GENUL LIRIC : SIMBOLISM

Plumb
De George Bacovia

Poezia simbolista “Plumb” deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916, definindu-l
in totalitate. Simbolismul este o miscare artistica si literara de la sfarsitul secolului al XIX lea,
care apare ca o reactie impotriva romantismului si a parnasianismului. Manifestandu-se initial in
Franta, simbolismul se extinde ulterior in alte tari europene si pe continentul american.
Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin : folosirea simbolurilor, tehnica
repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric. Dramatismul este sugerat prrin
corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Textul nu cuprinde niciun termen explicat al
angoasei, totoul putand fi descris prin descrierea cadrului.
Titlul poeziei este simbolul plumb, care este un element de recurenta (apare de 6 ori) ce
sutgereaza apasarea, greutatea sufocanta, cenusiul existential, universul monoton, inchiderea
definitiva a spatiului existential fara solutii de iesire. In sens denotativ, plumbul este un metal
saturnian, greu, moale, de culoare gri. Sensul sau conotativ deriva din cel anterior, sugerand cele
mentionate mai sus.
Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lispita de aspiratii. Lumea
ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului interior, de un
tragism asumat cu luciditate.
Textul este structurat in 2 catrene construite pe baza lexemului plumb, care este reluat in
6 din cele 8 versuri ale poeziei. Cele 2 secvente poetice corespund celor 2 planuri ale realitatii :
realitatea exterioara , obiectiva ce este simbolizata dee cimitir si de cavou si realitatea interioara,
subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui invocare se rface cu disperare, fiind si el
conditionat de natura mediului.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii : persoana I a
vorbelor “stam”, “am inceput”, persoana I a adjectivului posesiv “(amorul) meu”.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in care eul
poetic se simte claustrat : un cavou simbolizand universul interior, si i8n mediul inconjurator a
capatat greutatea apasatoare a plumbului. Elementele decorului funerar suhnt : “sicriele de
plumb” , “vesmantul funerar”, “flori de plumb”, “coroanele de plumb”, artificii funerare de
duzina , tipice pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului “de plumb” are multiple
sugestii (cromatica, fizica – de aparare), insistand asupra existentei mohorate, anoste, lipsite de
transcendenta sau de posibilitatea inaltarii. Lumea obiectuala, in manifestarile ei de gingasie si
frumusete (florile), este marcata de impietrire. Vantul este singurului element care sugereaza
miscarea , insa produce efecte reci, ale mortii : “Si scartaiau coroanele de plumb”.
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabra bpoarta sugestia nocturnului.
Strofa a II-a debuteaza sub semnul tragismului existential, generat de moartea afectivitatii
: “Dormea intors amorul meu de plumb”. Cuvantul “intors” constituie misterul poeziei. Este
vorba probabil, cum va spune Blaga, de intoarcerea mortului cu fata spre apus. Eul liric isi
priveste sentimentul ca unspectator. “Aripile de plumb” presupun un zbor in jos, caderea surda si
grea, moartea. Incercarea de salvare este iluzorie : “Si-am inceput sa-l strig”.
Elementele naturii primordiale, sunt in poezie, frigul si vantul , care produc disolutia
materiei.
GENUL LIRIC : SIMBOLISM

Starea de solitudine a eului liric este sugerata de repetitia sintagmei “stam singur”, care
alaturi de celelalte simboluri accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca.
Instrainarea, impietrirea, izolarea, solitudinea, privirea in sine ca intr-un strain se
circumscriu esteticii simboliste.
La nivel fonetic, cuvantul “plumb” cuprinde o vocala incercuita de cate 2 consoane
“grele”, ceea ce sugereaza o incheire a spatiului. In restul poeziei predomina vocalele o, u, i,
dand sentimentul golului existential , al absentei, al vidului launtric. Sonoritatile lugubre sunt
obtinute prin aglomerarea consoanelor dure, b, p, m, n, s, s, t, t.
In ceea ce priveste prozodia, Plumb are o constructie riguroasa , care sugereaza prezenta
mortii, prin inchiderea versurilor cu rima imbratisata, masura fixa de 10 silabe, iambul alternand
cu amfibrahul.
La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor, in marea lor majoritate statice. Timpul
imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de angoasa : dormeau, stam,
era, scartaiau, dormea, atarnau. Verbele statice la imperfect sunt asezate cu precadere la inceput
de vers, iar acelor verbe carora nu le este atestata staticitatea in dictionar, li se reduce intensitatea
miscarii. Cele 2 verbe la perfect compus – “am inceput” si respectiv, la conjunctiv “sa strig”,
sugereaaza disperarea poetului atunci cand constientizeaza ca universul inconjurator este cuprins
de atmosfera subra a mortii.
Verbul “a fi”, impersonal, apare in 2 versuri simetrice sintactic. Versul al III-lea din
prima strofa se remarca prin eclipsa verbului “a fi” cu sens existential : “Si flori de plumb si
funerar vesmant”. Adverbul “adanc” asezat langa verbul “dormeau” sugereaza somnul vesnic,
moartea. Apropierea dintre somn si moarte este clasica, atat datorita nemiscarii pe care ambele
stari o presupun, cat si faptul ca ambele constituie o rupere de lumea reala.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propozitii principale, independente,
coordonate prin juxtapunere (alaturare prin virgula) sau copulativa (exprima ideea de asociere si
succesiune in timp – cu conjunctiile si, nici, ca si, precum etc.).
La nivel lexical, se ramarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii : sicriu,
cavou, funerar, coroana, mort. Repetarea acelor cuvinte are ca efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarca prezenta simbolului central plumb, asociat metaforelor “flori
de plumb”, “coroanele de plumb”, “aripile de plumb”, si expresivitatea epitetului din versul
“Dormea intors amorul meu de plumb”.
Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor,
zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen, poezia “Plumb” se incadreaza in estetica
simbolista.