PLUMB(1916)

GEORGE BACOVIA

Poezia „Plumb” a fost publicată în 1916 în volumul cu același nume, volumul de debut al
scriitorului. Se înscrie în direcția simbolismului prin următoarele trăsături: utilizarea simbolului și a
sugestiei, valorificarea olfactivului, a cromaticii și a muzicalității, reprezentarea realității prin apel la
corespondențe și evidențierea unor stări sufletești și a unor teme și motive specific simboliste:
moartea, singurătatea, claustrarea, cavoul, monotonia.
De pildă, în text este sugerată tema morții prin valorificarea olfactivului ce redă
descompunerea ființei: „Stam singur lângă mort”. Muzicalitatea este produsă prin reluarea obsesivă
în text a simbolului „plumb”. De asemenea, se observă aici frecvența consoanelor dure „p”, „b”, „g”,
„h” care creează o sonoritate sumbră, deprimantă. Prin cromatica plumbului, griul, este sugerată
existența cenușie, monotonă a omului modern.
Tipul de lirism utilizat aici este cel subiectiv, fapt observat din prezența mărcilor
subiectivității: verbe la persoana I. „stam”, „am început”, „să strig”, adjectivul posesiv la persoana I.
„meu” și punctele de suspensie care accentuează tonul reflectiv al textului.
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate artificială, lipsită de aspirații –
imaginată aici drept un cavou din care eul liric nu poate evada; perspectiva poetului asupra
existenței este una tragică. Alte teme și motive prezente în text: moartea, singurătatea, claustrarea,
cimitirul, sicriul, frigul, monotonia.
Titlul poeziei trimite la simbolul central al textului, plumbul, care cunoaște aici o serie de
semnificații. Metalul greu sugerează apăsarea sufletească determinată de imposibilitatea evadării
dintr-un spațiu claustrant. Cromatica plumbului zugrăvește cenușiul existențial, un univers
monoton, artificial, caracterizat de kitsch. Compușii plumbului sunt de culoare galbenă, culoarea
deznădejdii în lirica bacoviană, după cum mărturisește poetul: „Plumb ars e galben. Sufletul ars e
galben.”. De asemenea, plumbul reprezintă o sugestie a maladei (boală) omului modern, acest
metal constituind cauza saturnismului (o boală produsă de ingerarea/consumul de plumb). Plumbul
reflectă temele preferate de poet și valorificate aici: moartea și singurătatea; motivele ce le susțin
fac parte din câmpul lexical al funebrului: coroanele, sicriul, cavoul, mortul.
Poezia este structurată în două catrene ce au la bază lexemul plumb, reluat de șase ori în
text. Fiecare strofă zugrăvește un tip de cadru: strofa I. edifică în cadru exterior, cenușiu,
reprezentat de cavou, iar strofa a II-a reflectă cadrul interior, reprezentat de iubire – aceasta este
invocată din disperarea ființei ce nu găsește nicio posibilitatea de evadare.
Prima strofă debutează cu verbul „dormeau” – somnul este aicio sugestie a împietririi/
nemișcării/morții. Se observă în text elementele funerare ce compun cadrul exterior: sicriele,
cavoul, coroanele și veștmântul funerar (giulgiul). Toate acestea trimit la tema morții. Vântul,
element natural, este singurul care produce mișcarea în acest cadru static, dar sonoritatea rezultată
determină panica și nervozitatea: „scârțâiau coroanele de plumb”.
Florile reprezintă în general viața, frumusețea, gingășia, dar în perspectivă bacoviană ele
sunt „de plumb”, cuprinse de împietrire și o sugestie a artificialului/kitschului.
 Cadrul temporal nu este specificat dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
Versul „Stam singur” intensifică starea de disperare a poetului în contextul unui spațiu claustrant,
sufocat, simbolizat de cavou. În absența posibilității de evadare, perspectiva eului liric asupra vieții
este una tragică.
Aflată în simetrie față de prima strofă, a doua strofă debutează în același fel, cu verbul
„dormea”; aici iubirea este invocată cu disperarea ființei ce nu identifică nicio oportunitate de
eliberare. Amorul „de plumb” indică anularea iubirii ca element salvator – aceasta este incapabilă
să-l salveze pe poet deoarece este pervertită de somn, de împietrire. Adverbul „întors” reprezintă
misterul poeziei – în concepția scriitorului Lucian Blaga, el trimite la un obicei de înmormântare din
unele culturi, anume de-a îngropa mortul cu fața întoarsă spre apus (spre vest). Lipsit de
posibilitatea evadării, poetul e cuprins de panică, o stare specific simbolistă, surprinsă în secvența:
„și-am început să-l strig”.
Reluarea versului „stam singur” accentuează solitudinea profundă a poetului; iar olfactivul
„lângă mort” ilustrează aici de descompunerea/disoluția materiei sub imperiul frigului, al
pietrificării.
Aripile, o reprezentare a zborului, sunt aici „de plumb”, semn că zborul nu se poate realiza,
deoarece înălțarea e înlocuită de cădere – o afundare în singurătate și moarte. În imaginarul
bacovian, societatea contemporană reprezintă, la fel ca sicriul, un spațiu limitat și apăsător, în care
ființa se îmbolnăvește în chip tragic într-o perpetuă încercare de a găsi oportunități de evadare.
NIVELURILE LIMBAJULUI
La nivel prozodic, poezia este organizată în două catrene, simetric, cu o măsură fixă de zece
silabe și rimă îmbrățișată.
La nivel stilistic se observă frecvența metaforei, care ilustrează pietrificarea naturii și a
ființei: „flori de plumb”, „coroanele de plumb”, „amorul de plumb”, „aripile de plumb”. Simbolul
central, plumbul, trimite la claustrarea poetului și imposibilitatea evadării. Epitetul așezat lângă
verb trimite la somnul veșnic – moarte.
La nivel fonetic se formează o sonoritate mohorâtă, sumbră prin utilizarea frecventă a
vocalelor închise „u”, „o”, „i”, „e” și a consoanelor dure „p”, „b”, „k”, „g”, „m”, „f”.
La nivel morfologic se observă imperfectul verbului preferat de poet: „dormeau”, „stam”,
„atârnau”; modificarea timpului verbal la perfect compus și prezentul conjuctivului sugerează
tranziția de la starea de somnolență și monotonie la cea de panică și de izolare.
Poezia „Plumb” este o perfectă ilustrare a simbolismului bacovian ce edifică imaginea unei
societăți-cavou, care sufocă ființa umană în absența oricărei oportunități de evadare. În acest sent,
tematica poeziei este redată cu ajutorul instrumentului simbolist: olfactiv, muzicalitate, cromatică,
spleen, sugestie, simbol și corespondență între cadrul exterior și cel interior.