Plumb

de George Bacovia

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca reacţie
împotriva romantismului şi a parnasianismului. Tema generală a poeziilor simboliste o constituie condiţia
nefericită a poetului într-o societate superficială, meschină, incapabilă să înţeleagă şi să aprecieze nivelul
artei adevărate. Poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufleteşti specifice acestui
curent literar: spleen-ul, angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, toate fiind însă
sugerate, fără a fi numite.
George Bacovia este unul dintre marii poeţi originali de după Eminescu, poet simbolist, al
toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfârşit de lume, al căldurilor toride și al primăverilor
iritante şi nevrotice. Spaţiul este cel al oraşului de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu
cafenele sărace.
Poezia „Plumb” dă titlul volumului de debut din 1916. Este o artă poetică, deoarece autorul îşi
exprimă în mod direct, prin mijloace artistice, concepţia despre condiţia artistului în lume. Textul se înscrie
în lirica simbolistă modernă prin utilizarea elementelor specifice precum: folosirea simbolurilor, tehnica
repetiţiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragică a eului liric. Lirismul este subiectiv prin prezenţa
mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric, verbe şi forme pronominale de persoana I, singular: stam, am
început, să strig, meu. Imaginarul poetic se configurează în poezia „Plumb” pe două planuri – cel al
realităţii exterioare, obiective, şi cel al realităţii interioare, subiective, aflate într-o relaţie de corespondenţă.
Cele două planuri stau sub semnul aceluiaşi simbol, plumbul, şi în spaţiul aceluiaşi câmp semantic, al morţii.
Titlul este simbolul plumb, care are drept corespondent în natură metalul, ale cărui trăsături specifice
sugerează stări sufleteşti, atitudini poetice: greutatea metalului reliefează apăsarea sufletească, iar culoarea
cenuşie sugerează monotonia, cenușiul existențial.
Tema poeziei este simbolistă şi exprimă viziunea lui George Bacovia despre condiţia poetului într-o
societate meschină, superficială, sufocantă. O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este spaţiul
limitat şi definit chiar din primul vers prin structura ,,sicriele de plumb’’, accentuat în versul al treilea prin
altă sintagmă ,,stam singur în cavou’’. Cele două simboluri ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’ îl împing pe individ la
izolare şi la singurătate într-un spaţiu sufocant, închis şi apăsător. A doua imagine semnificativă este cea
simbolică a ,,amorului de plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan
interior, tonul devenind confesiv.
Textul este structurat în două catrene, în cadrul cărora se disting două planuri: unul exterior, sugerat
de cimitir, cavou, veştminte funerare, şi unul interior, imaginat de sentimentul de iubire care-i provoacă
poetului tristeţe, angoasă, oboseală psihică, spleen, spaimă, dezolare.
Incipitul este marcat de imperfectul verbului „dormeau” care simbolizează absenţa trăirilor
interioare, încremenirea psihică, un sfârşit continuu specific liricii bacoviene .
Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător, în care trăieşte eul liric, poate fi
societatea, propria viaţă, destinul sau odaia. Oricare dintre aceste spaţii este sugerat de simboluri din câmpul
semantic al elementelor funerare: „sicrie de plumb, cavou, funerar vestmânt, coroane de plumb”.
Solitudinea este exprimată prin sintagma „stam singur” care, alături de celelalte simboluri, creează pustietate
sufletească „era vânt”, nevroză, spleen, „scârţâiau”.
Strofa a doua ilustrează spaţiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care „dormea întors”,
sugerând disperarea poetului „să strig”. Aripile, ca simbol al zborului, al înălţării, atârnă şi sunt de plumb,
ceea ce presupune zborul în jos, prăbuşirea sufletească a eului liric. Relaţia de simetrie este dată de
simbolul "plumb", plasat ca rimă la primul şi ultimul vers al strofei întâi ce sugerează apăsarea sufletească,
neputinţa poetului de a evada din această lume apăsătoare și sufocantă. Finalul exprimă sugestiv
imposibilitatea evadării, deprimarea poetului. Imperfectul verbelor denotă lipsa stărilor optimiste, iar verbele
auditive exprimă tristeţea, disperarea sau nevroza. Cromatica este doar sugerată prin prezenţa elementelor
funerare, iar olfactivul prin simbolul „mort.”
Ȋn concluzie, poemul ,,Plumb’’ este o capodoperă a liricii bacoviene şi, în general, a poeziei
simboliste, dezvăluind o sensibilitate ieşită din comun, prin care poetul realizează o viziune despre lume
tipic simbolistă.