Material oferit de @iabacul

Plumb de George Bacovia

George Bacovia este recunoscut pentru dezvoltarea în cadrul operelor sale a unor
motive specific simboliste precum singurătatea apăsătoare, sentimentul inadaptării ce
produce izolarea, înstrăinarea şi dorinţa de evadare.
Publicate în perioada interbelică, volumele lui Bacovia aparţin "unei faze mai târzii
a simbolismului", conţinând elemente moderniste. Printre lucrările sale se pot aminti
"Lacustră","Liceu" sau "Amurg violet".
Poezie emblematică a universului liric bacovian, "Plumb" deschide şi dă titlul
volumului de debut publicat în anul 1916.
• Incadrarea în specia literară:
Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin temă, motive, cultivarea simbolului,
a sugestiei,a corespondenţelor, imaginilor vagi şi muzicalităţii. Opera de faţă este o
elegie, specie a genului liric în care sunt exprimate sentimente de tristeţe, sub forma
monologului liric al unui eu "fantomatic"(N. Manolescu).
O primă trăsătură ce susține încadrarea textului poetic în ideologia simbolistă este
constituit de exprimarea echivalenței dintre stările interioare ale eului liric și
anumite elemente din realitatea înconjurătoare, cu ajutorul simbolurilor,
corespondențelor și sugestiilor.
Simbolul central al poeziei este plumbul, prezent încă din titlu și reluat obsesiv în
poezie pentru a sugera apăsarea, angoasa, universul monoton.
Semnificațiile cuvântului se construiesc pe baza corespondențelor dintre planul uman
și cel cosmic. Astfel, plumbul, termen care în limbajul curent denumește un metal greu,
toxic, devine în lirica bacoviană un laitmotiv poetic, ce se asociază cu diferite senzații
tactile (răceală, duritate) sau cromatice (gri sau, potrivit mărturisirii autorului, galben:
„Plumbul ars este galben. Sufletul ars este galben. Galbenul este culoarea
sufletului meu.”.
O a doua trăsătură a simbolismului, prezentă textual, este reprezentată de
muzicalitatea poemului. Aceasta este realizată prin repetarea simetrică a simbolului
„plumb”, plasat ca rimă în primul și ultimul vers, sugerând neputința eului poetic de a
evada din acest spațiu sufocant. Imaginile auditive sunt evidențiate prin două verbe a
căror sonoritate stridentă sugerează disperare și tristețe („să strig”, „scârțâiau”) și
contribuie la muzicalitatea dizarmonică, dată și de discursul liric fragmentar, întrerupt
de punctele de supsensie.
• Enunțarea temei + 2 secvențe explicative:
Tema este reprezentată de condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii,
artificială, condiţie marcată de singurătate, imposibilitatea comunicării şi a evadării,
"iubirea defunctă".
Material oferit de @iabacul

Viziunea despre lume accentuează efemeritatea universului, caracterizat printr-o

imagine sumbră, poetul asumându-şi cu luciditate tragismul existenţei. Acesta este
prizonierul sinelui, conştiinţa sa fiind înspăimântată de neant şi de lumea
înconjurătoare, precum şi de propria persoană. Este analizată astfel vieţuirea fără sens
a unui individ aflat într-o lume în disoluţie.
O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este aceea a mediului închis,
sufocant al cimitirului, asociată primei strofe a poemului.
Verbul „dormeau” simbolizează absența trăirilor interioare și încremenirea psihică.
Societatea înăbușitoare, mediul dezolant, propriul suflet, destinul sunt sugerate de
difertie simboluri precum „funerar veștmânt”, „cavou” sau „coroanele de plumb”.
Metafora „sicriele de plumb” exprimă imposibilitatea comunicării și lipsa de
sensibilitate a contemporanilor poetului. Oximoronul „flori de plumb” are semnificații
simboliste: florile constituie elementul din natură ca imagine a vieții, gingășiei,
frumuseții, dar care, fiind de „plumb”, corespund stărilor de apăsare existențială, povară
și impas sufletesc ale eului liric.
A doua imagine semnificativă este cea simbolică, a „amorului de plumb”, ce apare în
strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind
confesiv.
Expresia „dormea întors” echivalează cu moartea. O altă interpretare simbolistă se
referă la neputința răsfrângerii „amorului” asupra cuiva drag, el fiind „întors” și „de
plumb”, profilând crispare psihică și deprimare.
Eul liric își privește sentimentul ca un spectator, imaginea tragică și absurdă a
înstrăinării de sine fiind transmisă prin formula „Stam singur lângă mort”. Metafora
„aripile de plumb” suprimă orice speranță și presupune „zborul în jos”, căderea surdă
și grea, totala prăbușire sufletească a eului poetic.
Elementele de compoziție și de limbaj ale discursului liric sunt semnificative în
evidențierea particularităților textului poetic, întrucât contribuie la construirea
universului sumbru, prin care autorul își expune ideile și atitudinile în mod direct.
Opera cuprinde doua secvențe lirice, secvență întăi (primul catren) arata planul
exterior eului liric, spațiul cimitirului existențial sominat de greutatea plumbului și
secvență a doua (al doilea catren) cuprinde planul interior „amorul de plumb”
reprezentând latura creatoare a poetului.

