Simbolismul.

Încadrarea într-un curent literar.

Simbolismul este un curent literar apărut în Franța la finalul
secolului al XIX-lea. Acesta a fost promovat în România de
către Alexandru Macedonski prin reviste, articole
programatice și cenaclul „Literatorul.” Volumele lui Bacovia
publicate în perioada interbelică reprezintă o fază târzie a
simbolismului în România, cu deschideri spre modernism.
Poezia Plumb scrisă de către George Bacovia în timpul
perioadei interbelice, mai exact în anul 1916 în revista
„Versuri”. Această poezie aparține curentului simbolism
deoarece:
O caracteristică a poeziilor bacoviene este accentuarea
dimensiunii sufletești, ce este reprezentată de cultivarea
anumitor stări sufletești cum ar fi: nevroza, solitudinea,
tristețea, spleen, tristețe iremediabilă, iminența morții,
angoasa, disperarea, izolarea etc.
Sunt cultivate corespondențele, cum ar fi: greutatea, ce
reprezintă apăsarea sufletească, toxicitatea indică moartea,
culoarea cenușie aduce spre tristețe, vid existențial, iar răceala
indică absența sentimentelor, incapacitatea de a mai simții.
Plumbul mai este folosit la fabricarea sigiliilor ce ar însemna
închidere definitivă în spațiul existențial.
Prezența temelor și motivelor specifice simbolismului.
Teme relevante sunt: moartea, solitudinea, condiția poetului
damnat, cimitirul și cavoul. Motive relevante ar fi: macabrul,
vântul, natura, iubirea.
Muzicalitatea poeziei este derivată din repetarea cuvântului
plumb care devine astfel laitmotiv. Sunt utilizate cuvinte cu
sonoritate stridentă, cum ar fi plumb, strig frig, scârțâiau. De
asemenea, poezia are o structură „în oglindă.”
În concluzie, prin accentuarea dimensiunii sufletești,
cultivarea corespondențelor, prezența temelor și motivelor
specifice și muzicalitatea, poezia Plumb de către Georgia
Bacovia aparține curentului literar numit simbolism.

Mai sunt și: titlul, cromatica.

Prezentarea a două idei reprezentative pentru temă și viziunea
despre lume.
Tema poeziei o reprezintă ideea izolării ființei umane într-
o lume terifiantă, o societate artificială, aproape neverosimilă,
condiție ce este marcată de singurătate, imposibilitatea
comunicării și a scăpării și moartea iubirii.
Motivele lirice cu valoare de simbol, cum ar fi cavoul,
sicriele, frigul, vântul, cimitirul fac parte din câmpul semantic
al morții și configurează decorul funerar.
Viziunea despre lume este subiectivă. Lirismul subiectiv
este redat de către eul liric: persoana I singular a verbelor
„stam”, „am început”, „să strig”.
Poezia este structurată în două catrene, fiecare evidențiind
câte un plan al existenței: unul exterior și altul interior,
sentimental. În prima strofă eul apare din ipostaza
însinguratului „Stam singur în cavou și era vânt”. Cuvintele
„sicriu” și „cavou” reprezintă simboluri care lumii ce îl
împing pe individ la izolare și singurătate într-un spațiu izolat
și închis.
În strofa a doua este ilustrat un univers interior degradat,
deoarece moartea iubirii amplifică angoasa și sentimentul de
singurătate. Din cauza incapacității împlinirii prin iubire,
atunci sunt anulate toate iluziile de a scăpa dintr-o astfel de
lume.
Cu ușurință se mai observă și alte trăsături specifice
simbolismului: atmosfera sumbră, apăsătoare, în care
aspectele exterioare se asociază cu angoasa determinată de
singurătate sau de imposibilitatea îndeplinirii prin iubire,
numeroase simboluri, precum și motivele singurătății, frigului
și vântului ce accentuează și mai mult starea de izolare,
senzația unui spațiu închis, sufocat.