur”, care se repetă în fiecare
strofă.
Viziunea despre lume, exprimată prin temele și motivele incluse, surprinde
relația dintre poet și lumea exterioară. Moartea sufletească este sugerată prin
folosirea cuvintelor ,,sicrie”, ,,cavou”, ,,coroane” și prin repetiția
simbolului ,,plumb”. Cromatica folosită impune o lume gri, monotonă.
Imaginarul poetic se constituie din două secvențe
relevante pentru viziunea despre lume a poetului. Acesta dezvoltă tot atâtea idei
poetice: cea a realității exterioare, obiective și cea a realității interioare,
subiective, aflate într-o relație de corespondență specific simbolistă. Ele stau sub
semnul aceluiaș simbol ,,plumb”. În prima secvență, se conturează un
cadru monoton și se exprimă simbolic spațiul închis, sufocant, în care trăiește eul
liric, prin cuvinte ce aparțin câmpului semantic al morții ,,sicriele de
plumb” , ,,flori de plumb”, ,,coroanele de plumb”. Versul ,,Stam singur în
cavou...și era vânt” exprimă un profund sentiment de singurătate, asociat cu
motivul vântului, simbol al dezechilibrului. Verbul ,,scârțâiau”, din ultimul vers al
SIMBOLISM

strofei, amplifică morbidul cu efectele sale onomatopeice. Cadrul temporal nu este

precizat, dar atmosfera macrabă poartă semnificația nocturnului.
Cea de-a doua secvență,
compune spațiul poetic interior, prin manifestarea sentimentului de iubire.
Versurile ,,Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb, și-am început
să-l strig” sugerează imposibilitatea eului liric de a evada prin apelarea iubirii.
Sentimentul de singurătate este resimțit ca un îngheț interior prin prezența
motivului frigului ,,Stam singur lângă mort...și-era frig”. Ultimul vers al poeziei
anulează orice speranță, pentru că ,,aripile”, simbol al zborului, atârnă și sunt ,,de
plumb”, ceea ce presupune prăbușirea sufletească a eului liric.
Titlul, ca prim element de compoziție și de limbaj, se constituie într-un
simbol cu multiple semnificații și devine metafora unei existențe captive definitiv
în materie. Acesta exprimă corespondența dintre elementele lumii exterioare (metal
greu, cenușiu, rece, toxic) și stările interioare ale eului liric (tristețe, monotonie,
moarte sufletească). La nivel fonetic, cuvântul ,,plumb” cuprinde o vocală închisă
între două perechi de consoane, fapt ce întărește ideea de claustrare.
În aceeiași ordine de idei, relația de simetrie este evidențiată prin
prezența simbolului ,,plumb”, așezat ca rimă în versul 1-4 al fiecărei strofe și în
poziție mediană, în versul al doilea, atât în prima cât și în a doua. De asemenea,
cele două catrene încep cu verbul ,,a dormi” care capătă semnificația simbolică a
morții, iar singurătatea este exprimată prin structura ,,stam singur” prezentă în
fiecare strofă. Nu în ultimul rând, poezia este realizată prin repetiții și
simetrii, cât și prin paralelismul sintactic al strofelor (versurile 1,3,4), prin
simbolism fonetic și punctele de suspensie care amplifică stările poetice. De
asemnea construcția riguroasă a catrenelor (rima îmbrățișată, măsura de 10
silabe, ritmul iambic și amfibrahic) sugerează atmosfera sumbră a morții.
În concluzie, poezia ,,Plumb” evidențiază un
eu liric solitar, prizonier al lumii în care trăiește și în care nu se poate integra,
oferind o viziune specific bacoviană despre lume.