Strofa I surprinde elemente ale unui spatiu închis, apăsător, sufocant, în care eul liric
se simte prizonier. Izolarea este un element tipic simbolist și singura legătură cu
exteriorul apare sub forma vântului. Existenta este mohorâtă, lipsita de transcendenta,
de posibilitatea înălțării. Realitatea exterioara e ostila și eul poetic se izolează într-una
interioara, dar în care se simte singur și nefericit, agresat de frigul și vântul de afara, dar
și de neliniștea interioara. Se aude doar scârțăitul coroanelor de plumb.
Material oferit de @iabacul

A doua strofă debutează sub semnul tragicului existențial generat de moartea

afectivității. Sublinierea e făcută de cuvântul „întors”. Eul fantomatic rătăcește fără
sens printr-o lume-închisoare ce se degradează.

Lirismul subiectiv este evidenţiat prin prezenţa mărcilor gramaticale ale eului liric:
verbe la persoana I "stam","să strig", "am început" şi adjectivul pronominal posesiv de
persoana I "meu".

La nivel morfologic, titlul este constituit dintr-un substantiv comun nearticulat, numind
motivul central al creaţiei şi presupunând o receptare dintr-o dublă perspectivă.
La un prim nivel de interpretare, titlul nominal exprimă un metal de culoare
gri, rece, toxic, greu, dar moale, utilizat adesea la sigilarea sicrielor.
La un nivel profund al semnificaţiei, plumbul devine un simbol ce sugerează prin
greutatea sa specifică apăsarea sufletească la care e supus omul, obligat să
fiinţeze într-un oraş pustiu de provincie (topos bacovian).
Culoarea sa sugerează monotonie, plictis, spleen. Metal moale, plumbul indică
fragilitatea psihică şi fizică a fiinţei care nu mai are repere de supravieţuire.

Motivele lirice cu valoare de simbol aparțin câmpului lexico-gramatical al morții

(plumbul, cimitirul, sicriele, cavoul, somnul, vântul, frigul) și configurează decorul
funerar. Ele se asociază cu stări sufletești care constituie obiectul poeziei simboliste:
singurătatea, izolarea, spaima de moarte, tragicul ontologic, inadaptarea, privirea în sine
ca într-un străin.
La nivelul limbajului folosit, se remarcă ambiguitatea, o caracteristică a limbajului
poetic modern, ce este produsă de multiplele semnificaţii pe care le pot primi sintagme
precum metafora "aripile de plumb". Poezia abundă în figuri de stil, prin intermediul
cărora se realizează imagini artistice.
Din punct de vedere stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central plumb, asociat
metaforelor: „flori de plumb", „coroanele de plumb", utilizate pentru a sugera tragismul
tipic omului modern. Epietetele au legătură cu cromatica specifică – ”de plumb”,
”funerar”’.

Elementele de prozodie se evidențiază printr-o construcţie riguroasă, ce presupune

rimă îmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe şi ritm iambic alternând cu amfibrahul.
Muzicalitatea interioară, specific simbolistă se realizează prin sonoritatea dată de
consoanele puternice ale simbolului "plumb", repetat obsesiv , de tehnica repetiţiilor,
de asonanţe şi aliteraţii.
În concluzie, poezia "Plumb" de George Bacovia aparţine simbolismului, ilustrând prin
motive literare precum cavoul, vântul sau sicriele, tema eşecului existenţial, corelată cu
tema morţii. Prin muzicalitate accentuată, sugestii, simboluri, corespondenţe şi
zugrăvirea stărilor sufleteşti de angoasă şi solitudine, poezia este o capodoperă a
curentului literar.
Material oferit de @iabacul