GEORGE BACOVIA

SUBIECT PENTRU EXAMENUL DE BACALAUREAT

Plumb (1916)

Temă și viziune într-o poezie simbolistă

Simbolismul a luat naștere în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție

împotriva naturalismului și a cultului exagerat pentru formă al parnasianismului. Odată cu
simbolismul începe, în plan European, poezia modernă. Caracteristici: preferința pentru
simboluri, cultivarea corespondențelor între diferite tipuri de senzații numite sinestezii,
muzicalitatea versurilor, teme favorite: nevrozele, descompunerea universului decadent, disoluția
materiei, bolile, parfumul, obsesia morții, stările de angoasă (depresia, spleen-ul).
Un nume important al simbolismului românesc este George Bacovia, care scrie în primele
decenii ale secolului al XX-lea.
Poezia Plumb deschide volumul cu același titlu, apărut în 1916. Textul poetic se înscrie în
lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor, tehnica repetițiilor, cromatica și dramatismul
trăirilor eului liric.
Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă,
cenușiul existential, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții
de ieșire.
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și artificială,
Textul este structurat în două catrene constituite pe baza lexemului „plumb”, care este reluat de
șase ori. Cele două strofe corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară,
obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou și realitatea interioară , subiectivă simbolizată de
sentimentul iubirii.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: persoana I a
VERBELOR „stam”, „ am început”, persoana I a adjectivului posesiv „ amorul meu”.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic
se simte claustrat: un cavou, simbolizând universal interior:
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb”, vestmântul funerar”, flori de plumb,
coroanele de plumb. Repetarea epitetului de plumb are multiple sugestii, insistând pe existența
mohorâtă. Florile sunt împietrite. Vântul este singurul element care sugerează mișcarea, însă
produce efectele morții: „Și scârțăiau coroanele de plumb”.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de dispariția afectivității:
„Dormea întors amorul meu de plumb”. Aripile de plumb presupun un zbor în jos, căderea surdă
și grea, moartea. Elementele naturii sunt frigul și vântul, care produc disoluția materiei. Starea
de singurătate este sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”, care accentuează starea de
pustietate sufletească. Înstrăinarea, izolarea, solitudinea sunt trăsături simboliste:
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.
La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă de două consoane, ceea ce
sugerează o închidere a spațiului. În ceea ce privește prozodia, Plumb are o comstrucție
riguroasă, care sugerează prezența morții, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată, măsură
fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul.
La nivel morfologic, se remarcă prezența verbelor, statice. Timpul imperfect desemnerază
trecutul nedeterminat, permanența unei stări de angoasă: dormeau, stam, era, scârțâiau, dormea,
atârnau. Cele două verbe, la perfect compus „-am început” și la conjunctiv „să strig”, sugerează
disperarea poetului cauzată de atmosfera morții. Adverbul „adânc” așezat lângă verbul dormeau
sugerează somnul veșnic, moartea,
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propoziții principale, coordonate prin
juxtapunere. Se remarcă topica inversă, cu subiectul postpus; Dormeau adânc sicriele de plumb;
dormea întors amorul. Repetarea conjuncției „și” redă aceeași stare de apăsare.
La nivel lexical se remarcă prezență cuvintelor din câmpul semantic al morții: „sicriu”,
„cavou”, ”funerar”, ”coroană”, ”mort”.
La nivel stilistic se remarcă prezența simbolului central plumb asociat metaforelor„ flori de
plumb”, „coroanele de plumb”,„ aripile de plumb” și expresivitatea epitetului din versul
„Dormea întors amorul meu de plumb”.
Concluzii
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor,
zugrăvirea stărilor sufletești de angoasă, de spleen, poezia Plumb se încadrează în estetica
simbolistă.
Simbolismul bacovisan se reralizează printr-o retorică specifică, marcată de stilizare, cu
un lexic restrains, în care cuvintele-cheie transformate în motive literare devin elemente
definitorii ale uniuversului său poetic.